PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

TABLOURI DE VIS: Prima galerie de artă din lume deschisă non-stop. Locul unde arta contemporană nu doarme niciodată!


INSIDER: „Știați că în inima Bucureştiului există de vreun an „prima galerie de artă din lume deschisă non-stop” – Galeria Tablouri de Vis by Mihai Ionescu – locul unde arta contemporană nu doarme niciodată.

Vizitatorii pot explora o colecție impresionantă de tablouri create de artişti consacrați și talente emergente, disponibile pentru a fi cumpărate. Printre operele expuse, galeria găzduiește o colecţie permanentă de Bionantism, un curent artistic inovator definit de Mihai lonescu, care explorează fuziunea dintre tehnologie şi natură. Galeria Tablouri de Vis, oferă un spațiu deschis colaborărilor – evenimente artistice, expoziții sau vernisaje. În cadrul galeriei, poți să te bucuri de o pauză la cafeneaua Bistro44, deschisă 24/7, la fel ca și galeria.

Adresa: Strada Colţei, nr. 44, Hotel Liad, Bucureşti.” DETALII

ARHIVĂ: BIONANTISM: Tehnologia, extensie firească a evoluției naturii – curent artistic născut în România

BIONANTISM: Tehnologia, extensie firească a evoluției naturii – curent artistic născut în România


INSIDER: „Bionantism – O temă artistică născută în România.
Un nou mod de a privi arta: tehnologie integrată în forme naturale, fără distopii, fără fantezie, fără artificii. Doar compoziție și sens.
Arta nu mai trebuie să fie cum a fost.” SURSA

FOTO 1: „Gândacul, Mihai Ionescu – Bionantism. Semnat 2024. Ulei pe pânză – 30×30 cm
Această pictură surprinde esența Bionantismului: fuziunea organică dintre tehnologie și natură într-o armonie subtilă, neașteptată. O buburuză galbenă, transformată într-o ființă mecanică — un mic robot galben cu frunze răsărind din cap — stă ca un simbol al renașterii bio-tehnologice, alături de o vază cu flori galbene strălucind pe un fundal negru adânc.
Aici, galbenul devine un far de speranță, reflectând echilibrul delicat dintre viață și sistem.
Un univers fantastic, dar plauzibil, în care natura nu rezistă tehnologiei, ci o îmbrățișează.”

FOTO 2: „Codul iernii în bionantism. George Barbu – semnat 2025. Ulei pe pânză – 70×70 cm. O scena de iarna pictata in stil clasic, realist, cu o atmosfera calma si naturala. Singurul indiciu al temei Bionantism apare în trunchiul copacului din prim plan, unde o secțiune transversală dezvăluie mecanisme și circuite ascunse. Pictura îmbină subtil realismul tradițional cu universul tehnologic organic specific Bionantismului.”

FOTO 3:Nud în bionantism. Doru Deliu – Bionantism. Semnat 2024. Ulei pe pânză – 70×40 cm. Un studiu în contrast: o femeie, dezvelită pe jumătate în tonuri umbroase, cu mintea şi sufletul împletite cu mecanisme delicate. Fuziunea formei organice și a mașinilor captează esența Bionantismului – acolo unde emoția întâlnește structura.

N.R.: „Bionantismul aduce o nouă perspectivă în pictura contemporană, propunând o abordare originală a relației dintre natură și tehnologie. În pictura contemporană, de exemplu, există, în pofida diversității sale, o serie de lacune conceptuale și estetice atunci când vine vorba de integrarea tehnologiei în natură. Curente precum fantasy-ul, steampunk-ul sau alte subgenuri ale acestora, mai mult sau mai puțin teoretizate, au încercat în felul lor să abordeze relația dintre natural și artificial, dar s-au concentrat, de regulă, fie pe teme fanteziste, fie extrem de futuriste sau distopice. Aceste abordări au rămas fie prea tehniciste, fie prea simbolice, fără a reuși să ofere o viziune estetică nouă care să trateze tehnologia ca o parte integrantă a naturii, nu doar adjuvant sau forță distructivă. În acest context se evidențiază un gol conceptual semnificativ în pictura contemporană. Acest gol începe să fie explorat prin tema Bionantismului, care propune o fuziune între natural și tehnologic. În această viziune, tehnologia nu doar coexistă cu natura, ci devine o extensie firească a evoluției acesteia. Într-o epocă în care predomină crizele ecologice și avansurile tehnologice accelerate, Bionantismul vine și răspunde nevoii de a înțelege și a integra aceste forțe fundamentale ale existenței noastre într-o viziune artistică profundă și coerentă.

În arta contemporană, există o lacună conceptuală în explorarea conexiunii naturale-tehnologice. Deși există teme similare în literatură, știință sau filosofie, acestea sunt foarte puțin regăsite în pictură sau în alte arte vizuale. Bionantismul îşi propune umplerea acestui gol, printr-un limbaj vizual unic ce explorează simbioza dintre mecanismele tehnologice şi natura organică, fără a recurge însă la exagerări utopice sau la esteticile retro-industriale ale Steampunk-ului. Nu doar ființele vii, ci și peisajele se transformă odată cu tehnologia în Bionantism. Ecosistemele naturale și tehnologia evoluează împreună, redefinind felul în care privim natura în contextul contemporan. Această simbioză inovatoare propune o reflecție asupra viitorului, invitând publicul să contemple impactul biotehnologiei asupra lumii naturale.

Valorile Fundamentale Ale Bionantismului: 1.Simbioza Dintre Natură Şi Tehnologie. 2.Echilibrul Şi Verosimilitatea. 3.Explorarea Esteticii Contemporane prin culori, forme și compoziții inovatoare, 4.Universalitatea Temei.

În pictură, sculptură, artă digitală şi alte forme de exprimare vizuală, Bionantismul se poate manifesta prin lucrări care combină: Naturi statice biomecanice (fructe, plante, viețuitoare sau obiecte integrate cu mecanisme subtile, fără a pierde realismul); Peisaje în care tehnologia și natura se completează armonios, ilustrând copaci cu inserții mecanice discrete sau flori cu detalii tehnice integrate subtil în structura lor; Portrete ale ființelor umane sau non-umane, în care structuri tehnologice susțin sau amplifică elementele organice. Într-o lume în care barierele dintre natural și artificial devin din ce în ce mai neclare, Bionantismul oferă o perspectivă unică, menită să inspire și să provoace.

Diferenţele Dintre Bionantism Şi Alte Curente. Fantasy-ul este despre evadarea în lumi supranaturale, pe când Bionantismul este despre integrarea tehnologiei în natură într-un mod armonios și plauzibil. Steampunk este industrial și nostalgic, în timp ce Bionantismul este organic, futurist și echilibrat, fără legături cu estetica retro-industrială. Suprarealismul se bazează pe ilogic și absurd, în timp се Bionantismul explorează posibilități tangibile și funcționale.

Viitorul Bionantismului. Caracteristicile estetice și conceptuale ale fantasy-ului și steampunk-ului sunt clare şi bine definite, putând induce confuzie cu Bionantismul. Pentru a evita această confuzie, trebuie să clarificăm faptul că Bionantismul se poziționează între aceste curente, dar viziunea sa este unică: lipsește complet magia și supranaturalul din fantasy și nostalgia industrială din steampunk. În schimb, aduce o idee ce își asumă o fuziune armonioasă și realistă între natură şi tehnologie, reliefând un viitor simbiotic și echilibrat. În esență, Bionantismul nu doar redefinește această fuziune armonioasă dintre natural și artificial, ci și oferă artiștilor şi publicului un limbaj nou, adaptat provocărilor contemporane, pentru a înțelege mai bine complexitatea lumii în care trăim.” DETALII

ARHIVĂ: NICHITA+ASIMOV: „Și androizii visează. Plouă defect. E o eroare în ceruri” OXXO DEASUPRA UNIVERSULUI: Inteligența artificială devine conștientă și dezvoltă sentimente

FAMILIA PANDA, SECTOR 1: Ursul mâncăcios, unic supraviețuitor? Ceilalți s-au pierdut, furat ori fărâmat?!


INSIDER: „Un urs din iarbă, în apropierea Casei Presei Libere, București sector 1. Mai, 2025” SURSA FOTO

N.R.: „Patru figurine în formă de urs realizate din iarbă artificială au fost expuse 2019 în Parcul Elisabeta Rizea, de lângă Casa Presei Libere. Urs panda gigant în poziție șezut (aprox. 2 metri înălțime), urs mare în picioare (2,25 de metri înălțime), urs panda somnoros (aprox. 110 cm înălțime) și un urs mic în poziția șezut (aprox. 125 de centimetri). Instalațiile provenite din Marea Britanie, de la compania EasiGrass (Londra), compania care creează aceste figurine oferind o garanție de zece ani pentru produsele sale.

În 2021, mare scandal pe Facebook, Clotilde Armand. primarul de atunci al sectorului 1, făcea dezvăluiri despre un contract ADP în legătură cu o familie de ursuleți din iarbă artificială. „Urs panda somnoros – 14.500 lei, urs panda mâncând – 14.500 lei, urs mare în picioare – 38.000 lei şi urs panda aşezat (mâncând) 40.153 lei sunt printre investiţiile realizate de fosta conducere de la Administraţia Domeniului Public Sector 1. Din înțelegerea contractuală cu Administrația Domeniului Public Sector 1 reiese că Zetin Serv a primit suma de aproape 100.000 de lei, plus TVA. În total, în jur 25.000 de euro.” DETALII

Mare grijă, mare agitație din partea iubitorilor de tot felul. În final, totul e lăsat în plata Domnului …

UPDATE: A fost găsit și tatăl Panda, așteptând și el reîntregirea familiei, înainte de expirare!

ARHIVĂ: BUCUREȘTI: „Florens Atelier de creație florală” adună zâmbete și respiră flori pe strada Paris la numărul 13!

CRAIOVA CICLISTĂ: Primul velodrom indoor din România, gata în 2027!


INSIDER: ‘Velodromul Craiova – Un nou pol al sportului! În Craiova se construiește primul velodrom indoor din România, parte dintr-un complex sportiv modern! Cu o investiție de peste 50 de milioane de euro, arena va găzdui competiții de ciclism, atletism și alte sporturi. Construit pe locul fostului stadion Tineretului, demolat în 2023, noul complex va avea peste 8.000 de locuri și va deveni un punct de referință pentru evenimente sportive internaționale. Se estimează că va fi finalizat până în 2027.

Craiova urcă în topul orașelor cu infrastructură sportivă de elită! Ce părere aveți despre acest proiect? ” SURSA

LACUL SNAGOV: Palatul Ginga organizează evenimente de lux. În folclorul urban – „fosta casă a Elenei Udrea”!


INSIDER: „Un loc de poveste de unde nu ți-ai mai dori să pleci. Spun asta pentru că te pierzi relativ ușor printre poveștile pe care le transmite acest palat prin fiecare mic detaliu conturat în arhitectura sa. Oricine rămâne inevitabil surprins de grandoare sa, pe malul lacului Snagov, cunoscători sau nu ai artei sau arhitecturii. Cu alte cuvinte este un palat adevărat … SURSA

N.R.: Palatul Gînga – Strada Antim Ivireanul 112-114, Siliştea Snagovului.

În plimbările nautice care se fac pe lacul Snagov este prezentată ca fiind „fosta casă a Elenei Udrea”. După o căutare pe net găsim că „un ziarist care și-a șters contul” a plantat acum vreo zece ani un fake pe Facebook (devenit viral) prin care construcţia era prezentată ca fiind a lui Dorin Cocoş. O investigație jurnalistică a Evenimentului Zilei de la acea vreme a descoperit că proprietarul este un inginer electronist, Ion Ginga („Această casă este construită cu propriile noastre mâini” după „modelul caselor din Veneția”). ” DETALII

„Împreună cu soția Adriana Ginga au transformat „visul din tinerețe” născut în plimbările prin Paris, Valea Loirei, Roma, Veneția în realitate – un palat creat în stil eclectic care găzduiește evenimente de lux.” DETALII

ARHIVĂ: JOB: Hoţii de flori, invitaţi în aria protejată a Lacului Snagov. Lotusul indian se vinde bine la semafor! OXXO BICICLETA NAUTICĂ: În lipsa pistelor, bicicliștii explorează apele! OXXO PALATUL SNAGOV, ILFOV: Închis pentru turiști, deschis pentru nunți, evenimente private sau corporate

BUCUREȘTI: Farmacia Gheorghe Hotăranu a împlinit 100 de ani. O facem muzeu?!


INSIDER: „Casa și Farmacia Gheorghe Hotăranu, arh Statie Ciortan, 1925. Aflată la intersecția străzilor Vasile Lascăr cu Maria Rosetti, clădirea a fost cumpărată de către Colegiul Farmaciștilor, care intenționează să o restaureze și să amenajeze aici un Muzeu al Farmaciei și propriul sediu.

Farmacia pastrează încă mobilierul din lemn masiv cu inițialele GH, executat la Viena, și o parte dintre recipientele cu diverse substanțe, fiind cea mai veche farmacie cu laborator propriu din România.

Gheorghe Hotăranu a fost membru in comisia chimico-farmaceutică de pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, membru al Colegiului General al Farmaciştilor și societar al Oficiului de Aprovizionare Farmaceutic. A participat în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913, și în Primul Război Mondial, fiind cu Ordinul Avântul Ţării și Ordinul Coroana României din 1926. Clădirea a fost confiscată de către regimul comunist în 1949, continuând să fie farmacie, și retrocedată urmașilor în 2016.” SURSA

INSIDER 2: „Este incredibilă indolența proprietarilor. Succesorii sau Asociația Farmaciștilor din România, pentru că eu auzisem că o cumpăraseră ei. Locuiesc în cartier și îmi amintesc cât de plăcut era să dai o comandă. Laboratorul este în partea dreaptă, după intrare. Predai rețeta cu compoziția chimică a preparatului, făcută de medicul de familie, care azi numai are acest drept, iar o farmacistă ți-o prepara. Uneori pe loc, alteori îți spunea când să vii ca să o ridici în cazul în care nu aveau toate substanțele. Totul sclipea de curățenie. Inclusiv panourile de cristal. Praful s-a ales și de clădirea asta. Într-o industrie care doar în România generează profituri de miliarde puteau găsi bani de restaurare.”

TOPKAPÎ ISTANBUL: Sabie maghiară din secolul al XIV-lea cu o lungime de 2.70 metri. Oare cine o mânuia?


INSIDER: „Muzeul Palatului Topkapi din Istanbul prezintă săbii maghiare remarcabile originare din secolul al XIV-lea. Printre acestea, o sabie deosebit de izbitoare măsoară o lungime impresionantă de 270 cm (8,9 picioare), prezentând măiestria excepțională și expertiza marţială a epocii. Semnificaţia acestor săbii colosale în conturarea evenimentelor istorice determină o explorare intrigantă a impactului lor asupra istoriei.” SURSA

N.R.: Palatul Topkapî este un muzeu din Istanbul, fostă reședință a sultanilor otomani timp de aproximativ de 400 de ani (1465-1856). A fost construit de sultanul Mehmed al II-lea după cucerirea Constantinopolului (1459-1465) primind numele de Topkapi sau poarta cu tunuri, din cauza marii porţi cu cele două turnuri masive ale sale (asemănătoare cu tunurile folosite la asediul Constantinopolului). După căderea Imperiului Otoman, în urma unui decret al lui Mustafa Kemal Atatürk de pe 3 aprile 1924, Topkapi a devenit muzeu al vechii epoci imperiale intrând sub administrația Ministerului Culturii și Turismului. Complexul este bine păzit de către funcţionari ai ministerului și membri ai armatei din Turcia. Este o operă inestimabilă de arhitectură cuprinzând numeroase clădiri şi camere unde se găsesc exponate variate de la porţelanuri și covoare până la armuri și manuscrise islamice medievale.” DETALII

ARHIVĂ: TOPKAPÎ: De peste 500 de ani, Sabia lui Ștefan cel Mare, captivă în Turcia. România are o copie!

ALCHIMIE INTERIOARĂ: Foc, Aer, Spirit, Pământ, Apă. Aliniază-le și vei fi de neoprit!


Pandantiv „Heart Chakra Alchemy” cu cele cinci simboluri alchimice pentru Foc, Aer, Spirit, Pământ, Apă, unite prin puterea cosmică din Moldavit. Activează în tine cele Cinci Elemente Primodiale, devenind conștient de acțiunile, intelectul, esență divină, corpul și emoțiile tale. Aliniază-le și vei fi de neoprit!” DETALII

LA MULȚI ANI, CONSTANȚA!: Cazinoul redat posterității după cinci ani de restaurare și bricul Mircea plutind în port


INSIDER 1: „Astăzi, 21 mai 2025, de Ziua Constanței, celebrul Cazinou din străvechea cetate Tomis, a fost deschis, în sfârșit, publicului. Vizitatorii au avut acces gratuit, pe bază de programare on-line. La ora 16, când a fost făcută fotografia, circa 30 de persoane așteptau la coadă.” SURSA

N.R: Reabilitarea Cazinoului din Constanta a ajuns la final. Cladirea, care este un monument istoric in stil Art Nouveau. După data de 25 mai, cazinoul Constanța va putea fi vizitat, iar prețul unui bilet va fi de 60 de lei. Reabilitarea cazinoului Constanța a costat 40 de milioane de euro. Lucrările ar fi trebuit să fie executate în 30 de luni, începând din mai 2020, însă finalizarea a ajuns să dureze cinci ani.

INSIDER 2: „Astăzi, cu ocazia Zilelor Constanţei și a redeschiderii mult-așteptate a Cazinoului, bricul Mircea și-a făcut simțită prezența într-un mod solemn și spectaculos în apropierea falezei, aducând un plus de emoție și mândrie acestui moment festiv.”

N.R.: „Bricul Mircea – nava-școală care, de peste opt decenii, formează generații de marinari și păstrează vie tradiția navală românească. Prezent în portul Constanța cu ocazia Zilelor Orașului, Bricul Mircea va putea fi vizitat de publicul larg în cadrul Zilelor Porților Deschise, desfășurate între 22 și 25 mai 2025. Ancorat la Gara Maritimă, bastimentul își deschide puntea tuturor celor care doresc să-i descopere povestea, să admire eleganța navigației cu vele și să simtă emoția unei experiențe autentice marinărești. Program de vizitare: # 22 și 23 mai 2025: între orele 09:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00; # 24 și 25 mai 2025: între orele 10:00 – 14:00 și 16:00 – 20:00. Vizitatorii vor avea ocazia să urce la bordul navei, să vadă cabinele echipajului, spațiile de instruire, dar și puntea principală – un loc încărcat de istorie.” SURSA

ARHIVĂ: SIMBOL TRIST: Cazinoul din Constanța după 107 ani. Cel mai frumos loc părăsit de pe malul Mării Negre! OXXO FALEZA CONSTANȚA: Zece tablouri semnate de Nicolae Grigorescu pot fi admirate în adâncul mării, lângă Cazinou, în timpul unor sesiuni de scufundare

„VOLGA NEAGRĂ FURĂ COPII”: Colecție retro de Bau-Bau comunist într-un popas părăsit pe autostrada Liov- Kiev


INSIDER: „Undeva între Liov și Kiev, la un popas turistic abandonat (probabil proprietarii erau ruși), am găsit aceste șase „bijuterii” pentru nostalgici.

În partea dreaptă erau trei limuzine negre pentru tovarășii de la partid, iar în stânga cele pentru celovecii de rând…” SURSA

N.R.1: „Ucraina, regiunea Lviv, districtul Busk, satul Novyi Milyatin, autostrada Lviv- Rivne. Cafeneaua Leleka este situată în apropiere de autostradă, aşa că invită toţi călătorii cu maşina lor să vină şi să bea o ceașcă de cafea sau un prânz copios. Punctul culminant este colecția de mașini retro situate în incintă.”

N.R.2: „Volga neagră (în poloneză czarna wołga) se referă la o legendă urbană vehiculată pe scară largă în Polonia, Rusia, Belarus, Ucraina şi Mongolia, mai ales în anii 1960 şi 1970. Era vorba de o limuzină Volga neagră (sau în unele versiuni roșie) care se presupune că a fost folosită pentru a răpi oameni, mai ales copii. Potrivit unor versiuni diferite, ea era condusă de preoți, călugăriţe, evrei, vampiri, satanişti sau Satana însuşi. Maşina este descrisă ca având jante albe, perdele albe sau alte elemente albe.

Copiii erau răpiți pentru a se folosi sângele lor ca un remediu pentru oamenii bogaţi occidentali sau arabi care sufereau de leucemie; în alte variante motivul era furtul de organe, combinat cu o altă faimoasă legendă despre furtul de rinichi de către KGB. Legenda a apărut din nou la sfârşitul secolului al XX-lea, cu mașini BMW sau Mercedes în locul Volgăi, având uneori coarne în loc de oglinzi retrovizoare. În această versiune, şoferul oprește și îi întreabă câte ceva pe trecători, apoi îi ucide atunci când ei se apropie de mașină pentru a răspunde. Într-o altă versiune a legendei, victima va muri la aceeași oră, o zi mai târziu.

În România, această legendă a apărut în anii 1970, unde a devenit cunoscută ca „Dacia neagră”, dar după 1989, Dacia neagră a fost înlocuită cu ambulanţa neagră.’ DETALII