THE WALL: „Urmează ansamblul Pink Floyd care va interpreta şlagărul Păretele”

Pe 28 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti organizatorii se laudă cu cel mai spectaculos concert organizat vreodată în România: Roger Waters – The Wall live, show-ul reprezintă punerea în scenă, integral, a celebrului album The Wall al trupei Pink Floyd. …De fiecare dată când întâlnesc „zidurile şi cărămizile aferente” răsărite recent prin Bucureşti, îmi revine în minte modul în care era prezentată formaţia, în urmă cu 20 de ani, la finalul emisiunii de ştiri „Mesager” de la televiziunea Republicii Moldova: „Urmează ansamblul Pink Floyd care va interpreta şlagărul Păretele”. Abia acum realizez că mesajul era destul de subliminal…”
FOAME: Amintiri nepreţuite, la preţuri modice!


INSIDER: „Târg de antichităţi în fiecare weekend, de vineri până duminică, la intrarea în Parcul Carol. Ace, brice şi carice, amintiri, obiecte de colecţie sau unicat. Lucruri nepreţuite, adunate cu bucurie şi emoţie de-a lungul unei vieţi sau chiar a mai multor generaţii, se vând pentru preţuri modice. De cele mai multe ori, de foame!”
În intervalul orar 08.00 – 20.00, pe Esplanada Parcului Carol, vizitatorii au șansa de a redescoperi o lume specială, cu obiecte ce încă păstrează parfumul aparte al altor vremuri. Atmosfera de odinioară este reconstituită de cei peste 50 de anticari, care și-au scos comorile la lumină, pasionaţi cercetători ai trecutului, ce expun spre vânzare, mobilier de epocă, monezi, ceasuri, podoabe, cărţi, vechi tipărituri, hrisoave, timbre, tablouri, obiecte de artă. DETALII
MARŢIPAN: Tortul Titanilor, servit în Parcul Titan!
Centrul Cultural Casa Artelor (CCCA) a deschis sâmbătă, în Parcul Titan – Parcul Artelor, Tabăra de Creaţie „Sculptura Mileniului 3-ECO-Music-Art” unde a fost montată, în acordurile muzicii de fanfară, cea mai mare statuie ecvestră din România – Calul Titanilor. Cu o înălţime 7,50 metri, fără piedestal, din metal, sculptura este o creaţie a tinerei artiste Mihaela Diaconu, realizată în colaborare cu Bogdan Zaharia, potrivit Agerpres.
Tabăra de Creaţie se desfăşoară în perioada 10 – 31 august unde timp de 22 de zile vor lucra sculptorii: Bogdan Hojbotă, Mihaela Diaconu, Carmen Tepşan, Corneliu Tache, Mara Breza şi Titi Ceară. DETALII
STRICT SECRET: OZN ascuns în Parcul Tineretului. Căpitanul Raxo nu porneşte nava pentru oricine!
INSIDER: „Pentru copiii între 6-14 ani în Parcul Tineretului din Bucureşti a aterizat (cică de vreun an!) un OZN pentru a-i învăţa pe cei mici cum stă treaba cu ecologia. „Obiectivul Green Bee este de a schimba atitudinea faţă de mediu, prin încurajarea gesturilor eco încă din copilărie. Mai exact, nava aterizată în Parcul Tineretului îi duce pe copii într-o călătorie uimitoare în spatiul cosmic”, se arată pe site-ul oficial.
Vestea bună este faptul că intrarea este liberă, zilnic între orele 10-18. Vestea mai puţin bună este că trebuie să fie minim 6 copii pentru o „călătorie în cosmos”.
Astăzi, pe la prânz, când l-am descoperit, înăuntru era o mămică cu 2 şi un tatic cu 3 viitori astronauţi. “Insuficient!”, se auzi vocea plictisită a Căpitanului Raxo… Din curiozitate, am băgat şi eu nasul în nava spaţială, dar mi-a cam stat inima când am trecut brusc de la 35 grade Celsius de-afară direct la cele 20 din navă. Nu cred că este prea bine pentru sănătatea echipajului! …Fiind un proiect “strict secret”, mi s-a spus că nu prea am voie să fac poze şi că trebuie să cer acordul Căpitanului Jean-Luc Picard!” DETALII
ODEON: Vă place Igor Stravinski? Omagiu adus teatrului popular rus. Spectacol cu final neaşteptat!
Ultimul spectacol al stagiunii la Teatrul Odeon a fost concertul cu “Povestea soldatului”, de Igor Stravinski, pe un libret de C. F. Ramuz, tradus de Şerban Foarţă, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Narator, Dorina Lazăr.



“Povestea soldatului” este o capodoperă a muzicii secolului XX, prin care compozitorul a adus un omagiu vechiului teatru popular rus, de care a fost fascinat încă din copilărie. Stravinski a compus această lucrare în timpul Primului Război Mondial, când se afla în Elveţia împreună cu prietenul său, prozatorul elveţian Charles Ferdinand Ramuz. Concertul a fost susţinut de “Silvestri Ensemble”, format din Monica Bălăşoiu – vioară, Daniel Dumitrana – contrabas, Andrei Theodoru – clarinet, Ionuţ Mardare – fagot, Dumitru Cernei – trompetă, Alexandru Moraru – trombon, Sorin Rotaru – percuţie. DETALII
CRAIOVA: Descoperă Secretele Olteniei în labirintul din oraş. Expoziţie prelungită la cererea publicului?
În perioada 26 iunie – 04 iulie, în Piaţa William Shakespeare, Muzeul Olteniei din Craiova a organizat Salonul Naţional de Fotografie-Document, ediţia a VI-a, „Temporalitate, spaţii, expresii şi atitudini în satul oltenesc tradiţional”.

Povestea satului oltenesc tradiţional este expusă prin intermediul a o sută de imagini, într-un cadru expoziţional inedit, un labirint expozitional în centrul oraşului, lângă Teatrul Naţional “Marin Sorescu”. Program de vizitare: zilnic între orele 10:00 – 22:00.
INSIDER: „Deşi ieri a fost 6 iulie, se pare expoziţia se prelungeşte la cererea publicului, labirintul-muzeu fiind încă pe poziţii. Ori uitară oltenii de el, ori le pare rău să-l fărâme că e prea frumos!?”
LETARGIE: Festivalul Train Delivery, garat la Linia 14. Faci tetanos doar dacă priveşti Vagonul de dormit!
INSIDER: „Ieri, după prânz, am trecut pe la Linia 14 din Gara de Nord, dar realitatea era departe de publicitatea de pe internet. Poate de abia se apucaseră de treabă, poate nu eram eu în cea mai bună stare de spirit, poate era prea cald, dar entuziasmul părea cam letargie! Poate că trenul garat la peronul 14, obosit şi ruginit, nu era deprimant şi nu făceai tetanos doar uitându-te la el, aşa cum mi se părea mie… Teoretic, ideea este minunată, însă practic vorbind îi cam lipseşte suflul… Sperăm ca măcar în week-end să apară vreun impiegat să pună lucrurile în mişcare!”

Perioada 28-30 iunie aduce în Capitală un festival inedit aflat la prima ediţie, Train Delivery. Se anunţă spectacole de muzică, teatru, arhitectură şi arte urbane
ce se vor ţine pe cel mai mare peron din Gara de Nord. Organizatorii şi-au propus ca Train Delivery să reafirme valoare vechii gări de obiectiv turistic, urbanistic şi cultural. Tot la Peronul 14 este garat un tren de la Remiza Specială Mogoşoaia care găzduieşte expoziţii foto, instalaţii şi performance în compartimente. Evenimentul cultural mai cuprinde: graffiti pe tren, petrecere pe peron, filme de călătorie, teatru feroviar şi muzica Gării de Nord cântată de cei care au interpretat-o de-a lungul vremii. Printre artiştii prezenţi se numără şi Corina Chiriac, Gabriel Dorobantu, Rimaru şi Norzeatic. DETALII
ARHIVĂ: GARA DE NORD: Pagină de istorie la Linia 14. Trenul Regal s-a întors!
INTERPRETUL: O comedie muzicală pe gustul tuturor. Cum se spune Dasvidania în limba engleză?

INSIDER: „La Teatrul Foarte Mic, Radu Gheorghe alături de Anca Sigartău, Răzvan Popa şi Georgeta Ciocârlan, au tras cortina peste „Interpretul”, cel puţin pentru această stagiune. Între vodevil şi bulevardier, piesa este un spectacol perfect pentru o după-amiază de duminică, un colaj de momente vesele şi muzicale, voce şi vioară, glume peste glumiţe, farse neintenţionate şi chiar dans scoţian.

Pe fundal, se defăşoară drama unui artist muzician rămas şomer. În căutarea unui loc de muncă, acesta se angajează ca interpret, dar nu la vioară aşa cum crezuse iniţial, ci ca traducător la un hotel de “aproape o stea”. În paralel, piesa este şi un pamflet la adresa celor care nu vorbesc corect limba română, dar au un limbaj presărat cu englezisme, sau care au plecat din ţară şi au uitat limba maternă.
De multe ori, spectatorii din primele rânduri sunt antrenaţi în piesă prin schimbul de replici libere cu Radu Gheorghe. În sala au fost prezenţi şi colegi de breaslă, Cătălina Mustaţă fiind invitată pe scenă la un duet dansant. Una peste alta, am ieşit zâmbind de la spectacol şi cu gândul că o limbă străină nu strică niciodată, indiferent că este engleză, franceză sau latină!” DETALII
ROTIŢE: În epoca post industrială, doar inginerii deveniţi artişti mai visează să schimbe lumea!
INSIDER: “Dacă înainte de 1989 ne pregăteam cu toţii să devenim ingineri, pe măsură ce fabricile au început să cadă ca muştele, pentru a supravieţui, mulţi am devenit simple rotiţe în comerţ, servicii şi agenţii imobiliare. Însă criza economică din ultimii ani a trezit în unii valenţe artistice nebănuite, acum împărţind cu artiştii o pâine şi-aşa prea mică şi chinuită. Astfel, abandonaţi de propăşirea economică, am ajuns să calculăm posibilităţile de a schimba lumea prin căutarea rotiţelor stricate!”

În premiera absolută în Romania, până pe 23 iunie, la Sun Plaza Shopping Center, artistul francez Bernard Lagneau îşi prezintă expoziţia Locul mecanizat #82 ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat, de dimensiuni impresionante, animate cu ajutorul unor electromotoare.
„Sculpturile cinetice ale lui Bernard Lagneau sunt dispozitive mecanizate cu o meticulo- zitate inginerească, fără a avea vreo altă funcţie practică în afara de aceea de a se alimenta perpetuu pe sine. Aceste instalaţii, superproducţii artistice, sunt aflate în centrul unor discuţii filosofice existenţiale ale unei lumi post industriale cu referinţe multiple la istoria artei, de la antichitatea greacă la dadaismul lui Jean Tinguely”, a declarat Cosmin Nasui, critic de artă şi curator. DETALII
ARHIVĂ: ILUZIONISM: Fantasticul alunecă în realitate. Stimularea imaginaţiei încurajează consumul!
ŞARAIMAN: Drama Zburătorului, între depresia interioară şi comicul existenţei!

INSIDER: „Dacă nu înţelegi suflarea lui Răzvan Mazilu atunci când dansează, cu siguranţă îi recunoşti sufletul atunci când zâmbeşte! – mi-a şoptit cineva la finalul spectacolului „Şaraiman”, jucat vineri la Teatrul Odeon.


La început, mi-a fost greu să observ firele nevăzute care leagă dansul contemporan, muzica lăutărească şi stand-up comedy, dar în final am înţeles de ce extremele se atrag şi se completează, punându-se reciproc în lumină. Unul vorbeşte, dar tace în mişcări, iar celălalt este mut, dar urlă din tot corpul! Pe scurt, cred că este drama fiecăruia dintre noi, angrenaţi continuu în două lupte paralele şi împletite – una la exterior şi alta în interior – pe care rar le câştigăm în acelaşi timp. Iar din alchimia dezamăgirilor şi puterea de a merge mai departe, nu poate rezulta decât tragedia comică a vieţii!”
DEFINIŢII: “Zburătorul nu trebuie a fi confundat cu Şarpele Înaripat, nici cu Demonul Văzduhului, deşi şi aceia erau încărcaţi cu electricitate.” (George Călinescu). “Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cântători, dând târcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de maritat, nevestele părăsite şi văduvele păţimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele până la cântători.” (Romulus Vulcănescu) DETALII
DEGUSTĂTORI: „Pata de vin este un pretext de continuă definire a ideii de sacru şi profan”
“Oglinda abisală”, expoziţie de pictură cu vin roşu, semnată Tudor Plăieşu, are loc în perioada 5-22 iunie, la Hotel Pullman World Trade Center Bucharest. Expoziţia este un demers artistic unic în Romania, fiind pentru prima dată când un artist contemporan alege să lucreze cu vin roşu, un material neconvenţional, dar cu valenţe expresive deosebite.

INSIDER: “Picturile moderne, frumoase în sens clasic, au cam dat de furcă celor veniţi la vernisaj şi dornici să le imortalizeze, datorită sistemului de înrămare cu geam, combinat cu multi-spoturile din tavan. Invitaţii au fost serviţi cu vin roşu sau alb. Fără apă! A fost prezent şi scriitorul Tudor Octavian. Pentru degustătorii de artă contemporană, preţurile tablourilor sunt cuprinse între 400 şi 450 euro.”
Tudor Plăieşu: “Lucrările, executate în tehnica laviului de vin roşu, cu LacertA Merlot 2010, exploatează valenţele vii şi transparenţele acestei materii lichide naturale şi sunt alegorii ale unor gânduri şi stări, cu rădăcini în mitologiile nordice, atât din zona eropeană, cât şi din zona asiatică. Aceste alegorii au în centru figura feminină, cheia de boltă a vârstelor şi a idealului de frumuseţe. Pata de vin este un pretext de continuă definire a ideii de sacru şi profan, un pretext de redefinire a mitului dionisiac, dar şi a stropirilor rituale prezente în toate culturile vechi, motiv exploatat în bună măsura de câteva importante curente ale artei moderne.” DETALII
FALUN GONG: Adevărul, Compasiunea şi Toleranţa au ajuns la expoziţie. Dacă doriţi, sunaţi la interfon!


Expoziţia Internaţionala „Adevăr, Compasiune, Toleranţă” este deschisă până mâine, 4 iunie, între orele 10-18, la Galeria Irecson din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 2). Expoziţia a fost prezen- tată în peste 50 de ţări şi 200 de oraşe începând din 2004.
Artiştii expozanţi sunt toţi practicanţi Falun Gong (sau Falun Dafa), o practică spirituală de cultivare a minţii şi corpului. Intrarea este liberă, dar trebuie să sunaţi la Interfon 73!
SPECTACOL LECTURĂ: Dona Juana şi faptele sale de filantropie. Un experiment reuşit la Teatrul Odeon!

INSIDER: “Desfăşurat ca un experiment cu intrarea liberă, spectacolul de lectură “Dona Juana” a fost o surpriză picantă. Fără prea multe decoruri, stând pe scaun ca la repetiţie, actorii grupaţi în jurul Cătălinei Mustaţă au reuşit să dea credibilitate textului şi să incite imaginaţia publicului. La final, actorii şi scriitoarea Anca Visdei au încercat un dialog deschis cu publicul, dar nimeni nu a îndrăznit să pună întrebarea la care se gândea toată lumea – Piesa este autobiografică?”
DESPRE PIESĂ: Don Juan la feminin. Juana îi farmecă pe toţi bărbaţii, cu preferinţă pentru cei consideraţi inaccesibili, dar care nu rămân aşa pentru mult timp. Sub forma unei comedii impulsive, această piesă este o constatare serioasă, care „avansează mascat.” O farsă în care râdem de nenorocirile victimelor Juanei (şi care există din plin!) din toate epocile, din toate ţările, de toate profesiile, religiile şi sexele. DETALII
CURCUBEU: Festivalul Internaţional de teatru în stradă. „B-FIT in the Street”, ca o ploaie de vară!


Între 30 mai – 2 iunie, ArCuB vă invită la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! Timp de patru zile specta- colele de teatru de stradă vor avea loc în Piaţa George Enescu, Centrul Istoric, Piaţa Universităţii – la statui, Parcul Cişmigiu şi pe toate bulevardele centrale.
Peste 15 de trupe din şase ţări (Franţa, Olanda, Spania, Italia, Belgia şi România) vor oferi bucureştenilor spectacole atractive şi interactive în fiecare zi.
Acest eveniment aduce o atmosferă feerică şi transformă centrul oraşului într-un univers colorat, în care artiştii jonglează cu artele cele mai diverse pentru a oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii şi reflecţii. Prin reprezentaţiile lor, actorii încearcă să interac- ţioneze cu publicul, modificând raporturile dintre spaţiu, ritm şi receptare. DETALII
DOUĂ VEŞTI: Palatul Regal îşi prezintă Sala Tronului o dată pe lună. Parcă ai cere audienţă la Rege!
INSIDER: „Incendiat la bombardamentele din 1944 şi apoi devastat în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, interiorul Palatului Regal este readus cu greu la starea iniţială prin ample lucrări de restaurare desfăşurate în ultimii ani.

Vestea bună este că Sala Tronului din corpul central se deschide publicului larg începând cu luna mai 2013. Vestea tristă este că sala nu poate fi vizitată oricând, ci doar în al treilea weekend din fiecare lună, iar accesul se face exclusiv pe bază de programare.
Pentru informarea trecătorilor, pe gardul Palatului Regal, sunt expuse timid doar câteva fotografii ale corpului central în diferite momente din istoria României, precum şi din timpul restaurării. Păcat că nu au mai rămas bani şi pentru promovare!” DETALII
PROIECT 1990: Parazitul de sub pielea alegătorilor!
Proiect 1990 va găzdui pentru următoare perioadă lucrarea Oestridae Dominant, ce îi aparține sculptorului Ștefan Radu Crețu (n. 1983). Oestridae Dominant este un parazit – hibrid și simbolizează sistemul politic- vermínă – din România. Oestridae, o specie de muscă, care trăiește sub pielea animalelor, se transformă, în viziunea lui Crețu, într-un aparat mecanic bine pus la punct, care, precum un elicopter, își supraveghează, de la altitudine, supușii pe care-i parazitează.
Ștefan Radu Crețu a absolvit Univeristatea de Artă vizuală și Design din Cluj-Napoca și a participat la simpozioane de sculptură: European music and art festival, Mazieres de Touraine, Franța (2011), Ars et sequentia – Culture Festival, Monchenholzhausen, Germania (2011), Caravan of culture, Regionale !0, Festival of contemporary art, Austria (2010), Plastic Schmalkalden, International art symposium. DETALII
Proiect 1990 însumează o serie de evenimente ce au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990. Iniţiatorul Proiect 1990 este Ioana Ciocan, asist. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar sculptura lui Ștefan Radu Crețu este cea de-a cincisprezecea lucrare expusă în cadrul Proiect 1990, de la demararea acestuia în 26 ianuarie 2010. Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste, unde speră să mute statuia lui Petru Groza și Leninul lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia. DETALII
ARHIVĂ: METEORIC: “Steaua are nume” s-a prăbuşit în Piaţa Presei Libere. Vă rugăm, aplauze în public!
HIGH-LIFE: Unde se ascund dependenţii de artă?
Înfiinţată în 2008, Casa de licitaţii de artă “Artmark” (Str. C.A. Rosetti nr.5) selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.





În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice, prin licitaţii de artă, ale Artmark au crescut de la 10,7 milioane de euro în 2011 la 14,6 milioane de euro în 2012.
INSIDER: “După ce visezi cu ochii deschişi admirând opere de artă în muzeele de prin Bucureşti, iar apoi vizitezi casa de licitaţie Artmark, simţi că în sfârşit ai posibilitatea să şi cumperi frumosul. În Noaptea Muzeelor, vizitatorii au fost întâm-pinaţi în cladirea cochet decorată cu un pahar de vin roze de bun venit. Decorul, tablourile, bijuteriile, operele de artă, cataloagele de licitaţiei, plimbarea prin magazinul „dependenţilor de artă”, totul creează o atmosferă de hight-life şi parcă simţi că „numai câteva sute de euro” te mai despart de un asemenea stil viaţă.”
FLASHMOB: Bătaie cu baloane de săpun în Parcul Circului. Sunt mic, dar mă implic!


„Pentru că ne place să ne copilărim! Pentru că nimeni nu poate rezista tentaţiei de a face şi a sparge baloane de săpun! Pentru că sunt frumoase!
Pentru că fiecare balon de săpun are în interior un mic curcubeu! Pentru că baloanele de săpun umplu spaţiul de feţe senine şi zâmbete sincere!” DETALII
EXTAZ: Cum meditează dervişii rotitori în jurul Soarelui? Secta a fost interzisă de Atatürk!
INSIDER: „Dervişul rotitor este un dansator mistic care se învârte într-un ritm precis care reprezintă Pământul învârtinduse în jurul axei sale pe orbita Soarelui, cu o mână spre cer şi cealaltă spre pămant. Scopul rotaţiei în dansul ritual este ca dervişul să fie golit de toate gândurile negative şi să atingă extazul spiritual. Secta dervişilor, originară din Konya, oraşul adepţilor lui Mevlana, este interzisă de pe vremea lui Atatürk.” DETALII
FOTOREPORTAJ: Festivalul Turcesc la Bucureşti. „Ismail eram, cu polonicu’ în cap dădeam!”
Între 17 şi 19 mai, în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), pentru toţi iubitorii de bucătărie, artă şi cultura orientală, se desfăşoară Festivalul Turcesc, eveniment organizat de Fundaţia Tuna şi susţinut de Primăria Generală a Capitalei.
Pe parcusul celor trei zile, Festivalul Turcesc va avea loc între orele 10:00 şi 20:00 şi va aduce în centrul atenţiei atât meşteşu- gurile, dansurile şi cântecele Anatoliei, cât şi renumita bucătărie turcească. Cultura gastro- nomică turcească va fi ilustrată printr-o expoziţie culinară care cuprinde peste 15 standuri cu bunătăţi de toate felurile. Amatorii de mâncăruri din „ţara de pe două continente” vor putea gusta atât produse de patiserie tradiţională (gozleme – specialitate pe bază de spanac şi brânză feta, borek– aluat umplut cu carne tocată şi presărat cu seminţe de susan, pogace – specialităţi cu smântână şi brânză feta, etc.), cât şi renumitele dulciuri specifice Turciei, cum ar fi baclavale, sarailii sau chiar cozonac turcesc (cu rahat, alune şi coajă de portocală sau lămâie). DETALII
RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!”

Astăzi, 18 mai 2013, în Noaptea Muzeelor, intrarea la Muzeul Naţional de Istorie a României va fi gratuită, în intervalul 16.00 – 00.00, pentru expoziţiile permanente “Tezaur Istoric” şi „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian”, dar şi pentru expoziţia temporară „Columna lui Traian. O perspectivă artistică (Pietro Santi Bartoli, 1673)”.


INSIDER: „Deşi am vizitat “Tezaurul Istoric” la diferite vârste, am avut mereu acelaşi sentiment pe care îl retrăiesc de fiecare dată când păşesc în încăperea semiluminată, îmbrăcată în catifea, cu grămezi de aur scânteind din vitrine. Mă loveşte un fel de mândrie naţională, dar şi o senzaţie de putere, asemenea unei căpetenii orientale din „O mie şi una de nopţi” care păşeşte peste grămezi de aur şi giuvaeruri, într-o grotă ascunsă şi ferecată… În realitatea, este vorba despre ceva mult mai profund – “Îşi scot strămoşii degetele-afară!”, după cum spunea Virgil Carianopol.
Pentru cei care încă mai cred că suntem un popor de cerşetori, săraci şi cu bube în cap, îi invit la Muzeul Naţional de Istorie a României să vadă cu ochii lor Tezaurul Istoric, atât cât a mai rămas… Am şi un avertisment: oricât ar fi de tentant, nu încercaţi să evaluaţi aceste piese la cursul BNR sau al caselor de amanet, căci “bijuteriile de familie” ale României nu sunt ale noastre, ci ale copiilor, copiilor noştri!” DETALII
ANIVERSARE: Columna lui Traian are MCM ani. Copia din România merge pe LXXXIII…

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea ciclului de evenimente culturale reunite sub genericul “COLUMNA MCM”, în perioada mai 2013 – aprilie 2014, prin care vor fi celebraţi 1900 de ani de la ridicarea Columnei lui Traian.
INSIDER: “Muzeul a fost înființat în 1972 în fostul Palat al Poștelor de pe Calea Victoriei. La inaugurare a primit Copia Columnei lui Traian, comandată de statul român şi executată în anii 1930 de meşteri de la Vatican după schiţele lui Pietro Santi Bartoli din 1673, fiind cel mai important exponat al muzeului. Ultimele îmbunătăţiri ale expoziţiei sunt câteva afişe cu explicaţii suplimentare, schiţe după Columna lui Traian de la Roma, o machetă şi Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli. Asta pentru a nu vă speria că s-a adăugat vreun nou tronson columnei…
În varianta originală, Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit de Apolodor din Damasc (finalizat în 113 e.n.) din ordinul împăratului Traian, ridicat atât pentru a comemora victoriile din Dacia cât și pentru a servi ca mausoleu – după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri şi conţine 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. Columna are exteriorul prevăzut cu faimosul basorelief sculptat în spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre daci şi romani.

Dacă Badea Cârţan a mers pe jos până la Roma ca să vadă Originalul, cred ca bucureştenii ar putea veni până pe Calea Victoriei nr.12 să vadă Copia… Dacă nu ziua cu bilet, măcar gratis pe 18 mai de Noaptea Muzeelor! Apropo, MCM = 1900!”
FLORI DE MUCEGAI: Radiografii ale suferinţei



Cele mai bune fotografii de presă din 2012 sunt expuse în Piaţa Universităţii.
World Press Photo, cel mai important concurs de fotografie din lume, şi-a desemnat căştigătorii din 124 de ţări, iar imaginile sunt prezentate publicului din România până pe 26 mai, zilnic între orele 11.00-21.00. Preţul unui bilet – 7 lei.
INSIDER: “Ceea ce mi se pare trist este faptul că peste 90% din fotografiile premiate sunt imagini ale morţii, sărăciei, bolii, războiului, bătrâneţii, neputinţei, nedreptăţii. Pentru echilibrarea balanţei, nu ar trebui uitate nici optimismul, bucuria, fascinaţia şi magia. Oare poţi întâlni frumosul şi dacă nu te loveşte depresia?” DETALII
















































