AVRIG, SIBIU: Cartoful, sărbătorit la Palatul Brukenthal, acolo unde, în 1769, a fost cultivat pentru prima oară în România
INSIDER: „Cartoful, sărbătorit la Palatul Brukenthal din Avrig
Vă plac cartofii, nu-i așa? Dar știți când și unde au fost ei cultivați în țara noastră pentru prima oară? Ei bine, dacă vă interesează aspectul sau vreți să vă bucurați de o atmosferă în care istoria se îmbină armonios cu frumusețea naturii, am găsit destinația potrivită: Palatul Brukenthal din Avrig, reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal.
Locul unde cartoful este sărbătorit prin festivalul ,,Toamna barocă”. Adică exact în curtea palatului, acolo unde, în 1769, erau cultivați cartofii pentru prima oară în România (prin grija fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal), până pe 16 octombrie vă puteți bucura de diverse activități culinare și artistice care vor celebra „mărul de pământ”, cum era denumit cartoful la acea vreme. În acest colț de rai de lângă Sibiu, numit odinioară și Edenul Transilvaniei, ne-am bucurat de o zi minunată, petrecută într-un decor de poveste. Totul este amenajat cu inspirație și cu mult gust, iar ideile năstrușnice ale celor care au amenajat acest parc al festivalului nu au făcut decât să ne încânte și să ne înveselească la tot pasul. Chiar dacă, din cauza timpului limitat, noi nu am putut să rămânem la restaurantul ,,Edenul Transilvaniei”, din cadrul complexului Palatului Brukenthal Avrig, ne-am interesat și am aflat că bucătarii de aici își întâmpină oaspeții cu un meniu special pregătit pe durata festivalului, cu multe preparate bazate pe cartof.
Printre altele, nu lipsesc cartofii umpluți cu șuncă și cașcaval, cartofii mexicani umpluți cu carne tocată de vită și sos picant sau cartofii la cuptor cu sos de smântână şi usturoi. Aceștia vor putea fi ,,asezonați” cu vinuri alese locale, precum cele de la Crama Apoldium, dar și cu bere locală sau germană. Desigur, în funcție de zi, organizatorii au pregătit programe incitante, din care nu lipsesc concursurile, atelierele tematice, muzica live, dar și numeroase surprize. Accesul este gratuit!” SURSA
ARHIVĂ: FISH & CHIPS: Cultivarea cartofilor cu sardine, crește producția și alungă dăunătorii OXO CARTOFI SPĂLAȚI: Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Deloc!
COMENTEZI?