RAY BRADBURY: „M-am gândit la cărţi. Pentru prima oară am înţeles că în spatele fiecărei cărţi există un om. Fiecare a fost gândită de un om. Cineva a pierdut mult timp ca să le aştearnă pe hârtie. Niciodată până acum nu mi-a venit în minte acest gând. Cuiva i-a trebuit poate o viaţă întreagă ca să încredinţeze foii de hârtie o parte din gândurile sale despre viaţă şi lumea înconjurătoare, şi iată că vin eu şi în două minute pac! Totul s-a dus. (…) Soarele ardea în fiecare zi. Ardea Timpul. Lumea se învârtea nebuneşte în cerc, în jurul axei proprii, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii, chiar şi fără ajutorul lui. Prin urmare, dacă el şi ceilalţi pompieri ardeau lucruri, iar soarele ardea Timpul, însemna că totul era ars!” (SURSA: Ray Bradbury, Fahrenheit 451, Ed. Rao, 1998)

ARHIVĂ: MĂCELĂRIE: Cărţi hăcuite la Librăria Cărtureşti!

INSIDER:  “Maşini parcate în silă pe trecerea de pietoni, în mijlocul intersecţiei, chiar sub nasul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Oare sunt maşinile poliţiştilor sub acoperire pentru care hingherii auto aplică altă lege – “corb la corb nu scoate ochii”? Nu e aceeaşi zonă de graniţă dintre sectoarele 4 şi 5, unde primarul Cristian Popescu Piedone face exces de zel două străzi mai încolo şi ridică maşini chiar din parcarea de pe Dealul Mitropoliei? …Legea amestecată pute a rahat! Simţiţi?”

ARHIVĂ: ABUZ: Autosal Expert ridică maşini şi din afara carosabilului. Nu mai parcaţi la Mitropolie!

ARHIVĂ: PERMISE: Legea care aduce şoferii la Poliţie ca la sfintele moaşte. Taxe, răbdare şi tutun!

INSIDER: „Aseară am fost la piesa de teatru „Podu’”, de Paul Ioachim, în regia lui Horaţiu Mălăele. Spectacolul s-a jucat la Palatul Copiilor din Bucureşti. Cum am intrat în parcare ne-a întâmpinat un dirijor de circulaţie care ne-a întrebat dacă am venit pentru spectacol şi ne-a indicat amabil „în spate dreapta sunt locuri libere”. Nu am oprit bine maşina că alt gealat s-a înfiinţat lângă noi întrebându-ne protocolar dacă venisem la spectacol, iar apoi ne-a înştiinţat scurt: „3 ore, 10 lei”. După câteva secunde de blocaj ne pică fisa, dar totuşi ne facem că plouă şi întrebam candid „3 ore, 10 lei, ce?”. Parcarea la spectacol! Aha! „…Păi, chitanţă ne daţi? …Ce chitanţă dom’le, sunt aici mai mulţi băieţi de la firma de pază şi avem grijă de maşinile dvs. pe perioada spectacolului. …Si de la ce firma sunteţi? …Scorseze! …Păi şi chitanţă ne daţi? …Daţi şi dvs. mai puţin atunci, 8 lei! …De a noastră să nu aveţi grijă!” În final, nu i-am lăsat nimic cu inima oarecum strânsă să nu avem vreo bătaie de cap la ieşire.

În piesa de teatru „PODU'”, Paul Ioachim le propune marilor noştri nihilişti, celor care condamnă dezastrul vieţii şi neşansa naşterii, această soluţie de compromis: supravieţuirea prin actul sinuciderii. Orice “sinucidere” şi orice abdicare e un pas spre un nou început.

Trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii umane etern valabile îşi dau mâna, de fapt, pentru a o lua de la capăt. Distribuţia: Horatiu Malaele, George Ivaşcu, Meda Victor. La un moment dat unul dintre personaje prinde o muscă şi o leagă cu o aţă de picior şi se relaxează privindu-i zborul decretând – „Astă-i simţul proprietaţii la români. Aţa mea, musca mea!”. …Cam aşa şi cu parcagii noştri „de la capatu’ Podului”. Ieşind de la spectacol, un cuplu în spatele nostru a tras o concluzie despre piesă: „Mă aşteptam să fie ceva mai bună!”.”