EXPO ZOMBI: Corpul uman, o maşinărie perfectă!
INSIDER: „Mult mediatizata şi controversata expoziţie „The Human Body” a fost deschisă la Muzeul Antipa din Bucureşti (Sos. Kiselleff nr.1), începând de astazi până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică, între orele 10.00 – 20.00. Expoziţia include peste 200 de exponate, corpuri umane reale (posibil, deţinuţi chinezi!) care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă asupra corpului omenesc.
Faptul că nu ai voie să faci poze te face să intri în expoziţie relativ frustrat. Foarte mult personal ajutător, ghizi, supraveghetori dornici să-ţi împărtăşească informaţii suplimentare. În prima zi de vizitare pe la ora 17 erau mai mulţi decât vizitatorii! La intrarea, în fiecare sală sunt nişte prezentări realizate cam scolastic, autorul lor fiind nehotărât şi oarecum confuz cui i se adresează, apar curiozităţi puerile despre corpul uman amestecate printre informaţii şi denumiri complicate. Ba pare că este prezentată anatomia pentru ingineri, ba intri de tot în ceaţă ca într-un seminar de la facultatea de medicină direct în anul 3. Mă întreb oare cum vede un absolvent de medicină expoziţia!?
Cel mai artistic exponat este scheletul şi muschii aceleiaşi persoane, ţinându-se de „mâini”. În sala dedicată aparatului respirator, pe lângă plămâni sănătoşi şi plămâni de fumător o zonă importantă este ocupată de o urnă de plexiglas cu o etichetă prin care eşti îndemnat să-ţi arunci pachetul de ţigări şi să te laşi de fumat „Acum!”. Erau şi 3 pachete goale aruncate pentru exemplificare probabil. Expoziţia se termină brusc cu sala aparatului reproducător cu fetusul în 20 de săptămâni şi fără cadavrul însărcinat disecat, a cărui poză a circulat pe net şi s-a amestecat cu cele ale exponatelor cu ocazia reclamei la eveniment. Acel cadavru există, dar nu în această expoziţie, ci într-una similară undeva prin lume ne-a explicat unul dintre supraveghetori.
Albumul expoziţie Human Body – 54 lei. Biletele au preţuri cuprinse între 32 şi 60 de lei/ persoană şi, respectiv, 85 şi 135 de lei/ grup. Totodată, grupurile de peste 10 copii vor avea acces la expoziţie în baza unui tichet în valoare de 30 de lei/ persoană. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit.” (Foto: RTV.NET)













Pingback: LECTIA DE TAXIDERMIE: Muzeul Olteniei ne învață cum se împăiază un arici | infoINSiDER.ro