PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

LEGE, NU TOCMEALĂ: Angajat tăiat la deget, salvat de Ambulanță, poliția criminalistică, SSM & ITM. Unde e NASA?


INSIDER: Voi știți ce înseamnă și ce implică un accident de muncă?
Nici eu habar nu aveam până să se întâmple în laborator. Colega noastră scumpă și dragă s-a tăiat la deget (eu nu eram prezent), iar pentru a se asigura ca este totul ok, fetele au chemat și ambulanța prin sistemul unic de urgență 🚨 112. Și de aici a început chinul și calvarul de fapt, atât pentru colega cu tăietura cât și pentru noi ca firmă. Fiind în timpul programului, și chemând ambulanța automat s-a încadrat la accident de muncă! Și vă spun eu ce și cum a urmat, ca să știți și voi (dacă nu știți) dacă se întâmplă un accident în timpul programului. Haos și Panică. În spatele ambulanței a venit și poliția (prima tură), pentru a vedea condițiile în care s-a petrecut accidentul, a lua probe, declarații, și a deschide dosare penale pentru administratorii societății comerciale (Elian și Marius în cauză), până la terminarea anchetei. Ambulanța a curățat tăietura, a bandajat și cam atât. Au plecat mai departe în treaba lor, cu mențiunea ca dacă în continuare degetul rămâne amorțit să meargă la spital pentru investigații. După ce a plecat și ambulanța și poliția, a venit alta poliție, criminalistica, habar nu am, cu aparate foto, rulete, măsurători, era ca într-un film aici. N-au avut la ce să facă poze (căutau sânge, veniseră focusați pe poze la sânge), colega se strânsese de deget și nu se făcuse baltă de sânge pe care și-o imaginau ei. Au plecat supărați că nu au ce să pozeze… Pentru siguranță colega a mers la urgențe, unde a trebuit să îi mai facă o incizie, ca să îi vadă nervul, să nu îi fie afectat și automat făcând ditai tăieturile, a trebuit să îi pună și copci + 2 săptămâni de medical. Joac-o pe asta. De la o tăietură minoră s-a ajuns la incapacitate de muncă pentru colega cu minor în întreținere …
Ca să vedeți ce greutate poate să capete o astfel de situație.
Automat a intervenit SSM și ITM, pentru formarea dosarului de anchetă cu toate documentele necesare (vedeți în poză cam câte documente au fost necesare, câte declarații, câți martori, câte procese verbale și analize) + costurile care au fost de ordinul miilor de lei. S-a terminat medicalul iar procesul este încă în derulare pentru a se clarifica faptul că a fost un simplu accident de munca minor.
Habar nu aveam ce presupune, dar acum știu!
Am învățat pe propria piele ce înseamnă ” SURSA

INSIDER 2: „Este o respectare a legislației SSM: L319/2006, si normele de aplicare, HG 1425. Firma pe care o aveți contractată ca și serviciu extern de prevenire și protecție, ar trebui să fie mult mai atentă, să vină regulat să facă instruiri, conform grafic de instruire. Desi v-ați delegat atribuțiile pe care le aveți din punct de vedere SSM, tot ar trebui să cunoașteți obligațiile angajatorului. Organele competente au venit pentru că în astfel de cazuri este OBLIGATORIU, conform legii. Nu înțeleg de ce toată lumea comentează împotrivă! Nu, nu a fost înjunghiată, dar atât timp cât medicul a considerat că este un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă, se pare că nu a fost nici așa superficială tăietura. În urma analizei dosarului se va stabili dacă au fost luate toate măsurile de prevenție: instrucțiuni de lucru, evaluări de risc, mijloace de protecției adecvate, etc. Baftă!”

ARHIVĂ: ABSURDISTAN: Dosar cu mine împotriva mea de la un accident de bicicletă, role, trotinetă. „Comiterea unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196 alin. 1,2 și 3 Cod Penal.”

VIENA: Prima și singura camionetă Porsche 944 cu 6 roți din lume


INSIDER: „Este primul Porsche pe care-l văd cu 6 roți, am avut noroc că am dat peste el la Viena. M-am dus pentru meciul de fotbal și într-o plimbare am văzut mai multe într-o parcare. Cred că a fost o întrunire ceva că erau cam multe.” SURSA

N.R.: „Un Porsche 944 din 1987, care nu numai că a fost transformat într-o camionetă, dar are si șase roți, este de vânzare în Germania, prețul este de 110.000 dolari (redus considerabil în comparație cu cei 190.000 dolari pe care vânzătorul încerca să îi obțină în 2023.).

Pickup-ul Porsche a fost construit de 914-Boxergarage in Karlsbad pe o perioadă de 26 de ani, cu un număr declarat de 2500 de ore de muncă în construcția sa. Sub capota unui 944 S2 se află un motor recondiționat de trei litri, provenit de la un 968, farurile provin de la un 924 Carrera GT, iar jantele BBS de 17 inch ar fi fost purtate cândva de un 993 Turbo (de fapt, un Turbo şi jumătate). Cele trei axe, însă, provin de la câteva Audi 200 Turbo. Vopseaua portocalie aprinsă, abțibilduri Porsche şi numărul 69 pe uși. Cabina este tapițată cu piele neagră, accesorizată cu portocaliu pentru a se potrivi cu exteriorul. Există scaune încălzite, servodirecție, geamuri electrice si un sistem stereo. Aerul proaspăt suplimentar este disponibil prin îndepărtarea panoului personalizat de pe acoperişul Targa. Bena camionetei este placată cu stejar si are un hayon detaşabil, plus că există un cârlig de remorcare.” SURSA

ARHIVĂ: MAGNOLIU: Porsche Taycan Champagne Rose. Nu este de mâncare! OXXO 311: „Iubita mea cu ochii ca cafeaua / Şi părul mătăsos ca catifeaua / Că când te văd mă simt ca carameaua” OXXO GIGA TUNING: Trenule, maşină mică, nici cu tirul nu mi-e frică. Prototip Audi, omologat la Techirghiol?

GARA PLOIEȘTI SUD: Domnul Goe de aproape patru metri înălțime trimite inimioare din orașul lui Caragiale


INSIDER: „În Gara de Sud, din orașul Ploiești, suntem întâmpinați de celebrul Domnul Goe!” SURSA

N.R.: Sculptura Domnului Goe, omagiu în oraşul lui Caragiale măsoară aproape patru metri înălţime şi a fost sculptată de Ciprian Tauciuc, cu o intervenţie pictată de Alex Baciu. A fost montată în 2023 cu ocazia Artown Festival – „Love is the Key”, iubirea și compasiunea, mijloc esențial pentru a construi legături autentice şi durabile între comunități și oameni”, mâinile lui Dl Goe arătându-ne o inimă. Pe cap are o pernă pe cap, pentru a nu fi deranjat de greutatea tavanului pe care-l susține.” DETALII

YOGA PE DÂMBOVIȚA: Armonia minte-corp, la nivelul următor


INSIDER: „Yoga pe Dâmbovița, in zona Bibliotecii Naționale. Un fel de next level în materie de echilibru corp & minte. Mai multe SUP legate în paralel și fixate între maluri. No stress!

N.R.: Yoga este o practică străveche de exercițiu, datează de mai bine de 5000 ani şi are originile in India. Este o disciplină bazată pe armonia dintre minte şi corp. Exercițiile au scopul să sporească puterea şi flexibilitatea corpului, dar totodată să aducă un echilibru şi în gândurile celor ce o practică.

Standup paddleboarding este un sport acvatic născut din surfing cu rădăcini moderne în Hawaii. Standup paddleboarders stau pe scânduri care plutesc pe apă și folosesc o paletă pentru a se propulsa prin apă. Sportul a fost documentat într-un raport din 2013 care l-a identificat ca fiind activitatea sportivă în aer liber cu cei mai mulți participanți la prima participare în Statele Unite în acel an. Variantele includ vâslitul pe ape liniştite, cursele, surfingul, SUP-ul pe ape repezi, yoga și pescuitul.

Yoga cu SUP este practicarea yoga pe o placă de SUP. Se poate folosi orice placă de SUP; cu toate acestea, se spune că o placă de SUP gonflabilă (iSUP) este mai permisivă pentru practicarea yoga. Plăcile de paddle gonflabile SUP pentru yoga sunt în mare parte plăci de paddle stabile și robuste, potrivite pentru toate tipurile de standup, cu câteva caracteristici suplimentare importante: Puțin mai lat decât în mod normal; Suprafață mărită, moale și antiderapantă în mijlocul plăcii pentru o aderență mai bună; Suporturi laterale pentru padele pentru fixarea acestora în timpul sesiunii de yoga; Mânerul de transport nu este situat în mijlocul plăcii. Yoga cu SUP se practică pe ape calme, cum ar fi lacuri şi golfuri. Uneori, o mică ancoră este atașată la capătul plăcii pentru a o menține într-o singură poziție în timpul sesiunii de yoga cu SUP.

Majoritatea plăcilor de SUP au o lungime cuprinsă între 300 și 370 cm, plăcile de peste 3,6 metri fiind folosite în principal pentru curse, iar cele sub 3,6 metri fiind folosite în principal pentru surfing pe SUP. Dimensiunea plăcii pe care o alege un utilizator depinde de greutatea acestuia, deși înălțimea poate fi, de asemenea, un factor. Plăcile mai late oferă o stabilitate mai bună atât pentru începători, cât și pentru utilizatorii care intenționează să desfăşoare activități ocazionale cu placa lor, cum ar fi yoga, drumeţii şi pescuit. Plăcile mai înguste sunt mai agile și sunt folosite în principal de către vâslaşii avansați și pentru surfing pe SUP. Datorită grosimii necesare pentru un SUP, plăcile solide au un miez de spumă care este apoi acoperit cu unul dintre numeroasele materiale disponibile, cum ar fi furnir de lemn, fibră de sticlă sau fibră de carbon. Rășina epoxidică poate fi adăugată peste aceste materiale pentru a crea o placă mai rezistentă.

O altă opțiune este un SUP gonflabil, sau iSUP, care este construit dintr-un miez cusut prin drop-stitch din mii de fire fine, care este apoi acoperit cu unul sau mai multe straturi de PVC. ¡SUP-ul poate fi folosit pentru toate tipurile de activități de vâslit și, atunci când este dezumflat, poate fi suficient de mic pentru a încăpea într-un rucsac.

O lesă este folosită pentru a atașa utilizatorul la placă. Aceasta împiedică placa să plutească în cazul în care utilizatorul cade. Lesa ar trebui să fie cu aproximativ 30 cm mai lungă decât placa, cu un capăt atașat de coada plăcii și celălalt capăt atașat de glezna sau gamba utilizatorului.” DETALII

ARHIVĂ: TROCATHLON: Bucureștenii au testat Dâmbovița cu plăci de stand-up paddle și caiace printre bălării! OXXO DÂMBOVIȚA DELIVERY: Teoretic, s-a deschis cel mai mare spațiu nefolosit al Bucureștiului. Practic, avem unde, avem cu cine, dar nu avem cu ce!

PROMENADA URBANĂ 5.0: Muzica și dansurile grecești au adus Grecia pe Calea Victoriei sau invers. Efharisto!


INSIDER: „Duminică, 1 iunie 2025. Străzi Deschise/ ARCUB / Promenada Urbană – ediția a V-a. Calea Victoriei – Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei / Palatul CEC. Greek Dance Romania spectacole de dans – IGDM International Greek Dance Meeting Bucharest. „From the Gods to the dance floor” Efharisto, IGDM!”

ARHIVĂ: GREEK PARTY: „De e soare, de-i furtună, de mă fulgeră la… Saga-pao-pao-pao” OXXO SPECTACOL: Actorii Teatrului „Masca” au jucat Hora Unirii, în staţia de metrou Piaţa Unirii OXXO FLASHMOB: “Tangoul este despre a face linişte în tine şi a face linişte în celălalt” (Gilbert Iscu)

KARATE KID, AVANPREMIERĂ : Pe 31 mai la Happy Cinema din Mall Vitantis filmul rulează numai dublat în ucraineană. Pentru subtitrarea în limba română veniți mâine!


INSIDER: „Am încercat azi să mergem la avanpremiera Karate Kid la Happy Cinema la Vitantis lângă Văcărești pentru că începea un pic mai devreme decât în celelalte mall-uri bucureștene. Când să luăm bilete, surpriză – „azi e Avanpremiera doar în limba ucraineană”, deși teoretic, pe toate site-urile de profil, apărea și o avanpremieră subtitrată in română. Practic, de mâine intră filmul și cu subtitrarea în limba română.

ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii


INSIDER: Muzeul Oalelor de Pisc, Muzeu-Atelier Școala de la Piscu, la 40 km de București în satul Pisc, comuna Ciofliceni, județul Ilfov. Încă de la intrarea în muzeu, atenția îți este captată de fragmentul uriaș de arbore care marchează centrul spațiului ce unește simbolic pământul cu cerul.”

N.R.: Școala de la Piscu este un muzeu în inima unui vechi sat de olari, cu peste 1000 de piese de ceramică expuse (realizate în ateliere de olărit locale, din alte centre de olărit din țară, sau colecționate din alte țări/regiuni), o sală dedicată artei contemporane, ateliere de olărit, pictură pe ceramică pentru copii și adulți, într-o clădire spectaculoasă și foarte premiată. Mai întâi în cadrul Galei Aniversare a 20 de ani de existenţă a Ordinului Arhitecților din România cu Premiul secțiunii „Arhitectură construită /arhitectură publică” și „Cel mai bun client de arhitectură 2021”: Muzeul Atelier Şcoala de la Piscu (arh. Cosmin Pavel, arh. Cristina Constantin). Apoi premiat dpdv cultural în anul 2022 de EUROPA NOSTRA – EUROPEAN HERITAGE AWARDS, pentru originalitate, consistență, diversitate de activități culturale.

Spațiu original, cu o arhitectură modernă, luminoasă, realizată din materiale naturale, a fost conceput de o familie de artişti – familia Scripcariu (sculptorul Virgil & soţia, Adriana, istoric de artă), care împreună cu cei 6 copii ai lor reprezintă „întreaga echipă a muzeului” în „Școala de la Piscu”.

Proiectul arhitectural, a fost realizat în circa 2 ani (chiar în perioada pandemiei!) doar cu resurse proprii, donații și sponsorizări private (cea mai substanțială venind din partea Kaufland), fără implicarea autorităților publice.” DETALII

„Muzeu-Atelier Școala de la Piscu este deschis pentru public la sfârşit de săptămână, iar pe parcursul săptămânii doar pentru grupuri, cu programare. Program de vizitare: Sâmbătă & Duminică: 11-17, nu este nevoie de programare. Bilete de intrare: adulți 25 lei; copii, studenți: 15 lei; Bilet de familie: 60 lei; Studenții arhitecți au acces gratuit în Muzeu. Vizite programate: se pot organiza în timpul săptămânii doar pentru grupuri de peste 10 persoane. Muzeul dispune de 10 dispozitive audioghid, materialul audio durează 1 oră şi este compus din 9 capitole, posibil de ascultat selectiv. Muzeul nu dispune de dispozitiv pentru plata cu cardul. Plata online se poate face doar prin transfer direct la faţa locului, accesând datele asociației printr-un QR code. Atelierele de olärit, linogravură şi pictură se desfăşoară pe toată durata programului de vizitare şi nu sunt incluse în costul biletelor. Fiecare vizitator poate opta pentru atelierele dorite. Olărit, realizarea unui vas la roata olarului cu ajutorul unui meșter – 20 lei; pictarea unui ghiveci de lut ars folosind culori tempera – 20 lei. Linogravură realizarea unei plăci de linogravură și imprimarea acesteia pe hârtie 20 lei. Pachet 3 ateliere (olărit, pictură, linogravura) – 50 lei. Atelierul de desen este inclus în costul biletului. Vârsta recomandată pentru ateliere: 4+, copiii mai mici pot participa doar însoțiți de părinţi. Atelierele sunt deschise şi adulţilor.” DETALII

În cadrul expozițiilor temporare, „Pupi Videodrome” – expoziţie multimedia dedicată „Opera dei Pupi”, tradiţia siciliană a teatrului de păpuși, a Muzeului Internațional al Marionetelor Antonio Pasqualino din Palermo. Capitol spectaculos de istorie orală, artele spectacolului și antropologie, Opera dei Pupi înseamnă: scenarii care combină poeme istorice medievale din arealul european occidental, un meşteşug aparte de realizare și manevrare a păpușilor, un capitol pasionant de istorie comunitară. Începând cu 1800, spectacolele Opera dei Pupi au făcut deliciul târgoveţilor, oferind reprezentații de tip serial. Activ până astăzi, Opera dei Pupi este încă practicată în teatru, cercetată, iar meşteşugurile conexe sunt protejate. În perspectivă contemporană, Opera dei Pupi se constituie într-un teren al experimentelor artistice contemporane, care fructifică patrimoniul cultural.”

ARHIVĂ: SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București

SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București


INSIDER 1: „Supermam. Strada Dumbrava Roșie. Autor Virgil ScripcariuSURSA

INSIDER 2: „Pe o străduță adiacentă Parcului Ioanid, pe terasa de la etajul 1 al unui bloc nou construit, am zărit statuia Supermam, sau o copie a acesteia. Prima oară a apărut în Timișoara, la sfârșitul anului 2015 și a dat naștere multor controverse la momentul respectiv, prezența acesteia a încins spiritele în mediul online printre timișoreni, ce se „arătau oripilați” de opera de arta a lui Virgil Scripcariu.

Iată însă cum a descris autorul lucrarea sa: „este lumea în care eu mă învârt zilnic, compusă din familia mea numeroasă și situațiile cu care ne întâlnim tot timpul. Am pornit de la un nume căruia schimbându-i ultima literă mi s-a părut că îi schimb fundamental mesajul. Într-o lume a Supermanilor, eu am vrut să vorbesc despre mamă, o ființă mult mai delicată, recunoscându-i superioritatea gingășiei. Expoziția aceasta îi este dedicată soției mele. Pentru că ea a dat naștere la șase prunci și asta înseamnă mult pentru mine și pentru ea. Ea este de șase ori supermama, câte o dată pentru fiecare copil. O zeitate! Noi bărbații, nu putem decât să constatăm și să ne plecăm”.

Într-un top neoficial, aceasta lucrare ocupă locul 19 în clasamentul celor mai urâte statui din lume. Locația: Strada Dumbrava Roşie Nr 18, Bucureşti Sector 2.” SURSA

N.R.: „Copilul își ține ridicată mama, asigurându-i sprijinul necesar, într-o ipostază care sugerează crucea. Supermam devine Superman (de-aici, și mantia supereroului, redată plastic de sculptor).

Virgil Scripcariu (n. 1974, Vatra Dornei) este unul dintre cei mai originali sculptori români contemporani. A contribuit memorabil la conceptul și structura Pavilionului României la Bienala de arhitectură de la Veneția în 2008 – unde a expus și prototipul scaunului „Bubico”. A studiat sculptura la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti între 1998 și 2005, la clasa prof. Vasile Gorduz, a fost bursier Theodor Aman în 2003, bursier al UAP în 2005 și finalist al marelui premiu Prometheus Opera Prima în 2004. Scripcariu a participat la numeroase expoziții din țară: Romanian Design Week în 2013, personala de la MNAC în 2010, și pe plan internațional, în Israel, Belgia, Japonia. Are binecunoscute lucrări în spații publice din România și din străinătate, printre care sculptura din metal Maternitate, Hilltown House, Irlanda, fântâna cu sculptura ‘Maternitate’ din str. Arthur Verona, instalația ‘Arca lui Noe’ din Scuarul Cărturești sau bustul arhitectului Paul Smărăndescu de pe str. Romulus, București. În 2014 a participat la ViennaFair în cadrul secțiunii Dialog: New Energies și a început colaborarea cu Galeria AnnArt prin expoziția personală „Supermam”.

Împreună cu soția, Adriana Scripcariu (istoric de artă) și cei 6 copii ai lor țin în viață Școala de la Piscu, județul Ilfov, un muzeu-atelier dedicat ceramicii (deschis în anul 2021) – construit de aceștia doar cu donații și sponsorizări, fără implicarea autorităților publice.

ETERNA TERRA-NOVA: Stațiile de autobuz din Craiova pun orașul pe Axa Lumii. Creativitatea bate industria!


INSIDER: „Cele mai frumoase stații de autobuz din Craiova.” SURSA

N.R: În Craiova pe Calea București, în zona Teatrul Național – Universitate stațiile de autobuz au fost decorate cu fructe – lămâi in direcția Craiovița, zmeură în direcția Lapuș. Seamănă cu cele folosite pe căsuțele de la târgurile de Paște/Crăciun. Faptul că sunt refolosite pentru înfrumusețarea orașului și în restul anului și nu stocate într-un depozit este un mare plus!

UPDATE: Stația de la Piața Centrală a fost decorată cu tradiționalul praz oltenesc.

Craiova este pe primul loc într-un top al oraşelor europene ideale pentru escapade culturale întocmit de revista americană Forbes. Oraşul din România a reuşit să întreacă destinații populare precum Londra, Paris, Atena, Florenţa sau Salzburg, arată topul publicat de revistă săptămâna aceasta.

FORBES: „Deşi mai puțin cunoscută (şi vizitată) decât Bucurestiul, Craiova – capitala regiunii din sud-vestul României este un centru cultural vibrant, cu numeroase evenimente pe tot parcursul anului. Printre acestea se numără Festivalul Shakespeare, cel mai mare festival internaţional dedicat dramaturgului. Pentru iubitorii de muzică electronică dance, Festivalul IntenCity are loc în fiecare iunie, cu spectacole în aer liber. Un eveniment mai inedit, Festivalul Puppets Occupy Street din august, aduce pe străzile oraşului păpuşi gigantice şi spectacole captivante.”. A fost greu să ajungem în vârf, dar mai greu va fi să ne menținem acolo!!

ARHIVĂ: RAT CRAIOVA: „Înăuntru, șoferul la bustul gol luptă împotriva transpirației cu un prosop pus pe umeri” OXXO PRAZ VEGAS: Ce face un oltean după ce câștigă MasterChef? Reinventează mâncarea fast-food!

ÎNĂLȚAREA, COSTIN IONIȚĂ: Portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi. A îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.


INSIDER: „În „Expres cultural”, nr. 5 (101), articol despre sculptura „Înălțarea” de Costin Ioniță, expusă pe piedestalul de la Ateneul Tătărași. Numărul este ilustrat cu lucrări ale autorului.

ÎNĂLȚARE PRIN RĂSTIGNIRE. Înălțarea care, în primăvara anului 2025, continuă proiectul de expunere de la piedestalul Ateneului ieșean din Tătărași, titlul tensionând la modul antifrastic opera, de vreme ce ni se propune, în mărime naturală și poate ușor peste, reprezentarea unei răstigniri.
Este drept, crucea rămîne nevăzută, este doar sugerată de întreaga postură, mai ales prin dramatica întindere a brațelor, cu degetele dureros îndoite, ca și prin vârfurile picioarelor adunate una peste alta, cu degetele răsfirate ca în suspendare, deși aici se află singurul punct de sprijin pentru întreaga sculptură. Din punct de vedere tehnic inclusiv, remarcabilă performanță, angajând din plin și mesajul, de pildă în sensul că măiestria artistică, profesionismul constituie o cale de (r)elevare a spiritualității! Cu atît mai mult are de a face cu esența mesajului nevăzuta crucificare, arătând, în înțeles profund creștinesc, că sacrificiul pentru oameni, pe care Domnul l-a împlinit la modul suprem, este prin el însuși înălțare sufletească.
Așadar, crucea lipsește mai ales fiindcă suntem invitați să o interiorizăm, eroul hristic fiind prin el însuși o cruce, încît artistul reprezintă, de fapt, portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi, în măsura în care reușim să fim cu adevărat creștini.
Excepțională performanță pentru sculptura în (benzi de) fier, anatomia este redată convingător, punctată pe alocuri cu acuratețe, ieșind în evidență chiar fibre musculare (bicepși, deltoizi). Fantele create în material lasă să se vadă cerul, căci înălțarea presupune și lăsarea condiției telurice pentru alta, de sus, angelică. Jertfa pare a fi inerentă acestei radicale schimbări ontologice, idee susținută și de aura Celui/celui răstignit, o cruce celtică înscrisă în două cercuri concentrice, obținute, cel puțin cel exterior, din îmbinarea multor dinți de motoferăstrău…
Lucrare în fier îndemnînd la lucrare în duh, Înălțarea lui Costin Ioniță asumă, în înaltul său gest biruind suferința, nu doar locul ci și timpul expunerii. Acesta este, cît se poate de adecvat, cel pascal, când putem înțelege mai bine că a îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.

COSTIN IONIȚĂ (n. 1978, București) este unul din cei mai autentici artiști vizuali pe care îi avem. Sculpturile sale, așa cum s-a dovedit cu prisosință și în cadrul Lunii Sculptorilor Români, prilej cu care a fost intens mediatizat (Hidra și Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS Cov2-Covid 19, în 2024; anul următor, mai ales Miorița expusă la Casa Universitarilor), mobilizează totdeauna conștiințe și suscită viguroase reacții. (A fost creat chiar un program de calculator simulând, ironic, agresarea operelor de artă, pornind de la reacția de anul trecut a unei vârstnice, la vederea Hidrei.) Așadar, totdeauna impact vizual, metaforizare superioară a unor probleme de larg interes, forță a expresiei, ceea ce nu exclude eleganța și rafinamentul.” SURSA

N.R.: „Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui lisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.” DETALII

ARHIVĂ: MONUMENT DE SPERIAT: „Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS COV 2-COVID 19” (Metrorex) OXXO MIORIȚA LA IAȘI: „Spirit cu bube” – și mai sărăcă, și mai jefuită ca acum 12 ani OXXO IAȘI, CASA POGOR: „Hidra”, clasa politică „lipsită de verticalitate şi umanitate” în mijlocul Grupului Statuar al Voievozilor