BUBURUZĂ/ MĂMĂRUȚĂ/ LADYBUG: „Gărgăriţă-riţă/ Zboară-n poieniţă/ Unde-oi zbura/ Acolo m-oi însura!”

INSIDER: „Buburuzele nu dispar când vine iarna. Se adăpostesc în crăpături, sub scoarța copacilor sau printre frunzele căzute și intră într-o stare de repaus până când vremea se încălzește. Chiar dacă nu le mai vedem prin grădini, multe dintre ele se află la doar câțiva pași, ascunse în locuri ferite. Pe măsură ce zilele se scurtează și temperatura scade, activitatea lor încetinește. Buburuzele consumă mai puțină energie, nu mai zboară în căutarea hranei și rămân aproape nemișcate pentru perioade lungi. Această stare, numită diapauză, le ajută să treacă peste lunile în care insectele cu care se hrănesc sunt greu de găsit.

Înainte de venirea frigului, ele caută spații protejate de vânt, ploaie și schimbările bruște de temperatură. Pot ierna sub pietre, în scoarța arborilor, în grămezi de frunze, în tulpini uscate sau în mici cavități din lemn. Unele ajung și în poduri, magazii ori în jurul ferestrelor locuințelor. Buburuzele pot forma grupuri numeroase în timpul iernii, deoarece adăpostirea împreună le ajută să găsească locuri potrivite și să reducă pierderile de apă. Uneori, zeci sau chiar sute de exemplare se strâng în aceeași fisură. Imaginea poate părea neobișnuită, dar este un comportament firesc pentru mai multe specii. Culoarea lor puternică nu le protejează de frig, însă corpul mic poate supraviețui datorită încetinirii metabolismului și alegerii unui adăpost bun. În această perioadă, rezervele acumulate înainte de iarnă devin foarte importante. Dacă sunt deranjate des și obligate să se miște, consumă energie pe care nu o pot înlocui ușor.

Odată cu primele zile mai calde de primăvară, buburuzele ies treptat din ascunzători. Încep din nou să zboare și să caute hrană, mai ales afide și alte insecte mici care se hrănesc cu plante. Tocmai de aceea sunt considerate ajutoare importante în grădini, livezi și culturi. Frunzele uscate și bucățile de lemn rămase într-un colț liniștit al grădinii pot oferi adăpost mai multor vietăți pe timpul iernii. O curățenie excesivă făcută toamna poate îndepărta tocmai locurile în care buburuzele și alte insecte folositoare se protejează. Un spațiu mic lăsat cât mai natural poate deveni refugiul lor până la primăvară.

Așadar, buburuza pe care o vedem din nou când se încălzește vremea nu a apărut din senin. Este posibil să fi petrecut lunile reci ascunsă sub o bucată de scoarță sau într-o grămadă de frunze din apropiere. Primăvara nu o readuce la viață, ci doar o trezește din lunga perioadă de repaus.” SURSA

INSIDER 2: „„Gărgăriță-riță, unde oi zbura, acolo m-oi însura…”
Cel mai gingaș și îndrăgit gândăcel. Are o familie de cca 5000 de specii; în timpul zborului, aripile mămăruțelor bat de aproximativ 85 de ori pe secundă, adică 5100 de bătăi pe minut.
Buburuza, mămăruța sau gărgărița, cum vreți să îi spuneti, e probabil cea mai îndrăgită și cunoscută insectă din lume. Reprezentări ale ei putem vedea pe obiectele decorative, tricouri, articole publicitare și multe altele, semn ca acest micuț gândăcel are mare trecere la public. Și cum să nu aibă, când este atât de gingașă și frumos colorată și în plus este de mare ajutor grădinarilor. Mămăruța este cel mai eficient insecticid natural, un cadou oferit de Mama Natură oamenilor. Frumoasa gărgăriță trăiește peste tot în lume și are un loc al ei in tradiția oricărui popor. Poezii, cântece și superstiții îi sunt încredințate. În tradiția românească se spune că este un semn bun, de noroc, atunci când o buburuză se așează pe tine. Dacă o alungi sau o strivești, te va urmări ghinionul. Copiii iau buburuza în palmă și rostesc următorul cântecel: „Mămăruța, ruță/Suie-te-n caruță/Și te du la moară/Zboarăăă! Ca prin minune, imediat ce ultima silabă a cântecului a fost rostită, insecta se avânta în văzduh.
Încă din Evul Mediu, mămăruța este iubită de țărani. Se spune că atunci o plagă mare a pus stăpânire pe terenurile agricole și toate culturile erau în primejdie. Oamenii s-au rugat la Fecioara Maria să îi ajute și atunci au apărut buburuzele, care au curățat plantele de dăunători. Și nu a fost prima oară în istorie când gărgărițele au ajutat oamenii să își protejeze recoltele. Se spune ca astfel și-a căpătat buburuza numele de ladybug (gândacul Doamnei) în limba engleză. Se mai zice de asemenea ca roșul reprezinta mantia Fecioarei Maria, iar punctele negre sunt patimile sale. În Marea Birtanie i se spune ladybird (pasărea Doamnei) întrucât zboară asemeni unei păsări în vazduh. Iar în Germania se cheama Marienkafer, adică gândacul Mariei.
În lume exista peste 5000 de specii de buburuze, toate aparținând familiei Coccinellidae, de dimensiuni cuprinse între 1 și 10 mm. Corpul este ovalar, sub forma de dom, cu extremitatea cefalică orientată în jos. Partea superioară, elitrele, este dură, chitinoasă și ascunde cele două aripi. Elitrele sunt cele care au făcut gărgărița celebră: au un colorit roșu intens, ce contrastează cu cele 7 puncte negre dispuse din loc în loc. Aceasta este descrierea buburuzei-cu-șapte-puncte, specia cel mai des văzută la noi, însă în lume există gărgărițe colorate și în galben, portocaliu sau negru, cu sau fără puncte, ba chiar linii sau alte forme geometrice. Capul, antenele și cele 6 picioare (multiplu-articulate) sunt de culoare neagră.
Deși atrăgător pentru noi, coloritul gărgăriței este respingător pentru prădători. Niciun prădător nu va uita prima sa interacțiune cu o mămăruța. Asta deoarece buburuza secretă din articulațiile picioarelor un lichid gălbui, urât-mirositor și rău la gust, care alungă atacatorii. De fiecare dată când o pasăre sau un păianjen va mai vedea o insectă roșie, va știi să o evite, calitate numită aposematism (avertizată). Buburuzele pe cât de drăgălașe par, pe atât sunt de feroce. Majoritatea speciilor sunt carnivore, consumând cu plăcere afide (paduchi-de-plante) și multe alte insecte consumatoare de vegetale. Din acest motiv, gărgărițele sunt primite cu brațele deschise de grădinari. Un adult poate consuma până la 50 de afide pe zi, iar larva, aflată în creștere, mănâncă câteva sute de paduchi-de-plante zilnic. Pe lângă insecte, mămăruțele mai pot consuma și polen, ciuperci de plante, nectar etc. În lume există cateva specii de gărgărițe care sunt exclusiv vegetariene, iar din nefericire acestea sunt dăunătoare pentru culturile agricole.
Ciclul de viață al unei buburuze durează un an. Pe durata iernii, insectele intră în diapauza (hibernare). Se retrag sub frunzele uscate, sub scoarța copacilor sau crăpăturile construcțiilor oamenilor, uneori câteva sute de indivizi în același loc. Se consideră că adulții din anul precendent marchează cu feromoni locurile bune de hibernat, pentru ca urmașii să știe unde să se adăpostească.
Primăvara, buburuzele sunt printre primele insecte care revin la viață, animate de căldura plăcută a soarelui. Pleacă în căutarea plantelor bogate în păduchi și încep să își refacă forțele.

Femelele depun ouale minuscule și galbene, pe dosul frunzelor, în mijlocul coloniilor de afide. O femelă depune până la 2000 de ouă într-un an. Larvele ieșite din ouă o săptămână mai târziu, vor avea sub nasul lor toată hrana de care au nevoie. În cazul în care hrana este sărăcăcioasă, primele larve eclozate vor consuma ouale infertile sau cele întârziate. Larvele de gărgăriță nu seamănă deloc cu părinții lor. Sunt lunguiețe, moi, cu numeroși țepi și ridicături pe corp, asemeni unor mici aligatori/ dragoni. Iar agresivitatea și apetitul lor este pe măsură, devorând fiecare afidă pe care o prind. Apoi, larva construiește un cocon pe spatele frunzelor sau pe tulpini și intră în următoarea etapă, cea de pupă. După câteva zile pupa părăsește coconul și arată ca o buburuză adult, însă coloritul ei este galben pal, iar elitrele sunt moi. În doar o zi, mantia rosie este îmbrăcată și astfel s-a născut o nouă generație de mămăruțe. Dimeniusiunea adultului poate varia, chiar și în cadrul aceleiași specii. Ea depinde în mare măsură de cât de bine s-a hrănit larva și cât de mult a crescut. Gărgărițele de sex masculin sunt de obicei puțin mai mici decât femelele. Numărul de puncte de pe elitrele buburuzei nu arată vârsta ei, ci mai degrabă specia din care apartine. În definitiv, toate mămăruțele trăiesc doar 1 an. ” SURSA

N.R.: „Cea mai frecventă gărgăriță întâlnită în Europa este gărgărița cu şapte puncte această poartă denumirea ştiințifică de Coccinella septempunctata, denumire provenită din latină (septem înseamnă 7 şi punctata, cu puncte). Fiecare elitră este punctată cu 3 pete negre iar a șaptea pată uneşte cele două elitre. Gărgăriţa are doi ochi dar nu vede foarte bine, poate distinge doar diferenţa între întuneric şi lumină. Este de obicei diurnă, în timpul zilei se hrănește/ împerechează și poate călători până la 120 de km. Îşi folosesc antenele pentru a simţi şi mirosi. Nu le place transpiraţia palmelor de aceea vor zbura imediat atunci când o țineți în palmă. Acestea nu mai pot zbura atunci când temperaturile scad sub 13 grade Celsius. Cu înaintarea în vârstă petele negre de pe elitre (aripile) protectoare încep să dispară. O buburuză poate trăi maximum doi ani.

Păsările sunt principalii prădători, dar cad victime şi broaştelor, viespilor, păianjenilor şi libelulelor. Pentru a se supravieţui, buruzele mai au încă o tehnică, se prefac moarte. Instinctul de supraviețuire este atât de puternic la buburuze încât ar face orice pentru a supraviețui atunci când mâncarea nu este suficientă, buburuzele se vor mânca intre ele. O gărgăriţă înfometată se va hrăni atât cu ouă și larve cât şi cu adulţi mai slabi. Atunci când se hrănesc buburuzele îşi mişcă gura dintre o parte în alta nu de sus în jos ca oamenii.

Buburuza a fost populată artificial în America de Nord ca un agent de control biologic şi în scopul reducerii efectivului de afide, aici existănd 450 de specii din cele 5000 existente.