INSIDER: Pe 17 septembrie a avut loc o ceremonie militară și religioasă în cinstea eroilor ce s-au jertfit pentru Marea Unire, la 95 de ani de la finalizarea lucrărilor monumentului dedicat Eroilor Neamului Românesc, la 10 ani de la desemnarea de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan şi la 2 ani de la încheierea operaţiunilor majore de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial.

ARHIVĂ: 1928-2019: După 91 de ani, Crucea Eroilor de pe Caraiman poate fi admirată și de nevăzători!

INSIDER: „Gusturile (sau mirosurile) nu se discută!

MIASMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.
sursa: DEX 2016″ SURSA

N.R.: tanin, taninuri substantiv neutru = Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci piele, cu utilizări în industrie; acid tanic. DEX

ARHIVĂ: FUTILE LA LIDL: „Îngrijirea cu precizie a unghilor – scurtarea uşoară a degetelor de la mâini şi picioare” OXXO BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? OXXO GASTRONOMIE: Roșii „nedepilate” în sos de tomate pentru masculi epilați și feministe păroase OXXO CARTOFI SPĂLAȚI: Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Deloc!

INSIDER: „Uitați aici: peste 3000 ciocane!

Astăzi am fost în vizită la fabrica unui prieten (Teodor Chiran), într-un colț al locului se află acest „templu” cu pasiunea lui de a colecționa unelte vechi dar în special ciocane din întreaga lume.

Timp de aproape 2 ore mi-a spus poveștile lor din spate, am văzut evoluția lor în timp și am aflat o grămadă de lucruri interesante despre care nu aveam idee sau nici nu știam că există.

A fost o gură de aer vizita asta, e frumos să împărtășești pasiuni comune cu alții și mai „nebuni” decât tine.” SURSA

N.R.: ProAer – Producator / furnizor de echipamente ventilație industrială și comercială. Adresa: Sos. Linia de Centură nr. 2, Hala C1, Stefaneștii-de-Jos, România.

ARHIVĂ: FILUMENIE: Dupa 126 de ani, România a trecut de la producția la teoria chibritului!

INSIDER 1: „Manole a dat startul Sibiu Guitar Meeting… și ce start în forță și gălăgios, cât +700 chitariști la un loc!!! Ne-a fost dor să vă auzim! 🤟” SURSA

INSIDER 2: În țara unei Românii educate eșuate este aproape o minune ce se întâmplă în aceste zile la Sibiu, unde s-au adunat sute de pasionați de chitară din toată țara pentru a cânta împreună 15 melodii învățate în prealabil. Pune mana pe chitara e un proiect care a început în 2015 și care e conceput și derulat de Asociatia Culturala PLAY, înființată de câțiva părinți din Sibiu. Au pornit la drum pentru a compensa lipsa educației muzicale și dezinteresul pentru a descoperi și dezvolta talentele copiilor. E cu muncă, organizare, coordonare, comunicare, e cu pasiune și efort, admirabil! Privindu-i și ascultându-i pe acești copii, parcă îmi mai revine speranța în viitorul acestei țări! Mă bucur că și Pucioasa are reprezentanți acolo, bravo, Paul, Cimpean Gheorghe, profesorul de chitară al Noriei!” SURSA

INSIDER: „Mulțumim BIC România că v-ați gândit și la elevul român. Măcar acum ai motiv când te întreabă acasă „fumezi?” după ce-ți găsesc părinții bricheta prin haine.” SURSA

ARHIVĂ: NLP: Caiete de matematică și dictando cu suflet!

INSIDER: „Pictorul și sculptorul columbian Fernando Botero, celebru pentru figurile sale voluptuoase, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat președintele columbian Gustavo Petro. „Fernando Botero, pictorul tradițiilor și defectelor noastre, pictorul virtuților noastre, a murit”, a anunțat șeful statului pe rețeaua X (fostul Twitter). I-am văzut lucrările în muzee, în casele unor prieteni și aici, într-o galerie de artă din Monaco, prin 2019. Asemenea lui Astor Piazzolla în muzică sau lui Gabriel García Márquez în literatură, Botero reprezintă în cel mai înalt grad cultura latinoamericană modernă. Luis Fernando Botero Angulo s-a născut la 19 aprilie 1932 la Medellin, în Anzii Centrali din Columbia. Și-a văzut primele desene publicate într-un ziar columbian la vârsta de 16 ani și a devenit un pictor al volumului.

„Eu nu comentez fizicul femeilor. La fel cum Giacometti nu comentează aceleași cinci persoane pe care le sculptează toată viața. Este o chestiune de credință, de virtuți pe care ar trebui să le aibă arta. Eu pictez oameni, animale, peisaje, cu unicul scop de a da o senzualitate formei, în timp ce realitatea este destul de uscată. Un artist trebuie să fie o persoană senzuală, capabilă să transmită această calitate care face realitatea mai seducătoare. Dacă vezi un tablou de Picasso, Derain sau Cézanne, este același portocaliu, dar poți vedea cine l-a pictat. La fel cum puteți recunoaște o portocală de Velázquez sau de Giotto. O portocală este o formă rotundă simplă. Dacă reușești să-i faci pe oameni să spună că această portocală a fost pictată de tine sau de Botero atunci ai ceva personal de spus. Este dificil să-ți imprimi personalitatea pe o formă simplă”. Rotunjimea nu exclude acuitatea subiectului. În 1974, cel de-al treilea fiu al său, Pedro, în vârstă de 4 ani, a murit într-un accident rutier în Spania. A pictat un tablou cu el, „Pedro călare”, în care toată tristețea din lume se vede în ochii calului. „Este poate cel mai important tablou din viața mea. Este primul tablou pe care l-am făcut după acest accident teribil. Am pus în el tot ce exprimau inima și sufletul meu”, a răspuns el sobru.

Cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de dolari, se situa anul trecut pe locul 79 în lumea artiștilor. SURSA

N.R.: Fernando Botero: n. 19 aprilie 1932, Medellín, Columbia – d. 15 septembrie 2023

INSIDER: ‘Școala și grădinița în Bruxelles. Am ajuns la timp sau în locul și la momentul potrivite. După ce am făcut toate formalitățile de ședere pe plaiurile belgiene (declarație la primărie, contractele de utilități pe numele nostru, adresa declarată cu numele înscris pe cutia poștală, solicitări ID-uri de rezidență pentru toți 4) prioritatea numărul 1 a fost înscrierea și integrarea copiilor în sistemul de învățământ.
Poate că am avut noroc sau poate că așa a fost firesc să se întâmple lucrurile și am nimerit la o școală excelentă, de care suntem plăcut surprinși în fiecare zi (deocamdată nici n-am auzit de fapt de scoli bune sau proaste).
Bineînțeles, criteriul principal de alegere si de confirmare a locurilor fiind proximitatea față de locuință, cu mențiunea ferma că nu exista varianta de „n-avem locuri”. Eram cumva deja familiarizați cu regula aceasta de proximitate și ni se pare cea mai logică, deși știam și de fenomenul absurd al vizelor de flotant în zonele „de fițe” ale Bucureștiului. Așa ceva nu există aici și bine fac!
Bun, școlile aici sunt împărțite în categoria de „maternelle” (grupele de grădiniță) și „primaire” (ciclul 1-6), toate pentru categoria aceasta aflându-se în perimetrul aceleiași curți/clădiri. După clasa a 6-a practic, copiii sunt îndrumați, în funcție de abilități, îndeletniciri, pasiuni și priceperi către alegerea liceului potrivit (pentru asta se fac evaluări constante, cel puțin de 3 ori pe an, astfel încât fiecare să-și urmeze cu încredere și plăcere scopul și meseria în viață). Am înțeles că întreg colectivul profesoral (în fiecare an se schimbă dascalul, ei fiind specializați și instruiți individual în funcție de vârsta și necesitățile de învățare ale copilului) lucrează intens la asta, cra nu forțează nota să-i îndoape cu informații în exces acolo unde nu simt înclinație din partea elevului, ci se ocupa să-i îmbogățească pe toți cu strictul necesar de cultura generală, dar mai ales să descopere talente, înclinații și abilități și să-i ajute să devină cetățenii de onoare ai acestei țări.

Învățământ de stat bineînțeles! Există și varianta de școli internaționale private, ca peste tot, dar n-au făcut subiectul alegerilor noastre niciodată, nicăieri.
Programul începe de la 8:30 în fiecare zi (în funcție de necesități pot asigura supraveghetor sau „garderie” începând cu ora 7:30) și se termină la 16:15 luni, marți și joi (cu posibilitate de garderie sau „afterschool” în traducere până la 18:30 contra „fabuloasei” sume de 3 euro (pentru 2 copii frate/sora) pe zi. Eu în România n-am auzit până acum de afterschool la cost de 15 lei pe zi.
Miercurea se merge pe model francofon, în cazul nostru,cu program standard până la 12:15, iar vinerea până la 15, în ambele zile, bineînțeles la fel,cu posibilitate de afterschool până la 18:30.
Diferit, dar decent și nimic complicat zic eu.
În prima parte a zilei,în jurul orei 10 au prima pauza mica (15 min) pentru o gustare de fructe pe care o savurează cu toții împreună, iar pauza de prânz (aproximativ 1 ora) în jurul orei 12 la cantina școlii, unde primesc gratuit cu toții o supa cremă (cost suportat de primărie), iar cine dorește și vrea să se înscrie la programul complet de masă (totul bio si calculat de nutriționiști) contra unei norme de hrană zilnice de 3.75 euro/copil primește felul principal (garnitură, salată și pește/preparat din carne) + încă o gustare(fruct/iaurt). Nimic nu este obligatoriu. Dacă părinții și copilul decid să opteze pentru sandviș sau orice alta mâncare de acasă, este primită de asemenea cu brațele deschise inițiativa, pe principiul „Avem cu toții loc sub soare” .
Atât de mult le plac supele de la cantină, încât sincer vă spun că au început să-mi refuze ciorbele cu care erau obișnuite acasă. Nu mă supăr, o privesc tot ca pe o reușită în adaptarea lor până la urmă.
În fiecare zi de marți au un sortiment de pește gătit la aburi (până acum au avut în meniu somon, cod și dorada), farfuria dă pe dinafară de mult verde sau legume sănătos gătite (broccoli, păstăi verzi/galbene, spanac, fenicul, cartofi natur, ratatouille etc), iar vinerea e cu specific internațional să împace toate gusturile pentru că sunt copii de toate naționalitățile (ex in săptămâna spaniolă – paella). Unitate în diversitate!Frumos,elegant, ca la carte zic eu.
Toate aceste costuri se facturează online o data la 2 luni de către secretariat.
În rest, tot ce înseamnă materiale didactice și de lucru pentru copii, materiale sanitare, excursii, activități, inclusiv abonament gratuit la bazin pentru înot o dată pe săptămână sunt în sarcina municipalității.

Cam atât, pe scurt, până acum despre acest subiect pentru curioși. Oare de ce nu ne e dor de România?
Practic, nu văd ce nu poate să fie bine în cele de mai sus.
Bon journée!” SURSA

ARHIVĂ: EDUCAȚIA PREŞCOLARĂ, CHINA: Respect pentru profesori, pentru mama, tata şi performanţă! OXXO PROMISIUNE PENTRU PĂRINȚI: „Vom face tot ce ne stă în putere, zi de zi, pentru a fi un bun ghid copilului tău în explorarea acestei lumi frumoase” OXXO EVOLUȚIA URBANĂ: „Când grădinița devine ghetou exclusivist”

INSIDER: ‘Timpuri noi – scurtă istorie a tranziției spre nicăieri și ștergerea memoriei unui oraș

Timpuri noi e un nume emblematic pentru istoria orașului București. Numele este legat de platforma industrială. Timpuri Noi a fost o platformă industrială din București, producător de compresoare, pompe și materiale de instalații, amplasată pe un teren de 5,4 hectare, situat la circa un kilometru de Piața Unirii.

Fabrica a intrat într-un proces de privatizare – cum se numește jaful organizat. În 2010, divizia de investiții imobiliare a grupului suedez IKEA, Vastint Holding B.V., a achiziționat platforma Timpuri Noi pentru suma de 34,6 mil. euro, urmând a dezvolta un proiect „pe termen lung” care va cuprinde blocuri de locuințe și clădiri de birouri – zice Wiki.

Rămășitele fabricii au fost mutate într-o clădire construită în Jilava: ce metaforă.

Practic ca orice mare platformă industrială de la noi procesul e similar: de la fabrică și uzină la Mall – de la producție la consum.

Acum are loc ultimul proces: schimbarea de nume. Ca uitarea să fie totală. Memoria trebuie ștearsă definitiv – orașul nu mai trebuie să aibă propria memorie pentru ca noi să nu mai avem o tradiție istorică a orașului.

Ce e aia Timpuri Noi? Un nume chiar subversiv și periculos la aceste timpuri vechi.

Propun să se facă la facultatea de istorie o secție de arheologie urbană – arheologia de Mall. Când toate aceste mari construcții vor falimenta și se vor ruina – și asta se va întâmpla – vom săpa sub ele pentru a vedea ce făceau strămoșii noștri pe vremea ”Timpurilor Noi” – ah nu erau și ei culegători de sparanghel și prestatori la Studio videochat? Waw – construiau și mașini? Și unelte? Credeam că doar comercializau ce se produce în China….

Acesta e procesul autodistrugerii – după ce ți se ia tot, ți se ia și numele: pentru a uita. Ironizez amar: dar cam asta e cu memoria.

E o mare demență această schimbare continuă de nume de străzi și locuri pe care orice bucureștean le cunoaște. În toată țara e la fel – ștergere totală.

Schimbările dese fac ca fiecare generație să aibă altă memorie fără a exista o memoria continuă, comună. Asta face să nu mai existe o minimă coeziune istorică a orașului și a oamenilor: e ca și cum fiecare generație se naște într-un alt oraș, cu alte nume de referință – preferabil nume care să nu mai spună nimănui nimic: de ce nu cifre?

Orașul e ca și un om – dacă-și pierde memoria pierde tot, nu mai are identitate, nu mai are minime repere care construiește viața urbană a oamenilor.

Timpuri Noi e istoria orașului, a celor care au locuit aici: cu tragediile și bucuriile lor. Nu mai ai nume: eu cine naiba mai sunt? Un cod, o cifră, un element, un pion – un teren pentru ”inventorul strategic”…

Vom rămâne probabil doar cu trupa Timpuri Noi care cântă cam așa:

Știi sa speli un geam
Sau să mături pe-alei
Mâine ești milionar
Totul e doar să vrei
Emigrant.. emigrant U. S. A.

Avem o capacitate de autodistrugere și sabotare de groază – chiar și când nimeni nu ne cere: că de altfel suntem executați buni.

PS: Tot respectul pentru domnul inginer Octavian Udriște – dar se vor deschide stații noi care ar putea să-i poarte numele. Nu așa.” SURSA

N.R.: Staţia „Timpuri Noi” urmează să fie redenumită, iar metroul va opri la staţia „Octavian Udrişte”. Consiliul de Administraţie al Metrorex votat în unanimitate a schimbarea denumirii stației din centrul Capitalei. Decizia este motivată prin motivată prin faptul că denumirea actuală a stației a fost asociată cu platforma industrială Timpuri Noi din Bucureşti, care nu mai există de ceva vreme.

Octavian Udrişte, Inginerul român se numără printre cei care au semnat în 1979 punerea în funcțiune a primului tronson de metrou, care pornea chiar de la Timpuri Noi și se termina atunci la stația Semnătoarea, redenumită între timp Petrache Poenaru.

În 2009, Metrorx a decis să schimbe numele a opt stații: Semănătoarea, Armata Poporului, Industriilor, Depoul IMGB, IMGB, Laromet, Policolor și Linia de Centură, acestea devenind Petrache Poenaru, Lujerului, Preciziei, Berceni, Dimitrie Leonida, Laminorului, Nicolae Teclu și Anghel Saligny.

ARHIVĂ: METROUL DIN MOSCOVA: 412 km de linii, 241 stații, unele opere de artă staliniste, la o adâncime de până la 74 metri! OXXO PORTAL: În staţia de metrou Politehnică: „Urmează Cretacicul Superior, cu peronul pe partea stângă!”

INSIDER: „Când grădinița devine ghetou exclusivist. Eram la ceva dezbateri pe urbanism și ascultam niște ”dezvoltatori” – am ridicat problema spațiilor de pe lângă blocuri. Eram la Chișinău – acolo tradiția urbană modernă presupune spații largi, foarte largi: în anii 60-70 chiar s-a făcut ”risipă” se spațialitate.

Când au explodat ”investițiile imobiliare” în ultimii 10 ani ce s-a petrecut? Nu s-au mișcat spre zonele libere ci au căpușat la greu spațiile dintre – ca plombele la dinți: blocuri printre blocuri sau peste case – spațialitatea cu larghețea ei specifică Chișinăului a început să se aglomereze pe model american. Nevoia de accelerare a profitului nu permite ”risipă” de spațiu – profitul înaintea oamenilor.

Una dintre cele mai mari afaceri imobiliare: grădinițele din anii 60-80. De ce grădinițele? Ușor de privatizat, bine plasate (cele mai bune locuri) în cartier și au enorm de mult spațiu. Și sunt multe că ”așa erau vremurile”.

Eu atunci am glumit amar: măi, voi pe spațiul unei grădinițe din anii 70 din centrul orașului sau din inima unui cartier sunteți în stare să faceți un ”ghetou de lux exclusivist” – un nou cartier.

– Hai Ernu că exagerezi mereu. Am exagerat dar nu mult. Istoria avea să fie mai dură decât previziunile mele pesimiste.

Grădinițele anilor aceea aveau acest specific excelent: clădiri cu un singur nivel, sau două, cu câte un hectar de grădină, curte, loc de joacă – erau ca un soi de casă în parc. Aveam mereu sentimentul că ne pierdeam – oricum la joc nu ne mai puteam găsi. Iar pentru noi copiii era sentimentul de pădure, de ceva imens.

Am vizitat anii aceștia mai multe – acum am și ochiul de părinte – și am rămas surprins câtă spațialitate era. Mai ales după experiența cu ”grădinițe private” cu 4 mp de curte, ca la pușcărie.

Și iată că istoria mi-a dat dreptate: cu vârf și îndesat. Aflu că grădinița nr 5 de la Râșcani din Chișinău, în inima cartierului, a fost privatizată, trecută prin mulți interpuși și acum ajunsă la ”dezvoltatorii imobiliari”: are peste un hectar spațiu liber și o grădiniță, clădire de 2649 mp. Vor fi distruse: se va face un mini cartier așa – cu blocuri locative, cu tot ce trebuie – mai puțin grădiniță și loc de joacă pentru copii.

Recent am mers la o ”rezidență exclusivistă” – întreb: dar loc de joacă pentru copii? Da, cum să nu – avem. Merg să văd – un coteț de 5 mp la câteva sute de apartamente. Păi nici cățeii sau porumbeii nu-i țineam în așa cuști – cum să ții copiii?

Cam aceasta e evoluția noastră urbană…. Foto mai jos…” SURSA

INSIDER: „Nu există ceva mai BUN – premieră mondială: Prima Parcare dintr-o intersecție (N.R.: cu strada care duce la Primărie!)
Șmecheria ridicată la rang de artă!!!” SURSA

N.R.: În localitatea suceveana Scheia a fost amenajata o parcare in mijlocul unei intersectii.

ARHIVĂ: SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!