PERDELE DE PAȘCANI: Dantela albă de la ferestrele României de altădată – cu flori, frunze sau desene geometrice – semnul unei case luminoase și îngrijite pentru generații întregi!

INSIDER: „GUSTURI, MEȘTEȘUGURI ȘI POVEȘTI DE ALTĂDATĂ… Perdelele de Pașcani – dantela albă de la ferestrele României de altădată: Există obiecte atât de obișnuite, încât abia după ce încep să dispară înțelegem cât de mult au aparținut unei epoci. Pentru generații întregi de români, unul dintre ele a fost perdeaua albă de la fereastră – cu flori, frunze sau desene geometrice, spălată cu grijă și așezată la loc înaintea sărbătorilor. Nu era doar un decor, ci semnul unei case luminoase și îngrijite…
Povestea ei începe cu mult înaintea fabricilor comuniste. În gospodăria tradițională, femeile torceau, țeseau, brodau, croșetau și realizau dantele, iar în secolul al XIX-lea, odată cu răspândirea modei urbane occidentale, perdelele din materiale fine au început să apară tot mai des la ferestre. La începutul secolului XX, meșteșugul casnic a început să conviețuiască tot mai mult cu producția industrială, iar în perioada interbelică România avea deja sute de întreprinderi din diferitele ramuri ale industriei textile. După naționalizarea din 1948, industria textilă a devenit una dintre marile ramuri ale economiei planificate. Au fost dezvoltate filaturi, țesătorii și fabrici de tricotaje și confecții în numeroase orașe. Nu toate produceau însă perdele – de aceea nici nu poate fi stabilit cu certitudine un număr exact al „fabricilor de perdele” din România comunistă doar din statisticile generale ale industriei textile. Pentru perdele, un nume avea însă să devină celebru: Pașcani. La 10 octombrie 1973 a intrat în funcțiune Întreprinderea de Tricotaje și Perdele „Ariadna”, care a transformat orașul într-un important centru textil și a oferit locuri de muncă pentru mii de oameni. În 1977, capacitatea pentru perdele a fost extinsă, iar producția s-a diversificat cu perdele Jacquard, fețe de masă și mileuri, la care s-au adăugat ulterior și alte articole textile. În spatele unei perdele aparent simple se afla o muncă impresionantă. Modelele florale, arabescurile și desenele geometrice trebuiau concepute și adaptate tehnic, apoi firele, în special cele sintetice, erau transformate de utilaje în metri întregi de material. Urmau verificarea, finisarea și pregătirea pentru vânzare sau export. În hale lucrau în schimburi mii de oameni, mulți dintre ei femei, care supravegheau permanent mașinile și calitatea produselor.
În anii 1970 și 1980, „perdelele de Pașcani” au devenit aproape o marcă în sine. În apartamentele nou construite, alături de mobilier, covor și lustra din sufragerie, perdeaua albă era una dintre piesele care făceau casa să pară cu adevărat terminată. Se cumpăra adesea la metru, în funcție de dimensiunea ferestrei și de bogăția faldurilor dorite, apoi era tivuită și pregătită acasă sau la croitoreasă pentru galerie ori șină. Modelele cu flori, frunze, medalioane și borduri decorative erau printre cele mai căutate, iar perdelele mai frumoase ajungeau deseori în sufragerie sau în „camera bună”. Și exista un adevărat ritual al lor. La curățenia generală, mai ales înaintea sărbătorilor, perdelele erau date jos, spălate cu grijă și puse din nou la ferestre. Pentru multe gospodine, albul lor impecabil însemna că „s-a pus casa la punct”. În anii 1980, modelele frumoase nu erau însă întotdeauna ușor de găsit. O parte importantă a producției românești era îndreptată către export pentru obținerea de valută, iar vestea că „s-au băgat perdele” putea trimite oamenii direct la magazin. În același timp, perdelele produse la Pașcani ajungeau pe piețe externe din Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu. În 1989, fabrica pregătea încă zeci de modele noi. În jurul aceleiași perioade, vechea Ariadna a devenit Siretul, numele care avea să rămână definitiv legat de perdelele de Pașcani. După 1989, însă, lumea în care fusese construită această industrie s-a schimbat radical. Importurile, noile gusturi, privatizarea și dificultățile economice au lovit puternic marile întreprinderi textile. Siretul a rezistat o vreme – în 2003 mai avea peste 1.600 de angajați – apoi a trecut prin insolvență și reorganizare. Dar aici povestea are o continuare pe care mulți români nu o cunosc: la Pașcani se fabrică perdele și astăzi.
În timpul reorganizării vechii societăți, producția de perdele a fost separată de celelalte activități, iar din 2014 tradiția este continuată de Siretul Distriprod, care a preluat clădiri, utilaje și echipamente destinate acestei producții. Fabrica nu mai are dimensiunile uriașei întreprinderi socialiste, dar societatea este activă și în 2026. Potrivit ultimelor date financiare disponibile, în 2025 avea 21 de angajați, o imagine greu de comparat cu miile de oameni care intrau cândva zilnic pe porțile vechii fabrici. Și nu este singura. La Pașcani funcționează și NGM Leonard, întreprindere înființată în 1993, care produce perdele și alte textile. Într-o documentare realizată în 2022, cele două societăți erau prezentate drept continuatoarele producției locale: Siretul Distriprod realiza atunci aproximativ 100.000 de metri liniari de perdea pe lună, iar NGM Leonard declara o capacitate anuală de aproximativ 3 milioane de metri pătrați și peste 400 de modele.
Așadar, celebra perdea de Pașcani nu este doar o amintire. Ea se produce și se vinde și astăzi, inclusiv la metru, numai că în spatele ei nu mai stă gigantul industrial cu mii de salariați, ci întreprinderi mult mai mici și tehnologii capabile să realizeze cu câteva zeci de oameni producții pentru care altădată era nevoie de sute.
Câte fabrici de perdele a avut România? Un număr exact nu poate fi stabilit responsabil din documentele publice cunoscute, deoarece statisticile perioadei comuniste inventariau în principal ramurile și întreprinderile textile, iar perdelele puteau reprezenta doar una dintre numeroasele lor producții. Cert este că Pașcaniul a devenit principalul nume românesc legat de producția industrială de perdele, iar documentele oficiale de la începutul anilor 1990 consemnau explicit pentru Siretul producerea de perdele la metru, perdele confecționate și dantele. S-au schimbat între timp și ferestrele noastre. Perdelele bogat ornamentate au făcut loc voalurilor simple, rulourilor și jaluzelelor, iar alegerea unui model nu mai presupune cozile și căutările de altădată. Și totuși, prin casele bunicilor sau prin dulapuri se mai găsesc perdele vechi de zeci de ani, spălate de nenumărate ori și încă păstrate. Odată cu ele au rămas și amintirile: lumina dimineții strecurată prin florile albe, mirosul perdelelor proaspăt spălate și clinchetul inelelor pe galerie.
Atunci era doar o perdea frumoasă la fereastră. Astăzi, în firele ei putem vedea mult mai mult: un vechi meșteșug devenit industrie, munca unor generații și o poveste românească ce, surprinzător și frumos, încă nu s-a încheiat.” SURSA

ARHIVĂ: COPY/PASTE: „Bibelourile au fost cândva lucrări artistice respectate, executate cu măiestrie şi migală” ∆∆∆∆∆ MUZEUL KITSCH-ULUI: „Agoniseala și comorile din sufrageria omului de rând sunt acum și la muzeu!”