INSIDER: „Tatra Ice Dome Hrebienok – Slovacia. Din 2013, în fiecare toamnă, la Hrebienok, o platformă montană cu altitudinea de 1.285 metri din munții Tatra, se construiesc din blocuri de gheață, replici la o scară mai mică ale unor catedrale celebre. Sculptorul slovac Adam Bakos coordonează o echipă internațională de 20 de cioplitori din Slovacia, Cehia, Polonia și Germania, care transformă blocuri brute de gheață în monumente de o precizie arhitecturală remarcabilă. Tema fiecărei ediții este păstrată strict secretă până la deschidere și se schimbă complet în fiecare an. În cei 13 ani de existență, au fost reproduse fragmente ale celor mai cunoscute clădiri sacre ale lumii: Gotica Pragheză, Bazilica Sfântul Petru din Roma, Sagrada Familia, Notre-Dame de Paris, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Catedrala Santiago de Compostela, Westminster Abbey, și altele.” SURSA
N.R.: „Templul de Gheață din Tatra a intrat în cel de-al treisprezecelea sezon, de data aceasta aducând un omagiu la doi papi Papa Francisc, care a decedat în 2025, si Papa Leon al XIV-lea, succesorul sau. Simbolic marchează sfârşitul unei ere şi începutul altela, aducând o temă cu profunzime spirituală, precum si artistică – Habemus papam. Bazilica Sfântul loan din Lateran, Roma. Cea mai populară atractie de iarnă de la Hrebienok (1.285 m deasupra nivelului mării îşi primeste vizitatorii în perioada 14 noiembrie 2025 – 19 aprilie 2026 şi, ca întotdeauna, intrarea este gratuită.
Bazilica Sfântul loan din Lateran Mama tuturor bisericilor – Construită din 225 de tone de gheaţă şi 1.800 de blocuri de gheata, capodopera din acest an este inspirată de Bazilica Sfântul loan din Lateran din Roma biserica principală a oraşului si sediulا oficial al Papei în calitate de episcop al Romei. Bazilica din Lateran deține cel mai înalt rang printre bisericile catolice și este adesea numită Mama și Capul tuturor Bisericilor din oraș și din lume. Bazilica de gheață prezintă elemente tipice Lateranului statui ale Apostoliior, Uşa Sfântă, Altarul Papal şi Scaunul Papal (Cathedra Papalis), unde un papa nou ales îşi începe simbolic slujirea petrinä. Altarul Papal (Altare Papale) formează inima spirituală a întregii bazilici. În biserica adevărată, acesta se află deasupra moaştelor Sfinților Petru şi Pavel, apostolii pe a căror credinţă a fost construită Biserica, Scaunul sau Tronul Papal (Cathedra Papalis), plasat în spatele altarului, simbolizează autoritatea papală și conducerea spirituală. Cuvântul cathedra (scaun) a dat naștere și termenului catedrala un templu unde locuieste episcopul. Reprezintă slujirea mai degrabă decât puterea de pe acest scaun, Papa învață și călăuzește Biserica ca succesor al Sfântului Petru.
O caracteristică complet nouă din acest an permite vizitatorilor să treacă printr-un tunel de gheață care duce direct la structura principalä. La leşire, sunt întâmpinați de fațada monumentalä a Bazilicii Sfântul loan din Lateran, Încoronată cu statui ale celor treisprezece apostoli. În partea dreaptă vizitatorii vor gäsi Ușa Sfântä, simbol al credinţei şi speranței, care, în bazilica adevărată, este deschisă doar o dată la 25 de ani în timpul Anulul Jubiliar. 2025 este cel mai recent Jubileu, conferind temei din acest an o semnificație și mai profundă în stânga, Altarul Papal este înconjurat de portretele celor mai recenți sase papi Leon al XIV-lea, Francisc, Benedict al XVI-lea, loan Paul al II-lea, loan Paul I si Paul al Vi-lea, împreună cu Scaunul Papal. Împreună, formează o imagine emotionantă a credintei, tradiţiei si slujirii
Pentru vizitatorii atenți, există o mică provocare să găsească cinci flori de floarea-soarelui din Tatra, sculptate în structura de gheață. Cupola are un diametru de 25 de metri și o înălțime de 10.7 metri. Atmosfera este amplificată şi mai mult de operele de artă din sticlă ale lui Achilleas Sdoukos, al căror joc de lumini ridică arhitectura de gheață la un nivel complet nou.” DETALII
INSIDER: „Timișoara – decoruri de Paște în Piața Victoriei (Operei). foto Siky Marco” SURSA
N.R.: „Târgul de Paşte – Timișoara între 27 martie şi 14 aprilie, călătorie între piețele istorice ale oraşului: Piaţa Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piaţa Unirii. Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta şi comunitatea se întâlnesc în inima oraşului. Se pornește din Piaţa Victoriei, în fața Operei există o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timişoara şi de artişti locali consacrați.
Traseul continuă pe strada Alba-lulia, cu decorațiuni suspendate care ghidează vizitatorii spre următoarele zone ale târgului. În Piaţa Libertăţii, accentul cade pe comunitate, gastronomie şi meşteşuguri – produse locale și preparate tradiționale. Piaţa Sfântul Gheorghe devine un spaţiu dedicat celor mici în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, şi activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timişoara. Călătoria se încheie în Piaţa Unirii, loc simbolic al oraşului, care invită publicul să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale. Târgul de Paşte Timişoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primāria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură şi co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timişoara” DETALII
INSIDER: „Azi s-a transportat antimaterie pentru prima dată în istorie. Este foarte dificil, pentru că trebuie ținută în vid, la temperaturi aproape de zero absolut, în câmpuri magnetice puternice, care o țin fixă. Dacă nu e fixă poate intra în contact cu materia, moment în care se anihilează într-un flash. Un singur gram de antimaterie care explodează la contactul cu materia produce o explozie de două-trei ori mai puternică decât cea de la Hiroshima. E cea mai bună demonstrație a ecuației E = mc². O cantitate infimă de materie, 2 grame, este convertită într-o cantitate uriașă de energie. Cantitatea de antimaterie transportată acum este infimă: 92 de antiprotoni. Adică mult mai puțin decât o trilionime de gram. Antimateria e foarte greu de creat și de păstrat. Se spune că ajunge la 65 de trilioane de euro pentru un gram. Azi se testează transportul pentru că va trebui să fie dusă spre alte laboratoare. Chiar acum se construiește alt laborator la Düsseldorf, pentru că la CERN sunt câmpuri magnetice foarte puternice care împiedică experimentele cu antimaterie. Experimentele care se vor putea face la noul laborator vor fi ca și cum te uiți la ceva cu un microscop de o mie de ori mai puternic. Una dintre utilizările antimateriei este propulsia pentru rachete. Putem ajunge mai repede, mai departe. Un zbor până la Marte ar dura zile, în loc de multe luni. Doar că am avea nevoie de miligrame sau grame de antimaterie. Antimateria este combustibilul cu cea mai multă energie. Când se anihilează, la contactul cu materia, este aproape 100% conversie în energie. În momentul ăsta, chiar dacă CERN ar produce antimaterie tot anul, non-stop, și dacă toată ar putea fi stocată fără pierderi, ar produce doar 0.00000000000000003 grame. Pentru a produce un singur gram de antimaterie, la ritmul de acum, ar fi nevoie de 33 de cvintilioane de ani. Adică ar dura de două milioane de trilioane de ori mai mult decât vârsta Universului. Totul a decurs bine azi. Deci antimateria se poate transporta. Chiar dacă se anihila, explozia rezultată era foarte mică și ar fi putut fi detectată doar de un osciloscop foarte sensibil.” SURSA
INSIDER 1: „De mult îmi doream să vizitez Palatul Culturii din Iași, dar cu fiecare ocazia de a vizita acest frumos oraș nu reușeam din cauza programului foarte aglomerat. Mă bucur că am reușit cu aceasta ocazie Impresionant, văzut din interior … mai ales camera voievozilor, camera tronului și catafalcul unde sunt rămășițele lumești ale domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghica. Să mergeți să vizitati când aveți ocazia, avem o țară foarte frumoasă. 💙💛❤️” SURSA
INSIDER 2:”Rămășițele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri, 7 noiembrie 2025,de la Le Mée-sur-Seine, din Franţa și au ajuns în aceeași seară la București. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 8 noiembrie 2025 au fost depuse la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Liturghia de hram și un Parastas pentru eroi.
Duminică 9 noiembrie 2025, sicriul cu rămășițele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka a fost depus pe un catafalc din Sala Unirii la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată de președintele Nicuşor Dan în semn de profund respect și considerație pentru memoria ultimului domn al Moldovei – „Bine ai venit acasă, Măria Ta!”
Osemintele domnitorului au ajuns luni, 10 noiembrie 2025, la Focșani și depuse pe un catafalc în foaierul Muzeului Vrancei, vrâncenii putând aduce omagiu, timp de două zile, ultimului Domn al Moldovei. Pe 12 noiembrie 2025, au ajuns la Iasi și depuse la Palatul Culturii, iar ulterior vor fi reînhumate într-un loc special amenajat în apropiere. După ce termenul inițial de 30 de zile a fost depășit, osemintele au rămas depuse la Palatul Culturii din lași. Primarul Iașiului, Mihai Chirica preciza că osemintele vor fi înhumate în „pământul sfânt din preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din laşi”, dar ceremonia de reînhumare a fost reprogramată pe 24 apoi pentru 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România. Autorităţile par să se fi abătut de la planul iniţial iar până se reorganizează rămășițele pământești rămân depuse la Palatul Culturii din lași. Au trecut aproape 5 luni…”
PALATUL CULTURII, Iasi: „După aproape 170 de ani, rămăşiţele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807-1857), ultimul conducător al Moldovei şi un mare reformator al epocii moderne, au fost aduse înapoi pe pământ românesc. Ele au fost depuse cu onoruri la Palatul Culturii, unde publicul este invitat să îşi prezinte omagiile timp de 30 de zile, înainte de ceremonia de reinhumare (12 noiembrie 2025 – 03 aprilie 2026).
Ceremoniile oficiale au fost organizate de Familia Ghyka, in parteneriat cu Jandarmeria Română, Preşedinţia României, Primária Municipiului laşi, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focşani, Televiziunea Română, TAROM şi Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.” DETALII
N.R.: „Grigore Alexandru Ghica (n. 27 august 1804, Botoşani, Moldova – d. 24 august 1857, Le Mée-sur-Seine, Île-de-France, Franţa[2]) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 octombrie 1853 și din octombrie 1854-3 iunie 1856. A fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraş Sturdza. Acesta, Alexandru C. Ghica, a fost „protector al teatrului românesc la începuturile sale, unul dintre puținii mari boieri respectați.” Grigore Alexandru Ghica a avut o singură soră, Elena (1801-1889), căsătorită cu polcovnicul rus Pavel Şubin.
La 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, la curtea domnească din laşi, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturza, fiica domnitorului loniță Sandu Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu.
Cuplul a avut patru copii înainte să divorţeze în 1833: Constantin (Costachi); a fost în timpul domniei tatălui său postelnic, Mare Ban al Moldovei, magistrat și membru la Curtea de Casaţie; lon (lancu); a fost numit de tatăl său locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc; ulterior a devenit general și agent diplomatic al României la Petersburg; Alexandru (Alecu); Catinca; s-a căsătorit în 1847 cu Nicolae Mavrocordat și a avut o fiică, Elena.
În 1833, Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargiu, fiica lui lordache Catargiu și a Elisabetei Rosetti. Grigore și cea de-a doua soție au avut două fete: Aglaie și Natalia; Natalia a fost căsătorită cu Constantin Balş, şeful poliției. În 1839 soția sa moare la Chişinău, la doar 26 de ani la două ore după ce naște o a treia fiică, loana, care nu va apuca să trăiască. Cele două fete au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Şubin, la Vaslui şi Slobozia. La vârsta de 8 ani, Aglaie este adusă de tatăl ei la lași la pension, iar la 12 ani este trimisă la Viena la institutul de domnişoare van Demerzel, unde ajunge și sora ei mai mică, Natalia, în 1848. În 1850 Aglaie s-a căsătorit cu ministrul de justiție Răducanu Rosetti, mai mare decât ea cu 19 ani și foarte bogat. Aglaie, soția lui Răducanu Rosetti, a fost mama cunoscutului istoric Radu Rosetti.
După ce a ieşit din domnie, Grigore Ghica s-a stabilit în Franţa unde a cumpărat castelul din Le Mée, lângă Melun (departamentul Seine-et-Marne).
În exil la Paris, Grigore Ghica a avut doi copii, Grigore şi Ferdinand, cu metresa sa, văduva Marie Prudence Euphrosine Leroy, cu care s-a căsătorit, pentru a treia oară, la 9 noiembrie 1856. A cerut o audiență la Napoleon al III-lea pentru a pleda cauza Unirii Principatelor, însă a fost refuzat. Ghica a pus refuzul audienței în legătură cu unele pamflete denigratoare apărute după ieşirea lui din domnie, însă cauza adevărată era dorința împăratului să nu nemulțumească Anglia, potrivnică Unirii.
La 24 august 1857, ca o consecință a neurasteniei, se sinucide prin împuşcare în cap, cu o armă de vânătoare, la castelul său din Le Mée (astăzi localitatea se numește Le Mée-sur-Seine). Gestul fatal s-ar explica atât prin refuzul lui Napoleon al III-lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor Balș de a constitui o comisie de anchetă însărcinată cu analiza gestiunii administrative și financiare, dar şi, mai ales, prin publicarea broşurii infamante Revista domniei prințului Grigore Ghica de un membru al partidei naționale (1856) care îi atribuia malversaţii şi hoţii ruşinoase (L. Boicu, op. cit. p. 175). În testamentul său, fostul domnitor scria: „Sînt victima unei trame abominabile: cît de nevinovat sînt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină. Aştept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu…”
A fost înmormântat în Le Mée-sur-Seine, dar în noiembrie 2025, în urma eforturilor urmaşilor săi, rămășițele lui Ghica au fost aduse în România, pentru a fi reînhumate la laşi.” DETALII
Zodiac12: „Scurt studiu comparativ despre astronomie, mit, simbol şi memorie culturală
1. Prolog: Dragonul care veghează Polul În fiecare noapte senină, dacă ridicăm privirea spre nord, vedem o scenă cosmică ce pare nemișcată. Dar această liniște este o iluzie. Axa Pământului se clatină lent, desenând un cerc uriaș pe cer în aproximativ 26.000 de ani. În centrul acestui cerc se află o constelație veche, enigmatică, încolăcită ca un șarpe în jurul Polului Nord ceresc: Draco. Această poziție privilegiată — centrul cercului precesional — a făcut ca Draco să fie, timp de milenii, un reper cosmic, un „gardian al polului”, un simbol al stabilității în mijlocul schimbării. În jurul anului 2800 î.Hr., steaua Thuban (α Draconis) a fost chiar steaua polară, marcând nordul ceresc cu o precizie uimitoare. Așadar, dacă ar exista un „șarpe cosmic” care să păzească un centru sacru, un axis mundi, un loc al începuturilor, acesta ar fi Draco. Dar poate fi el adevăratul Șarpe al Grădinii Edenului? Pentru a răspunde, trebuie să traversăm discipline: astronomie, mitologie, exegeză biblică, ezoterism, artă și cosmologie simbolică.
2. Edenul ca spațiu cosmic, nu geografic În tradiția biblică, Edenul este descris ca un loc al începuturilor, un spațiu în care cerul și pământul se întâlnesc. Dar textul nu oferă coordonate geografice clare. În schimb, oferă simboluri: un râu care se împarte în patru, un pom al vieții, un pom al cunoașterii, un șarpe care vorbește. În hermeneutica modernă, unii cercetători au sugerat că Edenul nu este un loc fizic, ci un spațiu mitic, o hartă a conștiinței sau chiar o hartă a cerului. În acest context, șarpele nu ar fi o reptilă, ci un arhetip, un simbol al cunoașterii, al tentației, al ciclurilor cosmice. Dacă Edenul este o hartă a cerului, atunci pomul vieții ar putea fi axa lumii, iar șarpele ar putea fi constelația care se încolăcește în jurul axei. Aceasta este exact poziția lui Draco.
3. Draco – Dragonul polar și memoria precesiei Constelația Draco este una dintre cele mai vechi constelații cunoscute. Civilizațiile antice au observat că, în timp ce alte stele par să se rotească în jurul Polului Nord ceresc, Draco rămâne aproape de centrul acestui dans. Thuban – Steaua Polară a Egiptului antic – În jurul anului 2800 î.Hr., Thuban era steaua polară. Piramidele egiptene, în special Marea Piramidă, par să fie aliniate cu această stea. Pentru egipteni, nordul era direcția nemuririi, iar stelele circumpolare — „stelele care nu mor”. Draco era, astfel, gardianul nemuririi. Precesia echinocțiilor și rolul lui Draco – Precesia este o mișcare lentă a axei Pământului, care face ca poziția stelei polare să se schimbe în timp. Draco se află în centrul acestui cerc precesional. Această poziție unică i-a conferit un statut sacru în multe culturi. În miturile grecești, Draco este identificat cu Ladon, șarpele care păzea merele de aur ale Hesperidelor — un pom sacru, un „pom al vieții”. Paralela cu Edenul este izbitoare.” CONTINUARE
INSIDER: „Păunii de la ,,Casa lui Ceaușescu” (Palatul Primăverii) sunt urmașii celor care i-au aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Liberi să colinde curtea, se așază în cele mai ciudate locuri, pe elemente decorative ale fațadei, cornișe și acoperiș, și execută zboruri scurte pe deasupra capetelor noastre. Nu este, de fapt, de mirare, doar că, obișnuindu-ne cu ei în voliere joase, aveam impresia că nu pot zbura aproape deloc. Iată însă că găinile acestea mari și cu cozi impresionante sunt și ele, măcar în parte, stăpânele văzduhului. 🦚” SURSA
N.R.: Păunul (Pavo cristatus) este una dintre cele mai spectaculoase și recunoscute păsări din lume, fiind admirat pentru trena sa colorată şi comportamentul de afişare a penajului. Există trei specii principale (indian, verde și de Congo), iar păunii albi sunt rezultatul unei modificări genetice numită leucism, care le dă culoarea albă, dar ochii rămân închişi la culoare. Originar din India şi Sri Lanka, păunul este considerat o pasăre sacră în multe culturi, simbolizând frumusețea, regalitatea şi nemurirea. În prezent, păunii sunt păsări populare în grădini zoologice, parcuri şi reşedinţe nobiliare, dar în sălbăticie, unele specii, precum paunul verde (Pavo muticus), sunt ameninţate de pierderea habitatului şi vânătoare.
Masculii sunt cunoscuți pentru trena lor impresionantă (care poate atinge 2 metri lăţime) alcătuită din pene lungi şi irizate, care sunt desfășurate în timpul dansului nupțial pentru a atrage femelele. Ceea ce numim „coadă” la păun sunt de fapt penele de acoperire a cozii, care pot reprezenta peste 60% din lungimea totală a corpului său. Masculii îşi pierd trena anual – Dupā sezonul de împerechere, păunii isi năpârlesc penele lungi, care cresc din nou în lunile următoare. Femelele aleg masculii cu cele mai strălucitoare trene – Studiile au arătat că mărimea și intensitatea culorii trenei influențează succesul reproductiv al masculilor. Deşi este o pasăre de dimensiuni mari, păunul poate zbura pe distanțe scurte şi este un excelent alergător și căţărător, petrecând mult timp în copaci pentru a evita prădătorii.
Nume comun – Păun; Nume ştiinţific – Pavo cristatus (paunulindian), Pavo muticus (păunul verde), Afropavo congensis (păunul congolez); Durata medie de viaţă – 15-25 ani în sălbăticie / până la 40 de ani în captivitate; Viteza maximă – Aproximativ 16 km/h la sol, dar poate zbura pe distante scurte; Înălţime – 90-125 cm (fără trenă); Lungime – 1,5-2,3 metri (incluzând trenä); Greutate – 3-6 kg (masculi), 2,5-4 kg (femele); Tip de dietă- Omnivor (seminte, fructe, insecte, mici vertebrate, chiar serpi veninoși); Principalii prădători – Leoparzi, vulpi, câini sălbatici, serpi mari, oameni (braconaj);
Dimensiuni mari – Masculii pot ajunge până la 2,3 metri lungime (incluzând trena), iar femelele sunt mai mici, māsurând în jur de 90 cm-1,2 metri. Trena masculului – Formată din peste 200 de pene, trena este utilizată pentru impresionarea femelelor şi conţine modele numite „ochi”. Penaj irizant – Culoarea spectaculoasă nu provine din pigmenti, ci din structura microscopică a penelor, care reflectă lumina in diferite unghiuri. Femelele au un penaj mai discret – Sunt predominant maro şi gri, ajutându-le să se camufleze in vegetatie atunci când isi clocesc ouăle. Creasta pe cap – Ambele sexe au o creastă distinctivă, care joacă un rol în comunicare si afişare. Păunii au 11 feluri de strigăte, care pot fi auzite de la peste 1 km distanţă, fiind folosite pentru comunicare şi avertizarea pericolelor. Picioare puternice şi gheare ascuțite – Adaptate pentru alergare şiautoapărare, masculii pot ataca folosindu-şi ghearele. Păunul este o pasăre teritorială şi agresivă – Poate ataca alți masculi sau chiar propria reflecție în oglinzi, dacă îşi simt teritoriul amenințat.
Păunii sunt păsări semi-sociale, care trăiesc în grupuri mici, numite haremuri, alcătuite dintr-un mascul dominant şi mai multe femele. Aceştia sunt activi ziua şi işi petrec majoritatea timpului pe sol, căutând hrană şi afişändu-şi trena. Păunii au un sistem de reproducere poligam, masculii având mai multe partenere. Femelele isi aleg partenerul in funcție de dimensiunea și frumusețea trenei acestuia. Vårsta maturităţii sexuale: 2-3 ani; Sezonul de împerechere: Martie – lunie (sezonul ploios); Tip de reproducere: Ovipar (depune ouă). Număr de ouă per cuib: 4-8 ouă; Perioada de incubație: 27-30 zile; Durata de îngrijire a puilor: 2-3 luni. Speranța de viaţă: 15-25 ani (sälbäticie), până la 40 ani (captivitate). Procesul de Reproducere, Dansul nuptial – Masculul îşi deschide trena şi tremură uşor penele pentru a atrage femelele. Femelele aleg masculii cu trenele cele mai mari şi mai strălucitoare, deoarece acestea indică o bună sănătate genetică. Femela işi construieşte un cuib la sol, ascuns între iarbă sau frunziș. Puii sunt precociali, adică ies din ou acoperiţi cu pene şi capabili să meargă. După câteva zile, puii încep să se deplaseze şi să îşi urmeze mama.
Păunul în Istoria Omenirii. În Imperiul Roman, păunii erau crescuţi ca simbol al statutului social şi erau sacrificați în ospăturile regale. În Evul Mediu, păunii erau ținuți în curțile regale europene ca simboluri ale nobilimii. Mitologia greacă – Păunul era pasărea sacră a zeiţei Hera, soția lui Zeus. Se spune că ochii de pe penele päunului provin de la gigantul Argus, care avea o sută de ochi şi care a fost transformat de Hera in această pasăre care simbolizează gloria şi eternitatea. Hinduism – În India, pâunul este pasărea sacrá a zeului Kartikeya, iar zeiţa Saraswati, protectoarea întelepciunii, este adesea reprezentată lângă un paun alb. Päunii sunt consideraţi un simbol al purităţii şi al cunoaşterii, este pasărea națională a Indiei și în religia hindusă, „ochii” de pe pene reprezintă ochii zeilor. Budism – Păunul este văzut ca un simbol al compasiunii şi al nemuririi, deoarece se spune că poate transforma otrăvurile în frumusețe, la fel cum oamenii pot transforma suferinţa în înțelepciune. Creştinism – Păunii sunt menționați în Biblie ca fiind prețioase bunuri aduse din Asia pentru Regele Solomon. În Evul Mediu, păunul era asociat cu viața veşnică şi învierea lui lisus, deoarece se credea că păunulare o carne care nu putrezește niciodată.
China – Păunii simbolizează norocul, prosperitatea şi succesul. În perioada imperială, penele de paun erau rezervate nobililor si generalilor. Protector împotriva spiritelor rele – În multe culturi asiatice şi arabe, päunii sunt considerati un simbol al protecției, iar penele lor sunt pästrate în case pentru a alunga energiile negative. În Europa medievalä, exista o superstiţie conform căreia păstrarea penelor de păun în casă aduce ghinion și conflicte. Păunul ca pasăre mesager În unele legende indiene, päunii sunt trimişi de zei pentru a transmite mesaje către oameni. Mitologia persană – în tradițiile persane, päunul este descris ca o pasăre cerească, simbolizând frumuseţea şi eternitatea.
Multe branduri de modă şi design interior folosesc păunul ca simbol al eleganţei şi rafinamentului. Motivele inspirate de păuni sunt folosite pe ţesături, mobilier şi bijuterii. Compania americană NBC are un păun în logo, reprezentänd diversitatea şi creativitatea.
România – Zona etnografică a Ținutului Năsăudean este cunoscută în ţară şi peste hotare prin frumuseţea portului tradiţional. Un element care detașează această zonă de toate celelalte, prin specificul său şi întregeste imaginea acestui port, este clopul cu păun, una dintre piesele importante ale costumului bărbătesc. El a devenit un simbol al acestor meleaguri străbune şi este pus semn de intrare în judeţul Bistriţa-Năsăud. Această podoabā vestimentară îşi are originea în comuna Salva şi se purta doar în câteva sate din jurul localității, unde este atestată pentru prima oară la începutul secolului al XX-lea. Majoritatea tinerilor de pe meleagurile năsăudene au devenit treptat purtătorii clopului cu păun, cuprinzând satele de pe Valea superioară a Someşului Mare, a Sălăuţei, a Rebrei şi într-o măsură mai mică pe Valea Ilvelor.
Istoricii presupun că ideea împodobirii clopului obişnuit cu pene de păun ar proveni de la modelul coifului roman care avea la baza calotei ornamente din pietre prețioase ori semiprețioase, continuate cu o creastă (crista) longitudinală în care se fixau pene colorate, în funcţie de natura armei şi a gradului militar. După culoarea şi forma penajului, ostaşii puteau fi recunoscuți uşor în orice împrejurare. Arta confecţionării acestei părţi componente din costumul popular aparţine meşterilor din comuna Salva.
Clopul este confecţionat dintr-o stofă de culoare neagră pe care este aşezată o roată, un evantai din pene de päun, legate între ele cu ceară și puse pe mai multe straturi. Fiecare clop poate avea, trei, cinci sau șapte rânduri de pene, iar numărul lor exprimă bunăstarea familiei din care provine feciorul respectiv. Pentru un clop cu mai puține rânduri sunt necesare 100 de pene, lar într-unul cu şapte rânduri întră câte 600-700, ceea ce înseamnă că trebuie adunate penele de la 7 păuni, iar pentru a finaliza lucrarea e nevoie de două zile de muncă. În ceea ce privește preţul, acesta pornește de la clopul cel mai simplu, în valoarede 600 lei şi ajunge la 2000, pentru cel cu mai multe rânduri. Penele sunt obținute de la pâunii crescuţi în gospodăria proprie a meşteşugarului sau a altor locuitori din sat. Purtatul clopului de-a lungul timpului a fost o adevărată competiție în lumea satului näsäudean. Chiar şi feciorul mai puțin instärit se străduia să îşi întregească costumul. Se purta înainte de căsătorie, după care, clopul era vândut, pentru că era cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai costisitoare parte a costumului tradiţional ori lăsat moștenire urmașilor. La Sângeorz Bai, fetele poartă pe cap păunițele care constau dintr-o bentiță cusută cu multe mărgele și cu două pene de păun aşezate lateral în dreptul urechilor. Oriunde veți vedea un clop cu păun, puteți fi siguri că acesta este din județul Bistrița-Năsăud.
INSIDER: „Într-o fabrică veche din zona Pantelimon – București, am dat peste ceva neașteptat: un capac de canal pe care scrie „Bucuresci Canalisare”. De ce e interesant? Pentru că „Bucuresci” era modul în care se scria numele orașului acum mai bine de 100 de ani, înainte de reforma ortografică de la începutul secolului XX. Asta înseamnă că acest capac ar putea fi turnat undeva între 1890 și 1904. Dacă e așa… obiectul acesta a supraviețuit peste 120 de ani, trecând prin imperii, războaie, comunism și România modernă… iar azi stă uitat într-o fabrică abandonată. Uneori, cele mai vechi bucăți de istorie nu sunt în muzee… sunt chiar sub picioarele noastre. ” SURSA
INSIDER 2: „Sunt mai multe în București pe George Enescu și în Amzei, pe Dr. Sion, Parcul Carol căutaţi-le și faceți colecția, e o pagină pe FB numai cu capace de canal din toată lumea. E interesant!”
INSIDER 3: „Forma „Bucuresci” a fost grafia oficială și uzuală a numelui capitalei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind utilizată pe scară largă în documente de stat, hărți, timbre și inscripţii pe clădiri până la reforma ortografică din 1904. Din punct de vedere documentar, localitatea scrisă Bucuresci este menționată pentru prima dată într-un act emis de Vlad Țepeș în 1459!”
INSIDER 4: „Sunt turnate în Franţa la Saint Gobain și și un singur S în franceză et Z deci de unde canalisare. Există, sunt prin tot Bucureștiul, în incinta Apaca există capace cu antetul Lemaître…”
INSIDER 5: „În Gara de Nord, pe la intrare, undeva în față la metrou, lângă tabela de afişaj a trenurilor.”
INSIDER 6: „Dacă privim cum a fost proiectat vedem că erau niște ingineri mai formați ca actualii în sensul că dacă treci cu mașina peste el nu trosnește așa de tare. Adică, l-au gândit să fie drept în planeitate. Actualele capace aproape te sperie când treci peste ele și strică în maxim 5-6 ani, ăsta a rezistat 120 ani. Și peste 200 de ani este la fel!”
INSIDER: „Văzută când eram în armată. Perfect vizibilă cu ochiul liber, chiar în centrul cerului. Le-am spus celorlalți soldați – țineți minte ce vă arăt, asta se vede o dată în viață!”
OBSERVATORUL ASTRONOMIC „Victor Anestin” Bacău: „23 martie 1995 – cometa Hale-Bopp Material realizat de muzeograf Bogdan Mihăilă. Pe 23 martie 1995, doi astronomi amatori, Alan Hale și Thomas Bopp, au observat o pată difuză în apropierea roiului globular M70. Nu era un defect de ochelari și nici o stea care „ieșise la plimbare”, ci viitoarea vedetă a anilor ’90: Cometa Hale-Bopp (C/1995 O1 (Hale-Bopp). Ce a făcut-o specială? În primul rând, dimensiunea nucleului – estimată la aproximativ 60 km în diametru, mult peste media cometelor (conform NASA/JPL). În al doilea rând, activitatea intensă: producea cantități impresionante de gaz și praf, formând două cozi clar vizibile – una de praf, gălbuie și curbată, și una ionică, dreaptă, albastră. Practic, avea „accesorii” cosmice. A devenit vizibilă cu ochiul liber în 1996 și a oferit un spectacol memorabil în primăvara lui 1997, rămânând observabilă luni întregi. Pentru comparație, majoritatea cometelor sunt „timide”: apar, clipesc și dispar. Hale-Bopp a stat la „ședințe foto” prelungite. Orbita sa este extrem de alungită, cu o perioadă de aproximativ 2.500 de ani (date NASA/JPL Small-Body Database), ceea ce înseamnă că următoarea apariție va fi undeva prin anul 4380. Să ne notăm în agendă. Dincolo de romantismul serilor senine, cometa a fost un laborator științific: spectroscopia a confirmat prezența apei, a monoxidului de carbon și a altor molecule volatile, oferind indicii despre compoziția primordială a Sistemului Solar. Cometele sunt, la urma urmei, „congelatoare cosmice” care păstrează material de acum 4,6 miliarde de ani. Concluzia? În martie 1995, cerul ne-a reamintit că Universul are simțul spectacolului. Iar noi, cu telescoape sau doar cu ochii ridicați spre noapte, am avut loc în primul rând.” SURSA
INSIDER: „Am văzut adineauri pe YouTube filmul „Two People Exchanging Saliva” al regizoarei franceze de origine română Nathalie Musteață, premiat la Oscar. Filmul e foarte bun și se petrece intr-un Paris distopic absolut sinistru, în care cei care se sărută în public sunt pur și simplu uciși! Băgați direct în niște cutii lungi de carton, că niște sicrie, lipite cu scotch, în care se sufocă și aruncați apoi într-o groapă de gunoi sau în apă! Datorită acestei fobii a sărutului oamenilor li se interzice să se spele pe dinți și periuța și pasta devin obiecte interzise de contrabandă! Oriunde intri ți se verifică mirosul din gură, care trebuie să fie nasol! Oribil, pentru că în ziua de azi (vezi și Povestea slujitoarei a lui Margaret Atwood), când nenumărați șarlatani politici îl invocă pe Dumnezeu, orice regim democratic poate ajunge prin alegeri libere la o dictatură chiar distopica religioasă! Singura, mică rezervă, deși jur că nu sunt ceea ce se cheamă homofob, este că din motive de corectitudine politică, regizorii (sunt 2) au optat ca interzisul sărut să fie făcut de două femei! Oricum filmul, dealtfel alb negru, e foarte bun și merită văzut!” SURSA
N.R.: Oscarurile 2026 au adus unul dintre cele mai surprinzătoare momente din istoria recentă a cinematografiei. Filmul „Two People Exchanging Saliva”, regizat de Natalie Musteață și Alexandre Singh, a câștigat premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj live-action, la cea de- a 98-a ediție a Premiilor Academiei
🏆Victoria nu a fost însă una obișnuită. Categoria s-a încheiat la egalitate cu filmul „The Singers”, un rezultat extrem de rar pentru gala Oscarurilor.
🎓Înainte de a intra în lumea cinematografiei, Natalie Musteață și-a construit o carieră solidă în domeniul artelor vizuale. Regizoarea de origine română deține un doctorat în istoria artei și a organizat numeroase expoziții în Statele Unite.
Filmul, Doi oameni care schimbă salivă (în franceză Deux personnes échangeant de la salive) este un scurtmetraj dramatic în limba franceză din 2024, coproducție realizată în Statele Unite și Franţa, a avut premiera la Festivalul de Film Telluride, în cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului de Film Telluride, pe 30 august 2024.
