Andreea Berecleanu: „El este Dumi şi v-am mai făcut cunoştinţă cu el. Este căţelul nostru iubit. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc, arată exact ca în fotografie. A dispărut în această seară în zona Pieţei 1 Mai, dintr-o întâmplare nefericită. Noi îl căutăm în continuare. Astept un semn pe fb. Multumesc!” DETALII
INSIDER: „Chiar dacă ai sau nu copii, la prima vizită la magazinul de jucarii Jumbo din Bulevardul Pallady Theodor, nr. 51 G (între staţiile de metrou Nicolae Teclu şi Anghel Saligny, undeva aproape de intrarea pe autostrada Soarelui) îţi retrăieşti copilăria. Mi-am regăsit aici toate jucăriile la care am visat copil fiind, ba chiar mai multe. Preţurile sunt aproape la jumătate faţă de ce găsim prin librării şi magazine specializate!
Nu există şefi de raioane, rafturi şi răftuleţe, sau cel puţin nu sunt vizibili, aşa că eşti liber să te joci în voie cu mostrele. Din când în când, între două melodii (printre care Ozone cu „Dragostea din tei”), ţi se reaminteşte că dacă desigilezi vreo cutie eşti obligat să cumperi acel produs. Însă nu vă grăbiţi să încercaţi jucăriile expuse în showroom-ul de la intrare/ieşire. Am urcat copilul într-un balansoar şi am fost imediat apostrofaţi. În rest, totul este ca-n basme!” DETALII
INSIDER: „Zilele trecute, cineva a scos un deget în balconul principal al Universităţii din Bucureşti. O fi arătătorul, o fi inelarul sau mai degrabă degetul mijlociu?! …Astăzi, am văzut că a mai apărut o piramidă în vârful degetului… Oare, statuia se numeşte – Fuck the weather sau Fuck the system?”
INSIDER: „Atenţie mare la ultima tehnică în materie de păcălire prin telefon! Foarte pe scurt, povestea este următoarea: vă sună avocatul X şi vă spune că fiul dvs. a lovit un copil pe trecerea de pietoni, că acum se află în arestul poliţiei şi că are nevoie urgent de 2.000 de lei. Avocatul se oferă să se deplaseze imediat la adresa dvs. să ridice banii. Pe scurt, nu vă lăsaţi cuprinşi de panică la aflarea unor „veşti proaste” şi nu scoateţi bani din buzunar pentru orice poveste spusă frumos la telefon!”.
Hieronymus Bosch (sau Jeroen Bosch sau Hieronymus van Aken, n. cca. 1453, decedat la 9 septembrie 1516) a fost un pictor neerlandez, a cărui operă fantastică și grotescă ilustrează în principal păcatul și decăderea umană. Acest artist născut în secolul al XV-lea, considerat eretic, alchimist și chiar alienat mintal, este reprezentantul exponențial al sfârșitului de Ev Mediu, care a turnat în formă artistică temerile și credințele epocii sale. DETALII
INSIDER: Iadul dintre noi. Tripticul lui Hieronymus Bosch – „Grădina deliciilor” – este rezultatul grefării imaginației dezlănțuite a unui artist de geniu pe imaginarul postlumesc al teologiei creștine. Panoul central redă carnavalul plăcerilor lumești: „sex, drugs & rock’n roll”-ul veacului al XV-lea. Pe aripa din stânga este reprezentată Grădina Edenului, ca o evocare idilică a paradisului pierdut. În timp ce aripa din dreapta zugrăvește iadul în toată splendoarea sa diabolică: violență și moarte, chinuri și pedepse, într-un grotesc al groazei de care numai o minte fecundată de anxietățile milenariste era capabilă să le plăsmuiască.
Muzeul Prado din Madrid – unde se află expusă pictura lui Bosch – a organizat un studiu ingenios: i-a rugat pe vizitatori să privească tabloul purtând niște ochelari care le urmărea mișcarea ochilor. Astfel, cercetătorii au putut reproduce harta privirii artistice și să descopere unde anume se uită vizitatorii când observă tabloul. Datele vizuale arată că ochii le sunt atrași de iad: privirea oamenilor rămâne îndelung fixată asupra peisajului infernal al caznelor și torturii. Idilicul tablou al paradisului abia dacă e băgat în seamă. Grădina Edenului – în istorie ca și în pictura lui Bosch – este doar placa turnantă către infern.
Pe mine nu mă surprinde această concluzie. Nu mă surprinde chiar deloc: ce să vezi în Eden, în afară de un Dumnezeu care îi unește pe Adam și pe Eva într-un decor câmpenesc populat cu dobitoace pașnice? Eu aș radicaliza întrebarea: ce să cauți acolo? Ce dracu’ să faci în rai? Altceva decât să zaci într-o beatitudine veșnică? Să stai, contemplativ, condamnat la fericire sufletească, în compania îngerilor și a sufletelor deztrupate ale celor fără de păcate. Raiul e apoteoza post-apocaliptică a plictisului.
Dante Alighieri, omologul literar al lui Hieronymus Bosch ca arhitect al lumii postexistențiale, este autorul apocrif al celei mai puternice declarații de iubire rostite vreodată: „dacă și după moarte oamenii iubesc, te voi iubi și eu, și mai bine cu tine în iad, decât fără tine în paradis”. Eu nu am nevoie de Beatrice pentru a alege iadul: decât plictisul paradisiac al beatitudinii eterne, mai bine grotescul carnal al groazei infernale. Acolo, în subteranele iadului, se petrece acțiunea postumă. Acolo e viața (de apoi). Acolo aș vrea să fiu și nu văd cum s-ar putea.
Iadul există. Și nu e în Comedia lui Dante sau în tabloul lui Bosch. Iadul nu e în alții, cum spune Sartre (L’enfer c’est les autres), și nici măcar în noi. Iadul există între noi, prin noi și printre noi. Iadul dintre noi există între mine și tine, în ceea ce facem sau nu facem unii cu alții. Iadul salășluiește în imaginarul politic al relațiilor interumane concretizat în „aici și acum”-ul existenței sociale. Iadul este bolgiile în care ne îngropăm îngropându-i pe alții. Aici sunt(em) deja și nu văd cum am putea evada într-o lume mai bună.” SURSA
INSIDER 2: „Pe spatele unuia dintre personajele din iad este desenată o partitură. Dar cum sună această melodie din secolul 15? Aranjat în stilul epocii (partitura muzicală din spate este doar un riff scurt menit să se repete) și interpretat pe Lute, Harp și Hurdy-Gurdy de James Spalink. Melodia se bazează pe transcrierea Ameliei Hamrick.
Aşa sună muzica după 600 de ani în iad: Fermecător!” SURSA
INSIDER: „Pe o cabină a paznicilor din Parcul Carol sunt lipte două abţibilduri cu „bebe la bord” care avertizează trecătorii că ordinea publică este bine asigurată. Oare cei de la Guard One angajează fără limită de vârstă sau doar ne spun indirect că nu trebuie să ne bazăm pe paznicii lor?! Cât despre panourile care ne roagă să păstrăm „curăţeni”, cei din primărie ori vorbesc prescurtat de la prea mult scris pe Facebook, ori au făcut economie de litere din lipsă de buget!”
INSIDER: „Am trecut astăzi prin Herăstrău pe Aleea Michael Jackson şi cu tristeţe am observat că monumentul dedicat Regelui muzicii pop se cam descompune. Plăcuţa pe care cu mândrie Sorin Oprescu îşi anunţă contribuţia stă să cadă! Au trecut aproape 5 ani de când a fost ridicat în urma unei petiţii semnate de aproape 20.000 fani. „His music will live forever” scrie pe monument. Din păcate nu şi monumentul!”
INSIDER: „A fost o acţiune pregătită din timp cu atenţie, pentru care am hotărât să mergem o mână de oameni (pentru început), cu un mesaj foarte clar. Perimetrul în care impresionantul Sediu OMV se află, este enorm, multe alte firme precum şi o Universitate fiind în acelaşi campus, care desigur au văzut mesajele noastre (spre disperarea OMV), marea majoritate salutându-ne de la geamurile birourilor, încurajând acţiunea noastră.
Se pare că OMV a deranjat şi multă altă lume din Austria. Cea mai mare reuşită a fost ca încă de la început, patru reprezentanţi OMV au ieşit să discutăm. Discuţia a durat o oră, timp în care i-am copleşit cu argumente şi dovezi, iar cel mai important este că s-au declarat deschişi la dialog, ceea ce aproape nici o mare companie nu a făcut, mai ales reprezentanţi din Sediul Central. Ne-au pus la dispoziţie datele lor de contact, iar o echipă OMV ne va sta la dispoziţie pentru dialog!
Mesajele noastre au fost văzute de sute de angajaţi şi trebuie să spunem că nu le-a picat bine. În final, oripilaţi de tragediile din România prezentate de noi, reprezentanţii OMV ne-au sugerat ca românii să protesteze şi în faţa sediilor PETROM din România, căci le sunt parteneri – OMV PETROM!” DETALII
INSIDER: „Deşi atât biologia cât şi mecanica sunt pasiunile mele, expoziţia mi s-a părut o aiureală, iar taxa de intrarea cam piperată. De departe cel mai interesant exponat este girafa din afara expoziţiei.”
Grand Cosmos, spaţiul expoziţional din Băneasa Shopping City, găzduieşte până pe 27 aprilie The Robot Zoo. Expoziţia dezvăluie mecanismul funcţionării animalelor prin reprezentarea biomecanicii unor exemplare robotizate de dimensiuni foarte mari, comparativ cu dimensiunile reale ale respectivelor animale. Pe o suprafaţă de aproape 500 de metri pătraţi, opt animale-robot şi peste zece staţii de activităţi interactive ilustrează caracteristicile vieţii animalelor. Program: luni-duminică între orele 10-22. Intrare: adulţi – 21 lei; copii sub 12 ani – 18 lei; copii sub 3 ani – gratuit. DETALII