ZONA CREPUSCULARĂ: Pierdut litoral în ceață de advecție
INSIDER: „25 iulie 2024 – stațiunile de la malul Mării Negre au fost învăluite în ceață până spre ora 15. De câțiva ani de când cu faimoasa înnisipare pe litoralul romanesc apar tot felul de fenomene stranii (unice în ultimii 50 de ani cel puțin!) și sunt alăturați plajelor noastre mioritice în fiecare an tot felul de termeni noi: bioluminiscență, upweiling, advecție…”
N.R.: „Ceața de advecție se formează atunci când aerul cald şi umed se deplasează peste o suprafață mai rece, cum ar fi o mare rece sau un teren rece, și este răcit până la punctul de rouă, provocând condensarea vaporilor de apă. Ceața de advecție este un tip de ceață care se formează prin procesul de advecție, care este mișcarea orizontală a aerului. Atunci când aerul umed, cald, se deplasează peste o suprafață mai rece, cum ar fi o mare sau un teren cu temperatură mai scăzută, aerul se răcește. Dacă temperatura aerului scade până la punctul de rouă, vaporii de apă din aer se condensează și formează picături de apă, rezultând ceaţa.
Este necesară o diferență de temperatură semnificativă între aerul cald şi suprafața rece. Aerul trebuie să fie umed pentru a conține suficientă vapori de apă pentru a forma ceaţă. Vântul joacă un rol important în advectarea aerului cald peste suprafața rece.
Exemple: Ceaţa care se formează deasupra apelor reci în timpul verii, când aerul cald de deasupra țărmului se deplasează spre mare sau în zonele de coastă atunci când un vânt cald şi umed este adus deasupra unui sol rece.” FOTO (Eforie Sud, Năvodari)
ARHIVĂ: LUNA CUPTOR, MAREA NEAGRĂ: Fenomenul de „upwelling” aduce temperatura apei mãrii la 10°C! OXXO MAMAIA LUCITOARE: Bioluminiscență la malul Mării Negre OXXO MAREA NEAGRĂ: Înfloresc meduzele – fără inamici naturali & poluarea prietenă! OXXO MAMAIA: Când sunt valuri toți turiștii de pe plaja de jumătate de kilometru se îngrămădesc în primii 4 metri de la mal!
LUNA CUPTOR, MAREA NEAGRĂ: Fenomenul de „upwelling” aduce temperatura apei mãrii la 10°C!
INSIDER: „22 iulie 🌡️🌊 Apa mării s-a răcit în zona Constanța – Eforie. A revenit fenomenul de „upwelling”, curenții marini aduc apă extrem de rece din adâncime spre țărm. Temperatura apei mãrii a scăzut spre 13…15 grade, comparativ cu ziua de ieri când valoarea termică a fost de 24 grade Celsius.
23 iulie Fenomen intens de „upwelling”‼️ 10°…14°C🌡️apa mării în zona Constanța – Costinești. În mod normal pentru această perioadă valorile termice din apa mării ar trebui să atingă 22°…25°C”
În acest weekend (26 – 27 iulie) Vremea va fi frumoasã, iar temperaturile vor mai creşte faţã de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri trecãtoare ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 29 şi 32 de grade, iar cele minime se vor încadra între 22 şi 24 de grade, caracterizând o noapte tropicalã. Temperatura apei mãrii va avea valori de 18…23 de grade.” SURSA
N.R.: Traducerea termenului „upwelling” în limba română este „afloriment” sau „curent de ascensiune”, deschiderea geologică, deschiderea de strat și folosit în geologie – un loc, în special în lungul văilor, unde apar la suprafața scoarţei terestre rocile sau mineralele unui zăcământ din subsol, fie în mod natural, fie artificial.
ARHIVĂ: MAMAIA LUCITOARE: Bioluminiscență la malul Mării Negre OXXO MAREA NEAGRĂ: Înfloresc meduzele – fără inamici naturali & poluarea prietenă!
FOTO CU MAREA: „Colorata, mâine-i gata!” devine „poza la minut, înrămată sau magnet de frigider”
INSIDER: „Acum cinci decenii bucuria concediului/ vacanței la mare era rezumată în fotografia de pe plajă cu pozarul, „Colorata, mâine-i gata! – Nu dați banii pe prostii/ faceți poze la copii!” De obicei târau după ei prin apa de la mal mai multe animăluțe/ bărcuțe gonflabile legate cu o sfoară. Albumele cu amintiri alb-negru sau color din copilărie/ tinerețe încă mai sunt parte din inventarul casei/ familiei. După explozia digitală, am devenit cu toții „fotografi” și numărul amintirilor a crescut amețitor: Mb, Gb, TB pe dischete, CD-uri, DBD-uri, hard-uri, stick-uri, cloud – mii, zeci de mii pe telefoane, tablete, laptop, PC-uri. De fapt… un fel de tot-nimic, mai mult sau sau puțin ordonat.
Pentru câțiva ani chiar am crezut că meseria de „fotograf la malul mării” va deveni anacronică și va dispărea precum multe altele. Totuși anul acesta, interesul pentru „distracție” pare în curs de reconsiderare. În ton cu timpurile și tehnologia, în dotarea pozarului a intrat imprimanta pentru realizarea la minut, posibilitatea de a o înrăma pe loc ori a o transforma în magnet de frigider. Decorul este și el în acord cu ultimele personaje din filmele pentru copii ori desene animate care rulează prin cinematografe. Preț 20-30 lei.
ARHIVĂ: MAMAIA: Soarele răsare în poza de nuntă OXXO SUVENIR: Cel mai fotografiat obiectiv din Mamaia. “Vă rugăm nu atingeți!” OXXO LITORAL: Tataie + Cadillac + Mamaie = LOVE
MĂGURA UROIULUI, HUNEDOARA: Festivalul DacFest – Sub Semnul Lupului
INSIDER: „Festivalul DacFest – Sub Semnul Lupului durează până duminică, 20 iulie în Măgura Uroiului, lângă Simeria (Hunedoara). Evenimentul, aflat la a 15-a ediţie, se desfăşoară sub patronajul Ministerului Culturii.
Demonstraţii militare, ritualuri antice, dansuri şi întreceri în stil antic Ateliere interactive pentru copii şi adulţi Spectacole cu foc şi momente surpriză pentru public Tabără antică animată – sâmbătă şi duminică, pe Măgura Uroiului Concerte live cu formaţiile Cimpoierii din Transilvania, larba Fiarelor şi Nightlosers. Evenimentul a început joi, 17 iulie, cu conferinţa „Civilizaţiile antice din spaţiul românesc – Trecut, prezent şi viitor” la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Vineri, o paradă şi transmisiuni din drone la Centrul de Afaceri din Simeria.
Azi (N.R.: 19 iulie 2026) şi mâine au loc spectacole de dansuri antice, lupte între gladiatori, concursuri dedicate copiilor, prezentări de modă antică, ateliere de bijuterie, ceramică, confecţionare de jucării, cosmetică, fierărie, gastronomie, inscripţii şi sculptură în piatră, jocuri romane, monetărie, mozaic, muzică, plante medicinale, prelucrare de lemn, metal, os şi piele, scriere, ţesătorie, textile, tir cu arcul sau zale.” SURSA
ARHIVĂ: DRACON ORĂȘTIE: „Izvorul de aur al dacilor”, cel mai mare stindard de luptă al dacilor din România. Are 8 metri! OXXO LECȚIA DE ISTORIE VIE: Dacă tot avem „Străzi Deschise”, dacii și romanii s-au luptat în fața Muzeului Național de Istorie al României OXXO FALX DACIC: Arma care i-a determinat pe romani să-și modifice coifurile și scuturile are monument pe DN7. Vârful e îndreptat spre Roma!
PUZZLE NUMISMATIC: 1 + 2 + 5 +10 lei moldovenești = Stema Tării Moldovei/ Cap de Bour pe avers & Stema Moldovei pe revers. 4, 68 lei în România/ 9,99 $ pe eBay!
INSIDER: „Designerii acestor monede moldovenești au creat o adevărată capodoperă! Atunci când sunt unite, ele formează simbolul național al Moldovei – bourul 🦬. Un concept care îmbină ingeniozitatea, estetica și semnificația istorică într-un mod remarcabil. „ SURSA
N.R.: Prin unirea celor 4 monede se obține pe avers imaginea stilizată a Stemei Tării Moldovei îmbinând elemente din diferite epoci și inclusă într-un cvadrilob stilizat.
Prin unirea celor 4 monede se obține pe revers imaginea stilizata a Stemei de Stat a Republicii Moldova.
1 MDL (leu moldovenesc) = 0.26 RON (lei)
ARHIVĂ: SPIRIT ÎN MATERIE: Cum sună bancnota de 5 lei? Motivul Destinului din opera Oedip de George Enescu OXXO CARTEA RECORDURILOR: Cea mai mică bancnotă din lume (27.5 x 38 mm), emisă în România, valorează 30 de euro pe Okazii OXXO BANCNOTA ZERO EURO: Suvenir din Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 OXXO TEMU: Replica chinezească a setului de bancnote românești ne aduce toate bancnotele în portmoneu. În premieră! OXXO NUMISMATICĂ: Medalii pe emisiuni lenticulare. Imagini care alternează la mișcarea medaliei!
ZIUA FRANȚEI: Casa Mița Biciclista dorește „Libertate”. Restul să mai aștepte!
INSIDER: „Casa Mița Biciclista are un nou decor pentru a celebra Ziua Franței: „Liberté”.” SURSĂ
ARHIVĂ: MONICA LOVINESCU: „Vocea care ni s-a dat” la Radio Europa Liberă – Expoziţie manifest la Mița Biciclista Stabiliment OXXO CASA MIŢEI BICICLISTA: Cea mai instagramabilă clădire din București nu are inhibiții față de factura la Enel
CICADE: Bâzâitul masculilor (110 decibeli), mai puternic decât zgomotul unor avioane, se aude de la un kilometru. Următorul „Cicadageddon”, în 2245!
INSIDER: „Ascult o știre și nu-mi vine să cred… acum și cicadele deranjează?! Natură, lumină și acel zumzet familiar care, se pare, îi scoate din sărite pe unii. Da, e vorba despre cicade. Niște insecte complet inofensive, care nu mușcă, nu înțeapă, nu transmit nimic. Doar… cântă. Ce nu știu mulți este că aceste ființe petrec ani întregi sub pământ, unele chiar 5, 10 sau 17 ani! Trăiesc în tăcere, hrănindu-se din seva rădăcinilor, până când simt căldura verii și ies la suprafață pentru câteva săptămâni. Atunci, masculii cântă pentru a atrage femelele. Acel concert natural, care pe unii îi deranjează, e de fapt finalul unui ciclu de viață impresionant. În multe culturi, cicadele sunt considerate un simbol al verii. În Japonia, cântecul lor e la fel de iconic ca greierii la noi. E semnul că natura e vie și funcționează exact cum trebuie. Așa că nu, nu cicadele sunt problema. Problema e când uităm să apreciem lucrurile simple. Ne deranjează o insectă care cântă de bucurie că trăiește… după o așteptare de un deceniu în întuneric?Vara nu se simte doar cu termometrul. Se aude și dacă o ființă atât de mică poate aștepta ani în șir doar ca să iasă la lumină și să cânte, poate și noi ar trebui să învățăm să trăim cu recunoștință fiecare zi în care putem ieși la soare.” SURSA
N.R.: „Termenul de cicade se referă la niște insecte din ordinul Hemiptera (familia Cicadidae), subordinul Auchenorrhyncha, care apar la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Acestea sunt cunoscute pentru sunetele puternice pe care le produc cicadele masculi şi pentru ciclul lor de viață, care poate dura câțiva ani. Totodată, cicadele sunt renumite pentru obiceiul lor de a dispărea timp de mai mulţi ani doar pentru a reapărea în forță la intervale regulate. Există în jur de 3.000 de specii de cicade, care se regăsesc pe întregul glob, împărţite în două mari categorii: cicade anuale și cicade periodice. În timp ce cicadele anuale sunt răspândite în întreaga lume, cele periodice trăiesc doar in America de Nord, mai exact în regiunile centrale şi de est din SUA. În România au fost identificate doar 16 specii, localizate în arii restrânse din Dobrogea şi din sud-vestul ţării, unde există influeţe ale climatului mediteraneean. Cu toate acestea, în ultimii ani, unele dintre aceste specii şi-au extins arealul, astfel încât ele pot fi întâlnite în prezent şi în alte zone din sudul ţării, dar şi în Bucureşti şi în împrejurimile acestuia.
Cicadele au corpuri asemănătoare cu cele ale gândacilor, cu dimensiuni cuprinse între 2 şi 5 cm. De asemenea, ele au corpul robust, cinci ochi, patru aripi transparente şi membranoase, care se pliază deasupra corpului, şi antene foarte scurte. Insectele nu muşcă şi nu înțeapă, iar, de regulă, speciile majore sunt uşor de recunoscut prin diferențele de cântec, de comportament şi de morfologie. De asemenea, masculii au pe partea inferioară a abdomenului un organ care le permite să producă sunetul lor specific de bâzâit, în timp ce femelele au ovipozitoare, acele organe sub formă de tuburi care le permit să depună ouă în mediul in care se vor dezvolta.
Ciclul de viaţă al cicadei are trei etape: ou, nimfă şi adult. La scurt timp după împerechere, femela îşi depune ouâle, adeseori între 24 şi 48 de ouâ deodată. Femelele cicade se pot împerechea de mai multe ori, iar unele specii pot depune 400 până la 600 de ouă în timpul vieții. După 6 până la 10 săptămâni, cicadele eclozează sub formă de nimfe şi coboară pe sol, unde se îngroapă în pământ. Cicadele petrec cea mai mare parte a vieții lor sub pământ, în vizuini subterane, sub formă de nimfe (cicade imature) şi se hrănesc cu seva provenită de la rădăcinile copacilor şi altor plante. Perioada de timp în care nimfele trăiesc sub pământ depinde de specie. În momentul în care sunt pregătite, acestea ies din pământ ca adulți şi se urcă în cel mai apropiat copac. Acolo işi „näpârlesc” cojile, ceea ce le conferă aripi, iar la câteva zile după ce ajung la maturitate, cicadele încep să se împerecheze şi să depună ouă. Ajunse la maturitate, cicadele trăiesc de obicei trei sau patru săptămâni. Majoritatea acestor insecte au un ciclu de viaţă de 2 până la 5 ani, însă există anumite specii, precum cicadele periodice (genul Magicicada), care au cicluri de viaţă foarte lungi, care durează 13 până la 17 ani.
Masculii de cicade sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de a reproduce sunete puternice. Acestea bâzâituri se pot sincroniza într-un cor de bâzâituri, care poate ajunge și la 110 de decibeli, fiind printre cele mai puternice sunete produse in natură, mai puternic decât zgomotul produs de unele avioane. De altfel, acestea pot fi auzite și de la o distanță de aproximativ un kilometru. De aceea, expunerea îndelungată la acest sunet ar putea provoca leziuni ale sistemului auditiv al omului şi chiar pierderea auzului. Aceste sunete sunt folosite de masculi în principal pentru a atrage partenerele in perioadele de împerechere, dar pot fi utilizate şi cu rol de avertizare. Sunetele sunt emise cu ajutorul a două membrane care poartă denumirea de timbale si care sunt situate pe segmentele laterale ale abdomenului. Pe fața internă a acestor membrane există o pereche de muşchi puternici a căror contracție produce vibraţîa acestor membrane. Organele interne abdominale ocupă puţin loc, fiind concentrate în partea dorsală, astfel încât cea mai mare parte din abdomenul voluminos este plină cu aer şi funcţionează ca o cameră de rezonanță, amplificând sunetele. Cicada își poate contracta aceşti mușchi din abdomen cu mai mult de 50 de contracții pe secundă Vibrațiile produse de țimbale sunt amplificate de cavitățile din corp, care fac ca aceste sunete să fie puternice şi distincte. Frecvenţa şi ritmul lor variază de la o specie la alta, permițând identificarea reciprocă şi evitarea competiției sonore cu alte specii. În ultimele decenii, modelele de sunete emise de cicade ne permit să detectām prezența majorităţii lor într-un habitat fără a le vedea, doar prin înregistrarea şi analizarea emisiilor lor acustice. Femelele cicade nu emit aceleaşi sunete ca și masculii. În schimb, chemările lor de împerechere sunt doar nişte zgomote mici similare cu un „click”. Cicadele se vor aşeza pe tine dacă foloseşti unelte zgomotoase, precum unelte electrice şi maşini de tuns iarba. Pur şi simplu sunt atrase de gălăgie.
Unii masculi de cicade sunt afectați de o ciupercă din cauza căreia îşi pot pierde organele genitale. De aceea, ei îşi petrec mult timp urmărind sexul, însă scopul nu este acela de împerechere, ci de răspândire a acestei ciuperci.
În general, cicadele nu sunt considerate dăunătoare pentru oameni ori pentru animale domestice sau sălbatice deoarece nu muşcă şi nici nu înțeapă. De asemenea, nu sunt periculoase nici dacă sunt consumate de animalele de companie în cantități mici. Unii oameni mănâncă cicade. Există o mulţime de rețete pentru a prepara cea mai zgomotoasă insectă din lume. Cu toate acestea, cicadele pot provoca daune considerabile vegetației, în special atunci când populațiile sunt foarte mari. Ele pot provoca daune in livezile tinere ori în pepiniere, iar aceste daune apar în urma crăpăturilor pe care femelele le fac în ramurile tinere ale copacilor când își depun ouăle. Acestea împiedică circulația sevei, ceea ce duce la uscarea ramurilor. De asemenea, larvele, care trăiesc în pământ, se hrănesc cu rădăcinile plantelor lemnoase, însă daunele produse sunt neînsemnate.
În anul 2024 în unele regiuni ale lumii, numărul cicadelor anuale a coincis cu cel al cicadelor periodice, ceea ce i-a determinat pe specialiști să denumească sezonul „Cicadageddon”. Există şapte specii de cicade periodice, patru dintre acestea făcându-şi apariția odată la fiecare 13 ani, iar alte trei la fiecare 17 ani. În acelaşi timp, o dată la 221 de ani, cicadele periodice apar toate simultan, iar acest fenomen bizar s-a întâmplat ultima dată în 1803. Următorul „Cicadageddon va avea loc in 2245.” DETALII
În concluzie, cicada este cea mai zgomotoasă insectă din lume! Omul când respiră produce un zgomot de 10 decibeli, iar nivelul unei conversaţii tipice este de 60 de decibeli. S-a admis că cifra 80 pe scara de decibeli, sau pe scara de foni, reprezintă pragul la care intensitatea sunetului devine nocivă. Orice sunet care depăşeşte 120 de decibeli poate cauza dureri şi chiar vätämări ale urechii.
Cele mai puternice sunete din natura sunt emise de: 1.Cașaloți – până la 230 de decibeli; 2.Creveții pistol, în ciuda dimensiuni mici scot un clănțărit, care poate depăși 200 de decibeli; 3.Balena albastră 188 de decibeli și pot fi auzite pe sute de kilometri; 4.Maimuţele urlătoare – 140 de decibeli; 5. Foca-elefant nordică 126 de decibeli; 6.Cicada verde 120 decibeli; 7.Elefanții africani – 117 decibeli; 8.Lupul cenuşiu: Până la 115 decibeli.Alte exemple de niveluri de zgomot: 120 dB: Decolare avion, artificii; 110 dB: Discotecă, concert zgomotos; 100 dB: Motoscuter, snowmobile; 90 dB: Scule electrice; 70 dB: Trafic intens;60 dB: Conversaţie normală.
LIBELULA: Cel mai eficient vânător din regnul animal, depășește leul, rechinul & performanțele de viteză, precizie și acuratețe vizuală a tot ce a inventat omul
INSIDER 1: „Cu o libelulă pe care o salvasem de la înec, în bazin. A venit apoi, să-mi mulțumească. A fost ceva absolut incredibil ! Am văzut-o cum se zbătea în apă, neputând să-și ia zborul. Am luat-o în palmă și am venit la șezlong. Nu-mi venea să cred, când, după ce s-a uscat la soare și am încălzit-o și cu propria mea răsuflare, și-a luat zborul, apoi, după vreo jumătate de oră s-a întors. Mi s-a pus pe picior, apoi pe mână, a stat ca Ela să-i facă poză, s-a învârtit în jurul meu, a plecat și iar s-a întors la mine! (…)” SURSA
INSIDER 2: „Libelulele simbolizează transformarea, adaptabilitatea și lumina. Petrec cea mai mare parte a vieții sub apă, iar ca adulți trăiesc doar câteva săptămâni – un memento delicat al vieții trăite intens și conștient. Femelă de Sympetrum striolatum – libelula roșie comună, pe care am surprins-o în grădină” SURSA
INSIDER 3: „Mică, dar spectaculoasă: Libelula, prădătorul zburător al naturii! Cu aripile decorate de rouă și mișcări delicate, libelula este un spectacol al naturii care ne amintește cât de fascinantă e lumea insectelor. Dar știai că această creatură aparent fragilă ascunde abilități incredibile?
🔍 Lucruri mai puțin cunoscute despre libelule: 🌍 Sunt printre cele mai vechi insecte, existând de peste 300 de milioane de ani! 👀 Ochii lor au peste 30.000 de lentile, oferindu-le o vedere panoramică și capacitatea de a detecta mișcări rapide. 🦋 Cu aripile care se mișcă independent, libelulele pot zbura înainte, înapoi și chiar pot plana în aer ca niște mici elicoptere naturale. 🦟 Sunt prădători excepționali, cu o rată de succes de 95% în prinderea prăzii, cum ar fi țânțarii și musculițele. 📌 Libelulele nu sunt doar frumoase, ci și esențiale pentru ecosistem – ne ajută să ținem sub control populațiile de insecte și aduc echilibru în natură.” SURSA
INSIDER 4: „Acesta nu este un vitraliu, este doar o aripă de libelulă…” SURSA
INSIDER 5: „Libelula poate vedea în 14 tipuri de culori diferite și detectează mișcarea cu precizia unui computer. Megaloprepus caerulatus are ochii compuși din 29.000 de ommatidii care procesează 300 de imagini pe secundă. Poate calcula exact punctul de intersecție cu un țânțar în zbor și să-l intercepteze cu o rată de succes de 95% – cea mai eficientă vânătoare din regnul animal, mult peste cea a altor prădători, precum leii (aproximativ 25%) sau rechinii (circa 50%).
În pădurile tropicale luxuriante ale Americii de Sud zboară o creatură care, deși pare fragilă și grațioasă, ascunde unele dintre cele mai impresionante performanțe senzoriale și motorii din regnul animal: libelula Megaloprepus caerulatus. Cu aripi translucide care bat ca o iluzie în lumina filtrată de frunziș și cu un zbor lin și precis, acest prădător aerian este o combinație uimitoare de viteză, tehnologie naturală și eficiență letală. Ceea ce o face cu adevărat specială nu este doar zborul spectaculos, ci capacitatea vizuală absolut ieșită din comun. Libelula sud-americană vede lumea într-un mod imposibil de imaginat pentru ochiul uman. În timp ce noi, oamenii, percepem culorile prin trei tipuri de receptori (roșu, verde, albastru), Megaloprepus caerulatus dispune de până la 14 tipuri diferite de receptori pentru culoare, acoperind nu doar spectrul vizibil, ci și razele ultraviolete și infraroșii. Pentru această libelulă, lumea este o explozie de nuanțe invizibile pentru noi – un tablou în mișcare pe care îl interpretează în timp real, cu o acuratețe de invidiat. Ochii săi, imenși în raport cu corpul, sunt alcătuiți din aproximativ 29.000 de ommatidii – unități individuale de recepție a luminii, fiecare contribuind la o părticică din imaginea globală. Această structură complexă îi permite nu doar să perceapă o imagine panoramică de aproape 360°, ci și să proceseze până la 300 de cadre pe secundă. Este ca și cum ar avea un film de înaltă viteză rulând constant în minte – o fereastră spre lume de o claritate și fluiditate imposibil de atins de orice cameră creată de om. Această viziune excepțională este completată de o capacitate de procesare motrică extraordinară.
Libelula nu doar că vede, ci și calculează cu precizie matematică traiectoria prăzii sale. Dacă un țânțar zboară la câțiva metri distanță, libelula analizează mișcarea, viteza și unghiul de deplasare al țânțarului și anticipează punctul în care se va intersecta cu propria sa traiectorie. Rezultatul? Un zbor curbat, milimetric, care se finalizează cu o interceptare perfectă în aer, fără ezitare. Studiile arată că această libelulă are o rată de succes de până la 95% în capturarea prăzii, una dintre cele mai mari din regnul animal. Nu are nevoie de a doua șansă. Un singur zbor, o singură ajustare, și prada este prinsă. Nici un vultur, nici un ghepard sau rechin nu atinge acest nivel de eficiență. În plus, libelulele au un zbor unic: pot plana, pluti, se pot deplasa lateral, pot zbura înapoi și pot face viraje bruște, toate acestea grație aripilor lor independente, care se mișcă în perechi separate. Acest control aproape absolut asupra direcției le transformă în vânători acrobatice, imposibil de prins și aproape imposibil de evitat, una dintre cele mai sofisticate mașini de vânătoare create de evoluție.
Este o lecție vie despre cum performanța extremă nu vine întotdeauna în forme mari sau amenințătoare. Uneori, vine sub forma unei libelule fragile, care planează tăcut și care, fără să știe, depășește performanțele oricărui aparat uman în viteză, precizie și acuratețe vizuală. Un miracol miniatural, zburând între frunze.” SURSA
DACIA DREZINĂ, AMFIBIE & ȘENILATĂ: Proiecte de diplomă ale unor foști viitori ingineri au ruginit precum entuziasmul stagiarilor de a „schimba lumea”
INSIDER 1: „Au fost cândva niște proiecte ale unor studenți la Constanța…” SURSA
INSIDER 2: „Dacia Drezină, Dacia Amfibie, Dacia Șenilată ruginesc în curtea Facultății Ovidius din Constanța (Bulevardul Mamaia, fost Lenin) – proiectele de diplomă ale unor studenți sub îndrumarea Domnului Profesor Manea.”
ARHIVĂ: SECTOR 5: Drezină „home made” pentru cea mai sigură „pistă” de biciclete din lume. Linia de tramvai! OXXO DACIA 1300 ELECTRICĂ: Viteză maximă de 110 km/h și o autonomie de 155 km! OXXO DACIA 1310, MEHEDINȚI: Ridicată în slăvi sau trasă în țeapă?! OXXO DEATH RACE: Dacia Apocalipsei gata de start OXXO PRIMA IUBIRE: Comoda Dacia 1300, roșie. Nimic nu se pierde, totul se transformă!
SCORPIONUL CARPATIC: Singurul scorpion din România – lungimea 45 mm & înțepătura similară cu a unei viespi
INSIDER 1: „Poate că mulți dintre voi nu știu dar și noi avem o specie de scorpion la noi în țară. Se numește scorpionul carpatin (Euscorpius carpathicus) și este singurul reprezentant de pe la noi. Scorpionul carpatin este foarte mic comparativ cu frații lui, atingând aproximativ 4 cm lungime. Am vrut neapărat să fotografiez unul, așa că, după multe căutări l-am găsit weekendul trecut undeva prin pădurile de pe Valea Cernei. ” SURSA
INSIDER 2: „În Herculane în Avenul lui Adam sunt colonii întregi! Și e singurul loc unde vezi și stalactite ce „dansează ” în curentul de aer cald!”
INSIDER 3: „Acum vreo patru ani am prins un fioros mic la Sulina, apărut amenințător din brâncă, înainte de plajă. Stătea pregătit să prindă o talpă. Prezent până și în Delta Dunării.”
INSIDER 4: „Scorpionul de Cozia: Azi, făcând o scurtă plimbare prin Parcul Național Cozia am văzut mai multe exemplare de Scorpion Carpatin (denumire în latină: Euscorpius Carpathicus) – printre cele mai vechi vietăți ale Munților Carpați. Este mic, însă foarte rapid. De asemenea, se *pitește” – se strânge și rămâne nemișcat. Nu este agresiv, ci defensiv. Deși e o insectă care la prima vedere inspiră teamă, nu e periculos… Bine, în Parcul Național Cozia, cu mici excepții, cu voia Lui DUMNEZEU, aproape toate vietățile sunt „cuminți”… SURSA
INSIDER 5: „L-am pus să fredoneze „Wind Of Change”, ca să mă conving că face parte din trupa Scorpions, dar nu prea s-a descurcat. Nu știu ce să zic. FOTO 1 – Scorpion carpatic/Euscorpius carpathicus, Ținutul Buzăului.” SURSA
N.R.: „Scorpionii se întâlnesc, în special, în zonele tropicale și subtropicale. În lume, sunt 1.400 de specii de scorpioni, însă doar 25% dintre aceștia au venin capabil să ucidă un om. Singura specie care trăiește la noi în țară este scorpionul carpatin/ Euscorpius Carpathicus – specie de scorpioni din familia Euscorpiidae. Acest nevertebrat, aproape inofensiv, se găsește în zona de Curbură, munții Cozia, munții Banatului, dar și pe Valea Cernei, Oltului, Jiului, Subcarpații Buzăului, la nord și sud de oraşul Râmnicu Vâlcea, în Valea Mureșului în apropiere de Deva, în Parcul Porţile de Fier, Delta Dunării. Există 24 subspecii descrise, majoritatea cu statutul taxonomic neclar. Multe dintre subspecii au o distribuție geografică izolată. De exemplu, multe subspecii de pe insulele mediteraneene (Mallorca, Sardinia, Sicilia, Creta.) sunt endemice. Colorația acestei specii este foarte variată. Unii indivizi sunt negri, cu picioare galben-cafeniu și telsonul mai închis. Alții au corpul colorat în brun-maro. De aceea culoarea nu este folosită la identificarea speciei. Lungimea medie a adulților este de 10 mm, dar unele specimene ajung până la 35-45 mm. Este un scorpion tipic săpător cu pedipalpii dezvoltați, puternici, corpul e robust, picioare scurte și metasoma (coada) este scurtă și subțire.
Larvele eclozate au o cuticulă albicioasă şi moale. Imediat ele urcă pe spinarea mamei. Grija maternă (tolerarea larvelor pe spate) dispare aproximativ la o săptămână după prima năpârlire a larvelor, dar în unele cazuri poate fi prelungită. Rata de supraviețuire a larvelor ce locuiesc pe spinarea mamei este mai mare decât la juvenilii independenți. Trăiește, în general, între 3 şi 5 ani, dar poate ajunge până la 7 ani în condiții optime. Durata de viață depinde de factori precum hrana disponibilă, temperatură și umiditate.
Acest scorpion preferă diverse habitate, poate fi găsit atât pe litoral cât și în munţi. Locuiește în păduri şi printre stânci, în regiunile cu climă cald și temperată. Poate fi întâlnit și în localități și în locuințele umane. El sapă galerii unde se ascunde în timpul zilei, este activ noaptea. Se hrănește cu diferite insecte și viermi. După ce își prinde prada în clești, o înțeapă cu acul din coadă, introducându-i un venin mortal. Veninul acționează ca un lichefiant, prădătorul absorbindu-i după aia organele interne. Este un scorpion inofensiv pentru om, înțepătura lui este asemănătoare cu aceea a unei viespi.
Euscorpius carpathicus se întâlnește în regiunea mediteraneeană: Africa de Nord, Asia Mică, Europa de Sud, Europa Centrală, Crimeea, insulele Baleare. “Deși descris oficial încă din anul 1767 și menționat de către romanii stabiliți în zona Banatului ca fiind prezent în zonă încă de acum 2000 de ani, scorpionul carpatin este o specie foarte puțin cunoscută”. În iunie 2016, o echipă de cercetători români care includea absolvenți și doctoranzi ai Universității Alexandru loan Cuza a realizat o primă hartă a distribuției scorpionului românesc pe teritoriul României.” DETALII
ARHIVĂ: GÂNDACUL RINOCER: Cea mai puternică ființă pe Terra ridică de 850 ori greutatea sa! OXXO NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii
RAGE ROOM BUCUREȘTI: Locul unde îți poți vărsa frustrarea, neputința & furia – spargi pahare, farfurii, electrocasnice
INSIDER: „Dacă nu puteți fugi în pădure să vă strigați/ urlați durerea și nu aveți nici bani/ timp pentru un psiholog, guru sau retreat Zen, dar v-a trecut prin cap cel puțin o dată vorba aia românească „Dă-mi, Doamne, răbdare! Că dacă îmi dai putere îi omor.”, s-a inventat o terapie/ distracție pentru viețile noastre „fast-forward” – o reinterpretare modernă a practicilor de pe vremea cavernelor. Rage Room, un fel de „hard & fast & furious” (20 minute, 75 lei) – trosc, pleosc, bum, poc, fleoșc, zdronc, zbang și ieși ca nou! Bonus: nu faci tu curățenie la sfârșit!
N.R.: „Ce e Rage Room? Locul unde stresul moare… spectaculos, primul pas spre eliberare totală – legal și satisfăcător! Un spațiu sigur și controlat unde poți sparge obiecte reale – de la pahare și farfurii până la electrocasnice – ca să te eliberezi de stres, nervi sau doar să te distrezi cu prietenii. Ideal pentru: Zile proaste la birou; Team building; Petreceri de neuitat; Eliberare nervoasă cu stil. Pentru persoane peste 18 ani sau pentru minori însoțiți de un părinte.
Cum funcţionează un Rage Room? 1. Rezervare online sau la faţa locului: Alege pachetul care ți se potrivește în funcție de numărul de persoane și de tipul de obiecte pe care vrei să le distrugi. 2. Echipare completă: La sosire, vei primi combinezon, mănuşi, bocanci, mască și cască de protecție. Siguranţa este prioritatea noastră! 3. Briefing scurt: Un membru al echipei îți explică regulile și modul în care poți sparge obiectele în siguranță. 4. Distruge tot! Intri în cameră și începi experiența. Poți alege muzica, poți striga, lovi și sparge tot ce vrei, cât timp este permis de pachetul ales. 5. Relaxare după acțiune: După sesiune, mulți clienți spun că se simt „uşuraţi”, relaxați și chiar energizați.
Pachete pentru 1-4 persoane cu echipament complet de protecție inclus pentru sesiuni de 20–40 minute și prețuri între 75-200 lei. Noi curățăm după tine, tu doar te descarci!” DETALII
ADRESA: Str. Mitropolit Dosoftei 28, București sector 5.
OLIMP, MAREA NEAGRĂ: Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere cu Eminescu, Kogălniceanu, Mihai Viteazul amplasați pe aleea spre plajă & multe steaguri ale României arborate de proprietarul libanez
INSIDER: „În imagini sunt un hotel ce are steagul României pus la vedere din mai toate unghiurile și busturi ale lui Eminescu, Kogălniceanu și Mihai Viteazul amplasate pe aleea ce duce spre plajă.
Proprietarul lor este libanez. Nu avea nicio obligație să facă nimic din toate astea. Și totuși, a făcut-o. De ce? Pentru că este un om de onoare și știe să mulțumească țării care l-a adoptat și i-a pus în valoare calitățile. Pentru mine, român, este reconfortant să văd că, între atâția care o vorbesc de rău, există oameni care iubesc România. Cu-atât mai mult cu cât ei sunt străini.” SURSA
INSIDER 2: „Aici este în Olimp. Este bine că a renovat. În 2013 a fost paragină,nici geamuri nu au mai existat Am fotografii,a arătat deplorabil. Doar marea a mai arătat în splendoarea ei. După câțiva ani, am văzut că încep renovările. Anul acesta,am văzut Olimpul altfel, foarte multe hoteluri renovate și chiar se renovează și acum. Plaja este frumos amenajată. Față de alte stațiuni Olimpul este curat și frumos.Olimpul a fost și este Perla Litoralului. Asta este părerea mea. Olimpul este mai curat și mai elegant decât Neptunul .”
N.R.: „Renumitul complex din Olimp a fost dat în folosinţă în anul 1971, iar la vremea respectivă constituia un adevărat trend-setter al vieții de noapte din staţiune. Recenta investiție a păstrat direcţia stilului şi valorile iar noul nume atestă apartenența la un grup hotelier nu mai puțin celebru în ţara noastră. Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, România, cunoscut și sub numele de Phoenicia Blue View Resort, a fost redeschis de Mohammad Murad în 2020. Este un complex de 4 stele, care se întinde pe o suprafață de 47.000 de metri pătrați. Oferă peste 1.500 de unități de cazare, plaje private, piscine, restaurante și baruri. Hotelurile Belvedere și Panoramic, parte a complexului, dispun de propriile facilități. Hotelul Amfiteatru a fost deschis în 2021, adăugând 313 camere și o sală de conferințe complexului.”
PLACENTA/ COPACUL VIEȚII: Singurul organ temporar cu care femeile nu se nasc. Crește noua viață & se auto-expulzează!
INSIDER: „Placenta. Este extraordinară. Este singurul organ crescut cu care femeile nu se nasc. Pomul vieții, cum i se mai spune! Este, de asemenea, singurul organ care este temporar și se expulzează singur! Da, ai auzit bine, corpul știe ce să facă și când. Placenta va ieși când treaba sa este finalizată. Niciun alt organ nu face asta. Celelalte organe ale femeilor rămân cu ele… Nu și acesta. Oricât de temporar este, este și complet necesar pentru viață. Nu a femeii, ci pentru noua viață care se formează în interiorul ei.
Știați că un bebeluș poate trimite celule prin placentă pentru a-și ajuta mama? Da, o vindecă! O legătură frumoasă între mamă și copil, fără echivoc. Placenta este, de asemenea, multitasker… la fel ca mama!Placenta jonglează cu hrănirea, curățarea, oxigenarea și nu împarte și nu amestecă sângele dintre mamă și copil. Placenta se formează după concepție, adică este 50% din tată. Deci unirea părinților pentru îngrijirea copilului se întâmplă chiar de la început. (…)
Placenta nu e doar un organ. Este prima hrană. Prima protecție. Prima punte. După naștere, ea este adesea aruncată. Însă în multe culturi – străvechi și contemporane – ea este cinstită, păstrată… și chiar consumată de mamă! De ce? Pentru că placenta este viață concentrată.
Compoziția biochimică a placentei: • Oxitocină naturală – hormonul iubirii, al contracțiilor uterine și al legăturii mamă-copil. • Prostaglandine – ajută la revenirea uterului la forma inițială. • Fier – esențial pentru regenerarea după pierderea de sânge. • Vitamina B6 și B12 – sprijină sistemul nervos și echilibrul emoțional. • Hormoni precum progesteron și estrogen – echilibrează tranziția hormonală postpartum. • Proteine, enzime, factori imunologici – regenerează, repară, susțin.
Placenta este, așa cum spun unii, un „superaliment personalizat”, făcut exact pentru corpul mamei. (Consumul de placentă – Placentofagia)
Mamele aleg: • Encapsularea (placenta uscată, măcinată, transformată în capsule. Nu este cunoscuta ca cea mai eficienta metoda, din punct de vedere al pastrarii elementelor vitale si al absorbtiei) • Smoothie crud (prima oră după naștere) • Preparate gătite (în tradiții asiatice și africane)
Studiile clinice sunt încă limitate, dar mii de femei mărturisesc beneficii reale: • Scăderea depresiei postnatale • Creșterea energiei • Îmbunătățirea lactației • Vindecare mai rapidă
A consuma placenta nu e o modă, ci o amintire ancestrală. Un pact cu viața. Un gest prin care mama își spune sieși:
„Îmi dau voie să mă hrănesc cu darul pe care l-am creat.” Nu toată lumea va înțelege… Dar corpul știe… Și femeia simte.
Din toate aceste motive spitalele de stat prezintă mamelor placentele ca fiind deșeuri biologice care trebuie eliminate și prin spate, aceste organe minune ajung să fie vândute cu minimum 50 000 €, bucata.” SURSĂ
N.R.: „PLACENTA. Un organ miraculos, mai puțin reflectat pe perioada sarcinii, dar cu o importanță extrem de mare. O sarcină normală este posibilă doar în prezența unei placente normale și funcționale, iar anomaliile de dezvoltare sau de funcționare a placentei se asociază cu probleme mai mult sau mai puțin severe în dezvoltarea bebelușului. Placenta asigură aportul de oxigen, anticorpi și substanțe nutritive către copil, elimină bioxidului de carbon și substanțele nocive din organismul fetal, joacă și rol de filtru, sau de barieră, căci împiedică o serie de patogeni care ar putea exista în organismul mamei, să treacă spre bebeluș. Placenta produce hormoni, dintre care probabil cel mai important este progesteronul, care contribuie activ la menținerea sarcinii.
Sarcini în care apar probleme legate de dezvoltarea, funcționarea sau locul de implantare a placentei sunt rare. În cazul în care apar, multe dintre ele nu vor avea neapărat semnificație legată de dezvoltarea bebelușului, ci mai degrabă vor impune o conduită ceva mai specială al nașterii.
Metoda cea mai simplă și accesibilă pentru descrierea placentei este ecografia. Care sunt acele caracteristici a placentei pe care le poate descrie specialistul în ecografie fetală la un examen ultrasonografic?
1. Forma. Pe lângă forma obișnuită a placentei, se mai întâlnește și varianta unei placente formate din mai mulți lobi (placenta bi- sau multilobată), sau lobi situați la distanță unul de altul (lob succenturiat). Prezența acestei anomalii impune medicul ecografist să excludă vasa praevia și o inserție velamentoasă (în membranele amniotice) a cordonului ombilical și ajuta la evitarea smulgerii cordonului ombilical la naștere.
2. Dimensiunile. De obicei dimensiunile placentei corespund cu termenul de gestație. O placenta îngroșată (placentomegalie) este diagnosticată în cazul în care grosimea ei este mai mare de 40 mm în trimestrul II de sarcină și de 60 mm în trimestrul III. Cauzele mai frecvente a placentomegaliei sunt diabetul zaharat, anemia, restricția de creștere intrauterină a fătului, infecțiile intrauterine, patologii autoimune a mamei.
3. Localizarea inserției placentare poate fi evaluata de la 16 săptămâni de sarcină. Variantele patologice reprezintă:
– Placenta praevia, indică faptul că placenta este situata în calea ieșirii fătului, adică acoperă orificiul cervical intern. Identificarea acestei localizări este obligatorie, deoarece prezintă risc de restricție de creștere intrauterină a fătului și sângerări care reprezintă o urgență obstetricală. Prezența acestei variante de localizare a placentei impune necesitatea operației cezariene.
– Placenta jos înserată, la mai puțin de 20 mm de la orificiul cervical intern. O dată identificată în trimestrul II de sarcină, există o probabilitate foarte mare ca ea să „migreze”, iar în trimestrul III să nu mai fie jos înserată. Pentru monitorizarea procesului de migrație se recomadă de efectuat ecografii repetate la interval de timp nu mai mic de 4 săptămâni. Spre deosebire de placenta praevia, placenta jos înserată nu reprezintă o contraindicație pentru naștere vaginală, dar riscul de sângerare este crescut.
4. Inserția cordonului ombilical în cele mai dese cazuri are loc în centrul placentei. Uneori întâlnim varianta de inserție marginală (la mai puțin de 2 cm de la marginea placentei) sau velamentoasă (inserție pe membrane). Consecințele unor astfel de inserții patologice pot fi: dezlipire de placentă, restricția de creștere intrauterină a fătului, smulgerea cordonului ombilical la naștere.
5. Depistarea placentei aderente. Reprezintă tulburări legate de invazia anormală a placentei și implică trei variante – acreta, increta și percreta. Evaluarea unor astfel de inserții a placentei este extrem de dificilă și deseori, în special varianta acreta, este omisă în cadrul examenului ecografic. Mai des se întâlnește la doamnele cu operație cezariană în antecedente, după miomectomie, în urma ablației endometriale și atunci când există placenta praevia. Reprezintă un risc sporit pentru hemoragii uterine și mortalitate maternă.
6. Structura placentei. Un examen minuțios ecografic este în stare să descrie: prezența lacunelor placentare, care reprezintă niște colecții de sânge pe suprafața placentei, infarctele placentare, calcificările placentare, toate având un impact nesemnificativ clinic, cât și hematomul placentar și dezlipirea de placentă, care poate avea urmări grave atât pentru mamă cât și pentru făt.
7. Tumorile placentare. Corioangiomul – cea mai frecventă tumoare benignă a placentei. Cele cu dimensiuni mici sunt inofensive, la dimensiuni mai mari de 40 mm ne putem confrunta cu restricție de creștere intrauterină a fătului, insufuciență cardiacă la făt cu dezvoltarea ulterioară a hidropsului fetal, polihidramnios, sângerări și naștere prematură.
8. Gradul de maturizare. O placentă cu semne de „îmbătrânire” precoce poate favoriza restricția de creștere intrauterină, decolarea prematură a placentei și prematuritate. Gradul II de maturizare este acceptat de la 32 săptămâni de gestație, gradul III – de la 36 săptămâni.
Din câte vedeți, un examen ecografic calitativ poate furniza multiple informații utile referitor la starea și structura placentei iar depistarea la timp a anumitor stări patologice permite medicului obstetrician să aplice o conduită corectă la momentul potrivit pentru a preveni efectele nedorite cauzate de anomaliile placentare. Vă doresc multă sănătate!” SURSA
„LÉLIA” DE GEORGE SANDE: „Dacă vei iubi, iubește cu tot ce ești. Dacă nu poți, nu minți. Dar nici nu tăcea.”
INSIDER: „Am citit „Lélia” de George Sand prima dată când aveam 15 ani. Încă nu știam prea multe despre moarte, despre dragoste, despre feminitate, dar aveam o bănuială vagă că toate acestea nu se vor potrivi niciodată în șabloanele cuminți pe care lumea le impune. Lélia nu era o carte, ci un seism. O confesiune. O durere în formă de femeie. O spovedanie dintr-o noapte albă, în care Dumnezeu tace și iubirea face cu mâna dintr-un abis rece.
Era prima dată când întâlneam în paginile unei cărți o femeie care nu cerea să fie iubită. Care refuza până și mângâierea, pentru că știa că în mângâiere se ascunde adesea dorința de a modela, de a înmuia, de a frânge. Lélia era imposibilă, dar atât de familiară mie, fetiței care începuse deja să bănuiască faptul că lumea nu iubește fetele tăcute și inteligente, ci pe cele blânde, ușor de salvat. Iar Lélia nu voia să fie salvată. Voia să fie înțeleasă sau lăsată în pace.
„Sufletul meu n-a cerut niciodată mângâiere. Ci adevăr.”
Această replică m-a izbit în piept ca o lovitură nevăzută. Pentru prima dată, citeam o femeie care nu căuta să seducă, ci să sfărâme iluziile. Care nu-și rostea durerile în șoaptă, ci le striga ca o profetă rătăcită într-o lume de surzi. Și poate că m-a fascinat tocmai pentru că era prea mult. Prea lucidă. Prea lipsită de compromis. Iar la 15 ani, încă nu învățasem că luciditatea doare.
Portretul psihologic al Léliei nu se lasă prins ușor. Nu e o simplă intelectuală nefericită. Nu e nici victima, nici călăul. E o sumă de întrebări la care nimeni nu îndrăznește să răspundă. O femeie scindată între carnea care cere și mintea care refuză. Între nevoia de dragoste și disprețul față de micimea iubirii așa cum o oferă bărbații. Lélia e o rană filosofică. Nu trăiește în lumea asta, ci în intersecția dintre plăcere și abis, dintre poezie și rușine, dintre exaltare și epuizare.
„Cine sunt eu? O femeie. Dar ce este o femeie? O enigmă pe care bărbatul o vrea simplă.”
Această întrebare conține întreaga durere a Léliei. A fi femeie în lumea lui George Sand înseamnă a fi prizoniera unei definiții străine. Lélia refuză să fie redusă. De aceea, iubirea ei devine imposibilă. Pentru că ea nu poate oferi o inimă simplificată, ci doar o conștiință sfâșiată.
Relația cu Stenio, poetul îndrăgostit, e o tragică lecție despre iubirea falsă, despre pasiunea care, sub masca adorației, cere supunere. Stenio o iubește pe Lélia ca pe o icoană, o proiectează, o înalță pe un piedestal unde nu mai e loc de respirație.
„Te iubesc pentru ceea ce pari. Dar nu pot suporta ceea ce ești.”
El nu vrea cu adevărat profunzimea ei, ci doar reflexul luminii care vine din ea. Și când descoperă întunericul din Lélia, fuge. Sau o pedepsește cu indiferență. Iubirea lui e o așteptare infantilă. Iar ea, cu toată luciditatea ei, refuză să joace rolul idealizat al femeii salvatoare.
Lélia îl disprețuiește și îl compătimește pe Stenio în același timp. Îl iubește, poate, cu o iubire neconvențională ca pe o parte din trecutul ei, ca pe o amintire despre cum ar fi putut fi viața dacă n-ar fi înțeles prea mult.
Apoi e Magnus, călugărul, vocea credinței, a acceptării, a sacrificiului. Dacă Stenio o vrea cu trupul și n-o poate înțelege cu sufletul, Magnus o vrea mântuită. O vrea în genunchi, vindecată. Dar și Lélia refuză genunchii.
„Tu îmi dai Dumnezeu. Eu îți dau întrebări. Tu vrei să mă îngenunchez. Eu vreau să înțeleg de ce trebuie să cad.”
Între Lélia și Magnus nu e dragoste, ci o bătălie teologică. El predică liniștea. Ea arde în haos. El oferă certitudini. Ea cere să nu-i fie furată îndoiala. E o relație profundă, dar nu salvatoare. Și poate că tocmai aici se rupe sufletul Léliei: în imposibilitatea de a găsi un partener care să iubească și întrebarea, nu doar femeia care tace.
Stilul lui George Sand este pură incantație. Propozițiile au o greutate aproape mistică. Lélia nu se citește linear, ci spirală. Te trage în jos și te aruncă înapoi cu o forță imprevizibilă. Uneori, nici nu mai știi cine vorbește: Lélia, autorul, vocea divinității sau un demon interior. Totul devine o interogație înflăcărată despre identitate, iubire, credință, carne și poezie.
„Sunt femeie, deci trebuie să iubesc. Dar iubirea e o slăbiciune. Și eu nu-mi mai pot permite slăbiciuni.”
Cine a spus că Lélia e o carte despre o femeie? E o carte despre noi toți, despre acel moment în care ne dăm seama că nu ne mai putem minți. Că iubirea nu vindecă mereu. Că uneori, gândul arde mai tare decât dorința. Că nu toți oamenii vor mântuire, unii vor doar să fie auziți.
Și poate că de aceea, Lélia e una dintre acele cărți care se citesc o dată și se revin în ele de zeci de ori. Nu pentru că ai înțeles-o. Ci pentru că, la fiecare recitire, te regăsești altfel în ea. Mai rănit. Mai lucid. Mai aproape de femeia aceea imposibilă care refuza tot ce nu era adevăr.
Când închizi cartea, nu ai consolare. Nu ai răspunsuri. Ai, în schimb, o femeie care ți se așază în piept și îți spune: „Dacă vei iubi, iubește cu tot ce ești. Dacă nu poți, nu minți. Dar nici nu tăcea.”
Asta face Lélia. Nu tace. Și poate că, de-asta, la 15 ani, am iubit-o. Pentru că mi-a dat permisiunea să nu mai tac nici eu.
Pentru mult timp după ce am închis ultima pagină a cărții, Lélia a continuat să-mi vorbească în gând. Avea o voce joasă, ca un fum care se prelinge prin crăpăturile realității. Nu era o voce caldă. Era o voce sinceră. O voce care nu se teme să spună: „Am fost iubită prost. Am fost înțeleasă greșit. Am fost pusă pe un piedestal ca să fiu mai ușor lovită când am început să cobor.”
La 15 ani, nu aveam încă rănile Léliei, dar aveam intuiția lor. Știam că într-o zi voi trăi exact acel tip de dragoste care pare adorație, dar e doar o formă elegantă de anihilare. Iar Lélia a fost vaccinul. Prevenția. Avem, fiecare dintre noi, o Lélia înăuntru, femeia care refuză să fie redusă la carne, la zâmbet, la răspunsuri. Femeia care întreabă chiar și atunci când i se spune că întrebarea e rușine.
Stenio, în toată puritatea lui teatrală, vrea o iubire frumoasă, rotundă, liniștitoare. Dar Lélia e tot ce nu e liniștitor. Ea nu e balsam. E tăietură. Și poate tocmai de aceea el o trădează cu visul unei femei mai ușor de înțeles. Când Lélia nu i se oferă, Stenio se sinucide simbolic: moare în idealul lui, incapabil să o iubească pe femeia reală din spatele mitului.
„Vrei să te iubesc ca o femeie pământească? Eu nu știu ce înseamnă asta. Eu nu am învățat să fiu pământ. Eu sunt cerul care se revoltă.”
Nu poți iubi o femeie ca Lélia dacă nu ești pregătit să-ți dezrădăcinezi toate ideile despre iubire. Să nu mai ceri. Să nu mai aștepți. Să nu mai proiectezi. Iubirea, în viziunea Léliei, nu e nici consolare, nici împlinire. E un foc care trebuie ars, nu colecționat.
Iar cu călugărul Magnus, tensiunea devine aproape sacrală. El vrea să o mântuiască, dar ea nu vrea iertare. Ea vrea sens. Nu vrea să fie spălată de păcate, vrea să înțeleagă de ce păcatele există. Magnus o vede ca pe o femeie pierdută. Dar Lélia nu s-a pierdut. Ea a ales labirintul.
„Nu vreau drumul drept. Vreau întrebarea care doare. Nu-mi da răspunsul tău. Dă-mi dreptul să nu cred.”
Într-o altă viață, poate că Magnus și Lélia ar fi fost iubiți. Dar nu în această viață. În această viață, el e un Dumnezeu blând, iar ea o Eva care a mușcat deja din toate fructele interzise și nu se mai teme de alungare. Ea trăiește în exilul conștient. Nu vrea paradis. Vrea realitate. Oricât de crudă.
Romanul lui George Sand nu oferă nicio promisiune. Nu e o poveste de iubire. Este o elegie a imposibilului. Un text profetic despre femeia care gândește mai repede decât lumea o poate cuprinde. Un avertisment: nu încerca să iubești o Lélia dacă nu ești pregătit să te pierzi în profunzimea ei.
Finalul cărții e aproape cosmic. Nu există încheiere reală, ci doar o plutire lentă spre nimic, ca o rugăciune refuzată. Lélia nu moare. Dar dispare. Devine ideea însăși. O idee care a ars atât de tare, încât nu mai putea fi ținută într-un corp.
După ce am terminat cartea, m-am plimbat ore întregi. Nu puteam vorbi cu nimeni. Aveam impresia că am întâlnit o profeție. Că am ținut în mâini o inimă vie. Nici azi nu pot vorbi despre Lélia fără să simt o umbră în stomac. Nu pentru că m-a întristat. Ci pentru că m-a revelat.
Lélia e cartea femeii care nu a fost niciodată ascultată până la capăt. Dar care a continuat să vorbească. Și dacă ai citit-o o dată, o să o porți mereu în tine. Ca pe o întrebare pe care n-ai fost niciodată în stare să o formulezi cu voce tare. Dar pe care, în adâncul tău, ai știut mereu că e acolo.
„Nu vreau fericire. Vreau adevăr.”
Aceasta este Lélia. Și dacă o iubești, trebuie să fii pregătit să rămâi gol. Dar viu.” SURSA
N.R.: „Amantine Lucile Aurore Dupin de Francueil (n. 1 iulie 1804, Paris – d. 8 iunie 1876, Nohant-Vic, Berry, Franța), cunoscută mai ales sub pseudonimul George Sand a fost o romancieră, memorialistă și jurnalistă franceză. Fiind mai renumită decât Victor Hugo sau Honoré de Balzac în Anglia anilor 1830 şi 1840, Sand este recunoscută ca una dintre cele mai notabile scriitoare ale erei romantice europene. Are la activ peste 50 de volume cu diverse opere, inclusiv povestiri, piese de teatru și texte politice, alături de cele 70 de romane ale sale.
La fel ca străbunica sa, Louise Dupin pe care o admira, George Sand a pledat pentru drepturile și pasiunile femeilor, a criticat instituția căsătoriei și a luptat împotriva prejudecăţilor unei societăți conservatoare. A fost considerată scandaloasă din cauza vieții sale amoroase turbulente, a adoptării unor haine masculine și a pseudonimului său masculin. Căsătorită cu Casimir Dudevant (1822-1835), are 2 copii (Maurice Sand, Solange Dudevant), iar apoi câteva relații „foarte bârfite” la acea vreme, printre care aceea cu celebrul compozitor și pianist polonez, Frederic Chopin.” DETALII
APOLLO INTENSA EMOZIONE: Motor V12 de 6.3L, viteză maximă de 335 km/h, preț 3 milioane de dolari & producție 10 bucăți. SOLD OUT!
INSIDER: „Ce să fie oare?Mașina din imagine este un Apollo Intensa Emozione (IE), un hypercar de performanță produs de Apollo Automobil GmbH. Numele „Intensa Emozione” se traduce prin „emoție intensă” în italiană, reflectând designul său radical și performanța. Au fost planificate doar 10 unități de producţie, pe lângă 2 prototipuri.
Caracteristici Tehnice: Este propulsat de un motor V12 de 6.3L, capabil să atingă 100 km/h în 2.7 secunde și o viteză maximă de 335 km/h.
Design și Materiale: Are un şasiu complet din fibră de carbon, cântărind doar 105 kg, și un design inspirat de avioanele de vânătoare.
Preț Estimativ: Un Apollo IE se numără printre cele mai scumpe hypercar-uri, cu un preț estimat de aproximativ 3 milioane de dolari.” SURSA
N.R.: „Emozione, cunoscut și sub numele de Apollo IE este o maşină sport cu motor central, fabricată de producătorul german de automobile Apollo Automobil GmbH, în parteneriat cu Manifattura Automobili Torino, proiectată de designerul-şef Jowyn Wong. Intensa Emozione este primul vehicul fabricat de Apollo de când Gumpert Apollo a intrat în producție, acum 14 ani. Apollo a lansat un videoclip teaser pentru Intensa Emozione pe 17 octombrie 2017, iar maşina a fost dezvăluită complet pe 24 octombrie 24 octombrie 2017. În iunie 2018, Apollo a dezvăluit că va colabora cu HWA AG, o echipă de tuning și curse spin-off a companiei de tuning AMG de la Mercedes-Benz, pentru a finaliza etapa finală de dezvoltare a maşinii. Intensa Emozione avea un preț de 2.300.000 de euro în Europa și 2.670.000 de dolari în Statele Unite. Doar zece au fost produse, toate fiind vândute, se pare.
Specificații și performanță. Intensa Emozione folosește un motor F140 V12 de 6,3 litri, aspirat natural, derivat de la Ferrari, dezvoltat de Autotecnica Motori și HWA AG. Motorul are o putere nominală de aproximativ 791 CP (582 kW; 780 CP) la 8.500 rpm și un cuplu de aproximativ 760 N·m la 6.000 rpm și, se pare, are o turație minimă de 9.000 rpm. Toată puterea este transmisă roților din spate prin intermediul unei transmisii manuale secvenţiale Hewland cu 6 trepte. Greutatea este de 1.250 kg.
Amortizoarele sunt construite de Bilstein şi sunt reglabile în trei direcții (confort, sport, auto). Intensa Emozione utilizează frâne Brembo din carbon-ceramică cu dimensiuni de 380 x 34 mm pe față și pe spate, împreună cu etriere cu 6 pistoane pe față și cu 4 pistoane pe spate. Michelin furnizează anvelopele de înaltă performanță Sport Cup 2 pentru maşini, pentru a permite performanţă și aderenţă maxime. Pankl Racing Systems este furnizorul diferențialului. Intensa Emozione este capabilă să accelereze de la 0 la 97 km/h în 2,7 secunde, cu o viteză maximă estimată de 335 km/h. Maşina produce o forță de apăsare maximă de 1.350 kg la 299 km/h.
Construcția caroseriei.Intensa Emozione este fabricată aproape în întregime din fibră de carbon, dar include componente din oțel de înaltă rezistență, aluminiu şi titan. Compartimentul motorului este lăsat neacoperit, permițând admisiei de aer să funcţioneze cu eficiență maximă. Întregul şasiu cântărește doar 105 kg.
Producția modelului Intensa Emozione a început în aprilie 2019, livrările începând cu al treilea trimestru al anului 2019. Şasiul monococă din fibră de carbon al maşinii este produs de Capricorn Group, iar reglajul şasiului, împreună cu asamblarea finală, sunt efectuate de HWA AG. Maşina este asamblată și finalizată în Affalterbach Germania, unde HWA îşi produce maşinile de curse.
Culoarea caroseriei din fibră de carbon a modelului Intensa Emozione a fost schimbată de două ori și este prezentă în prezent în negru. A doua versiune Apollo IE a fost livrată în noiembrie 2019. Aceasta este numită și versiunea „ML” (inițialele proprietarului malaezian Michael Loke) datorită unei scheme de culori foarte distincte. Au fost produse doar zece Apollo IE, toate fiind vândute, se pare.” DETALII
VILA SACHA ROMAN: Porți deschise la Sediul Corului Madrigal, 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Marin Constantin
INSIDER: „În anul 2025, Corul Madrigal sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său, Marin Constantin (1925-2011), printr-o serie amplă de proiecte și evenimente culturale înscrise în programul „Marin Constantin 100”, care se va desfășura pe tot parcursul anului.
Sâmbătă, 5 iulie, de la ora 10:00, Casa Madrigal şi-a deschis porțile într-o zi specială, în care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează 62 de ani de la primul său concert pe scenă. Sub titlul „Madrigal Open House – Trei lumi. O singură casă”, evenimentul se desfășoară sub auspiciile Galeriei Madrigal și propune publicului o experiență extinsă pe trei paliere, în universul uneia dintre cele mai iubite instituţii culturale din România.
Casa Madrigal, deja un reper în peisajul artistic bucureştean, va fi deschisă iubitorilor de frumos până la ora 21:00, pentru a (re)descoperi cele mai importante spații ale spectaculoasei vile construite în anul 1924, pe Dealul Mitropoliei. Pe lângă celebra sală de repetiții Madrigal reimaginată pentru această ocazie, vizitatorii vor avea acces și la alte încăperi amenajate cu exponate și povești puţin cunoscute din culisele Madrigalului.
Galeria Madrigal va expune în premieră picturile artistului Adrian Socaciu, precum și o expoziție de arhivă din istoria corului: lucrări de artă, costume originale, afişe şi obiecte reprezentative din trecutul ansamblului, care spun o poveste de peste șase decenii.
Instalația inspirată din faimosul Madrigal la Răsărit va transforma biblioteca într-un spațiu senzorial unic, cu proiecții ce vor replica spectacolul de la malul mării.” SURSA
Adrian Socaciu – pictor (n. 27 noiembrie 1951, Sibiu), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, sectia Desen, promotia 1973. Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sectia Grafica,” DETALII
Adresa: Dealul Mitropoliei nr.11, București sector 4. Intrarea liberă.
ARHIVĂ: COSTUMUL MADRIGAL: Cel mai mic muzeu din România care poate fi transportat cu bicicleta OXXO AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop!
DRUMUL LUI MIHAI VITEAZUL: Drum forestier vechi de 2000 de ani, între Oltenia și Transilvania. Altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan!
INSIDER: „Drumul lui Mihai Viteazul, unul dintre cele mai spectaculoase din România. Transvâlcan (DJ 664), cunoscut și sub denumirea de „Drumul lui Mihai Viteazul”, este un drum forestier ce face legătura între Oltenia și Transilvania.
Drumul traversează Munții Vâlcan pe direcția S-N între localitățile: Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 28 de km și este de-a dreptul spectaculos. Drumul lui Mihai Viteazul urcă până la altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan. Conform istoricilor drumul, mai puțin celebru decât Transalpina, are o vechime de 2.000 de ani, de pe vremea războaielor daco-romane. Drumul forestier nu poate fi parcurs decât cu mașini 4X4 cu garda înaltă la sol, întrucât a fost asfaltat de autoritățile hunedorene doar pe porțiunea din județul Hunedoara. Acesta este cunoscut ca fiind Drumul lui Mihai Viteazul pentru că pe aici ar fi trecut domnitorul în fruntea oştirii sale, în toamna anului 1600. Domnitorul a trecut pe aici pentru a ajunge la Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Conform legendei, înainte să ajungă în Pasul Vâlcan, calul său ar fi murit din cauza efortului, în locul numit acum Poiana lui Mihai. Se pare că domnitorul ar fi înnoptat acolo, după care ar fi plecat mai departe pe jos. Peisajul este fantastic și le taie răsuflarea celor care îl parcurg. Drumul șerpuiește paralel cu Valea Jiului și cei care l-au parcurs se declară încântați de priveliște.” SURSĂ
N.R.: Statuia ecvestră din imagine îl reprezintă pe Mihai Viteazul și este amplasată în Pasul Vâlcan, în Munții Vâlcan, la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri. Pasul Vâlcan este accesibil pe drumul național DN66A, care leagă Valea Jiului de Oltenia. DETALII
MARKETING: Cartea „Cumpăna României”, publicată fără acordul lui Călin Georgescu?
INSIDER: „Aceasta NU este o greșeală editorială. Este o infracțiune care se sancționează penal.
❌„Cumpăna României” a fost publicată fără acordul autorului, cu modificări neautorizate.
❌ Este o ediție falsificată, vândută ilegal. Nu o cumpăra. Nu susține frauda și faptele ilegale.
Drepturile de autor nu sunt opționale. Sunt lege.
Distribuie. Vorbește. Fii vocea celor care refuză minciuna” SURSA
CALIN GEORGESCU: ‘Dragii mei,
🚫 Cartea „Cumpăna României” a fost publicată 𝒊𝒍𝒆𝒈𝒂𝒍, fără acordul meu, de către ROLCRIS IMPEX SRL.
Este tipărită și vândută fără contract, fără semnătură, cu modificări neautorizate ale conținutului și cu date false privind copyright-ul.
Este o fraudă editorială și o încălcare gravă a drepturilor de autor. Potrivit Legii 8/1996, astfel de fapte constituie infracțiuni penale și vor fi sancționate în consecință.
Cumpărarea acestei ediții falsificate înseamnă susținerea unei infracțiuni. Fac un apel public:
– Nu cumpărați această carte în ediția scoasă de ROLCRIS.
– Nu promovați și nu distribuiți această versiune falsificată.
– Cumpărarea acestei ediții falsificate înseamnă susținerea unei infracțiuni.
🛑 Către librării, distribuitori și platforme online:
– Retrageți imediat de la vânzare această ediție neautorizată.
– Încetarea comercializării este o măsură de respect față de lege și față de creația originală.
– Orice distribuție continuă poate atrage răspundere civilă și penală.
Am demarat acțiuni legale pentru retragerea acestei ediții falsificate de pe piață, repararea prejudiciului și tragerea la răspundere penală a celor implicați.
Munca intelectuală merită respect. Frauda nu trebuie tolerată sau răsplătită.
Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin.” SURSA
DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ: „„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
INSIDER: „„De veghe în lanul de secară” – romanul adolescenței crude, al lucidității care doare și al sufletului care refuză să fie domesticit
Există cărți care te mângâie, care te ajută să evadezi, care îți oferă răspunsuri. Și există cărți ca „De veghe în lanul de secară”, care te zgârie. Care îți pun degetul exact pe rana pe care ai ascuns-o sub glume, tăceri sau sarcasm. Cărți care nu încearcă să te facă mai bun, ci mai sincer. Cu tine.
Romanul lui J.D. Salinger nu e o poveste. E un monolog tulburător, un strigăt camuflat în ironie, o elegie a dezrădăcinării sufletești. Holden Caulfield, personajul principal și naratorul cărții, nu e un adolescent obișnuit. Sau poate e, dar spus fără dulcegărie, fără machiaj, fără filtre. E imaginea brută a acelui moment dintre copilărie și maturitate în care lumea începe să doară, iar tu n-ai nicio armură pregătită. „Toți cei pe care-i iubesc fie sunt morți, fie sunt departe, fie nu mă mai recunosc.”
Holden este dat afară dintr-o școală – din nou. Și în loc să se întoarcă acasă, se plimbă prin New York într-o derivă existențială care nu e decât o încercare disperată de a se regăsi. În hoteluri mizere, baruri sinistre și conversații frânte cu oameni goi, caută ceva ce nici nu știe cum arată: autenticitate. Sens. Răspuns. Sau măcar un loc unde să nu se mai simtă ca un impostor. „Mă simțeam singur. Toți cei care păreau că mă plac, de fapt, nu mă plăceau deloc. Se prefăceau. Erau toți niște prefăcuți.”
Limbajul e direct, tăios, plin de sarcasm, dar vulnerabilitatea din subtext e sfâșietoare. Holden nu e erou. E doar un băiat care nu mai știe unde să se ducă atunci când acasă nu mai e acasă, iar lumea întreagă pare o scenă de teatru absurd.
Și în mijlocul haosului, apare ea: Phoebe, sora lui mai mică, singura ființă care îl mai ține legat de viață. Când vorbește despre ea, Holden își pierde cinismul. Devine un frate. Un copil. Un om. „Să-ți vezi sora că încalță niște patine și își strânge pălăria cu elasticul sub bărbie… Dumnezeule, e ceva ce nu meriți niciodată să pierzi.”
Dar poate cel mai frumos, mai simbolic și mai profund moment e acela în care Holden explică titlul romanului. El își imaginează că stă într-un lan de secară și prinde copiii care aleargă spre marginea unei prăpastii. El e acolo ca să-i salveze. Atât.
„Aș vrea să stau undeva într-un lan de secară și să-i prind pe copiii care aleargă fără să vadă prăpastia. Asta aș vrea să fac toată viața. Să fiu de veghe în lanul de secară.” Nu vrea să devină doctor, avocat sau astronaut. Vrea doar să salveze inocența. Pentru că știe cât de ușor o poți pierde. Și cât de greu e s-o recuperezi.
Lectura acestui roman e o experiență, nu o simplă trecere prin pagini. La 12 ani, râzi. La 20, oftezi. La 30, s-ar putea să plângi. Pentru că Holden e în fiecare dintre noi. În fiecare noapte în care n-ai mai știut cine ești. În fiecare zi în care te-ai prefăcut că ești bine. În fiecare moment în care ai vrut doar să dispari, dar ai rămas pentru cineva care te iubea.
Cine să citească acest roman? Toți. Și mai ales cei care se simt „stricați” într-o lume care vrea doar oameni reparați. E un roman pentru cei care au fost vreodată obosiți de prefăcătorie, de superficial, de oameni care vorbesc prea mult și spun prea puțin.
„Caracteristica definitorie a omului imatur e că vrea să moară în mod nobil pentru o cauză, în timp ce caracteristica definitorie a omului matur e că vrea să trăiască umil pentru una.” – citat din Wilhem Stekel, introdus în carte ca o esență a drumului interior al lui Holden.
„De veghe în lanul de secară” nu este o carte moralizatoare. Nu te învață nimic în sensul clasic. Dar te face să simți. Să gândești. Să te întorci în tine cu o întrebare pe care poate n-ai avut curaj s-o pui: cât din mine e doar mască? Este un roman scris cu sânge și râs amar. Este o confesiune care nu cerșește iertare. Este o palmă caldă dată sufletului tău obosit. Și dacă nu te mișcă, nu e vina cărții. Ci, poate, doar un semn că ai uitat cum e să mai simți.
Holden Caulfield, copilul care refuză să devină adult într-o lume care premiază adaptarea și pedepsește luciditatea
Dacă îl citești pe Holden Caulfield fără să te scarpini un pic în propria piele, înseamnă că ai învățat deja să mimezi normalitatea prea bine. Cartea lui Salinger nu e un roman. E o lamă subtilă ascunsă între replici aparent amuzante. Și dacă nu te taie, înseamnă că ai uitat cum e să fii viu.
Holden e acel tip care disprețuiește tot ce e fals și totuși, nu poate scăpa de senzația că și el devine exact ceea ce urăște. El critică lumea adulților pe bună dreptate, dar e prins între două stări: prea mare pentru a mai crede în povești, prea frânt ca să poată construi una nouă. „Cei mai mulți oameni nu observă niciodată nimic.”
„Nu vă puteți imagina cât de dor mi-e uneori de toți oamenii. Chiar și de nenorociții ăia care mă enervează.” Asta e marea dramă a lui Holden. Nu ura. Nu furia. Ci dorul. Dorul de autentic, de firesc, de mama care nu mai știe cine ești, de tata care te-ar vrea contabil, de colegii care îți spun „frate” dar te vând pe primul zâmbet.
De fapt, De veghe în lanul de secară nu e despre adolescență. Nu e nici despre școală, nici despre New York. Este despre golul care apare când te trezești într-o lume fără repere și realizezi că nimeni nu vine să te salveze.
„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
Când Holden spune că vrea să stea „de veghe în lanul de secară”, nu e o metaforă dulceagă. E o alegorie despre cei care aleg să trăiască la marginea lumii, ca să nu devină ca ea. Holden nu vrea să câștige. Vrea doar să nu trădeze ce mai e viu în el. Să nu devină „un adult”.
De fapt, întreaga carte e un refuz. Refuzul de a te adapta unei societăți care confundă succesul cu robotizarea. Refuzul de a trăi din convenții, din zâmbete de plastic, din „ce mai faci-uri” spuse fără să te intereseze răspunsul.
Așa că nu, De veghe în lanul de secară nu e o lectură pentru „copii”. E o lectură pentru oamenii care au avut cândva curajul să spună că sunt triști și au fost taxați pentru sinceritate. Pentru cei care au spus că nu pot, și li s-a răspuns: „nu vrei destul”. Pentru cei care au iubit prea mult, au înțeles prea devreme și au fost părăsiți prea ușor. „Oamenii nu se schimbă. Doar își pun alte haine.”
Citește cartea asta când ai chef să râzi. Și te vei trezi plângând. Sau citește-o când nu mai ai chef de nimic. Și poate, în mod paradoxal, îți va reaprinde ceva. Nu speranța. Nu e carte de self-help. Dar poate o amintire: a cine erai, înainte să devii… corect.” SURSĂ
N.R.: „În urmă cu aproximativ 40 de ani, în SUA au fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii ’80-’90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost şi va rămâne pentru ceva vreme „De veghe în lanul de secară”, romanul de debut al lui JD Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii ’60 a fost cea mai cenzurată/ interzisă carte din SUA (În 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Romanul a fost considerat dintre cele mai periculoase datorită faptului că mai mulți criminali au invocat cartea lui Salinger ca punct de inspirație. Lee Harvey Oswald (asasinul presupus al preşedintelui american John F. Kennedy), John Hinckley Ir. (cel care l-a împuşcat pe Ronald Reagan, în incercarea de a o impresiona pe actrița Jodie Foster), Mark David Chapman (cel care l-a împuşcat mortal pe John Lennon în decembrie 1980) – sunt doar câteva nume care de-a lungul timpului au fost asociate cu „De veghe in lanul de secară”.
Cel mai notoriu din cei sus-numiți este Mark Chapman. Cazul lui a zguduit întreaga lume. Obsedat de John Lennon, Chapman a cedat demonilor proprii şi s-a convins că fostul Beatles trebuie împușcat. După ce a apăsat pe trăgaci, Chapman s-a aşezat cuminte pe bordură, a scos „De veghe în lanul de secară” din buzunar şi a început să citească în așteptarea poliției. Povestea pe larg a fost însă dezbătută în anii ’80 şi continuă să fie un domeniu de interes şi în ziua de azi. Fascinația lui Chapman pentru Holden Caulfield, cu care la un moment dat s-a identificat în totalitate (scria mesaje pe care le semna cu numele personajului), reprezintă probabil influența cărții lui Salinger. dusă la cel mai lugubru extrem. Mark Chapman poate constitui cumva acel profil de cititor dement de care autorităților le este frică – un pericol pentu societate, cu siguranţă de o inteligență peste medie, cu o mână de convingeri greu de explicat pe cale raţională. În cele câteva zile cât i-a ţinut să se convingă de necesitatea crimei pe care urma să o comită, acesta a cumpărat un exemplar din cartea lui Salinger, special pentru momentul împuşcării.
„I went to the bookstore and bought The Catcher in the Rye. I’m sure the large part of me is Holden Caulfield, who is the main person in the book. The small part of me must be the Devil.” – fragment din declarația dată de Chapman poliției, la câteva ore după arest, în data de 9 decembrie 1980.
Cum s-a speculat că De veghe in lanul de secara a stat la baza a numeroase crime, în 1997 a fost lansat filmul Conspiracy Theory (cu Mel Gibson şi Julia Roberts), unde personajul principal este un paranoic, încrezător în teoriile conspiraționiste, care simte chemarea necontrolată de a cumpăra zeci de exemplare din această carte.” DETALII
Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
În România, „De veghe în lanul de secară” a fost tradusă prima oară în anul 1980 și a devenit un fel de carte de căpătâi a adolescenței, recomandată fiind inclusiv la școală.
ALIFANTIS & ZAN – 30 ANI: Concert Aniversar la Opera Naţională București
INSIDER: „𝗔𝗟𝗜𝗙𝗔𝗡𝗧𝗜𝗦 & 𝗭𝗔𝗡 – 𝟯𝟬 𝗱𝗲 𝗔𝗡𝗜. La 30 de ani de la formarea trupei ZAN, Nicu Alifantis, concert aniversar de gală (30 iunie 2025) la Opera Națională București, alături de Orchestra de Cameră a Operei și dirijorul Daniel Jinga – o seară de vară dedicată artei, prieteniei și unei povești muzicale devenite legendă. Le-au fost mai fost alături pe scenă Grupul Vocal Acapella, dirijor George Miron; iar invitați speciali au fost: Mihai Neniță, Lyuben Gordievski și Dan Incrosnatu.” SURSĂ
N.R.: Nicu Alifantis (n. 31 mar 1954, Brăila) este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk şi muzică de teatru. Părinții greco-macedoneni (mama sa, Evdocsia, era aromâncă, iar tatăl său, Menelaus, grec) face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese. Între 1973 și 2002 a susţinut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (baterie).
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.’ DETALII
ARHIVĂ: OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: „O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită!”
APA NOVA – ULTIMUL VALS: „La revedere” călduros spectacolelor Simfonia Apei din Piața Unirii din București.” Sperăm că nu, „Adio”!
APA NOVA: „Acesta este ultimul weekend (N.R.: 27-29.06.2025) în care ne mai bucurăm împreună de spectacolele de apă, muzică și lumini. Începând cu 30 iunie, Simfonia Apei va lua o pauză, iar ansamblul de fântâni va fi dezafectat, în contextul lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului din Piața Unirii.
Vă mulțumim pentru toate aprecierile, toate momentele împărtășite cu noi și toată bucuria trăită împreună la fiecare spectacol! 🎶💧✨” SURSA
ARHIVĂ: SIMFONIA APEI: În fântâna lui Ceaușescu, Firea și Apa Nova sărbătoresc Centenarul OXXO AGONIE ŞI EXTAZ: Între zeci de claxoane şi mii de turaţii pe minut, o „Carmina Burana” îţi poate fi fatală! OXXO TEAM ROMÂNIA: 309 medalii, 110 ani de olimpism – Spectacol cu drone, muzică și lumini în Piața Unirii din București
TEATRU LA CUB – IAȘI: După 15 ani, manechinul lui I.L. Caragiale așteaptă ordinul de evacuare
INSIDER: „Omul care atârnă” agățat de colțul clădirii „Teatru la Cub” din Iași – manechin cu înfățișarea lui Ion Luca Caragiale – este varianta mioritică a lui „Freud – Hanging Man” a lui David Černý (Praga). Instalația artistică a fost realizată în anul 2010, cu ocazia premierei spectacolului „O noapte furtunoasă”, în regia lui Alexandru Dabija.
Sala „Teatru la Cub” a primit în anul 2010 din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER) premiul pentru proiecte inedite și realizări remarcabile. Sala de spectacole a fost creată din nevoia actorilor de a avea un spațiu în care să repete până când renovarea teatrului, de la acea vreme, ar fi fost terminată. Deși de atunci spectacolele la Teatrul Cub se joacă întotdeauna sold-out, anul acesta Primăria Iaşi dorește dărâmarea/ relocarea acestuia în pofida tuturor iubitorilor de artă care protestează din toate părțile. DETALII
„Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852, comuna I. L. Caragiale, judeţul Dâmbovița – d. 9 iunie 1912, Berlin, Germania) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.”
ÎMPĂRATUL TRAIAN TRĂIEȘTE: Așteaptă în curte la Artmark o licitație de sculptură şi mobilier de grădină
INSIDER: „Mă bucur că l-am reîntâlnit pe Traian. #bucurestiulmeudrag SURSĂ
N.R.: Curtea Artmark, strada C.Z. Rosetti nr.5, București sector 1 – operator cultural privat ce se ocupa cu licitații. Statuia împăratului Traian este opera sculptorului Vasile Gorduz (1931-2008). Statuia de la București este de fapt ultima copie dintr-un proiect care cuprinde trei piese. Celelalte două se află la Sevilla, locul de naștere al lui Traian și la Roma.
Monumentul, „Ofranda lui Traian”, dezvelit la 29 aprilie 2012, cu o înălțime de 2,15 metri, este turnat din aproximativ 500 de kilograme de bronz şi îl reprezintă pe împăratul Traian, stând în picioare gol (nud), ținând în brațe o vietate fantastică, rezultată din contopirea între Lupa Capitolina, cu trei țâțe, simbolizând latinitatea poporului român, din al cărei cap sucit spre stânga iese parcă fluturând un trup de şarpe, încercând să sugereze stindardul de luptă al dacilor, un dragon format prin îngemănarea a două animale: capul de lup și trupul de șarpe, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român. Pe soclul statuii, înalt exact cât o treaptă a scărilor monumentale ale muzeului, este prinsă o placă de alamă în care sunt săpate cuvintele: „IMPERATOR TRAIANVS/SCVLPTOR: VASILE GORDVZ” Cinci ani mai târziu, vizibil împuținată/ pierdută/ furată a dispărut subit.” DETALII
ARHIVĂ: TRAIAN ÎN DACIA 2017: „Ori s-a pierdut, ori s-a furat, ori s-a fărâmat. Sau doar a emigrat!” OXXO TERMINATORI: Ce a văzut Traian în Dacia? Exact ce văd acum americanii şi ruşii – aur, petrol şi sclavi! OXXO EXHIBIŢIONISM: Traian, răpus în Dacia altui Traian. De la criogenie, mumificare şi zoofilie, la planking! OXXO ANDURANŢĂ: Traian, de la criogenie la mumificare! OXXO ISTORIE: Traian, blocat în nămeţi la Muzeul Naţional OXXO TRADIŢII URBANE: De la mireasa-biciclistă adusă la muzeu, la hora miresei din bulevardul Unirii! OXXO SUVENIR: Natură moartă cu suporteri spanioli
FREUD STATUIE, PRAGA: „Omul suspendat” între frica de moarte, lupte interioare & crize de identitate. Turiștii „salvatori” sună la 112!
INSIDER: „Știați că această statuie care îl înfățișează pe Sigmund Freud a fost cauza mai multor apeluri la poliție de-a lungul timpului? Unii turiști au crezut că e o persoană reală… De fapt, este o operă de artă contemporană a autorului ceh David Černý, terminată și expusă publicului în 1997. Opera se numește „Omul suspendat” și semnifică frica de moarte, luptele interioare ale speciei umane și crizele de identitate, teme abordate în cariera lui de Freud. E o statuie din bronz și se găsește în apropierea Teatrului Național. E unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice din Praga..” SURSĂ
N.R.: ‘SIGMUND FREUD | 1997. Sculptura din 1996 îl înfăţişează pe Sigmund Freud, agăţat de o bară prinsä de acoperişul unei clădiri de pe strada Husova. Deşi agăţat, este de remarcat faptul că, în acelaşi timp, mâna stângă o ţine în buzunarul de la pantaloni, ceea ce arată o oarecare relaxare, contemplând dacă să se elibereze sau nu. Černý, la acea vreme, vorbea despre venirea noului mileniu şi despre ce se va întâmpla, lucrarea simbolizănd precaritatea intelectualismului în secolul XX și dilemele existențiale ale omului modern. Din acest motiv, a ales o personalitate care să fie un simbol al intelectualismului secolului trecut. Strada Husova, Praga 1. Deși a fost expusă în diverse orașe, locația sa permanentă este pe strada Husova din Orașul Vechi din Praga. Aspectul său realist a determinat ocazional trecătorii să o confunde cu o persoană reală în pericol.
DAVID ČERNÝ (născut pe 15 decembrie 1967) este un artist ceh. Lucrările sale pot fi văzute în diferite locații din Praga, precum și în propriul său muzeu din Praga, numit Musoleum. Černý a câştigat notorietate în 1991 pictând în roz un tanc sovietic care a servit drept monument de război în centrul Pragăi. Actul său de nesupunere civică a fost considerat vandalism și a fost arestat pentru scurt timp.
O altă contribuție remarcabilă a lui Černý la Praga este „TOWER BABIES” (2000), o serie de figurine turnate cu bebeluși care se târăsc, atașate Turnului de Televiziune Žižkov.
SFÂNTUL VENCESLAU |1999. Statuia îl înfăţişează pe Sfântul Venceslau, patronul spiritual al Cehiei, călare pe un cal mort, atârnat cu capul în jos. Este o parodie a statuii ecvestre a Sfântului Venceslau din Piaţa Venceslas și a fost instalată în anul 2000. Lucrarea este considerată un comentariu satiric la adresa politicii și istoriei cehe, deși autorul nu a confirmat interpretările specifice. Se află în atriumul Palatului Lucerna, o clădire Art Nouveau din centrul oraşului Praga. Sculptura este realizată din spumă de polistiren şi ra epoxidice. Înălțimea este de 470 cm, lungimea este 290 cm.
„PISS” („Personaje care fac pipi”) este o sculptură și o fântână în aer liber din 2004 instalate în curtea Muzeului Franz Kafka din Malá Strana, Praga. Bazinul fântânii este realizat din bronz și are forma hărţii Republicii Cehe.. În fântână, una față în față, se află statui mecanice de bărbați, cu o înălțime de 210 centimetri, cu penisuri din bronz, care urinează. Statuile au un mecanism electronic care le permite să rotească șoldurile și să ridice penisurile, astfel încât jetul de apă să scrie litere pe suprafața apei. Vizitatorii pot controla aceste mișcări prin SMS pentru a scrie mesaje în apă.
„CAPUL LUI FRANZ KAFKA”, o sculptură cinetică a renumitului scriitor de limbă germană născut la Praga, Franz Kafka, situată în Praga, lângă centrul de afaceri Quadrio, chiar deasupra stației de metrou Národní třída. Bustul de 11 metri înălțime este compus din 42 de straturi de oțel inoxidabil lustruit, care se rotesc independent. Fiecare strat este mecanizat și se rotește individual, alimentat de 21 de module motor și un kilometru de cabluri, permițând coregrafii schimbătoare. Sculptura este concepută pentru a reflecta personalitatea chinuită și îndoiala de sine și depresia lui Kafka, fața sa apărând și dezintegrându-se pe măsură ce straturile se mișcă. Datorită mecanicii sale complexe, necesită întreținere frecventă la fiecare două săptămâni.” DETALII
infoINSiDER.ro 