PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

IISUS: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”


INSIDER: „Misterele glandei pineale – Glanda pineala, o glanda endocrinâ situată în creier, ar fi sediul sufletului, spun unii ezoteriști. Denumită și “cel de-al treilea ochi”, se crede ca această mică glandă este implicată în atingerea unor niveluri mai ridicate de conștiință, acționând ca o poartă către dimensiuni dincolo de realitatea noastră, creată de creier. Pentru persoanele care vor să încerce să își activeze pe deplin potențialul spiritual și să apeleze la puterea glandei pineale, trebuie să înceapă să se detoxifice și să aibă partea de o alimentație adecvată. Datorită alimentelor consumate, pline de pesticide și substanțe toxice, glanda pineala a devenit “calcificată”. Mulți dintre noi avem o glanda pineală care este deja complet calcificată. Acest lucru ne împiedică să valorificăm capacitățile ezoterice ale acestei glande – de aceea este necesar un proces de detoxifiere, adică de a renunța la toata alimentația nesănătoasă. Nu-i întâmplător că în credința creștin-ortodoxă se pune mare accent pe post. În afară de detoxifierea organismului, mai este necesară și utilizarea unor alimente care să stimuleze funcția glandei pineale, să ne ajute în decalcifierea acesteia și să ne susțină în călătoria noastră spirituală.

Iată câteva din aceste alimente care ne ajută să ne dezvoltăm glanda pineală: 1) Uleiul de oregano. Acesta ne ajută in procesul de purificare, contribuind la eliminarea calcificarii existente în glanda pineală, pe lângă purificarea sistemului endocrin. De asemenea, uleiul de oregano este foarte bun în fortificarea sistemului imunitar al organismului. 2) Cacao organică. Poate ajuta la detoxifierea glandei pineale, datorită conținutului antioxidant înalt ce se găsește în cacao. De asemenea, cacao organică poate stimula cel de-al treilea ochi. 3) Alimente bogate în clorofila. Suplimentele precum spirulina, iarba de grâu verde și algele verzi albastre sunt exemple de alimente bogate în clorofilă, care oferă beneficii similare consumului de verzi frunze. Aceste suplimente ajută la decalcifierea glandei pineale datorită proprietăților lor puternice de detoxifiere. 4) Oțetul de cidru de mere. Detoxifiant natural, oțetul de cidru de mere ajută la decalcifierea glandei pineale datorită conținutului de acid malic. Acidul malic este un compus organic care le conferă fructelor gustul acru. Când este luat ca supliment, oțetul de cidru de mere susține sistemul digestiv și ajută organismul să se detoxifice. Oricum, oțetul de cidru de mere are multe beneficii pentru sănătate.

5) Alimente bogate în iod. Mulți dintre noi au fost expuși la fluorura de sodiu, iar acest lucru a dus și la calcifierea glandei pineale. Iodul, care apare in mod natural în plante precum alge marine sau in fructe (ca nucile), îmbunătățește eficient eliminarea fluorurii de sodiu prin urina. Din păcate, dieta modernă ne-a lasat deficienți de acest mineral vital, deși trupurile noastre au mare nevoie de iod. Pentru a evita deficiența de calciu atunci când luați suplimente de iod, este recomandată o dieta care să includa multe alimente organice precum broccoli, migdale, portocale, semințe de in, semințe de susan, mărar, cimbru și alte plante medicinale uscate. 6) Sfecla roșie și prunele uscate. Un alt supliment care poate fi utilizat pentru a elimina fluorura din corpul uman este borul mineral. Este prezent în mod natural în sfecla roșie, dar și în alte alimente, cum ar fi prunele uscate.

N.R.: Epifiza sau glanda pineală (corpus pineale, conarium sau epiphysis cerebri) este o formațiune nepereche, cu greutatea de aproximativ 0,2 g, situată deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. Este aflată în masa encefalului, între cele 2 emisfere, fiind parte a epitalamusului. Aceasta este responsabilă pentru secreția unor hormoni, printre care și secreția melatoninei, însă odată cu trecerea anilor, aceasta se micşorează devenind aproape inactivă la maturitate. Epifiza aparţine sistemului endocrin difuz. DETALII

C O N T I N U A R E

Un răspuns

  1. Pingback: TATĂL NOSTRU: Trebuie să simți fiecare verset, să extragi energia şi să o direcţionezi către durerea ta | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s