PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

JOB: Hoţii de flori, invitaţi în aria protejată a Lacului Snagov. Lotusul indian se vinde bine la semafor!


INSIDER: „Am fost săptămâna trecută într-o plimbare cu bărcuţa pe Lacul Snagov. Am remarcat imediat lotusul indian (nelumbo nucifera – frunzele au până la 80 cm în diametrul, iar florile între 10-40 cm). Din spusele ghidului, se pare că în curând această plantă va sufoca la propriu nuferii autohtoni, fiind un real pericol pentru ecosistem. Lotusul indian a fost aclimatizat aici prin anii ‘60 şi după ritmul alarmant în care se înmulţeşte, în scurt timp va fi stăpân absolut. Problema e atât de gravă, încât administratorii lacului sunt dispuşi chiar să sprijine vânzătorii ambulanţi, care acum taie florile pe ascuns şi care, fără să ştie, sunt cei mai buni ecologişti.

Nuferii roz cresc pe Lacul Snagov în interiorul unei arii protejate, iar legea spune că dintr-o astfel de zonă nu poţi scoate nicio plantă. Nici chiar nufărul roz, care distruge nuferii albi şi galbeni, specii protejate de lege. Cei care vor să facă tranzacţii cu nuferii roz ar avea nevoie de un simplu aviz pe care l-ar obţine extrem de uşor pentru că autorităţile abia aşteaptă să scape de planta buclucaşă. Dar niciun comerciant nu-şi bate capul cu aşa ceva.

Snagovul este cel mai mare lac din România (dupa Razelm): 16 km lungime, laţime maximă de circa 400 m, adâncime maximă de 9-11m, suprafaţă 620 ha (din care 100 ha sunt protejate de lege). În concluzie se caută hoţi (fară CV sau interviu) cu plata în natură pentru a desţeleni curtea milionarilor cu vile de pe malul lacului, ca să poata şi ei săracii să-şi scota la apa catamaranul, şalupa sau bărcuţa, fiecare după buget!
DETALII – CIRCUIT CU VAPORAŞUL

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s