RECLAMAŢIE: La Hanu’ Berarilor, toţi angajaţii culeg câte o felie din munca ospătarului!
INSIDER: “Am de făcut şi eu o reclamaţie referitor la managementul de acolo şi sistemul pe care îl au referitor la angajaţi, şi mai toţi patronii sunt la fel. Un ospatar acolo are un salariu foarte, foarte mic şi munceşte foarte, foarte mult. Şi cum ştim cu toţii că ospătarul trăieşte din şpagă, scumpii patroni s-au gândit că ar trebui să ia din şpaga ospătarului şi să le dea şi celorlalţi din alte departamente (bucătarie, bar etc.). Dar după cum am înţeles, se ia 60% din şpaga ospătarului ca să se dea şi celor care deja au salarii mai mari decât ale ospătarului. Şefi de sală şi manageri, toţi culeg câte o felie din munca ospătarului, ceea ce nu mi se pare corect.”
INIMĂ NEAGRĂ: “Casa din Cărţi de Joc”, simbol al fragilităţii în faţa evacuărilor forţate!

Ieri, 18 iunie, activiştii Amnesty International au construit şi inaugurat în Piaţa Universităţii din Bucureşti “Casa din Cărţi de Joc”, ca simbol al vulnerabilităţii persoanelor din România în faţa evacuărilor forţate. Evenimentul a marcat, de asemenea, lansarea raportului “Alungaţi la periferie. Cinci cazuri de evacuări forţate ale romilor din România”, raport care analizează cazurile de evacuari forţate ale romilor din Cluj-Napoca, Baia Mare şi Piatra Neamţ.
INSIDER: “Căsuţa din Cărţi de Joc va rămâne în buricul capitalei până miercuri seară, timp în care organizatorii vor strânge semnături de la trecătorii inimoşi gata să sprijine nişte oameni năpăstuiţi de soartă. Căsuţa este ilustrată la interior cu imagini şi declaraţii ale persoanelor care au trecut prin trauma unei astfel de evacuări. Expoziţia foto cuprinde imagini din satelit care surprind marginalizarea romilor din Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ, precum şi petiţia prin care i se cere premierului României să stopeze evacuările forţate şi să protejeze dreptul de locuire din legislaţia naţională. Căsuţa din Cărţi de Joc a mai fost construită în faţa Parlamentului European din Bruxelles pe 8 aprilie 2013 de Ziua Internaţionala a Romilor. ”
INTERPRETUL: O comedie muzicală pe gustul tuturor. Cum se spune Dasvidania în limba engleză?

INSIDER: „La Teatrul Foarte Mic, Radu Gheorghe alături de Anca Sigartău, Răzvan Popa şi Georgeta Ciocârlan, au tras cortina peste „Interpretul”, cel puţin pentru această stagiune. Între vodevil şi bulevardier, piesa este un spectacol perfect pentru o după-amiază de duminică, un colaj de momente vesele şi muzicale, voce şi vioară, glume peste glumiţe, farse neintenţionate şi chiar dans scoţian.

Pe fundal, se defăşoară drama unui artist muzician rămas şomer. În căutarea unui loc de muncă, acesta se angajează ca interpret, dar nu la vioară aşa cum crezuse iniţial, ci ca traducător la un hotel de “aproape o stea”. În paralel, piesa este şi un pamflet la adresa celor care nu vorbesc corect limba română, dar au un limbaj presărat cu englezisme, sau care au plecat din ţară şi au uitat limba maternă.
De multe ori, spectatorii din primele rânduri sunt antrenaţi în piesă prin schimbul de replici libere cu Radu Gheorghe. În sala au fost prezenţi şi colegi de breaslă, Cătălina Mustaţă fiind invitată pe scenă la un duet dansant. Una peste alta, am ieşit zâmbind de la spectacol şi cu gândul că o limbă străină nu strică niciodată, indiferent că este engleză, franceză sau latină!” DETALII
ROTIŢE: În epoca post industrială, doar inginerii deveniţi artişti mai visează să schimbe lumea!
INSIDER: “Dacă înainte de 1989 ne pregăteam cu toţii să devenim ingineri, pe măsură ce fabricile au început să cadă ca muştele, pentru a supravieţui, mulţi am devenit simple rotiţe în comerţ, servicii şi agenţii imobiliare. Însă criza economică din ultimii ani a trezit în unii valenţe artistice nebănuite, acum împărţind cu artiştii o pâine şi-aşa prea mică şi chinuită. Astfel, abandonaţi de propăşirea economică, am ajuns să calculăm posibilităţile de a schimba lumea prin căutarea rotiţelor stricate!”

În premiera absolută în Romania, până pe 23 iunie, la Sun Plaza Shopping Center, artistul francez Bernard Lagneau îşi prezintă expoziţia Locul mecanizat #82 ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat, de dimensiuni impresionante, animate cu ajutorul unor electromotoare.
„Sculpturile cinetice ale lui Bernard Lagneau sunt dispozitive mecanizate cu o meticulo- zitate inginerească, fără a avea vreo altă funcţie practică în afara de aceea de a se alimenta perpetuu pe sine. Aceste instalaţii, superproducţii artistice, sunt aflate în centrul unor discuţii filosofice existenţiale ale unei lumi post industriale cu referinţe multiple la istoria artei, de la antichitatea greacă la dadaismul lui Jean Tinguely”, a declarat Cosmin Nasui, critic de artă şi curator. DETALII
ARHIVĂ: ILUZIONISM: Fantasticul alunecă în realitate. Stimularea imaginaţiei încurajează consumul!
ŞARAIMAN: Drama Zburătorului, între depresia interioară şi comicul existenţei!

INSIDER: „Dacă nu înţelegi suflarea lui Răzvan Mazilu atunci când dansează, cu siguranţă îi recunoşti sufletul atunci când zâmbeşte! – mi-a şoptit cineva la finalul spectacolului „Şaraiman”, jucat vineri la Teatrul Odeon.


La început, mi-a fost greu să observ firele nevăzute care leagă dansul contemporan, muzica lăutărească şi stand-up comedy, dar în final am înţeles de ce extremele se atrag şi se completează, punându-se reciproc în lumină. Unul vorbeşte, dar tace în mişcări, iar celălalt este mut, dar urlă din tot corpul! Pe scurt, cred că este drama fiecăruia dintre noi, angrenaţi continuu în două lupte paralele şi împletite – una la exterior şi alta în interior – pe care rar le câştigăm în acelaşi timp. Iar din alchimia dezamăgirilor şi puterea de a merge mai departe, nu poate rezulta decât tragedia comică a vieţii!”
DEFINIŢII: “Zburătorul nu trebuie a fi confundat cu Şarpele Înaripat, nici cu Demonul Văzduhului, deşi şi aceia erau încărcaţi cu electricitate.” (George Călinescu). “Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cântători, dând târcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de maritat, nevestele părăsite şi văduvele păţimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele până la cântători.” (Romulus Vulcănescu) DETALII
ROGVAIV: Vremea susţine diversitatea. Curcubeul apare, soarele răsare!
INSIDER: „Pe la ora 17.00, când am ajuns la Arcul de Triumf, ploua cu găleata, dar la 17.30 când a început marşul, a ieşit şi soarele. Curcubeul apare, soarele rasare! Deşi erau circa 200 de participanţi, toată zona şi străzile adiacente colcăiau de jandarmi şi poliţie, iar când am intrat pe Kiseleff dinspre Herăstrău, o patrulă ne-a oprit şi ne-a întrebat dacă mergem la Parada Gay… Bine că nu ne-a legitimat şi amprentat!”

Parada Gay Fest a început la ora 17.30 la Arcul de Triumf, iar marşul s-a desfăşura pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei. După ce au parcurs traseul, participanţii au putut rămâne în „zona liberă de discriminare”, pe spaţiul verde de lângă Muzeul de Geologie, unde au putut socializa şi distribui materiale informative. De asemenea, au fost invitate să li se alăture orice alte persoane interesate, chiar dacă nu au participat la marş.
Din 2004, Asociaţia Accept organizează anual GayFest, săptămână de evenimente culturale şi de informare adresate publicului larg. Primul Marş al Diversităţii în România a avut loc în 2005 şi, de atunci, a devenit evenimentul emblematic al GayFest. În anii trecuţi, marşul s-a desfăşurat pe un traseu cuprins între zona Piaţa Unirii şi Parcul Izvor. DETALII
ARHIVĂ: GAYFEST: “Gay are between us. Get over it!”
DEGUSTĂTORI: „Pata de vin este un pretext de continuă definire a ideii de sacru şi profan”
“Oglinda abisală”, expoziţie de pictură cu vin roşu, semnată Tudor Plăieşu, are loc în perioada 5-22 iunie, la Hotel Pullman World Trade Center Bucharest. Expoziţia este un demers artistic unic în Romania, fiind pentru prima dată când un artist contemporan alege să lucreze cu vin roşu, un material neconvenţional, dar cu valenţe expresive deosebite.

INSIDER: “Picturile moderne, frumoase în sens clasic, au cam dat de furcă celor veniţi la vernisaj şi dornici să le imortalizeze, datorită sistemului de înrămare cu geam, combinat cu multi-spoturile din tavan. Invitaţii au fost serviţi cu vin roşu sau alb. Fără apă! A fost prezent şi scriitorul Tudor Octavian. Pentru degustătorii de artă contemporană, preţurile tablourilor sunt cuprinse între 400 şi 450 euro.”
Tudor Plăieşu: “Lucrările, executate în tehnica laviului de vin roşu, cu LacertA Merlot 2010, exploatează valenţele vii şi transparenţele acestei materii lichide naturale şi sunt alegorii ale unor gânduri şi stări, cu rădăcini în mitologiile nordice, atât din zona eropeană, cât şi din zona asiatică. Aceste alegorii au în centru figura feminină, cheia de boltă a vârstelor şi a idealului de frumuseţe. Pata de vin este un pretext de continuă definire a ideii de sacru şi profan, un pretext de redefinire a mitului dionisiac, dar şi a stropirilor rituale prezente în toate culturile vechi, motiv exploatat în bună măsura de câteva importante curente ale artei moderne.” DETALII
PĂMÂNT-AER-APĂ: De Ziua Mondială a Mediului, în România se comemorează Noaptea Mediului!


COALIŢIA PENTRU MEDIU: “Dacă pe 5 iunie în lume se sărbatoreşte Ziua Mondială a Mediului, în România s-a aşternut Noaptea Mediului. Societatea civilă continuă să ia atitudine în faţa distrugerii sistematice a naturii şi marchează această zi prin organizarea unor acţiuni de informare şi prin proteste în mai multe oraşe din ţară.” DETALII
INSIDER: „Am trecut şi eu pe esplanada cu statui de la Universitate pe la ora 19.30 şi, deşi picura, erau câteva zeci de manifestanţi, printre care şi Prinţesa Brianna Caradja. Deşi atmosfera era oarecum relaxată, chiar potrivită pentru un miting paşnic de Ziua Internaţională a Mediului, la un moment dat, doi “purtători de portavoce” au luat cuvântul şi au început să arunce cu anatema şi să dea afară pe toată lumea – ecologişti pasivi, ziarişti aserviţi, politicieni corupţi etc. – toţi o apă şi-un pământ!
Ca exemplu, au invocat modelul turcesc de a manifesta pătimaş şi violent, condamnând relaxarea ce cuprinsese „fraierii” veniţi în Piaţa Universităţii, care stăteau sub umbrele şi se uitau în gura lor.”
AUR: Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei!
Mesajul regizorului Fabian Daub către publicul românesc: “Din câte am aflat, situaţia politică privind proiectul minier de la Roşia Montană devine din ce în ce mai dramatică, existând intenţia de a modifica, printre altele, Legea Minelor. De aceea m-am hotărât să ofer spectatorilor din România posibilitatea de a viziona online filmul “Roşia Montană – un loc la marginea prăpastiei”, sperând că aceasta va contribui la declanşarea unei dezbateri publice cât mai largi şi benefice tuturor părţilor implicate.”
CACEALMA: Librăria Elefant îşi face reclamă la RCA cu antetul Poliţiei Române. Glume de intelectuali!
INSIDER: „În pană de idei originale, cei din departamentele de marketing au început să folosească „în condiţii ilegale” antetul unor instituţii publice în reclamele trimise către abonaţi. În limbaj PR se numeşte „transfer de autoritate”, dar în limbaj de lemn se numeşte „uzurpare de calităţi oficiale”! Fapta săvârşită constituie infracţiune conform art. 240 din Cod Penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pe bune! De frică, de milă, de silă unii cad în capcana reclamelor şi dacă tot îşi comandă o carte, de ce să nu-şi facă şi o asigurare RCA?! Ceva de-ale gurii, nu aveţi?”
FALUN GONG: Adevărul, Compasiunea şi Toleranţa au ajuns la expoziţie. Dacă doriţi, sunaţi la interfon!


Expoziţia Internaţionala „Adevăr, Compasiune, Toleranţă” este deschisă până mâine, 4 iunie, între orele 10-18, la Galeria Irecson din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 2). Expoziţia a fost prezen- tată în peste 50 de ţări şi 200 de oraşe începând din 2004.
Artiştii expozanţi sunt toţi practicanţi Falun Gong (sau Falun Dafa), o practică spirituală de cultivare a minţii şi corpului. Intrarea este liberă, dar trebuie să sunaţi la Interfon 73!
MAGIE: Ce minuni aduce B.FIT în Ţara Românilor?

B.FIT IN THE STREET. După spectacolul „Paraboles” al francezilor de la „Cie Off”, despre ultimele 28 de minute înainte de Big Bang, a urmat parada celor de la „International Show Parade” din Italia.
SPECTACOL LECTURĂ: Dona Juana şi faptele sale de filantropie. Un experiment reuşit la Teatrul Odeon!

INSIDER: “Desfăşurat ca un experiment cu intrarea liberă, spectacolul de lectură “Dona Juana” a fost o surpriză picantă. Fără prea multe decoruri, stând pe scaun ca la repetiţie, actorii grupaţi în jurul Cătălinei Mustaţă au reuşit să dea credibilitate textului şi să incite imaginaţia publicului. La final, actorii şi scriitoarea Anca Visdei au încercat un dialog deschis cu publicul, dar nimeni nu a îndrăznit să pună întrebarea la care se gândea toată lumea – Piesa este autobiografică?”
DESPRE PIESĂ: Don Juan la feminin. Juana îi farmecă pe toţi bărbaţii, cu preferinţă pentru cei consideraţi inaccesibili, dar care nu rămân aşa pentru mult timp. Sub forma unei comedii impulsive, această piesă este o constatare serioasă, care „avansează mascat.” O farsă în care râdem de nenorocirile victimelor Juanei (şi care există din plin!) din toate epocile, din toate ţările, de toate profesiile, religiile şi sexele. DETALII
FUMURI: Ziua mondială fără tutun, inventată în 1988!
Ziua mondială fără tutun se marchează din 1988, pe data de 31 mai, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Organizarea Zilei mondiale fără tutun are ca scop încurajarea factorilor de decizie de a lua măsuri stricte în privinţa produselor din tutun şi conştientizarea riscurilor la care se expun fumătorii.
INSIDER: „Tocmai îmi cumpărasem un pachet de ţigări de la chioşc, când pe Bd. Unirii am dat nas în nas cu câţiva tineri care mărşăluiau împotriva fumatului, deşi afară ploua cu găleata. Organizatorii marşului împărţeau fluturaşi pentru cursurile de renunţare la fumat, furnizând tot felul de informaţii suplimentare pentru cei interesaţi. Personal, mi s-a părut un avertisment destul de clar de la Dumnezeu!” DETALII
ARHIVĂ: FUMĂTORI: Nu daţi foc Bucureştiului!
CURCUBEU: Festivalul Internaţional de teatru în stradă. „B-FIT in the Street”, ca o ploaie de vară!


Între 30 mai – 2 iunie, ArCuB vă invită la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! Timp de patru zile specta- colele de teatru de stradă vor avea loc în Piaţa George Enescu, Centrul Istoric, Piaţa Universităţii – la statui, Parcul Cişmigiu şi pe toate bulevardele centrale.
Peste 15 de trupe din şase ţări (Franţa, Olanda, Spania, Italia, Belgia şi România) vor oferi bucureştenilor spectacole atractive şi interactive în fiecare zi.
Acest eveniment aduce o atmosferă feerică şi transformă centrul oraşului într-un univers colorat, în care artiştii jonglează cu artele cele mai diverse pentru a oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii şi reflecţii. Prin reprezentaţiile lor, actorii încearcă să interac- ţioneze cu publicul, modificând raporturile dintre spaţiu, ritm şi receptare. DETALII
RECITAL: Alexandru Tomescu a cântat până au sărit coardele! Cum sună un Stradivarius după 310 ani?
INSIDER: “Timp de aproape trei ore, violonistul Alexandru Tomescu a scos fum din faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, realizată în 1702! Seara trecută, la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, acesta a susţinut ultimul recital din turneul caritabil „Bach to Basics”, desfăşurat în 12 catedrale din toată ţara în perioada 10-29 mai.
Intrarea la concerte a fost liberă, însă cei prezenţi au fost invitaţi să facă o donaţie, în limita posibilităţilor, pentru copiii aflaţi în protecţia statului, sprijiniţi de Hope and Homes for Children România, astfel încât motto-ul „O casă şi o familie pentru fiecare copil” să poată deveni realitate.”
Povestea a început în 2007, când Alexandru ţinea pentru prima oară în mână faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, după ce câştigase concursul ce îi dădea dreptul să o cânte pentru următorii cinci ani. Instrumentul a fost achiziţionat de Statul Român în 1955 și face parte din Patrimoniul Naţional. Tocmai de aceea, Alexandru a considerat că vioara aceasta aparţine tuturor românilor în egală măsură şi că toţi au dreptul să o asculte cel puţin o dată. Astfel s-a născut Turneul Naţional Stradivarius care în luna mai a acestui an ajunge la cea de-a șasea ediţie.” DETALII
ARHIVĂ: VIBRAŢII: Alexandru Tomescu – Stradivarius – Ceaikovski – Şampanie
FREE GIGI: Clubul Steaua, campion fără patron!

Circa 5.000 de oameni au participat la fiesta stelistă din Piaţa Constituţiei. Jucătorii Stelei au adus cupa în mijlocul fanilor.
DOUĂ VEŞTI: Palatul Regal îşi prezintă Sala Tronului o dată pe lună. Parcă ai cere audienţă la Rege!
INSIDER: „Incendiat la bombardamentele din 1944 şi apoi devastat în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, interiorul Palatului Regal este readus cu greu la starea iniţială prin ample lucrări de restaurare desfăşurate în ultimii ani.

Vestea bună este că Sala Tronului din corpul central se deschide publicului larg începând cu luna mai 2013. Vestea tristă este că sala nu poate fi vizitată oricând, ci doar în al treilea weekend din fiecare lună, iar accesul se face exclusiv pe bază de programare.
Pentru informarea trecătorilor, pe gardul Palatului Regal, sunt expuse timid doar câteva fotografii ale corpului central în diferite momente din istoria României, precum şi din timpul restaurării. Păcat că nu au mai rămas bani şi pentru promovare!” DETALII
MINDBOMB: „Cetăţeni, să luăm Pontaurul de coarne!”
MindBomb: „Pontaurul are capul tare, tupeu cât încape, e fudul şi inconştient, n-are pic de ruşine. El minte cum respiră şi dă vina pe alţii. Guvernul lui a pornit, pe şest, un demers de avizare totală, cu încălcarea sau ocolirea prin derogare a multor prevederi legale pentru acordul de mediu. Totuşi miniştrii lui dau declaraţii liniştitoare, fiindcă au ordin să nu recunoască nimic – până când pentru populaţie va fi prea târziu să împiedice demararea proiectului cianurist. (…) Astfel, USL va încerca să treacă o lege ce va permite să fii deposedat de proprietăţile tale la bunul plac al oricărei companii care obţine licenţă de exploatare a mineralelor din partea Guvernului. Vor fi aduse în Parlament spre aprobare acte normative scrise cu dedicaţie pentru Roşia Montana Gold Corporation, menite să îndepărteze unul câte unul obstacolele juridice întâmpinate de companie. Dar, în calitate de legi, ele vor afecta direct viaţa fiecărui cetăţean român.
Proiectul MindBomb a fost inițiat în 2002 de către un grup de artiști, arhitecți, jurnaliști și scriitori ca o acțiune de pionierat în folosirea artei ca mijloc de protest. Aceasta a marcat introducerea afișului socio-politic cu adevărat independent în cultura românească cu scopul de sparge și demonta discursul dominant al politicii, mass-media și industriei publicitare. Scopul principal al acestor acțiuni este revendicarea și transformarea spațiului public într-un spațiu liber al dialogului și al dezbaterii celor mai stringente probleme ale societății contemporane românești, prin utilizarea artei ca mijloc de schimbare socială.”
ARHIVĂ: CADOURI: “O bucăţică de aur de la Roşia Montană”
ATITUDINE: Maia Morgenstern susţine campania “Salvaţi Roşia Montană”.
Cine îşi mai donează aurul?
BUTAFORIE: Fontana di Trevi, adusă la Bucureşti
INSIDER: „Am trecut azi prin Piaţa Unirii şi pentru o clipă am simţit că m-am teleportat în cel mai frumos loc din Roma. Cu ani în urmă, am aruncat şi eu moneda peste umar în Fontana di Trevi, dar nu mă aşteptam să mă întorc aşa repede. Ba mai mult, se pare că a venit Roma la Bucureşti!
…De fapt, se filma o reclamă la un alt şampon miraculos care probabil nu te va scăpa de mătreaţă, dar cu siguranţă îţi va aduce Fontana di Trevi la tine în baie!” DETALII
N.R.: „Fontana di Trevi
fântână arteziană din Roma, Italia – este cea mai cunoscută și probabil cea mai frumoasă fântână arteziană din Roma. Acest monument impresionant domină micuța piață Trevi situată in cartierul Quirinale. Fontana di Trevi se afla la capătul unui apeduct construit în anul 19 î.Hr. ce se numește Aqua Virgo. Acest apeduct aduce apa de la izvoarele Salone (aproximativ 20 km depărtare de Roma) și aprovizionează fântânile din centrul istoric al Romei cu apă.
In 1732, din ordinul papei Clement al XII-lea, a fost angajat Nicola Salvi pentru a ridica o fântână mare în Piața Trevi. Mai existase un plan de construcție al unei astfel de fântâni după un proiect de Bernini care fusese amânat în urmă cu un secol după moartea papei Urban al VIII-lea. Salvi și-a construit capodopera pe baza vechiului proiect al lui Bernini. Construcția monumentalei fântâni baroce a fost finalizata abia în anul 1762.
Figura centrală a fântânii Trevi este Neptun, zeul mării, care se află într-un car de luptă ce are forma unei scoici, tras de doi căluți de mare. Unul dintre cai este nărăvaș, iar celălalt este calm și supus. Aceștia simbolizează dispoziția fluctuantă a mării.
La dreapta lui Neptun se găsește o statuie ce reprezintă abundența, iar cea din stânga reprezintă sănătatea perfectă. Deasupra sculpturilor se găsesc basoreliefuri, unul din ele înfațișând-o pe Agripa, fata dupa care a fost denumit apeductul.
Apa de pe fundul fântânii reprezinta marea. Legenda spune că cel ce aruncă o monedă în apa se va întoarce la Roma. Această monedă trebuie aruncată peste umăr, cu spatele la fântână.”
PROIECT 1990: Parazitul de sub pielea alegătorilor!
Proiect 1990 va găzdui pentru următoare perioadă lucrarea Oestridae Dominant, ce îi aparține sculptorului Ștefan Radu Crețu (n. 1983). Oestridae Dominant este un parazit – hibrid și simbolizează sistemul politic- vermínă – din România. Oestridae, o specie de muscă, care trăiește sub pielea animalelor, se transformă, în viziunea lui Crețu, într-un aparat mecanic bine pus la punct, care, precum un elicopter, își supraveghează, de la altitudine, supușii pe care-i parazitează.
Ștefan Radu Crețu a absolvit Univeristatea de Artă vizuală și Design din Cluj-Napoca și a participat la simpozioane de sculptură: European music and art festival, Mazieres de Touraine, Franța (2011), Ars et sequentia – Culture Festival, Monchenholzhausen, Germania (2011), Caravan of culture, Regionale !0, Festival of contemporary art, Austria (2010), Plastic Schmalkalden, International art symposium. DETALII
Proiect 1990 însumează o serie de evenimente ce au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990. Iniţiatorul Proiect 1990 este Ioana Ciocan, asist. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar sculptura lui Ștefan Radu Crețu este cea de-a cincisprezecea lucrare expusă în cadrul Proiect 1990, de la demararea acestuia în 26 ianuarie 2010. Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste, unde speră să mute statuia lui Petru Groza și Leninul lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia. DETALII
ARHIVĂ: METEORIC: “Steaua are nume” s-a prăbuşit în Piaţa Presei Libere. Vă rugăm, aplauze în public!
AQUA FEST: Scăldat urban, după reguli corporatiste: „Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta!”
Asociaţia Deliveringlife a organizat, ieri, primul scaldat urban din acest an la fântâna din faţa Cercului Militar din Bucureşti. Momentul “ud” face parte din evenimentul Aqua Fest, organizat în perioada 10 mai – 9 iunie 2013 în Capitală.

INSIDER: „Foarte punctuali, la ora 14 fix, organizatorii au descărcat câteva box-uri de apă plată pe care cineva le-a găurit tacticos cu o bormaşina, devenind „arme de luptă”. Un singur combatant s-a conformat cerinţelor şi a venit dotat cu pistol cu apă. „Cântecul de luptă” a fost executat la tobe de Barbarossa Samba Group.
Deşi numărul celor care au răspuns la invitaţie a fost neglijabil, organizatorii nu s-au descurajat şi au agăţat mai mulţi trecători pentru formarea echipelor. Nimic nu a fost haotic, bătălia având reguli stricte: luăm sticla, udăm inamicul, iar apoi punem sticla în sacul de gunoi. Pentru câteva minute a fost o bălăceală între copii mari, aproape ca pe timpuri, dar apoi a devenit un joc de societate strict, organizat după reguli corporatiste!” DETALII






















