PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

ZOO PE DOS: Amintiri din spatele gratiilor cu animale sălbatice


INSIDER: „Modul corect de a vedea și vizita animale din viața sălbatică.” SURSA

SPLASH BUS: Vrem în țară ca pe-afară/ Dacă nu infrastructură, doar amfibie la scară!


INSIDER: „Trenul galben fără cai/ Nu-i nici birjă, nici tramvai…”

N.R.: SPLASH BUS – autobuzul amfibie din Rotterdam, Olanda. DETALII

I, HUMAN, ARCUB: Instalație interactivă care transformă empatia vizitatorilor în lumină laser ce influențează procese biologice vitale unor microorganisme


INSIDER: „În București, Expoziția I, HUMAN creată de Saint Machine poate fi vizitată până pe 7 iulie la Arcub – Sala Bolților (strada Lipscani 84-90). Zilnic între orele 14-22. Intrarea liberă.

I, HUMAN este o instalație interactivă asemănătoare unei rețele neuronale. Lucrarea analizează emoțiile utilizatorilor, transformând empatia acestora în lumină laser ce influențează procese biologice vitale ale unor microorganisme, simbol al fragilității ecosistemului planetei noastre care depinde de coeziunea umană. Instalația are 8 module interconectate care detectează emoțiile privitorilor și le transformă gradul lor de empatie în pulsuri de lumină laser ce hrănesc o populație de microorganisme în cadrul unui experiment de biofotonică desfășurat în timp real la CETAL – Centrul pentru Tehnologii Avansate cu Laser pe platforma de la Măgurele. Într-o societate din ce in ce mai polarizată de opinii și discuții politice, expoziția reamintește vizitatorilor că locuim pe aceeași planetă și trebuie să avem grijă de ea și unii de alții. I, HUMAN este o metaforă a evoluției speciei umane, a cărei supraviețuire poate depinde de capacitatea de a înțelege că „ceilalți” suntem tot noi.

I, HUMAN este un proiect interdisciplinar, la granița dintre instalație multimedia, performance și studiu al coeziunii umane mediate de tehnologie. Proiectul folosește un experiment de biofotonică și algoritmi Deep learning pentru a investiga subiecte precum swarm intelligence și caracteristici emergente la diferite niveluri. Proiectul propune o rețea de sculpturi luminoase ce funcționează drept colectori de emoții umane, dar și drept agenți generatori ai acestora, vizitatorii fiind influențați emotional de peisajul sonor diferit din fiecare modul. Gradul de coeziune emoțională al utilizatorilor conectați la instalație controlează frecvența și intensitatea razelor laser ce hrănesc o populație de microorganisme. Vizitatorii au rol atât de subiecți umani în cadrul experimentului cât și de observatorul în timp real al experimentului la care participăDETALII

ARHIVĂ: PASIUNI: Uimitoarea „Mimosa pudica”, o companie veselă pentru pesimişti. Definiţi sensibilitatea!

WARNER BROS: Cel mai mare fan din România și-a pus visul de copil pe roate


INSIDER: „Warner Bros. Entertainment, Inc. (cunoscut și ca Warner Bros. Pictures, ori doar Warner Bros.—forma prescurtată a numelui oficial al corporației care este Warner Brothers) este o companie americană specializată în producerea de filme și de diferite spectacole de televiziune. Fondat în 1918 de emigranți evrei din Polonia, Warner Bros. este cel de-al treilea studio american, în ordine cronologică, care a continuat neîntrerupt operațiile sale de la fondare până în prezent. Celelalte două sunt Paramount Pictures, fondat în 1912 sub numele de Famous Players și Universal Studios, fondat de asemenea în 1912. Printre cei mai remarcabili actori ai companiei se pot enumera Bette Davis, James Cagney, Humphrey Bogart, Doris Day și, mult mai recent, Clint Eastwood.” DETALII

ARHIVĂ:_JUCĂRII CU VIAŢĂ: Fulger McQueen, pe străzile Capitalei. Toţi rămân blocaţi când o văd la semafor! *** SUVENIR: Cel mai fotografiat obiectiv din Mamaia. “Vă rugăm nu atingeți!” *** EROI SUB ACOPERIRE: Batman a parcat la Casa Poporului. *** YIN & YANG: „O viaţă pepit, cu zile pepit. Dar cum pot să împac un suflet pepit?” *** STĂPÂNUL INIMILOR: Mașina de serviciu a lui Dragobete, moștenită de Valentin! *** BMW-EMU: Cum se plimbă dracii prin Craiova? *** MANNEKEN PIS: “Băiețelul pișăcios” va salva Bucureștiul de trafic, poluare, locuri de parcare și taxa de oxigen? *** YIN & YANG: „De alb să mă vindec sau de negru să mă lepăd ?!”

BUCUREȘTI: La Restaurantul Horoscop, o broască țestoasă se zbate disperată în decor. Clienții o privesc cu nod în gât!


INSIDER: „O broască țestoasă chinuită rău se află în restaurantul L’oroscopo din Piața Unirii aproape de metrou M1, vis à vis de fântână mare.
Este mare cât o farfurie și stă într-un bazin foarte, foarte mic murdar, fără posibilitatea să se odihnească pe ceva. Broasca este încărcată de mâzgă pe carapace.
Bazinul este cum se intra, în partea dreaptă, lângă scară .
Daca se poate face ceva și dusă la un centru de reabilitare.” SURSA

ROMÂNIA SĂLBATICĂ: Clarinetul și oboiul sunt păsările jucăușe, violoncelul, sufletul și vibrația echipei din spate, trombonul, bucuria, viorile pasiunea și încântarea, iar fagotul, joaca acelor „Pui de vulpe”!


INSIDER: „Parchez mașina și mă îndrept cu oarecare emoție către clădirea care are o așa de mare rezonanță în urechile mele. Mă întâlnesc cu Alexei, intru și îmi arunc o privire rapidă în jur. Totul pare ponosit, vechi, obosit. Trec printr-o sală mare în care zeci de scaune stau cuminți și își așteaptă ocupanții. În fața acestor scaune stau stative cu foi albe pline de însemne. Nimic nu te poartă cu gândul la energia care va izbucni în curând.

În urmă cu exact 20 de ani, mi-am petrecut o vară întreagă într-un garaj alături de niște prieteni faini încercând să ne găsim un strop de inspirație într-un domeniu complet nou pentru mine. Nu, nu developam imagini, așa cum poate v-ați aștepta, pentru că înainte de pasiunea pentru fotografie a fost pasiunea pentru muzică. Foarte puțină lume știe despre această etapă a vieții mele, care s-a lăsat cu câteva piese compuse, cu câteva spectacole și cu multe nopți pierdute în acel garaj. Chiar dacă ne-am jucat cel mai adesea de-a muzica electronică, toată experiența de atunci m-a ajutat enorm să înțeleg mai bine acest domeniu și să folosesc puțina experiență acumulată, atât pentru diaporamele create din fotografii, cât mai ales pentru filmele documenatre realizate. Niște vremuri și niște amintiri care, odată cu primii pași în clădirea ponosită despre care vă povesteam, au revenit ca un tăvălug în mintea mea.

Privesc de la balcon întregul ansamblu. Îmi vine în minte o enciclopedie muzicală pe care o studiam în urmă cu mult timp și în care era explicată componența unei orchestre. Vizual este mult mai simplu să înțelegi lucrurile. Viori, violoncel, viole, contrabas, suflători pe rândul din spate. Recunosc aproape toate instrumentele, dar îmi mai prind urechile la cele de suflat. Le iau pe rând… flaut, oboi, clarinet (deși între cele două din urmă nu prea fac foarte bine diferența de la distanță) și… un instrument lung pe care habar nu am de unde să-l iau. Nu pot trăi cu ideea că nu știu ce este așa că merg în sala de înregistrări să aflu. Fagot, mi se spune. Bun, acum provocarea este să îl și aud cum sună, să îl identific printre celelalte.

🎼Stau în liniște și aștept primele acorduri. Sunt la un pas de vioara întâi. Este o liniște apăsătoare, nici respirațiile nu se aud. După două zile de înregistrări, în care noi nu am avut cum să fim prezenți pentru că eram într-un alt studio unde lucram la voice over, ne rugăm ca în jumătatea de zi rămasă să ne fi rămas și nouă câteva piese faine din muzica filmului pe care să le ascultăm live. Suntem norocoși, prima piesă este chiar introducerea filmului. Un trombon începe grav cu o notă joasă, iar în mintea mea văd cețurile groase care învăluie o pădure de conifere din primul cadru al documentarului. Violonceii încep și ei să curgă lin, însoțiți de un ansamblu întreg de viori. Piele de găină și valuri de emoție ce curg în valurile muzicii. În mintea mea decurg imaginile și încerc să intuiesc locul peste care vocea solistei noastre intră și îngână tema principală a filmului. Urmează un moment de liniște gravă, susținut de niște acorduri joase și intră în scenă un flaut, apoi un violoncel. Senzația este absolut uimitoare. Urmează alte câteva valuri de muzică și emoție. La un semn brusc al dirijorului magia se oprește, însă în sală continuă pentru secunde bune vibrația sunetului. Continuă bătăile de inimă. Continuă emoția.

🎬Filmul_acesta a fost creat într-un mod atipic pentru noi. De obicei ne conturăm ideea și scenariul, iar mai apoi căutam muzică care să se potrivească, iar montajul era realizat direct pe muzică. Valurile de emoție, de dramă, de comedie, erau date în funcție de muzica aleasă. Procesul de acum a fost unul complet diferit. Am montat toate scenele fără muzică și a trebuit să ne imaginăm fiecare moment cum o să sune la final, cum o să intre în ritm, cum o să fie umplut de sunetele de ambianță și toate cele. A fost ca și cum am fi construit un film mut. Dar am încercat să ne păstrăm un ritm, atât al muzicii imaginate, cât și al emoțiilor dozate. Erau momente în care mă duceam în spatele lui Cosmin, care monta, și începeam să bat singur un ritm al scenei respective, să îi găsesc cadența, suflul… A fost un proces destul de complicat pe alocuri, mai ales pentru că făceam pentru prima dată asta, însă după ce am auzit primele bucăți de muzică scrisă pe care le-am așezat în timeline, m-am liniștit. La prima întâlnire cu Alexei, compozitorul nostru, ne-a spus: „Știu că vă cer mult și că va fi greu, dar trebuie să aveți încredere în mine.” Poate că nu am percutat atât de bine atunci aceste vorbe, însă pe măsură ce veneau mici frânturi de muzică începeam să ne dăm seama că viziunile noastre aveau să devină una singură. Alexei și-a asumat acest proiect cu extrem de multă pasiune și l-a făcut al lui. A compus zi și noapte la foc continuu și uneori ne-am și întrebat împreună în nenumăratele mesaje scrise la ore târzii, oare câtă inspirație mai poate avea și când va seca izvorul. S-a ținut tare până la final. După prima zi petrecută alături de orchestră ne-a confirmat că totul sună exact așa cum și-a dorit. Cred că a fost un moment în care acel „leap of faith” pe care ni-l cerea la începutul discuției noastre a meritat cu adevărat riscul. Ritmul acela bătut doar la mine în minte prindea viață într-un mod neimaginat. Am fost mai mult decât plăcut surprins să observ că muzica s-a pliat aproape perfect peste scene. O mică ajustare pe ici, pe colo, și totul prindea viață într-un ritm alert.

🦊🎵 Pe foile cu partituri din fața soliștilor apare cu un font mare și greu: „Pui de vulpe”. Sunt din nou sus la balcon. Începe o primă repetiție pe acest segment jucăuș cu multe instrumente de suflat. La un moment dat îl văd pe solistul de la fagot din spatele sălii cum tresare uimit. Are un mic pasaj solo de care se bucură entuziasmat. Am și eu acum ocazia să aud acest instrument așa cum trebuie. Începe joaca. O nebunie. Mai urmează o horă reinterpretată pentru o secvență de pescuit a păsărilor din Deltă, o secvență glumeață cu niște grauri, o nebunie de sunete care nici nu știam că pot fi scoate din viole, folosite la o scenă de iarnă cu animale, ce pot să zic, mă bucur și mă emoționez ca un copil, deși nu prea pot să mă exaltez dat fiind faptul că trebuie să stăm în liniște. La început am și stricat o înregistrare prin câteva șoapte către Cosmin. Toată lumea s-a oprit, ne-a privit, iar apoi a izbucnit un ropot de aplauze. Am fost destul de surprinși pentru că nu am înțeles de ce. Apoi am aflat că în căști li s-a spus că noi suntem realizatorii filmului. Ce lucru mare să lucrezi cu astfel de profesioniști desăvârșiți. Modul cum s-au armonizat, cum s-au completat, cum au venit cu idei și mici sugestii de interpretare, ai fi zis că lucrează împreună de o viață. De fapt, chiar dacă se mai știau între ei, era pentru prima dată când lucrau împreună. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, cu îndrumarea lui Alexei Turcan, cu partiturile scrise de Corina și cu toată echipa UNDA Recording în spate, au fost o echipă perfectă.

La o pauză, pe holul ponosit al clădirii Electrecord, de care doar faima parcă a mai rămas și căreia acest moment i-a dat viață, într-o discuție cu câțiva dintre soliști mi-am dat seama ce face cu adevărat diferența. Până acum montam pe o muzică rece, distantă (chiar dacă potrivită), cântată de oameni necunoscuți, cel mai probabil într-un alt colț de lume. De data aceasta muzica a prins viață prin oamenii frumoși din spatele instrumentelor, de data aceasta muzica a avut suflet. Clarinetul și oboiul au o față pe care o pot asocia cu momentele jucăușe din viața păsărilor, violoncelul are suflet și vibrație fiind asociat cu oamenii care erau în spate și care trăiau momentele, tromboanele aveau umor când se bucurau atunci când dirijorul le-a spus să intre mai în forță, să iasă în evidență, viorile au avut pasiune și încântare pe fața soliștilor, cât despre fagot, acum chiar o să văd în joaca acelor pui de vulpe încântarea cu care sufla solistul în instrument. La final, despre asta este vorba, despre a cunoaște niște oameni minunați care să vibreze în ritm cu o viziune comună. Întotdeauna am spus și probabil o să mă tot repet… proiectul acesta are forța de a aduce în jurul lui numai oameni minunați. Nu pot decât să le mulțumesc pentru asta. Alexei Turcan UNDA Recording Cosmin Dumitrach // Dan Dinu
#PoveștiDinRomâniaSălbatică” SURSA

Am început în 2010 prin a fotografia toate cele 28 de rezervații mari din România 📷 Doi ani mai târziu am realizat o expoziție foto în aer liber cu peste 50.000 de vizitatori 👥 Am continuat să fotografiem și să filmăm natura iar o parte dintre imagini au fost publicate într-un album foto 📒 Dar nimeni nu-și închipuia pe-atunci că pasiunea noastră se va concretiza, 10 ani mai târziu, într-un documentar care va ajunge la cel mai mare festival de film din România, TIFF, și apoi în cinematografele din întreaga țară. 📽 A mai rămas o lună și jumătate ⏳ #FilmulRomâniaSălbatică #ComingSoon

SALVATORE GARAU: „Buddha în contemplare” și esența vidului, într-o gaură de 15.000 de euro!


INSIDER: „Am ridicat și eu din sprâncene în fața operei artistului Salvatore Garau – un pătrat gol de 150×150 centimetri, marcat pe caldarâm cu un scotch alb menit să semnaleze „Aici este o operă de artă“.
Apoi am căutat să aflu mai multe despre artist, despre locul în care opera a fost amplasată, despre cumpărătorul ei (care a plătit, totuși, 15000 de euro pentru a o „transporta“ acasă).

Deși atât de „viu“ și de prezent printre oameni, nu e ușor lucru să vinzi golul, să explorezi și să valorizezi esența vidului, să faci din el act creator și unitate de schimb. Salvatore Garau nu se află la cea dintâi ispravă de acest fel; mă gândesc că un curator nu va trudi prea mult, nici nu-și va rupe brațele cărând operele într-un muzeu, atunci când va dori să organizeze o retrospectivă a artistului.

„Buddha in contemplazione“ este titlul unei alte lucrări, amplasată în Piazza della Scala, la Milano.
O puteți vedea aici, în toată transparența ei.

Mă înduioșează, la drept vorbind, asemenea suspensii în gol, deasupra hăului ideatic care își spune 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ sau 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑟𝑒. Sper că, la ceas de noapte, pătratul gol este iluminat: altminteri riști să calci opera în picioare.
P.S. Cei doi tineri din film care își iau micul dejun pe bancă și omul de serviciu care strânge gunoaiele dimineții sunt cât se poate de vizibili și reali. DETALII