SIBIU, MAGAZIN DUMBRAVA: „Etajul 1 s-a mutat la etajul 2”

INSIDER: „Magazinul Dumbrava din Sibiu. „Etajul 1 s-a mutat la etajul 2. În sfârșit lucrurile o iau în direcția bună!” SURSA

ARHIVĂ: INFORMAREA INFORMĂRII: Viomar te ajută să scapi de activitățile consumatoare de timp. Pe ei cine i-o ajuta? OXXO AVIZIER: Primul anunț în Braille, protejat de un panou de sticlă! OXXO CRAIOVA: Citaţii aruncate cu praştia la avizierul-muzeu de la Judecătorie

25 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

GRIGORE ALEXANDRU GHICA: Rămășițele pământeşti ale Ultimului Domnitor al Moldovei, expuse de aproape 5 luni la Palatul Culturii din Iași, așteaptă reînhumarea!

INSIDER 1: „De mult îmi doream să vizitez Palatul Culturii din Iași, dar cu fiecare ocazia de a vizita acest frumos oraș nu reușeam din cauza programului foarte aglomerat. Mă bucur că am reușit cu aceasta ocazie Impresionant, văzut din interior … mai ales camera voievozilor, camera tronului și catafalcul unde sunt rămășițele lumești ale domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghica. Să mergeți să vizitati când aveți ocazia, avem o țară foarte frumoasă. 💙💛❤️” SURSA

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

INSIDER 2:”Rămășițele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri, 7 noiembrie 2025, de la Le Mée-sur-Seine, din Franţa și au ajuns în aceeași seară la București. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 8 noiembrie 2025 au fost depuse la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Liturghia de hram și un Parastas pentru eroi.

Duminică 9 noiembrie 2025, sicriul cu rămășițele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka a fost depus pe un catafalc din Sala Unirii la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată de președintele Nicuşor Dan în semn de profund respect și considerație pentru memoria ultimului domn al Moldovei – „Bine ai venit acasă, Măria Ta!”

Osemintele domnitorului au ajuns luni, 10 noiembrie 2025, la Focșani și depuse pe un catafalc în foaierul Muzeului Vrancei, vrâncenii putând aduce omagiu, timp de două zile, ultimului Domn al Moldovei. Pe 12 noiembrie 2025, au ajuns la Iasi și depuse la Palatul Culturii, iar ulterior vor fi reînhumate într-un loc special amenajat în apropiere. După ce termenul inițial de 30 de zile a fost depășit, osemintele au rămas depuse la Palatul Culturii din lași. Primarul Iașiului, Mihai Chirica preciza că osemintele vor fi înhumate în „pământul sfânt din preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din laşi”, dar ceremonia de reînhumare a fost reprogramată pe 24 apoi pentru 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România. Autorităţile par să se fi abătut de la planul iniţial iar până se reorganizează rămășițele pământești rămân depuse la Palatul Culturii din lași. Au trecut aproape 5 luni…”

PALATUL CULTURII, Iasi: „După aproape 170 de ani, rămăşiţele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807-1857), ultimul conducător al Moldovei şi un mare reformator al epocii moderne, au fost aduse înapoi pe pământ românesc. Ele au fost depuse cu onoruri la Palatul Culturii, unde publicul este invitat să îşi prezinte omagiile timp de 30 de zile, înainte de ceremonia de reinhumare (12 noiembrie 2025 – 03 aprilie 2026).

Ceremoniile oficiale au fost organizate de Familia Ghyka, in parteneriat cu Jandarmeria Română, Preşedinţia României, Primária Municipiului laşi, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focşani, Televiziunea Română, TAROM şi Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.” DETALII

N.R.: „Grigore Alexandru Ghica (n. 27 august 1804, Botoşani, Moldova – d. 24 august 1857, Le Mée-sur-Seine, Île-de-France, Franţa[2]) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 octombrie 1853 și din octombrie 1854-3 iunie 1856. A fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraş Sturdza. Acesta, Alexandru C. Ghica, a fost „protector al teatrului românesc la începuturile sale, unul dintre puținii mari boieri respectați.” Grigore Alexandru Ghica a avut o singură soră, Elena (1801-1889), căsătorită cu polcovnicul rus Pavel Şubin.

La 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, la curtea domnească din laşi, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturza, fiica domnitorului loniță Sandu Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu.

Cuplul a avut patru copii înainte să divorţeze în 1833: Constantin (Costachi); a fost în timpul domniei tatălui său postelnic, Mare Ban al Moldovei, magistrat și membru la Curtea de Casaţie; lon (lancu); a fost numit de tatăl său locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc; ulterior a devenit general și agent diplomatic al României la Petersburg; Alexandru (Alecu); Catinca; s-a căsătorit în 1847 cu Nicolae Mavrocordat și a avut o fiică, Elena.

În 1833, Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargiu, fiica lui lordache Catargiu și a Elisabetei Rosetti. Grigore și cea de-a doua soție au avut două fete: Aglaie și Natalia; Natalia a fost căsătorită cu Constantin Balş, şeful poliției. În 1839 soția sa moare la Chişinău, la doar 26 de ani la două ore după ce naște o a treia fiică, loana, care nu va apuca să trăiască. Cele două fete au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Şubin, la Vaslui şi Slobozia. La vârsta de 8 ani, Aglaie este adusă de tatăl ei la lași la pension, iar la 12 ani este trimisă la Viena la institutul de domnişoare van Demerzel, unde ajunge și sora ei mai mică, Natalia, în 1848. În 1850 Aglaie s-a căsătorit cu ministrul de justiție Răducanu Rosetti, mai mare decât ea cu 19 ani și foarte bogat. Aglaie, soția lui Răducanu Rosetti, a fost mama cunoscutului istoric Radu Rosetti.

După ce a ieşit din domnie, Grigore Ghica s-a stabilit în Franţa unde a cumpărat castelul din Le Mée, lângă Melun (departamentul Seine-et-Marne).

În exil la Paris, Grigore Ghica a avut doi copii, Grigore şi Ferdinand, cu metresa sa, văduva Marie Prudence Euphrosine Leroy, cu care s-a căsătorit, pentru a treia oară, la 9 noiembrie 1856. A cerut o audiență la Napoleon al III-lea pentru a pleda cauza Unirii Principatelor, însă a fost refuzat. Ghica a pus refuzul audienței în legătură cu unele pamflete denigratoare apărute după ieşirea lui din domnie, însă cauza adevărată era dorința împăratului să nu nemulțumească Anglia, potrivnică Unirii.

La 24 august 1857, ca o consecință a neurasteniei, se sinucide prin împuşcare în cap, cu o armă de vânătoare, la castelul său din Le Mée (astăzi localitatea se numește Le Mée-sur-Seine). Gestul fatal s-ar explica atât prin refuzul lui Napoleon al III-lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor Balș de a constitui o comisie de anchetă însărcinată cu analiza gestiunii administrative și financiare, dar şi, mai ales, prin publicarea broşurii infamante Revista domniei prințului Grigore Ghica de un membru al partidei naționale (1856) care îi atribuia malversaţii şi hoţii ruşinoase (L. Boicu, op. cit. p. 175). În testamentul său, fostul domnitor scria: „Sînt victima unei trame abominabile: cît de nevinovat sînt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină. Aştept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu…”

A fost înmormântat în Le Mée-sur-Seine, dar în noiembrie 2025, în urma eforturilor urmaşilor săi, rămășițele lui Ghica au fost aduse în România, pentru a fi reînhumate la laşi.” DETALII

25 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

PĂUNII LUI CEAUȘESCU: „Găinile acestea mari și cu cozi impresionante sunt și ele, măcar în parte, stăpânele văzduhului”

INSIDER: „Păunii de la ,,Casa lui Ceaușescu” (Palatul Primăverii) sunt urmașii celor care i-au aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Liberi să colinde curtea, se așază în cele mai ciudate locuri, pe elemente decorative ale fațadei, cornișe și acoperiș, și execută zboruri scurte pe deasupra capetelor noastre. Nu este, de fapt, de mirare, doar că, obișnuindu-ne cu ei în voliere joase, aveam impresia că nu pot zbura aproape deloc. Iată însă că găinile acestea mari și cu cozi impresionante sunt și ele, măcar în parte, stăpânele văzduhului. 🦚” SURSA

N.R.: Păunul (Pavo cristatus) este una dintre cele mai spectaculoase și recunoscute păsări din lume, fiind admirat pentru trena sa colorată şi comportamentul de afişare a penajului. Există trei specii principale (indian, verde și de Congo), iar păunii albi sunt rezultatul unei modificări genetice numită leucism, care le dă culoarea albă, dar ochii rămân închişi la culoare. Originar din India şi Sri Lanka, păunul este considerat o pasăre sacră în multe culturi, simbolizând frumusețea, regalitatea şi nemurirea. În prezent, păunii sunt păsări populare în grădini zoologice, parcuri şi reşedinţe nobiliare, dar în sălbăticie, unele specii, precum paunul verde (Pavo muticus), sunt ameninţate de pierderea habitatului şi vânătoare.

Masculii sunt cunoscuți pentru trena lor impresionantă (care poate atinge 2 metri lăţime) alcătuită din pene lungi şi irizate, care sunt desfășurate în timpul dansului nupțial pentru a atrage femelele. Ceea ce numim „coadă” la păun sunt de fapt penele de acoperire a cozii, care pot reprezenta peste 60% din lungimea totală a corpului său. Masculii îşi pierd trena anual – Dupā sezonul de împerechere, păunii isi năpârlesc penele lungi, care cresc din nou în lunile următoare. Femelele aleg masculii cu cele mai strălucitoare trene – Studiile au arătat că mărimea și intensitatea culorii trenei influențează succesul reproductiv al masculilor. Deşi este o pasăre de dimensiuni mari, păunul poate zbura pe distanțe scurte şi este un excelent alergător și căţărător, petrecând mult timp în copaci pentru a evita prădătorii.

Nume comun – Păun; Nume ştiinţific – Pavo cristatus (paunul indian), Pavo muticus (păunul verde), Afropavo congensis (păunul congolez); Durata medie de viaţă – 15-25 ani în sălbăticie / până la 40 de ani în captivitate; Viteza maximă – Aproximativ 16 km/h la sol, dar poate zbura pe distante scurte; Înălţime – 90-125 cm (fără trenă); Lungime – 1,5-2,3 metri (incluzând trenä); Greutate – 3-6 kg (masculi), 2,5-4 kg (femele); Tip de dietă- Omnivor (seminte, fructe, insecte, mici vertebrate, chiar serpi veninoși); Principalii prădători – Leoparzi, vulpi, câini sălbatici, serpi mari, oameni (braconaj);

Dimensiuni mari – Masculii pot ajunge până la 2,3 metri lungime (incluzând trena), iar femelele sunt mai mici, māsurând în jur de 90 cm-1,2 metri. Trena masculului – Formată din peste 200 de pene, trena este utilizată pentru impresionarea femelelor şi conţine modele numite „ochi”. Penaj irizant – Culoarea spectaculoasă nu provine din pigmenti, ci din structura microscopică a penelor, care reflectă lumina in diferite unghiuri. Femelele au un penaj mai discret – Sunt predominant maro şi gri, ajutându-le să se camufleze in vegetatie atunci când isi clocesc ouăle. Creasta pe cap – Ambele sexe au o creastă distinctivă, care joacă un rol în comunicare si afişare. Păunii au 11 feluri de strigăte, care pot fi auzite de la peste 1 km distanţă, fiind folosite pentru comunicare şi avertizarea pericolelor. Picioare puternice şi gheare ascuțite – Adaptate pentru alergare şi autoapărare, masculii pot ataca folosindu-şi ghearele. Păunul este o pasăre teritorială şi agresivă – Poate ataca alți masculi sau chiar propria reflecție în oglinzi, dacă îşi simt teritoriul amenințat.

Păunii sunt păsări semi-sociale, care trăiesc în grupuri mici, numite haremuri, alcătuite dintr-un mascul dominant şi mai multe femele. Aceştia sunt activi ziua şi işi petrec majoritatea timpului pe sol, căutând hrană şi afişändu-şi trena. Păunii au un sistem de reproducere poligam, masculii având mai multe partenere. Femelele isi aleg partenerul in funcție de dimensiunea și frumusețea trenei acestuia. Vårsta maturităţii sexuale: 2-3 ani; Sezonul de împerechere: Martie – lunie (sezonul ploios); Tip de reproducere: Ovipar (depune ouă). Număr de ouă per cuib: 4-8 ouă; Perioada de incubație: 27-30 zile; Durata de îngrijire a puilor: 2-3 luni. Speranța de viaţă: 15-25 ani (sälbäticie), până la 40 ani (captivitate). Procesul de Reproducere, Dansul nuptial – Masculul îşi deschide trena şi tremură uşor penele pentru a atrage femelele. Femelele aleg masculii cu trenele cele mai mari şi mai strălucitoare, deoarece acestea indică o bună sănătate genetică. Femela işi construieşte un cuib la sol, ascuns între iarbă sau frunziș. Puii sunt precociali, adică ies din ou acoperiţi cu pene şi capabili să meargă. După câteva zile, puii încep să se deplaseze şi să îşi urmeze mama.

Păunul în Istoria Omenirii. În Imperiul Roman, păunii erau crescuţi ca simbol al statutului social şi erau sacrificați în ospăturile regale. În Evul Mediu, păunii erau ținuți în curțile regale europene ca simboluri ale nobilimii. Mitologia greacă – Păunul era pasărea sacră a zeiţei Hera, soția lui Zeus. Se spune că ochii de pe penele päunului provin de la gigantul Argus, care avea o sută de ochi şi care a fost transformat de Hera in această pasăre care simbolizează gloria şi eternitatea. Hinduism – În India, pâunul este pasărea sacrá a zeului Kartikeya, iar zeiţa Saraswati, protectoarea întelepciunii, este adesea reprezentată lângă un paun alb. Päunii sunt consideraţi un simbol al purităţii şi al cunoaşterii, este pasărea națională a Indiei și în religia hindusă, „ochii” de pe pene reprezintă ochii zeilor. Budism – Păunul este văzut ca un simbol al compasiunii şi al nemuririi, deoarece se spune că poate transforma otrăvurile în frumusețe, la fel cum oamenii pot transforma suferinţa în înțelepciune. Creştinism – Păunii sunt menționați în Biblie ca fiind prețioase bunuri aduse din Asia pentru Regele Solomon. În Evul Mediu, păunul era asociat cu viața veşnică şi învierea lui lisus, deoarece se credea că păunul are o carne care nu putrezește niciodată.

China – Păunii simbolizează norocul, prosperitatea şi succesul. În perioada imperială, penele de paun erau rezervate nobililor si generalilor. Protector împotriva spiritelor rele – În multe culturi asiatice şi arabe, päunii sunt considerati un simbol al protecției, iar penele lor sunt pästrate în case pentru a alunga energiile negative. În Europa medievalä, exista o superstiţie conform căreia păstrarea penelor de păun în casă aduce ghinion și conflicte. Păunul ca pasăre mesager În unele legende indiene, päunii sunt trimişi de zei pentru a transmite mesaje către oameni. Mitologia persană – în tradițiile persane, päunul este descris ca o pasăre cerească, simbolizând frumuseţea şi eternitatea.

Multe branduri de modă şi design interior folosesc păunul ca simbol al eleganţei şi rafinamentului. Motivele inspirate de păuni sunt folosite pe ţesături, mobilier şi bijuterii. Compania americană NBC are un păun în logo, reprezentänd diversitatea şi creativitatea.

România – Zona etnografică a Ținutului Năsăudean este cunoscută în ţară şi peste hotare prin frumuseţea portului tradiţional. Un element care detașează această zonă de toate celelalte, prin specificul său şi întregeste imaginea acestui port, este clopul cu păun, una dintre piesele importante ale costumului bărbătesc. El a devenit un simbol al acestor meleaguri străbune şi este pus semn de intrare în judeţul Bistriţa-Năsăud. Această podoabā vestimentară îşi are originea în comuna Salva şi se purta doar în câteva sate din jurul localității, unde este atestată pentru prima oară la începutul secolului al XX-lea. Majoritatea tinerilor de pe meleagurile năsăudene au devenit treptat purtătorii clopului cu păun, cuprinzând satele de pe Valea superioară a Someşului Mare, a Sălăuţei, a Rebrei şi într-o măsură mai mică pe Valea Ilvelor.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75?

Istoricii presupun că ideea împodobirii clopului obişnuit cu pene de păun ar proveni de la modelul coifului roman care avea la baza calotei ornamente din pietre prețioase ori semiprețioase, continuate cu o creastă (crista) longitudinală în care se fixau pene colorate, în funcţie de natura armei şi a gradului militar. După culoarea şi forma penajului, ostaşii puteau fi recunoscuți uşor în orice împrejurare. Arta confecţionării acestei părţi componente din costumul popular aparţine meşterilor din comuna Salva.

Clopul este confecţionat dintr-o stofă de culoare neagră pe care este aşezată o roată, un evantai din pene de päun, legate între ele cu ceară și puse pe mai multe straturi. Fiecare clop poate avea, trei, cinci sau șapte rânduri de pene, iar numărul lor exprimă bunăstarea familiei din care provine feciorul respectiv. Pentru un clop cu mai puține rânduri sunt necesare 100 de pene, lar într-unul cu şapte rânduri întră câte 600-700, ceea ce înseamnă că trebuie adunate penele de la 7 păuni, iar pentru a finaliza lucrarea e nevoie de două zile de muncă. În ceea ce privește preţul, acesta pornește de la clopul cel mai simplu, în valoare de 600 lei şi ajunge la 2000, pentru cel cu mai multe rânduri. Penele sunt obținute de la pâunii crescuţi în gospodăria proprie a meşteşugarului sau a altor locuitori din sat. Purtatul clopului de-a lungul timpului a fost o adevărată competiție în lumea satului näsäudean. Chiar şi feciorul mai puțin instärit se străduia să îşi întregească costumul. Se purta înainte de căsătorie, după care, clopul era vândut, pentru că era cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai costisitoare parte a costumului tradiţional ori lăsat moștenire urmașilor. La Sângeorz Bai, fetele poartă pe cap păunițele care constau dintr-o bentiță cusută cu multe mărgele și cu două pene de păun aşezate lateral în dreptul urechilor. Oriunde veți vedea un clop cu păun, puteți fi siguri că acesta este din județul Bistrița-Năsăud.

ARHIVĂ: PALATUL PRIMĂVERII: „Sper ca peste încă 27 de ani să nu existe vizite şi la momântul Sf. Nicolae şi Elena!”

24 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

PARIS: Faimoasa copie Venus din Milo nu mai așteaptă metroul în stația Louvre-Rivoli, a plecat la restaura(n)t!

INSIDER: „Stația de metrou Luvre-Rivoli este una dintre cele mai frumoase din Paris. Este special pentru că arată ca un mini-muzeu, cu replici ale unor piese de artă celebre de la Muzeul Luvru expuse pe pereți. Designul stației te face să te simți ca și cum ai fi deja în muzeu, chiar înainte de a ieși. Este un loc unic și artistic care dă gustul istoriei Luvrului chiar în metrou!” SURSA

N.R.: Stația de metrou Louvre-Rivoli deservește arondismentul 1 din Paris, oferă posibilitatea de a ajunge la Muzeul Luvru sau de a face cumpărăturile pe strada Rivoli. Staţia era recunoscută după reproducerile unor statuete și opere de artă istorice expuse la Muzeul Louvre, care împodobesc peroanele sale. În timp ce aşteaptă metroul, călătorii pot admira inclusiv o copie a Venus de Milo, zeiţa Diane sau reproduceri ale unor statui ale faraonilor din Egiptul antic.

AppleMark?

De câteva săptămâni, statuile lipsesc din peisaj, acestea fiind retrase discret de pe platforme, intrând într-un proces de restaurare în atelierele de turnare ale Grand Palais-RMN, ultima lor restaurare fiind în 2015. Deocamdată doar statuile mari, în timp ce exponatele din spatele geamurilor sunt încă acolo. Momentan, nu se știe data la care aceste statui vor fi readuse peroanelor stației Louvre-Rivoli.” SURSA

Staţia Louvre-Rivoli din Paris a fost deschisă pe 13 august 1900 și se numea iniţial de Luvru, care provine de la strada du Luvru şi de la proximitatea intrării în Palatul Luvru. În 1968, stația a fost decorată cu copii ale operelor de artă de la Muzeul Luvru, iar în 1989 a schimbat numele in Louvre-Rivoli, când a fost deschis accesul direct la muzeu la următoarea stație, Palais Royal – Musée du Louvre.

Pe peroane sunt expuse copii ale unor opere de artă din muzeul Luvru, în timp ce sub vitrine se aflau un plan istoric al castelului Luvru şi reproduceri ale unor gravuri vechi din palat. Peroanele, lipsite de reclame, sunt acoperite cu dale de piatră de Burgundia, iar platforma metalică are un tavan fals deasupra peronului. Această amenajare este completată cu panouri iluminate din spate care indică numele stației conform unei tipografii specifice, precum și cu bănci de sticlă puse la dispoziția călătorilor. Anul trecut, stația de metrou Louvre – Rivoli din Paris, a fost tranzitată de peste 2,5 – 3 milioane de călători, în timp ce originalele de deasupra din Muzeul Luvru, de aproximativ 9 milioane de vizitatori.

Venus din Milo este o sculptură din marmură din Grecia Antică care a fost creată în perioada elenistică, secolul al II-lea î.Hr., probabil între 160 și 110 î.Hr. A fost descoperită în 1820 pe insula Milos, Grecia, și a fost expusă la Muzeul Luvru din 1821. De la descoperirea sa, statuia a devenit una dintre cele mai faimoase opere de sculptură greacă antică din lume și se crede că o reprezintă pe Afrodita, zeiţa greacă a iubirii (Venus la romani).

Realizată din marmură de Paros, statuia este mai mare decât mărimea naturală, având o înălțime de peste 2 metri. Statuia este lipsită de ambele brațe. Poziția originală a acestor brațe lipsă este incertă. Sculptura a fost inițial identificată ca reprezentând-o pe Afrodita ținând mărul discordiei, deoarece lângă ea a fost găsită o mână de marmură ținând un măr; analize științifice recente susțin identificarea acestei mâini ca făcând parte din sculptură. Pe baza unei inscripţii acum pierdute, găsită lângă sculptură, aceasta a fost atribuită lui Alexandros din Antiohia, deşi numele de pe inscripție este incert și legătura sa cu Venus este contestată. Venus din Milo este reprezentată cu trunchiul gol în timp ce partea inferioară a trupului este acoperită cu o mantie. Ea stă în picioare cu greutatea pe piciorul drept și cu piciorul stâng ridicat; capul este întors spre stânga. Statuii îi lipsesc ambele brațe, piciorul stâng și lobii urechilor. Există o gaură umplută sub sânul drept care conținea inițial un tenon metalic care ar fi susținut brațul drept. Mantia este sculptată mai elaborat pe partea dreaptă a statuii decât pe partea stângă, poate pentru că pe partea stângă a fost inițial ascunsă vederii. De asemenea, Venus este mai puțin fin finisată din spate, sugerând că a fost inițial destinată să fie privită doar din față. În timp ce corpul lui Venus este descris într-un stil realist, capul este mai idealizat. Buzele sunt ușor deschise, ochii și gura sunt mici. Sculptura a fost restaurată minim: doar vârful nasului, buza inferioară, degetul mare de la piciorul drept și o parte din mantie. Din punct de vedere stilistic, sculptura combină elemente ale artei clasice şi elenistice. Trăsături precum ochii și gura mici și regulate, sprâncenele şi nasul puternice sunt în stil clasic, în timp ce forma trunchiului și mantia adânc sculptată sunt elenistice.

Venus din Milo a fost instalată iniţial în Luvru în 1821; a fost mutată rapid de două ori înainte de a i se găsi o locație pe termen lung în Salle du Tibre, unde a rămas până în 1848. De acolo a fost mutată în Salle de l’Isis, unde a rămas până când a fost scoasă din muzeu în 1870 pentru a fi protejată în timpul Comunei din Paris. Când Salle de l’Isis a fost renovată în anii 1880, Venus a primit un nou piedestal care a permis spectatorilor să rotească sculptura; în același timp, apropierea de sculptură a fost umplută cu alte statui Venus antice. O propunere din 1919 de a expune Venus alături de Mona Lisa a lui Leonardo și de Sclavul muribund și Sclavul răzvrătit ale lui Michelangelo nu a fost niciodată realizată, dar în 1936, sculptura a fost din nou mutată în Salle de la Vénus de Milo; celelalte statui Venus au fost îndepărtate pentru a concentra vizitatorii asupra lui Venus din Milo. În această perioadă, traseul vizitatorilor prin Louvre a fost modificat pentru a fi cronologic, trecând prin galerii de sculptură arhaică și clasică înainte de a ajunge într-o galerie dedicată perioadei elenistice; Venus de Milo a fost plasată între galeriile clasică și elenistică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sculptura a fost din nou scoasă din Louvre pentru a fi păstrată în siguranță, și depozitată în Château de Valençay. În 1964 a fost expusă la Tokyo și Kyoto; aceasta este singura dată când sculptura a părăsit Franţa de când a fost achiziționată de Louvre.

În 1972 s-a experimentat un nou amplasament pentru sculptură, iar aceasta a fost mutată temporar pentru a permite renovări în anii 1980 și 1990; în 1999, volumul de vizitatori ai Venus a cauzat probleme, iar autoritățile de la Louvre au luat în considerare întoarcerea sculpturii în amplasamentul său anterior. În 2010, sculptura a fost instalată în noul său decor, fragmentele sculpturale descoperite alături de ea fiind expuse în aceeași încăpere.

Venus din Milo a devenit rapid o piatră de temelie a colecției de antichități a Luvrului în urma războaielor napoleoniene, iar faima sa s-a răspândit prin distribuirea în fotografii şi copii tridimensionale. Statuia a inspirat peste 70 de poezii, a influențat arta secolului al XIX-lea și mişcarea suprarealistă de la începutul secolului al XX-lea și a fost prezentă în diverse proiecte artistice moderne, inclusiv în filme şi publicitate.” DETALII

20 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

SAGRADA FAMILIA, BARCELONA: Cea mai înaltă clădire bisericească din lume, după ce s-a montat crucea lui Iisus – de 17 metri, la centenarul morții lui Gaudi!

INSIDER: „Crucea de pe Sagrada Familia – Pentru prima dată în peste 140 de ani de construcție, crucea Sagrada Familia apare în sfârșit în câmpul vizual. Ceea ce vedeți aici este vârful Turnului lui Isus Hristos, cel mai înalt turn al bazilicii. Când va fi terminat, va ajunge la 172,5 m – făcând din Sagrada Família cea mai înaltă biserică din lume.
În vârf se află o cruce gigantică cu patru brațe, înaltă de aproximativ 17 metri, aproximativ înălțimea unei clădiri cu cinci etaje. Este acoperită cu sticlă și ceramică, astfel încât să poată reflecta lumina soarelui și să lumineze Barcelona.
Acest turn a fost proiectat de Antonio Gaudi ca centru simbolic al bazilicii. În viziunea sa, îl reprezintă pe Isus Hristos, înconjurat de celelalte turnuri dedicate apostolilor, evangheliștilor și Fecioarei Maria.
Odată cu instalarea crucii în 2026, bazilica a atins în sfârșit înălțimea sa maximă, la mai bine de 140 de ani de la începerea construcției în 1882.
Chiar dacă macaralele sunt încă prezente și lucrările continuă la alte părți ale clădirii, acest moment marchează o piatră de hotar majoră în capodopera lui Gaudi.
Pentru prima dată, orizontul Barcelonei începe să arate așa cum și l-a imaginat Gaudi în urmă cu mai bine de un secol.
Foto: @basilicasagradafamilia” SURSA

N.R.: „Sagrada Família (în catalană Temple Expiatori de la Sagrada Família) este o biserică aflată situată în cartierul Eixample din Barcelona, Catalonia, Spania. Pe parcursul secolului al XX-lea a fost cea mai mare biserică catolică neterminată din lume. Proiectată de arhitectul catalan Antoni Gaudí (1852-1926), în 2005 lucrarea sa la Sagrada Família a fost adăugată la un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO deja existent (1984), intitulat „Lucrările lui Antoni Gaudí”. Pe 7 noiembrie 2010 papa Benedict al XVI-lea a consacrat biserica și a proclamat-o bazilica minor.

Construcția Sagrada Família a început pe 19 martie 1882, sub conducerea arhitectului Francisco de Paula del Villar. În 1883, când Villar a demisionat, Gaudí a preluat conducerea proiectului, transformându-l cu stilul său arhitectural și inginerește, combinând forme gotice cu elemente curbilinii din stilul Art Nouveau. Gaudí şi-a dedicat restul vieții acestui proiect şi este îngropat în cripta bisericii. La momentul morții sale, în 1926, mai puțin de un sfert din proiect era finalizat.

Bazându-se exclusiv pe donații private, construcția Sagrada Família a progresat lent și a fost întreruptă de Războiul Civil Spaniol (1936-1939) și apoi în timpul pandemiei de COVID-19 (2020-2022) în Spania, construcția a fost oprită temporar, iar bazilica a fost închisă. Finalizarea clădirii a avut loc în 2026, la centenarul mortii lui Gaudi, dar lucrările la sculpturi, detalii decorative și o scară propusă, controversată, care va duce la ceea ce va deveni intrarea principală, vor continua până în 2034.

Designul original al lui Gaudí prevede un total de optsprezece turle, reprezentând, în ordine crescătoare a înălțimii, cei Doisprezece Apostoli, cei patru Evanghelişti, Fecioara Maria şi, cea mai înaltă dintre toate, lisus Hristos. Până în 2023 treisprezece turle fuseseră finalizate, corespunzând celor patru apostoli de la faţada Naşterii Domnului, celor patru apostoli de la faţada Patimilor, celor patru Evanghelişti şi Fecioarei Maria. Turlele Evangheliştilor sunt încoronate de sculpturi cu simbolurile lor tradiționale: un taur înaripat (Sfântul Luca), un om înaripat (Sfântul Matei), un vultur (Sfântul loan) și un leu înaripat (Sfântul Marcu). Turla centrală a lui lisus Hristos va fi încoronată cu o cruce uriașă; înălțimea sa totală (172,5 metri) va fi mai mică decât cea a Dealului Montjuïc din Barcelona, deoarece Gaudí credea că creația sa nu ar trebui să depășească pe cea a lui Dumnezeu. Planurile prevăd plasarea de clopote tubulare în interiorul turlelor, acționate de forța vântului, care vor conduce sunetul în interiorul bisericii. Gaudí a efectuat studii acustice pentru a obține rezultate acustice adecvate în interiorul templului. Cu toate acestea, în prezent este instalat un singur clopot.

Finalizarea turlei lui lisus Hristos face ca Sagrada Família să fie cea mai înaltă clădire bisericească din lume, cu 11 metri mai înaltă decât actualul deţinător al recordului, Catedrala din Ulm, care atinge 161,5 metri la punctul său cel mai înalt. Pe 29 noiembrie 2021, o stea luminată cu douăsprezece colțuri, având 7 metri înălţime, a fost instalată pe una dintre principalele turnuri ale bazilicii, dedicată Fecioarei Maria. Construcția utilizează panouri de piatră precomprimată, care sunt pre-asamblate înainte de a fi integrate în structura principală; această metodă aduce beneficii structurale și operaționale semnificative.

File source: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:TTTT6.JPG

Biserica este proiectată să aibă trei faţade mari: faţada Nașterii Domnului la est, faţada Patimilor la vest şi faţada Gloriei la sud (incompletă). Faţada Nașterii Domnului a fost construită înainte ca lucrările să fie întrerupte în 1935 și poartă direct influența a lui Gaudí. Faţada Patimilor a fost construită conform designului creat de Gaudí în 1917. Construcția a început în 1954, iar turnurile, construite pe un plan eliptic, au fost finalizate în 1976. Aceasta este remarcabilă pentru personajele sale austere, suferinde, inclusiv figuri scheletice ale lui Hristos biciuit la stâlp și Hristos pe cruce. Aceste design-uri controversate sunt opera lui Josep Maria Subirachs. Faţada Gloriei, a cărei construcție a început în 2002, va fi cea mai mare și mai monumentală dintre cele trei și va reprezenta ascensiunea omului către Dumnezeu. De asemenea, va reda diverse scene, cum ar fi ladul, Purgatoriul, și va include elemente precum cele șapte păcate capitale și cele șapte virtuți cereşti.

Planul bisericii este în formă de cruce latină, cu cinci nave. Bolțile navei centrale ajung la o înălțime de patruzeci și cinci de metri, în timp ce bolţile navale laterale ating treizeci de metri. Transeptul are trei nave. Coloanele sunt dispuse pe o grilă de 7,5 metri. Cu toate acestea, coloanele absidei, care se sprijină pe fundația lui del Villar, nu respectă această grilă, necesitând o secțiune de coloane în jurul ambulatoriului pentru a face tranziţia la grilă, creând astfel un model în formă de potcoavă în aranjamentul acelor coloane. Zona de întâlnire se sprijină pe cele patru coloane centrale de porfir, care susţin un mare hiperboloid înconjurat de două inele formate din douăsprezece hiperboloizi (în prezent în construcţie). Bolta centrală ajunge la o înălțime de șaizeci de metri. Absida este acoperită de o boltă hiperboloidă care ajunge la șaptezeci și cinci de metri. Gaudí a intenționat ca un vizitator care stă la intrarea principală să poată vedea bolţile navei, transeptului și absidei, de aici și creşterea gradată a înălțimii bolţilor. Există spații în podeaua absidei, care oferă o privelişte în criptă.

Coloanele din interior sunt un design unic al lui Gaudí. Pe lângă ramificarea lor pentru a susține greutatea, suprafețele lor în continuă schimbare sunt rezultatul intersecţiei diverselor forme geometrice. Cel mai simplu exemplu este cel al unei coloane cu bază pătrată care evoluează într-un octogon pe măsură ce se înalță, apoi într-o formă cu şaisprezece laturi și, în cele din urmă, într-un cerc. Acest efect este rezultatul unei intersecţii tridimensionale a coloanelor elicoidale (de exemplu, o coloană cu secțiune transversală pătrată răsucindu-se în sensul acelor de ceas și una similară răsucindu-se în sens invers). Practic, niciuna dintre suprafețele interioare nu este plană; ornamentația este cuprinzătoare și bogată, constând în mare parte din forme abstracte care combină curbe netede cu puncte ascuțite. Chiar și detaliile, precum balustradele din fier pentru balcoane și scări, sunt pline de elaborări curbilinii.

Vizitatorii pot accesa Nava, Cripta, Muzeul, Magazinul, precum și turnurile Patimilor și Naşterii. Accesul la oricare dintre turnuri necesită o rezervare și achiziționarea în avans a unui bilet. Accesul este posibil doar cu liftul și o scurtă urcare pe jos până la podul dintre turnuri. Coborârea se face pe o scară în spirală foarte îngustă, cu peste 300 de trepte.” DETALII

18 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

ANIMĂLUȚE LEGO®, GRIGORE ANTIPA: Girafa din fața muzeului are un nou prieten girafă – 115 kg, construit în 3 zile din 80.000 de piese lego. De căutat printre exponate un panda, o lamă & un tigru!

INSIDER: „Animăluțele LEGO® își dau întâlnire la Muzeul Antipa. 🦒 Girafa construită din piese LEGO a ajuns deja lângă cea „adevărată”. Dar ea nu e singura. Prin muzeu sunt ascunse mai multe construcții 3D care așteaptă să fie descoperite de voi. Treasure hunt-ul continuă la Muzeul Antipa până pe 31 martie! Explorăm, căutăm indicii, construim.

📍 Se desfășoară în programul de vizitare al muzeului:
• Marți – Vineri: 10:00 – 17:00
• Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00 🎁 Participarea este posibilă în limita premiilor disponibile.” SURSA

N.R.: Girafa din fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are un nou prieten girafă construit din 80.000 de piese LEGO, care cântărește 115 kg. La construcție s-a lucrat 3 zile. Până pe 19 aprilie, vizitatorii muzeului vor putea descoperi o serie de animale construite integral din piese LEGO, printre care un urs panda, o lamă sau un tigru.

Copiii vor putea participa și la un treasure hunt organizat în spațiile muzeului, unde vor putea explora expozițiile și vor avea şansa de a câștiga premii tematice. Experiența este completată de activități make & take, în cadrul cărora cei mici pot construi „BFF-ul” girafei.

ARHIVĂ: CAMPANIE: După doi ani, Muzeul „Grigore Antipa” scoate capul în lume. Deschiderea pe 15 iulie! OXXO MUZEUL ANTIPA: Expoziția temporară cu tarantule „8 – vii!” are coduri QR în loc de etichete pe terarii, semiîntuneric, liane de plastic și exponate nemișcate OXXO SIRENIENI: Este un schelet de sirenă expus la Muzeul Grigore Antipa? OXXO MOLDAVIT SUB LUPĂ: Tectită formată acum 15 milioane de ani – exponat vedetă la Muzeul Grigore Antipa

18 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

GRĂDINA FILOSOFICĂ, BUDAPESTA: Învățătorii spirituali ai lumii – Iisus Hristos, Buddha, Lao Tzu, Akhenaton și Avraam – opera sculptorului maghiar-japonez Nándor Wagner, născut la Oradea

INSIDER: „Grădina Filosofilor – Filozófusok Kertje, Gellérthegy. Budapesta, i-am întâlnit pe unii dintre cei mai mari învățători spirituali ai istoriei – Avraam, Akhenaton, Iisus Hristos, Gautama Buddha și Laozi – la Grădina Filosofilor din Budapesta. Grup de statui al sculptorului maghiar-japonez Nándor Wagner.” SURSA

N.R.: „Nándor Wagner (n. 7 octombrie 1922, Oradea – d. 15 noiembrie 1997, Moka, Japonia) a fost un sculptor și pictor maghiar, născut în România, naturalizat în Suedia și mai târziu în Japonia. Wagner, în timpul vieții, a avut trei perioade semnificative ale creației sale artistice; prima în Ungaria, între anii 1945 și 1956, a doua în Suedia, între anii 1956 și 1971 și ultima în Japonia cu începere din 1972 și până la decesul său. A devenit celebru pentru sculpturile sale monumentale, create din oțel inoxidabil, fabricat în Suedia și Japonia. Wagner şi soţia lui japoneză, Chiyo Wagner, au fondat împreună un institut internațional de cercetare şi dezvoltare al culturii mondiale, care să sprijine educaţia tinerelor talente artistice și să promoveze arta ceramică Mashiko. De asemenea, tot ei, au inițiat crearea fundației Academia Humana în Ungaria.” DETALII

Sculptorul Nandor Wagner și-a dedicat ultimii 15 ani ai vieții creării „Grădinii Filozofice”, turnând figurile în Japonia. După moartea sa, compoziția a fost lăsată moştenire la Budapesta și instalată pe Dealul Gellert. Grupul este format din opt figuri din bronz patinat, fiecare din ele reprezentând un fondator de religie sau de mişcări sociale din istoria universală, „filozofi esențiali ai omenirii”, în accepția artistului. Compoziţia este una din cele trei grădini filozofice create de Wagner și donate de artist, împreună cu soția sa Chiyo, către trei orașe diferite: Tokyo, Budapesta și Los Angeles. Grupul statuar din Budapesta a fost dezvelit la data de 18 octombrie 2001, motoul gravat pe un bloc de piatra de la accesul către compoziție, este: „Pentru mai buna înțelegere reciprocă” (în original: „Egymás jobb megértéséért”). În noaptea de 16/17 octombrie 2006, trei dintre cele opt figuri de bronz au fost retezate din soclu și furate. Restaurarea monumentului a fost realizata prin grija autorităților locale și concursul văduvei artistului. Lucrările de restaurare şi reamplasare a pieselor lipsă au fost finalizate în anul 2010. Compoziția lui Wagner, este la ora actuală un punct de reper cultural şi turistic al Budapestei.

Fondatorii celor cinci religii mondiale stau pe marginea unui bazin circular care are o sferă de argint în centru, și care simbolizează esența divină – Iisus Hristos, Buddha, Lao Tzu (filosoful antic chinez), Akhenaton (Faraonul egiptean și figură religioasă) și cu Avraam (personaj biblic) întins în față.

Lângă piedestal, conducători spirituali: Reformatorul indian Mahatma Gandhi, Fondatorul învăţăturilor Chan în budism, primul patriarh Bodhidharma, Sfântul catolic, creator al ordinului franciscan mendicant Francisc de Assisi.

Locație: Grădina Filozofilor (Filozófusok Kertje) de pe dealul Gellért din Budapesta

ARHIVĂ: BUDAPESTA: „Invadată” de zeci de statui în miniatură create de un artist ucrainean

17 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

SEQUOIA ÎN ROMÂNIA: Rogojel (Cluj), Măderat (Arad), Oradea, Băile Herculane & cel mai impunător, în Parcul Național Semenic – 200 ani, 45 metri înălțime, 5.7 metri circumferinţa!

INSIDER: „Arborele Sequoia 📍Rogojel județul Cluj – Știai că avem cel mai impunător și rar copac din toată Transilvania? Faceți cunoștință cu Gigantul de la Rogojel. A fost plantat acum 100 de ani și poate trăi până la 5.000 de ani.” SURSA

N.R.: „La 80 km de Cluj-Napoca se află cel mai impunător arbore din Munții Apuseni: un arbore sequoia ce depăşeşte deja 40 de metri, dominând Dealul Domnului pe care se află de mai bine de un veac. Arborele se află la poalele masivului Vlădeasa, între satele Săcuieu şi Rogojel, județul Cluj. Acest Sequoia a fost plantat de baronul Gal Silvestru. Acestuia îi plăcea să studieze pomii, plantând în zonă mai multe specii rare: sequoia, pinul negru (Pinus Nigra) sau Zada (conifer cu frunze căzătoare, cunoscut și ca „larice” sau Larix Decidua). Arborele de Sequoia din Cluj se află în Rezervația Forestieră Arborele, pe traseul Cluj-Napoca Huedin Bologa Săcuieu Rogojel. Treceți de satul Săcuieu şi, imediat după intrarea în Rogojel, există pe partea dreaptă un drum forestier, foarte abrupt și îngust, care duce înspre Arborele de Sequoia. Preferabil, lăsați maşina la şosea şi porniți într-o plimbare. În aproximativ 30 de minute ar trebui să ajungeți în vârful dealului.

Aceşti arbori giganți pot ajunge la o înălțime de 145 de metri și o circumferință de 38 de metri! În mod normal, cresc prin Munții Sierra Nevada (California), la peste 2000 de metri altitudine. Totuşi, câțiva au reușit să crească și în România. Un aspect interesant despre aceşti arbori impresionanți este faptul că, datorită structurii scoarţei, rezistă la foc şi, cu atât mai mult, s-a descoperit chiar că incendiile forestiere îi fac bine. Scoarţa arborelui este spongioasă, poate ajunge până la un metru grosime (!) şi conţine o substanță ce reușește să țină departe insectele. Lemnul arborelui este foarte dur și îmbibat cu rășină.

Gigantul din Apuseni nu este singur la noi în ţară. Mulțumită unor iubitori de natură, mai multe exemplare de sequoia au fost plantate pe meleagurile noastre. Cel mai mare exemplar din România, 200 ani, se află în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, având aproximativ 45 de metri înălțime și o circumferinţă de 5.7 metri, localizat pe traseul labalcea-Canton Coșava.

Băile Herculane (județul Caraş-Severin): Un exemplar impunător, plantat în jurul anului 1862 în Parcul Central (sau Parcul Gisela), pe Valea Cernei, la o altitudine de numai 160 de metri, dovedește că acești mamuți ai naturii sunt capabili să se dezvolte și în condițiile unei altitudini mult reduse, comparativ cu cea optimă, natală. Arborele de sequoia de la Băile Herculane aparține unei specii rare de Sequoia Gigantea.

Oradea (Bihor): Trei exemplare, în vârstă de peste 100 de ani, situate în apropierea Școlii Generale nr. 14, fiind parte a unui fost parc al Palatului Baroc. Au înălțimi ce variază între 19-22 metri, cu un diametru între 64 și 90 cm.

Măderat (Arad): Doi arbori de sequoia aduși din California în 1845 de baronul Dietrich Jozsef, situat pe Dealul Mare. Cu o circumferinţă de peste 5 metri, cei doi arbori au o înălțime de aproximativ 35 de metri.

În România există câteva exemplare rare de Sequoia (Sequoiadendron giganteum), aduse în urmă cu peste un secol, cel mai notabil fiind cel de 200 de ani din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului.” DETALII

Aceste locuri reprezintă atracţii turistice deosebite, arborii fiind monumente ale naturii, adaptați remarcabil la altitudinile și climatul din România.

17 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

VULTURUL SUR: Întors în România, după 70 de ani de absență

INSIDER: „Prietenii de la Conservation Carpathia reintroduc vulturii suri în România! Specia a dispărut din fauna României în urmă cu 70 de ani, din cauza tăierii arborilor bătrâni în care cuibăreau, dar și din cauza folosirii pesticidelor sau a momelilor otrăvite pentru lupi (care atrăgeau și alte specii).

25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au fost aduse din Spania și își vor petrece următoarele 6 luni într-o volieră de aclimatizare, timp în care contactul cu oamenii va fi cât mai limitat. Apoi, vor fi eliberați în Munții Făgăraș, un program pe termen lung care urmărește formarea unei populații stabile în Masivul Făgăraș.

Specia este necrofagă (vulturii se hrănesc cu hoituri), și, în ciuda dimensiunilor mari (anvergura aripilor ajunge la 2,5 metri) nu atacă oi, capre sau copii. De altfel, dacă în România ar fi existat populații semnificative de vulturi, pagubele făcute de boli precum gripa porcină ar fi fost considerabil mai mici.

În urma cu un secol, în România mai trăiau alte 3 specii: vulturul negru, vulturul bărbos și vulturul egiptean. E drept, în ultimii ani, exemplare reintroduse în Bulgaria (inclusiv vulturi suri) au mai ajuns și la noi. Însă, mulțumită eforturilor celor de la Conservation Carpathia, România ar putea avea o populație stabilă de vulturi.

Reintroducerea acestor păsări maiestuoase în România va avea loc cu sprijinul Vulture Conservation Foundation, Asociației Milvus Group, Ministerului Mediului – România și al primăriilor Rucăr și Lerești. A fost o zi istorică, plină de emoții, tensiune și efort, dar care la final ne aduce multă bucurie și recunoștință.” SURSA

N.R.: „Vulturul pleșuv sur (Gyps fulvus) este o pasăre răpitoare de zi de talie mare, din familia Accipitridae. Nu trebuie confundat cu vulturul lui Rüppell (Gyps rueppellii) sau cu vulturul himalayan (Gyps himalayensis). Este strâns înrudit cu vulturul cu spatele alb (Gyps africanus). Arealul natural se întinde din Peninsula Iberică și Africa de Nord, prin Orientul Mijlociu, până în Asia Centrală și la poalele munţilor Himalaya. În secolul XX, aria de răspândire a speciei a scăzut semnificativ, în principal în Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Acest lucru s-a datorat vânătorii, reducerii numărului de carcase disponibile și, cel mai important, otrăvirii secundare. Ținta otrăvirii erau prădătorii animalelor de fermă, dar vulturii au început să moară în număr mare ca urmare a ingerării cărnii otrăvite. Începând cu anii 1970, numărul vulturilor europeni a crescut încet datorită programelor de reintroducere (Franța, Italia, Bulgaria etc.) și a altor măsuri de conservare. Aproximativ 90% din populația europeană de vulturi se reproduce în Spania, care adăpostește aproximativ 30.000 de perechi de vulturi.

Descrierea oficială a vulturului sur a fost făcută de botanistul prusaco-rus Carl Ludwig Hablitz, care a numit specia Vvltvr fulvus în 1783. Numele genului provine din greaca veche gups care înseamnă „vultur”. Numele generic fulvus provine din latină, în care înseamnă „galben-maroniu”. Vulturul sur are două subspecii cu următoarea distribuţie: G. f. fulvus (Hablizl, 1783) – Europa de Sud, Africa de Nord până în Asia Centrală și G. f. fulvescens (Hume, 1869) – din Afganistan până în nordul Indiei. În cadrul subspeciei europene fulvus, există diferențe genetice semnificative între populațiile balcanică și cea iberică.

Ca și alți vulturi, este un necrofag, hrănindu-se în principal cu carcase de animale moarte pe care le găseşte zburând deasupra zonelor deschise, adesea în stoluri. Durata de viață maximă înregistrată a vulturului sur este de 41,4 ani pentru un individ în captivitate. Vulturul sur are nevoie de un peisaj deschis de mari dimensiuni, cu un număr suficient de mamifere medii și mari care să îi ofere hrană. Trăiește într-o varietate de habitate, de la zone deşertice și semideșertice până la platouri montane înalte și stânci de până la 3.000 metri. În principal, caută peisaje bogate geomorfologic, pline de canioane, munţi stâncoși și câmpii alpine înalte. Disponibilitatea stâncilor (şi, eventual, a copacilor maturi) pentru cuibărit și condițiile favorabile pe tot parcursul anului pentru zborul planat sub forma vânturilor calde și în rafale sunt, de asemenea, importante. Se reproduce în grupuri pe stânci, uneori chiar în copaci. Este în principal o specie rezidentă, dar indivizii imaturi și neproducători pot zbura în mod regulat către destinații aflate la mii de kilometri distanţă. Toamna, o serie de vulturi tineri şi uneori adulți se îndreaptă spre sud şi se întorc în primăvară. De exemplu, vulturii tineri din Spania tind să migreze toamna prin Gibraltar către Sahel, iar vulturii din Israel se îndreaptă către Africa de Est și sudul Arabiei. Vulturul sur se deplasează în aer în principal prin planare, pe care o alternează uneori cu o bătaie puternică a aripilor. La fel ca în cazul altor vulturi, planarea în cercuri este frecventă, intercalată cu o singură bătaie de aripă ocazională.

Vulturul sur este o pasăre care este expusă la schimbări extreme de temperatură. În zonele deşertice din vestul Palearcticii, poate trăi la temperaturi de până la 50 °C. Atunci când este așezat pe sol, temperatura este chiar și mai mare, iar în câteva minute de la zbor, vulturul poate ajunge la înălțimi unde temperaturile scad sub zero grade. Vulturii îşi folosesc capul chel ca mijloc de termoreglare atât la temperaturi extrem de scăzute, cât și la temperaturi extrem de ridicate. Schimbările de postură pot crește expunerea pielii goale de la 7% la 32%. De asemenea, s-a constatat că vulturii suri tolerează temperaturi corporale crescute ca răspuns la temperaturile ambientale ridicate. Permițând temperaturii interne a corpului să se modifice independent de rata metabolică, vulturii suri minimizează pierderea de apă și energie în termoreglare.

Se hrănesc exclusiv cu hoituri. Îi plac în special măruntaiele și alte părți mai moi, cum ar fi conţinutul stomacului, inclusiv mâncarea deja descompusă. Se hrănește în special cu carcasele mamiferelor mari, cum ar fi capre, oi, cai, cămile, căprioare, iepuri sau vulpi. Rareori, poate devora și carcasa unui peşte, rață sau cetaceu. În Munții Rodopi din Bulgaria, 60% din dieta vulturilor a constat în animale ucise de prădători (lupul sau şacalul), 38% din carcase au murit din cauze naturale și 2% ca urmare a braconajului. Doar 13% din carcase erau animale sălbatice, restul fiind animale domestice. Atunci când găseşte un cadavru, vulturul sur îl taie de obicei cu ciocul său superior cârligat sau ciugulește în interiorul corpului prin anus sau altă deschidere, după care îşi înfige întregul cap în interiorul cadavrului și smulge măruntaiele. Nu de puține ori capul şi gâtul sunt astfel pătate cu sânge roșu. Morfologia ciocului, a craniului și a vertebrelor este adaptată la acest tip de hrănire. Atât craniul, cât și primele două vertebre ale vulturului sur sunt lungi şi înguste, permițându-i vulturului să-şi introducă cu ușurință capul mult în carcasă. Mobilitatea gâtului și capacitatea acestuia de a încasa muşcături puternice sunt favorizate de musculatura foarte puternică a gâtului. Vulturul sur caută cadavre folosind vederea, care este foarte bine dezvoltată în comparație cu alte păsări de pradă. De obicei, vulturul se învârte singur sau în grupuri restrânse deasupra peisajului, iar atunci când vede un cadavru, se năpustește asupra acestuia. Acest lucru poate atrage rapid alți vulturi din zonă. În cazuri extreme, zeci sau chiar sute de vulturi pot converge către o carcasă (au fost observate până la 300). Într-un grup de vulturi care se hrănesc cu hoituri, există o dominanţă relativ clară a adulților asupra puilor în grupul de vulturi. Este destul de obişnuit ca un vultur să rămână fără hrană timp de mai multe zile. De obicei, cu cât un vultur n-a măncat de mai mult timp, cu atât zboară mai departe și se deplasează mai sus pentru a acoperi o suprafață mai mare și a-și creşte şansele de a găsi un cadavru.

Sezonul de reproducere al vulturului sur se prelungește considerabil, iar momentul exact al reproducerii depinde nu numai de localizarea geografică, ci și de disponibilitatea hranei. Curtarea are loc undeva între mijlocul lunii septembrie şi mijlocul lunii decembrie, iar depunerea ouălor are loc din noiembrie până la mijlocul lunii aprilie. Cel mai comun tip de curtare este zborul comun, în timpul căruia masculul și femela se învârt în aer, aproape unul de celălalt, uneori însoțiți de o altă pereche care le urmăreşte îndeaproape traseul. Cuibăresc în colonii, care au de obicei 5-20 de cuiburi, dar pot fi mult mai mari, de până la aproximativ 150 de cuiburi. Cuiburile sunt de obicei situate pe stânci abrupte sau verticale, mai rar pe dealuri dau în copaci. Pe stânci, cuibăreşte în peşteri și pe cornişe acoperite și neacoperite. Dacă cuibărește într-un copac, poate folosi cuiburile existente ale altor păsări de pradă, cum ar fi codalbul, acvila de câmp sau vulturul negru. Ambii parteneri sunt implicați în construirea cuibului. Diametrul exterior al cuibului este de aproximativ 50-92 cm, iar înălțimea ajunge la 15 cm. Femela depune 1, rareori 2 ouă de aproximativ 90×70 mm. Culoarea ouălor este de obicei albă, uneori cu pete maro ruginii pe unul dintre capete. De obicei are un singur rând de pui pe an, dar dacă primul pui moare prematur, poate depune alt ou. Masculul şi femela stau pe rând pe ouă, iar perioada de incubație este în medie de 57 de zile. După părăsirea cuibului, părinții continuă să îi ajute să caute hrană încă 3-4 luni, după care devin independenți. În sălbăticie, vulturul sur trăiește până la vârsta maximă de 35 de ani. În captivitate, poate trăi până la 41 de ani.” DETALII

File source: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gyps_fulvus_in_flight.jpg

11 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

CHIȘINĂU, MOLDOVA: Bloc comunist cu anexă capitalistă multilateral dezvoltată – restaurant, pub, terasă și o biserică având cupolă aurită!

INSIDER: „Chişinău, secolul XXI…

Ai mâncat, ai dansat, ți-ai ispăşit păcatele și acum poți merge acasă la culcare. Această casă „multifuncţională” a fost surprinsă în cartierul Checani/ sector Ciocana al capitalei, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 9.

În fotografie se observă cum nenumărate adăugiri şi izolație independentă a faţadei au transformat casa într-o structură cu mai multe niveluri, cu un design asemănător unui mozaic. Găzduiește un restaurant, un pub, o terasă și o biserică acoperită cu o cupolă aurită!” SURSA

N.R.: Biserica Sfântul Gheorghe. Apartenenţa, cultul: Mitropolia Basarabiei, creştin-ortodox. Preot Tudor Lupanciuc.

Adresa: bd. Mircea cel Bătrân, 9″ DETALII

ARHIVĂ: PODGORIȚA, MUNTENEGRU: Locuințe Tetris cu tehnologie antigravitațională slavă. Challenging physics, mathematics, engineering, space, time and Holy Spirit! OXXO VIAȚA LA BLOC: “Ca doi brazi într-o tulpină/ Ca doi ochi într-o lumină.” OXXO PASARELA PIETONALĂ MAMAIA: Când arhitectul, inginerul sau primarul și-au luat licență în Tetris și Solitaire

10 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

CONCERTUL DE ANUL NOU, VIENA: „Congratulations! Ești unul dintre câștigătorii extrași pentru biletele următorului concert!” Și un miliard, la TV!

INSIDER: „De zeci de ani, pe 1 ianuarie, încep anul cu Strauss. Eu, și aproximativ un miliard de telespectatori din întreaga lume. Și tot de atâta timp visez să iau parte la grandiosul concert de Anul Nou de la Viena. Îmi imaginam de fiecare dată, uitându-mă la tv, cum ar fi să fiu acolo, în sală, pe 1 Ianuarie, cu rasuflarea tăiată, poate și-un atac de panică. Aproape imposibil! Mă tot gândeam că sunt foarte scumpe biletele și că mai repede câștig la loto decât să fiu extras aici. Am ezitat. Mă mulțumea faptul că, anii trecuți, am reușit să vizitez Musikverein, inclusiv Sala de Aur, unde are lor evenimentul, și nu pot să vă descriu în cuvinte energia de acolo. Anul ăsta, un articol din Libertatea despre acest concert-fenomen mi-a amintit că, în februarie, încep înscrierile pentru loteria biletelor. Și m-am inscris chiar în prima zi, selectând cea mai bună secțiune, urmând ca luna asta să primesc vestea dacă mă aflu printre norocoși. Joi seara, în timp ce conduceam spre redacție, mă gândeam că n-am primit nicio veste și că voi încerca în fiecare an până când mă va lovi norocul. Ieri, mă lovește în moalele capului un mail: „Congratulations! Ești unul dintre câștigătorii extrași pentru biletele următorului concert!” Șoc total! Cum dreq?! Am prieteni care se înscriu de ani de zile și n-au fost extrași, iar eu n-am călcat în niciun rahat încât să-mi iasă din prima. Mai sunt vreo 10 luni până atunci, însă, încă de ieri mă gândesc cu ce-o să mă îmbrac, dacă ar fi cazul să iau și vreun xanax după mine, pe lângă pastilele de inimă, și dacă mă fac de ras în caz că scot telefonul să-mi fac un selfie. Și as vrea sa rămân cu senzația asta de plutire până atunci, pentru că un cadou mai valoros ca ăsta n-am primit niciodată.” SURSA

N.R.: Concertul de Anul Nou de la Viena (1 Ianuarie 2026/2027): Tombolă oficială: Biletele pentru Filarmonica din Viena în Sala de Aur nu se vând direct, ci se trag la sorți exclusiv pe site-ul lor. Cererile pentru tombola concertelor de Anul Nou 2026/2027 s-au depus în perioada 1 – 28 februarie 2026 pe site-ul oficial al Filarmonicii din Viena.

„Bilete pentru spectacolul de avanpremiera, concertele de Revelion si de Anul Nou – Datorită cererii extrem de mari, biletele pentru cele trei concerte tradiționale de sfârşit de an ale Filarmonicii din Viena sunt extrase prin tragere la sorți exclusiv pe site-ul Filarmonicii din Viena. În acest fel, iubitorii de muzică din întreaga lume au şanse egale de a achiziționa aceste bilete mult dorite. Între 1 și 28 februarie 2026, vor fi acceptate cereri pentru participarea la tragerea la sorți pentru biletele la concertele de sfârşit de an 2026/27.

Perioada de aplicare: 1-28 februarie 2026. În această perioada, persoanele interesate sunt invitate să aplice pe acest site web pentru bilete la Spectacolul de Avanpremieră (30 decembrie 2026, ora 11:00), Concertul de Revelion (31 decembrie 2026, ora 19:30) şi Concertul de Anul Nou (1 ianuarie 2027, ora 11:15).

Primul pas pentru a depune o cerere de bilete este să vă înregistrați pentru extragere. Înregistrarea este separată de contul dvs. de utilizator pentru Magazinul Online și este specifică extragerii. Această înregistrare este valabilă timp de un an. Utilizatorii îşi pot introduce preferințele privind biletele pentru concertele viitoare în perioada de aplicare din februarie. Aici puteți indica pentru ce concerte şi din ce categorii doriți să achiziționați bilete. Vă puteţi înregistra o dată pentru fiecare dintre cele trei concerte.

CATEGORII DE PREȚURI: Numărul de bilete pentru Concertul de Anul Nou este limitat la două, iar numărul de bilete pentru Spectacolul de Avanpremieră şi Concertul de Revelion poate fi de până la patru. Prețurile biletelor variază Intre 40 € si 1320 € pentru Concertul de Anul Nou, 30 € si 980 € pentru Concertul de Revelion și 25 € și 545 € pentru Spectacolul de Avanpremieră. Programul este acelaşi pentru toate cele trei concerte. Dacă doriți să faceți o modificare în aplicația dumneavoastră, puteți face acest lucru doar în perioada de depunere a cererilor (1-28 februarie). În martie, veți fi informat prin e-mail cu privire la rezultatele extragerii

DE REȚINUT: Cererea enormă depăşeşte oferta de bilete, ceea ce înseamnă că va trebui să trimitem multe refuzuri în martie, pe lângă notificările câştigătoare. Chiar dacă înţelegem dezamăgirea, am dori totuşi să vă sfătuim. insistent să nu cumpărați bilete la concerte de pe platformele de bilete sau de pe piețele secundare la prețuri extrem de umflate. Nu putem evalua seriozitatea acestor oferte.

De asemenea, există un număr limitat de locuri pentru scaune cu rotile disponibile pentru fiecare concert, ca parte a extragerii. Cererea pentru aceste locuri se face, de asemenea, folosind formularul de cerere pentru extragere. Fiecare cerere pentru locuri în scaun cu rotile include un loc pentru un scaun cu rotile şi un loc pentru o persoană însoțitoare.

În perioada de aplicare de o lună, momentul efectiv al aplicării este irelevant. O cerere depusă pe 1 februarie are aceleaşı şanse ca o cerere depusă pe 28 februarie. Singura modalitate de a obține bilete pentru aceste concerte este prin participarea la extragerea online! Cererile trimise prin poştă, e-mail sau prin orice alte mijloace nu vor fi luate în considerare!” DETALII

10 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

CIOCĂNITOAREA: Lovește trunchiul unui copac cu 24 km/h și 40 bătăi/ secundă, fără leziuni cerebrale

INSIDER: „Imaginează-ți că ai lovi un perete cu capul de mii de ori pe zi. Cu viteză. Cu forță. Fără protecție… nu sună prea bine, așa e? Pentru majoritatea animalelor, asta ar însemna leziuni cerebrale severe după câteva secunde. Dar pentru o ciocănitoare, este pur și simplu… rutina zilnică.

O ciocănitoare poate lovi trunchiul unui copac cu aproximativ 24 km/h, de mii de ori într-o singură zi. Fiecare impact generează forțe suficient de mari încât, teoretic, ar putea provoca daune serioase creierului. Dar nu se întâmplă asta. Secretul este ascuns într-o structură anatomică pe care puțini oameni o cunosc. Limba ciocănitoarei nu stă pur și simplu în gură. Ea este susținută de un sistem osos numit os hioid — o structură pe care toate păsările o au. La majoritatea animalelor, acest os stă sub limbă și ajută la mișcările de înghițire. La ciocănitoare însă… lucrurile devin bizare. Osul hioid începe aproape de vârful ciocului superior, trece între ochi, apoi se înfășoară în jurul întregului craniu. Cele două brațe ale sale se arcuiesc peste cap și pe spate, înainte de a se reconecta aproape de baza ciocului inferior. Cu alte cuvinte, limba păsării se poziționează în jurul capului. Această arhitectură bizară permite limbii să devină extrem de lungă. La unele specii, ea poate ajunge la o treime din lungimea corpului. Dacă un om ar avea aceleași proporții, limba ar măsura aproximativ 60 de centimetri. Dar rolul ei nu este doar să prindă insecte ascunse în scoarță. În momentul în care pasărea lovește lemnul, mușchii atașați osului hioid se tensionează. Structura se comportă ca o centură biologică de stabilizare, ajutând la menținerea craniului și a coloanei în poziție în timpul impactului. Un fel de sistem natural de protecție. În plus, craniul ciocănitoarei conține straturi de os spongios care absorb și distribuie șocul fiecărei lovituri. Forța nu se concentrează într-un singur punct. Este dispersată. Rezultatul? O pasăre care poate ciocăni lemnul ore întregi fără să-și afecteze creierul.

Asta înseamnă că, de fiecare dată când auzi acel ritm rapid într-o pădure, asistăm la un mic miracol biomecanic. Iar adevărul fascinant este acesta: uneori, cele mai sofisticate „sisteme de protecție” din natură nu sunt construite din metal sau tehnologie… ci din os, mușchi și milioane de ani de evoluție…”SURSA

N.R. „Ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major) este o pasăre din familia picidelor (Picidae), cu o mărime de 25 cm (cât mierla neagră), de culoare tărcat alb cu negru; regiunea subcodală roșie, ciocul albăstrui, cu muchii longitudinale, dur, ascuțit la capăt și picioarele cenușiu-negricioase, masculul cu ceafa roșie; este întâlnită în regiuni împădurite, începând de la șes până în pădurile de conifere și îşi face cuibul în scorburi de copaci. În România este prezentă tot timpul anului şi este răspândită peste tot în ţinuturile împădurite de la șes la munte, până în zona coniferelor; frecventă în parcurile oraşelor și terenuri de cultură cu arbori izolați. Sunt descrise 14-26 subspecii, în România sunt prezente 3 subspecii: Dendrocopos major major, Dendrocopos major pinetorum şi Dendrocopos major candidus.

Ciocănitorile sunt aproximativ de mărimea unui graur. Lungimea de la cioc la coadă a acestor păsări este de 22-23 cm, iar anvergura aripilor este de 34-39 cm. Au penajul negru care contrastează cu alb la umeri și posedă o pată roșie sub coadă. Masculii au o pată roșie și pe ceafă. Exemplarele tinere au în jurul capului o coroniță de culoare roșie, pete alb-tărcate pe umeri, deci culoarea penajului lor nu diferă foarte mult de cel al adulţilor. Sunetul lor de toboşar este un mijloc foarte bun de a se identifica și are aceleași funcții ca trilurile altor păsări care își fac cunoscut teritoriul, asta deoarece ciocănitorile nu emit sunete vocale specifice. Aceste păsări au fost asociate cu apa, iar ciocănitul lor era considerat un prevestitor al ploii.

Ciocănitorile lovesc scoarţa copacilor cu ciocul cu o frecvență mai mare de 40 de bătăi pe secundă. Au craniul armat suplimentar astfel încât forțele de impact nu afectează creierul, foarte bine căptușit în cutia craniană. Penele din coada lor sunt rigide și cu ajutorul acestora se sprijină atunci când se prind vertical de scoarţa copacilor. Geometria ghearelor le ajută fiind dispuse opus două câte două în faţă și în spate (picioare zigodactile). Ciocănitorile se pot deplasa vertical pe scoarţa copacilor. Acestea se reproduc prin ouă. Perioada de cuibărit este între lunile aprilie – august. Acestea depun între 4 și 7 ouă.

Această ciocănitoare este printre cele mai adaptabile specii de ciocănitori. Ele trăiesc în diferite habitate atât timp cât acestea conțin copaci, de aici și gradul mare de răspândire pe teritoriul Europei. Ele preferă în special stejarii şi carpenii şi sunt cel mai des întâlnite în astfel de păduri, dar și în parcuri şi grădini. Ciocănitorile pot fi văzute chiar și în mijlocul oraşelor atâta timp cât acolo se găsesc copaci suficient de înalți.

Ciocănitorile au nevoie de copaci mari pentru a cuibări și a le susține nevoia de hrană. În cazul în care astfel de copaci dispar din pădurile în care aceste ciocănitori locuiesc rezultatele vis-a-vis de numărul de ciocănitori pot fi severe. Acestea sondează scoarţa copacilor în căutare de insecte și larve și îşi folosesc limba lungă și lipicioasă pentru a le extrage. Ciocănitorile se mai hrănesc și cu seva copacilor, nuci, fructe de pădure, seminţe, mai ales în timpul iernii, iar primăvara se vor hrăni chiar cu ouăle și puii altor specii de păsări direct din cuiburile acestora.” DETALII

ARHIVĂ: GRAURI: Spectacolul naturii cu nor înaripat într-un dans sincron OXXO CIOARĂ ALBĂ: Stăncuță cu albinism total, exponatul lunii februarie la Muzeul Olteniei. Exemplar tirolez, colectat acum 106 ani! OXXO VRĂBIUȚELE: „Micile Semnale ale Naturii din Orașele Noastre”

6 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

„PACE PE PĂMÂNT”/ CATHARSIS: 99 de copii cu ochii închişi, așezați în spirală, în rugăciune – Instalație sculpturală de Ana Maria Negară

INSIDER: „Expoziția CATHARSIS de Ana Maria Negară, organizată în cadrul Lunii Sculptorilor Români 2026, la Galeria Theodor Pallady din Iași.

Expoziția reunește sculptură, instalație, pictură și grafică într-un demers centrat pe ideea invocației și a transformării interioare prin contemplarea volumelor și a formei.
Nucleul îl constituie instalația sculpturală „Pace pe Pământ”, alcătuită din 99 de piese, concepută ca o rugăciune colectivă și un apel la armonie. 99 de copii cu ochii închişi, așezați în spirală, într-o stare de meditaţie. Sunetul bătăilor inimii unui copil şi axa transparentă cu sfere albe care preiau acest ritm transformă lucrarea într-o experiență imersivă cu o puternică rezonață emoțioala si spirituală. Această sculptură vorbește despre inocenţă și puritate ca forme de rezistenţă. Despre meditație ca posibilitate reală de a stinge conflictele și despre rugăciunea copiilor ca gest tăcut.

În dialog cu aceasta, lucrări precum Clar obscur, Înger cu aripi de plumb, Ziua Crucii, Fractal, Energy Field, The Univers, Detachement, Black Beauty II și Not just Eternity… but Infinity explorează relația dintre materie și energie, lumină și umbră, structură și transcendență. Traseele labirintice și inscripțiile integrate în volumetria sculpturală transformă forma într-un spațiu al descifrării, unde parcursul vizual devine metaforă a destinului și a căutării „Căii”. Curator: Maria Bilașevschi. Expoziția a avut vernisajul în prezența Principelui Șerban Dimitrie Sturdza.” SURSA

Ana-Maria NEGARĂ s-a născut la Brăila, in anul 1984. În perioada 2004-2008 a urmat Facultatea de Arte Vizuale şi Design, specializarea Sculptură, împreună cu profesorul Simion Cristea, Universitatea de Arte „George Enescu”, laşi, România; iar între anii 2008-2010-Masterat, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, specializarea Sculptură, coordonator disertație: Prof. univ. dr. Ille Bostan, Universitatea de Arte „George Enescu”, laşi, România; Doctorat în cadrul Facultății de Arte Vizuale şi Design, specializarea Sculptură, îndrumător ştiinţific: Prof. univ. dr. Dan Covătaru, Universitatea de Arte „George Enescu”, laşi, România. Din 2010 membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

1 martie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu