INSIDER: „Ați mai pomenit blocuri care se reabilitează termic…deși stau pe niste pungi de dejecții, adevarate bombe ecologice?
“Minunea” de la Răcari (N.R.: județul Dâmbovița) – subsoluri pline ochi cu urină și fecale care încep să iasă pe lângă imobile și să împrăștie un danf greu de suportat.
Culmea, chiar la unul dintre blocurile fără canalizare și unde mustesc dejecțiile menajere, am găsit cabinetul parlamentar al unui senator și filiala locală a partidului de guvernământ (N.R.: Titus Corlățean – senator PSD).
INSIDER: „Muzeul Comunismului a fost inaugurat, în septembrie 2013, la fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu în 1989. Denumirea oficială a Muzeului Comunismului este ”Metamorfozele unui loc al memoriei” şi funcţionează ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească Târgovişte. Încăperile muzeului au fost amenajate în aşa fel încât să arate ca în decembrie 1989.
Astfel a fost amenajat Biroul comandantului, care a servit în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 ca spaţiu pentru vizita medicală obligatorie, anterioară procedurilor judiciare care aveau să aibă loc în acea zi. O altă cameră amenajată este sala în care cuplul Ceauşescu şi-a petrecut ultimele patru zile şi trei nopţi, începând cu 22 decembrie, când la 19.30 au fost aduşi sub escortă de la Inspectoratul de Miliţie Dâmboviţa şi până în ziua procesului şi a punerii în aplicare a sentinţei. Vizitatorii pot vedea şi camera în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu. În faţa fiecărei camere este o plăcuţă cu aceste explicaţii. De asemenea vizitatorii pot merge la zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, în ziua de Crăciun, şi se pot vedea urmele gloanţelor trase în 1989. Adresa: Târgovişte, Bld. Carol I, nr. 49 (lângă gară). Program marți-duminică, orele 9.00-17.00. Intrare: 8 lei. DETALII
În cartea „Ceauşescu la Târgovişte”, a lui Viorel Domenico, Andrei Kemenici relatează ultimele clipe ale soților Ceaușescu înainte de execuție.: „Elena cerea îndurare, se împotrivea chiar. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus. A acceptat inclusiv această umilinţă. Însă plângea. Îi şiroiau lacrimile pe obraz. Şi suspina. În acel moment, când l-am văzut suferind sincer şi profund, m-am retras, m-am ascuns de ochii şi privirile lui. Mi-era ruşine, o imensă ruşine. Dacă el a plâns până la zid, în momentul când a căzut, strigând „Trăiască Republica Socialistă România, liberă şi independentă”, mi-au dat mie lacrimile. (…) Oricum, nu ştiu dacă eroii comunişti mureau strigând lozinci, cum încerca să susţină literatura din epocă, dar Nicolae Ceauşescu a murit exact ca în cărţile alea, ca în filme… DETALII
INSIDER: „Muzeul Memorial George Călinescu”este un muzeu în subordinea Academiei Române dinBucurești, amplasat în Str. George Călinescu nr. 53, sector 1. Muzeul se află într-o casă modestă, care se remarcă prin grădina în care sunt presărate sculpturi. Deși pe net apar tot felul de articole cu prezentarea interiorului Casei Memoriale George Călinescu, inclusiv un program de vizitare, în REALITATE poarta e ferecată cu lanțși lacăt, ruginite de vreme, iar după spusele patronului restaurantului din vecini „e închisă de cel puțin trei ani de când sunt ei în zonă. În interior mai există doar un fotoliu desfundat pe care nu l-a vrut nimeni, restul obiectelor personale ale scriitorului, inclusiv celebru birou, sunt duse la Academia Română. Doar REBU vine regulat sa lase bonurile de confirmare a prestației de colectare a deșeurilor (?!) și din când în când turiști rătăciți.” TEORETIC: „În interior sunt conservate obiectele personale, mobilier, manuscrise, fotografii, documente privitoare la viața și activitatea marelui literat George Călinescu. Sunt expuse biblioteca cu cărțile lui Călinescu, mobilă stil: Aubusson, Empire; covoare orientale; obiecte de artă din China; icoane pe sticlă de Nicula și Făgăraș; tablouri de: Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu.
Biblioteca din Casa memorială George Călinescu este o adevărată enciclopediecu mai multe exemplare ce cuprinde literatura universală (de la hieroglifele chineze la cartea Evului Mediu, la Rilke, Ion Barbu, Valery şi poeţi tineri).
George Călinescuavea o colecţie de autografe la care ţinea mult: Tudor Arghezi semnează pe volumul ,,Versuri” (1936) următoarele: ,,Domnului George Călinescu, pentru mintea, pentru pana, pentru însufleţirea autorului”; Ion Barbu notează în data 25 iunie 1930 pe un exemplar din ,,Joc secund”: ,,Din partea celui capabil chiar de prietenie, o caldă nelumească preţuire” etc.”
Sper că obiectele de patrimoniu sunt expuse în altă parte și nu stau în vreun depozit cu etichete atârnate (deși, recunosc, există și mai rău!), dar mai ales că într-o zi se vor întoarce acasă!
INSIDER: „E frumos afară nu? Vă plac culorile de primavara ale pomilor înfloriți?
Ei bine, primăria sectorului 6 a hotărât că pe Bulevardul Iuliu Maniu sunt prea mulți pomi și prea puține borduri. Așa că, au mai adăugat un rând de borduri, și au scos pomii din rădăcini, așa înfloriți cum erau (lemn de foc).” SURSA
Primarul Gabriel Mutu a declarat că arborii nu se potriveau planului „de peisagistică zonal”. Acesta a mai precizat că, arborii înfloriți vor fi replantați în alte zone ale sectorului mai „deficitare în spațiu verde”.
INSIDER: „Pe 27 Martie de Ziua Mondială a Teatrului (a 70-a aniversare) iubitorii Teatrului Odeon au avut parte de o incursiune inedită, prin spații nedestinate publicului. La subsol s-a intrat în atmosfera shakesperiană a celei mai recente premiere, HAMLET (regia Dragoș Galgoțiu), trecând prin decorul spectacolului.
În Sala Studio actorii viitoarei premiere, DELIRIUM de Enda Walsh, (adaptare după FRAȚII KARAMAZOV de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci) au fost prezenți în decorul lor, creat de Adrian Damian.
În Galeria Odeon (foaier Sala Studio) s-a admirat FRUMUSEȚEA NEVĂZUTĂ a Teatrului Odeon, iar la etaj, Calea Victoriei de la înălțimi și de caricaturile lui Marius Damian.
În baza unei semnături spectatorii au avut o experiență de neuitat deasupra scenei Sălii Majestic FOTO: Ana Maria Moldovan / Micafotografa #teatrulodeon #hailateatru #ziuamondialaateatrului #ziuateatrului” SURSA
INSIDER 2: „În inima Bucureștiului, pe eleganta Calea Victoriei, se află unul dintre cele mai rafinate și longevive spații teatrale ale capitalei: Teatrul Odeon. Astăzi, această instituție emblematică marchează 80 de ani de existență, o poveste începută în 1946 și continuată neîntrerupt până în prezent. Teatrul a fost înființat imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, sub numele de Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, într-o perioadă în care cultura devenea un instrument esențial de reconstrucție socială și spirituală. Prima stagiune a adus pe scenă spectacolul „Clocot”, inaugurând un drum artistic care avea să traverseze decenii de schimbări politice, estetice și sociale. Un moment definitoriu în evoluția teatrului a avut loc în anul 1974, când trupa s-a mutat în actualul sediu de pe Calea Victoriei. Clădirea care găzduiește astăzi Odeonul nu este doar un simplu spațiu de spectacol, ci un monument încărcat de istorie. Ridicată în 1911 pentru a adăposti teatrul Comoedia, aceasta păstrează farmecul arhitecturii de început de secol XX, cu detalii elegante și o atmosferă aparte, care transformă fiecare vizită într-o experiență în sine. Piesa de rezistență a clădirii este Sala Majestic, considerată una dintre cele mai frumoase săli de teatru din București. Decorată cu rafinament, cu loji și balcoane ce amintesc de marile teatre europene, sala ascunde un element rar și spectaculos: tavanul glisant. Acest mecanism ingenios permite deschiderea acoperișului, oferind senzațiaunui teatru sub cerul liber – un detaliu tehnic devenit simbol poetic al libertății și al deschiderii către artă. După 1990, odată cu transformările societății românești, teatrul își capătă numele actual – Teatrul Odeon – și își redefinește identitatea artistică. Devine un spațiu al diversității, unde repertoriul îmbină texte clasice cu dramaturgie contemporană, spectacole experimentale și producții inovatoare. Pe scena sa au urcat actori de prestigiu, iar regizori importanți au creat montări care au rămas în memoria publicului. De-a lungul celor opt decenii,
Odeonul nu a fost doar un loc de spectacol, ci un adevărat laborator cultural, un spațiu în care s-au întâlnit idei, generații și viziuni artistice diferite. A rezistat schimbărilor de regim, transformărilor urbane și evoluției gustului public, păstrându-și relevanța și farmecul. Astăzi, la 80 de ani de la înființare, Teatrul Odeon continuă să fie un reper al vieții culturale bucureștene. Este un loc unde trecutul nu este uitat, ci integrat în fiecare reprezentație, iar prezentul prinde viață sub lumina reflectoarelor. 🎭 Odeonul nu este doar un teatru. Este o poveste vie a Bucureștiului, spusă seară de seară, în aplauze.” SURSA
INSIDER: „Măcinul are la bază o așezare getică cu nume de origine celtică (Arrubium), cuprinsă probabil în uniunea în tribală condusă de Rhemaxos. După ce au cucerit Dobrogea, romanii au construit în apropierea vechii cetăți getice un castru, unde au stabilit o unitate de cavalerie, care a staționat în zonă între 99 și 241. Se pare că aici era practicat un cult al zeului Jupiter Arrubianus. Nu s-a mai păstrat mai nimic din Arrubium, însă mai multe indicatoare te poartă din centrul orașului de la dreapta la stânga, apoi la dreapta și iar la stânga și tot așa, printr-un labirint de ulițe (că nu prea pot fi numite străzi) cam mizere, pline de câini de pripas, unii mai lătrători, alții mai apatici, până la un pinten stâncos de deasupra canalului Măcin-Dunărea veche, unde se găseau cetatea getică și castrul roman. Aici nici un panou cu vreo informație, nimic, doar un povârniș pe care localnicii din casele și cocioabele de vizavi aruncă gunoiul. Noroc cu natura, că priveliștea spre Dunărea veche te consolează în cele din urmă…
Pe ulița din față se joacă o droaie de copii, care știu că acolo se găsea o cetate, dar cam atât. Tot ei ne-au indicat și drumul drept spre centrul orașului, că de fapt se ajunge foarte ușor, în linie dreaptă, după ce cobori o scară de la capătul uliței, dar exact în partea opusă celei pe care am venit. Așa că nu înțeleg care a fost treaba cu indicatoarele alea labirintice, o fi fost o glumă, sau or fi fost puse pentru șoferi, deși pun pariu că nu intră mai nimeni pe acolo să caute cetatea indicată atît de pompos. Că cetatea oricum ioc…” SURSA