MAUSOLEUL MATEIAȘ: „Pentru onoarea patriei şi a drapelului, pentru făurirea unității României noi am apărat cu bărbăție şi credință în victorie pâna la suprema jertfa!”
INSIDER: „Mausoleul de la Mateiaș este situat pe Drumul european E574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Braşov, pe Dealul Mateiaș. Program vizitare: noiembrie-martie: 9-17°; aprilie-octombrie: orele 9-19. Taxă intrare: 6 lei adulți, 3 lei elevi, studenți, pensionari.
Aici în zona Mateiaşului, Grupul Nămăiești – condus de Generalul Traian Găiseanu – având în componență diviziile 22 şi 12 Infanterie, a reușit să reziste unui inamic net superior echipat și mult mai bine pregătit, în perioada 25 septembrie/8 octombrie-10/23 noiembrie 1916. Prin luptele duse aici, a fost oprită înaintarea Puterilor Centrale spre Câmpia Română, dar datorita străpungerii frontului pe Jiu soldații celor 2 divizii au primit ordin să se retragă – neînvinși – pe 16/29 noiembrie 1916, spre Târgovişte.
Ridicat din inițiativa filialei locale a societăţii Cultul eroilor cu participarea materială localnicilor, mausoleul de la Mateias a fost construit de antrepriza italianului De Nicolo între 1928-1935 după planurile arhitecților D.I.Berechet şi State Balosin. La construcție a fost utilizat în principal calcar de Albeşti. Clădirea este compusă din două corpuri: unul orizontal, osuarul, care în 31 de cripte adăposteşte osemintele a peste 2.300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală.
Interiorul, pictat inițial de Olga Greceanu, având ca tema eroismul Armatei române și colaborarea cu Aliaţii, s-a deteriorat din cauza condițiilor climatice şi a fost inlocuit în anii 1980-1984 cu mozaicuri tip Murano”.
Un basorelief de mari dimensiuni,16 m lungime și 3,5 m înălțime operă a sculptorului câmpulungean Radu Adrian, prezintă o scenă de luptă încadrată de doua texte ce redau mesajul luptătorilor de la Mateiaş şi răspunsul generației actuale. S-a construit și cupa din piatră de Albești în care arde o flacără veşnică în amintirea eroilor căzuți la Mateiaş.
„PENTRU ONOAREA PATRIEI ŞI A DRAPELULUI. PENTRU FAURIREA UNITATI ROMANIEI NOI AM APARAT CU BARBATIE ŞI CREDINTA IN VICTORIE. PINA LA SUPREMA JERTFA PAMINTUL SFINT AL TARII LASINDU-VA VOUA. GENERATIILOR VIITOARE O NATIUNE LIBERA SI INDEPENDENTA!”
„NE PLECAM CU VENERATIE IN FATA SACRIFICIULUI SUPREM AL BRAVILOR EROI AI NEAMULUI, APARATORI DEMNI SI VITEJI AI FIINTEI NOASTRE NATIONALE, IAR LA CHEMAREA PATRIEI VOM STI SA NE JERTFM SI NOI PENTRU PASTRAREA INDEPENDENTEI SI SUVERANITATII ROMANIEI”
În cele două mari săli construite la baza monumentului vizitatorii pot cunoaşte contribuția României în prima conflagrație mondială şi importanța luptelor din zonă în toamna lui 1916 (în prima încăpere) și pot intra în atmosfera momentului prin intermediul dioramei (în cea de-a doua încăpere).’ SURSA
COMENTEZI?