AMANET: Spălătoria „Diamond” nu mai are diamant!
INSIDER: „Spălătoriei „Diamond” din parcarea Plaza Mall îi lipseşte momentan diamantul. A fost înlocuit de un sac de gunoi lipit cu scotch! Oare s-o fi furat ori l-a amanetat patronul pentru a plăti dările către stat?!”
RENEGATUL: Cum arată bicicleta lui Gică Contra care dă cu rahat în ventilator? De obicei este chiar Şeful!

INSIDER: „În faţă la BCR Victoria, pentru angajaţii eco friendly şi pentru cei fară maşină în dotare, banca face investiţii masive în vopsitul suporţilor aferenţi. Din nefericire (sau din fericire!), nu toată lumea cooperează. Dacă era sediul Apple, asta sigur era bicicleta lui Steve Jobs!”
PROTEST: Sindicaliştii de la metrou: „Jos, jos, jos că Ponta-i mincinos”. Iar pisicul râdea pe sub mustăţi!
Membrii UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta miercuri, 7 mai, şi joi, 8 mai, între orele 13:00 – 15:00, sediul Ministerului Transporturilor. Potrivit unui comunicat al USLM, la acţiunea de protest vor participa în fiecare zi circa 100 de persoane.

„Luăm în calcul organizarea, în perioada următoare, a unei acţiuni de pichetare şi a unui marş de protest deoarece avem probleme legate de nerespectarea – de către administraţia Metrorex – a prevederilor din
Contractul Colectiv de Muncă. De asemenea, dorim preluarea,
într-un termen cât mai rapid, a celor peste 300 de persoane disponibilizate din cadrul departamentului de salubrizare a metroului. Nu în ultimul rând cerem să se respecte legea în ceea ce priveşte procesul de trecere a metroului în administrarea Primăriei Capitalei”, a afirmat, săptămâna trecută, Ion Rădoi, preşedintele Unitatea Sindicatului Liber din Metrou. Sindicaliştii de la metrou doresc, totodată, menţinerea în funcţiune a Clubului Sportiv, deoarece acesta ar fi ultima unitate de gen funcţională (club muncitoresc) la nivelul ţării. DETALII
CRATIME: Cofinanţare vine de la copulaţie. Chiar trebuie să o desenăm de fiecare dată?
INSIDER: „Din ciclul „co-finanţarea n-are cratimă”, la Craiova mai avem un exemplu la Muzeul de Artă. Bine că nu este Muzeul Gramaticii Române!”

COFINANŢA = A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. DEX
ARHIVĂ: PERLE OLTENEŞTI: Noi muncim, nu gândim. Cofinanţare n-are cratimă!
MINICONSTRUCŢII: Cum te concentrezi pentru un record mondial? Orice treabă începe cu un Solitaire!
INSIDER: „Am ajuns în Plaza România Mall de pe bd. Timişoara pe la ora 14, exact când maestrul se apuca de record, închis într-un acvariu. M-am apropiat uşor să nu-l tulbur, deşi la început mi s-a părut că joacă Solitaire. Ca orice artist, şi Bryan Berg, singurul constructor profesionist de clădiri din cărţi de joc din lume, are nevoie de momentul lui de zen pentru a putea elibera focul creaţiei şi a începe opera. Primul pachet de cărţi şi ruleta sunt instrumentele necesare pentru a pune piatra de temelie pentru viitorul record mondial – Ateneul Român, Casa Poporului şi Plaza România – expus în Plaza Mall în perioada 5-24 mai 2014. Sperăm să nu-l apuce strănutatul!”

Clădirile vor fi realizate din 1.200 de pachete, respectiv 64.800 de cărţi de joc. Berg nu va utiliza niciun fel de lipici, clei sau bandă adezivă, doar măiestrie clasică şi design de mare efect. Pe 24 mai, acestea vor fi „demolate” într-o clipită, pentru a arăta că la mijloc nu este niciun truc. Brian Berg este la bază arhitect şi deţine o diplomă de Master în Design de la Universitatea Harvard. Prima dată a intrat în Cartea Recordurilor în 1992.
SHAKE-SPEARE: Comedia erorilor la festivalul de la Craiova. Totul e bine când se termină cu bine!
ARHIVĂ: SHAKE-SPEARE: Între Zgonea şi Olguţa nu te plouă, dar nici bine nu-ţi merge!
SMART: Primăria din Craiova reinventează trotuarul şi rampa de acces pentru persoanele cu dizabilităţi!

Rampele pentru scaune cu rotile sunt planuri inclinate ce țin loc de trepte pentru trecerile de nivel. Acestea dau utilizatorilor de scaune cu rotile și celor cu dificultăți de mers posibilitatea de a trece mai ușor de diferențele de nivel. DETALII
RĂSCOALA: Ce urmează după dezindustrializare? Copiii corporatiştilor de astăzi, iobagii de mâine!
ZIARUL FINANCIAR: Scăderea natalităţii ca urmare a lipsei de încredere a populaţiei în economie şi migraţia forţei de muncă ce nu-şi găseşte loc în ţară va depopula România. Situaţia aparent fără ieşire în care se află România – de peste 20 de ani tratată în media occidentală drept a doua cea mai săracă ţară din UE – aruncă o tuşă groasă asupra perspectivelor. România va avea 15 milioane de locuitori în anul 2050, 12 milioane în 2070 şi 8 milioane în 2100 – într-un scenariu optimist, calcul din care este exclus fenomenul migraţiei, cel vinovat de scăderea cu 2,2 milioane de locuitori în ultimele două decenii. DETALII
1907 – „Noi vrem pământ!” 1990 – „Noi nu ne vindem ţara!” 2014 – „Noi vindem pământ!”
De la 1 ianuarie 2014 România va plăti pentru integrarea în Uniunea Europană şi în natură. Terenurile agricole au primit liber la vânzare către orice cetăţean european. Unii se vor bucura că piaţa imobiliară s-ar putea relansa, preţul terenurilor ar putea creşte, iar câştigul ar fi imediat. Alţii vor spune că piaţa muncii va avea de câştigat prin crearea de noi locuri de muncă. Un alt argument ar fi că spre deosebire de alte resurse, ca aurul sau gazul, pământul va rămâne în hotarele ţării indiferent de proprietar. La o analiză mai atentă a condiţiilor în care terenurile agricole vor putea fi înstrăinate, se va constata că acestea sunt din nou nefavorabile statului român. Nu numai că România nu a reuşit să negocieze o amânare a datei de intrare în vigoare a legii, dar din proiectul de lege au dispărut şi condiţiile referitoare la cumpărarea a cel mult 100 de hectare şi la experienţa obligatorie în agricultură de cel puţin cinci ani. DETALII
IOBAG = Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare).
(…) Străinii deţin deja mai bine de 800.000 ha de teren agricol în ţara noastră. Cele mai multe investiţii sunt în vestul ţării, acolo unde italienii deţin monopolul. Iar din 2014, situaţia ar putea arăta şi mai dramatic. În România, un hectar de teren se vinde cu 2.000 de euro. De 8 ori mai ieftin decât media europeană de 15.000 de euro. Cotele procentuale de suprafeţe deţinute de străini: Italia – 24,29%; Germania – 15,48%; Ţările arabe – 9,98%; Ungaria – 8,17%; Spania – 6,22%; Austria – 6,13%. DETALII
EPIGONII: „Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”

INSIDER: Liceul „Carol I” din Craiova – fost „Nicolae Bălcescu, fost Carol I” în clădirea actuală din 1895 – a fost şi va rămâne mândria Olteniei. Pe frontistipiciu a rămas doar CARO… Ca orice fabrică de somităţi în toate domeniile, acum, a ajuns într-o stare deplorabilă. Curge tencuiala şi imploră un director care să atragă nişte fonduri de la Guvern (ori europene, ori intergalactice!) pentru o restaurare, un sponsor sau măcar vreun fost elev alchimist, care să-i redea strălucirea pe care o merită.” VERSURI
„Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.”
Elevi celebri: Theodor Aman – pictor şi grafician; Corneliu Baba – pictor; Gheorghe Chitu – publicist şi om politic; Gogu Constantinescu – inginer, inventator; Dimitrie Gerota – medic; Traian Lalescu – matematician; Titu Liviu Maiorescu – profesor universitar şi om politic; Ion Gheorghe Maurer – jurist şi om politic; Stefan Milcu – medic, biolog; Traian Negrescu – inginer; Jean Negulescu – regizor; Nicolae Petrulian – geolog; Dionisie Pippidi – arheolog, istoric; C-tin Nicolaescu-Plopsor – arheolog şi istoric; Petrache Poenaru –
inginer, inventator; Simion Stoilov – matematician; Mihai Serban – biochimist; Sabba Stefanescu – geolog; loan Tanoviceanu – jurist; Gheorghe Tatarascu – om politic; Nicolae Titulescu – diplomat şi om politic; Gheorghe Titeica – matematician; Nicolae Vasilescu-Karpen – inginer; George Vâlsan – geograf; Vlad Voiculescu – medic; Stefan Voitec – om politic; Ludovic Mrazec – geograf; C-tin Radulescu-Motru – filosof. DETALII
„Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, –
Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.”
SHAKE-SPEARE: Între Zgonea şi Olguţa nu te plouă, dar nici bine nu-ţi merge!
INSIDER: „Festivalul de teatru de la Craiova a început oarecum cu stângul, ploaia alungând spectatorii fără umbrele de la piesa care a deschis ediţia 2014. Primăriţa Olguţa Vasilescu s-a adăpostit sub gluga din dotare, iar şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a ţinut tare sub intemperii. A fost aproape ca la Londra!”

În perioada 23 aprilie – 4 mai 2014, la Craiova, se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare dedicată împlinirii a 450 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare. DETALII
SFERA: „Realitatea noastră fizică convenţională este doar o extensie a dimensiunii spirituale infinite”
PROIECTUL SFERA: „În ultimii ani, oamenii s-au întrebat dacă obiectele sferice care apar în fotografiile lor sunt particule de praf sau ceva mai mult. În „Proiectul Sfera”, Miceal Ledwith şi Klaus Heinemann, doi experţi de frunte în domeniul fenomenelor sferice, şi-au alăturat cunoştinţele dobândite de-a lungul anilor pentru a examina aceste apariţii fantomatice.
Analizând detaliile fotografiilor color ale diferitelor tipuri de sfere şi rezultatele altor cercetări ştiinţifice, oferind sugestii practice pentru călăuzirea fotografilor amatori pasionaţi de fenomenul sferelor, precum şi detalii cuprinzătoare ale tiparelor vizuale, ale caracteristicilor şi comportamentelor sferelor, „Proiectul Sfera” demonstrează că realitatea noastră fizică convenţională este doar o extensie a dimensiunii spirituale infinite şi că sferele sunt legate de realităţi în afara percepţiei noastre umane normale.

După ce a descoperit cu uimire sferele care apăreau strălucitoare ca nişte becuri în fotografiile pe care le făcuse într-un loc de reculegere spirituală, Klaus Heinemann a simţit imediat că era vorba de ceva mult mai profund. Heinemann a cercetat din nou mii de fotografii pe care le făcuse anterior si a făcut alte mii pentru a testa ipoteza că aceste cercuri luminoase nu sunt altceva decât emanaţii ale unor fiinte spirituale.” DETALII
TAXIMETRIST: “Un fleac, m-au jefuit. Şi ce să facă Poliţia, hai domne’, suntem copii?!”
INSIDER: „De ani de zile auzim la ştiri că meseria de taximetrist este riscantă – ba li se fură banii sub ameninţare, ba sunt bătuţi de clienţi care nu plătesc cursa, ba chiar sunt înjunghiaţi şi abandonaţi la marginea oraşelor. În acest timp, companiile de taxi trec la „pierderi contabile” jafurile şi vieţile omeneşti, şi în continuare nu investesc un leu pentru siguranţa şoferilor – nici grilaj, nici geam despărţitor, nici camere video. Poliţia doar constată post mortem, primăriile care dau licenţe spun că nu e treaba lor, iar patronii de taxiuri ridică prosteşte din umeri. Seara trecută, am aflat că multe cazuri de jefuire a taximetriştilor sub ameninţarea cuţitului nici nu mai sunt reclamate la Poliţie, din neîncredere, iar televiziunile sunt interesate doar de mortăciuni sau măcar ceva sânge pe volan…
„Tocmai am fost jefuit”, mi s-a destăinuit brusc şoferul de taxi, la numai câteva secunde după ce îi spusesem unde vreau să ajung. „Aţi sunat la Poliţie?” l-am întrebat, aşa mai din bun-simţ, în timp ce procesam situaţia… „Şi ce să facă Poliţia, hai domne’, suntem copii?!”, mi-a răspuns acesta mecanic, pe un ton calm, dar cam nedumerit, încercând parcă să dea filmul înapoi. „Un fleac, m-au jefuit. Au fost doi ţigani. Cel care stătea în spate mi-a pus cuţitul la gât, iar cel din dreapta mi-a luat banii de aici, de la parasolar. Mi-au luat toţi banii pe ziua asta, 94 de lei, dar s-au grăbit şi nu mi-au mai cerut şi telefonul şi tableta. A fost totul foarte repede… Am mai auzit cazuri, mi-am mai luat şi eu ţepe, dar aşa ceva…”. Înghiţeam în sec şi până să formuleaz altă întrebare, acesta a continuat să gândească cu voce tare – „Îmi este aşa de ciudă, mai mult ciudă, decât să-mi pară rău de bani… În ce ţară trăim, domne’?! Am doi copii mici, cum să-i pregătesc pentru lucrurile astea?! …Unde mai pui că astăzi a fost şi Paştele!”
L-am întrebat de ce companiile de taxi nu fac ceva pentru siguranţa şoferilor, dacă astfel de jafuri sunt frecvente. „Ştiţi câte maşini are o firmă de taxi? Vă daţi seama ce investiţie ar trebui să facă pentru fiecare maşină?! …Nu sunt bani pentru grilaj sau pentru panou care să despartă şoferul de client, dar ar fi bună măcar o cameră video care să înregistreze tot ce se întâmplă în maşină. Dar cui să-i explici toate lucrurile astea? …Bine barem că am scăpat întreg!”.”
7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot!

INSIDER: „Focul Sfânt (greacă ‘Αγιος Φως, literalmente „Lumină Sfântă”) este o minune care are loc în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua premergătoare Paştelui.
Acesta este un eveniment profund și mistic celebrat anual la Biserica Sfântul Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, premergătoare Paștelui Ortodox. Se spune că este o manifestare divină, în care Patriarhul grec ortodox se roagă în mormântul despre care se crede că este al lui Iisus Hristos, iar o lumină miraculoasă aprinde lumânări și lămpi, simbolizând învierea și triumful vieții asupra morții.
Originea Luminii Sfinte, sau a Focului Sfânt, este adânc înrădăcinată în credință și tradiție. Conform credinței creștine ortodoxe, lumina este un miracol divin care are loc anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Se spune că iese spontan din mormântul lui Isus Hristos simbolizând învierea Sa și triumful vieții asupra morții. Patriarhul grec ortodox, după ce s-a rugat în mormânt, scoate flacăra credincioșilor adunați.
Lumina Divină afișează o strălucire albăstruie distinctă, spre deosebire de orice lumină naturală. În momentele sale inițiale, lumina nu arde în totalitate – poate fi atinsă pe fața, gura sau mâinile cuiva fără a provoca nicio senzație de căldură sau vătămare.
Unele teorii sugerează că fenomenul ar putea implica reacții chimice, cum ar fi utilizarea FOSFOR cu autoaprindere. Această idee provine din faptul că anumite forme de fosfor se pot aprinde spontan atunci când sunt expuse la aer, creând un efect asemănător unei flăcări.
În greacă, FOSFOR înseamnă „aducător de lumină” și este un epitet al lui Hristos în Noul Testament. În timp ce acest termen are conotații diferite în diferite contexte se aliază cu natura simbolică a Focului Sfânt ca reprezentare a luminii divine și a învierii.
În contextul Bisericii Sfântului Mormânt, se referă la locul despre care se crede că este locul de înmormântare și înviere a lui Isus Hristos. Această locație sacră are o semnificație profundă pentru creștinii din întreaga lume, simbolizând triumful vieții asupra morții și promisiunea vieții veșnice.
Dintr-o perspectivă ezoterică, mormintele pot reprezenta tranziția dintre tărâmurile fizice și cele spirituale, servind drept poartă de acces către misterele existenței. Ele sunt adesea văzute ca locuri de reflecție, transformare și conexiune cu divinul.
Lumina Sfântă reprezintă iluminarea sufletului, o scânteie divină care transcende tărâmul material și leagă omenirea de sursa divină. Este văzută ca o metaforă a trezirii spirituale, în care întunericul interior este risipit de lumina adevărului și a iluminării. Evenimentul rezonează profund cu ideea de renaștere și reînnoire, aliniindu-se cu narațiunea învierii lui Hristos.
În termeni alchimici, Lumina Sfântă poate fi interpretată ca „Focul Filosofului”, o forță transformatoare care purifică și înalță spiritul. Alchimia vorbește adesea despre unirea contrariilor – lumină și întuneric, viață și moarte – iar Focul Sfânt întruchipează acest principiu, simbolizând ciclul etern al transformării și căutarea perfecțiunii spirituale.
Acest fenomen sacru nu este doar un ritual, ci o amintire profundă a misterelor existenței și a interacțiunii divine dintre rolul fizic și cel spiritual.” SURSA
STAR TREK: „Staţia spaţială Craiova” a fost construită. Oltenia eterna Terra Nova!
INSIDER: „Chiar dacă plouă cu găleata la Craiova, chiar dacă la noapte este Învierea şi pregătirile sunt în toi, destui olteni trecură pragul expoziţiei spaţiale la deschiderea de astăzi. De vreo săptămână, curiozitatea le-a tot fost încercată, timp în care „staţia spaţială Craiova” a fost construită. Oltenia eterna Terra Nova!”


Expoziția Spațială Europeană a ajuns în Romania, cu aterizare în Piața Mihai Viteazul din Craiova. În perioada 19-27 aprilie, Bănia va fi a 19-a gazdă a caravanei în turneul său european, după ce a oprit în Madrid, Roma, Bruxelles, Viena sau Londra. Program: 09:00-19:00 în zilele lucrătoare și de la 10:00-22:00 în weekend. Intrarea este liberă.

În cadrul expoziției sunt ilustrate, într-un mod interactiv, beneficiile pe care spaţiul și programele spațiale ale Uniunii Europene le au pentru Pământ, inclusiv prin prezentări despre programele europene Galileo, EGNOS și Copernicus. Mai mult, cu ajutorul telescopului amplasat în spațiul expoziției vor putea fi observați pe cer sateliții europeni, iar vizitatorii au la dispoziție “OmniGlobe”, o hologramă a atmosferei Pământului. Expozitia va pleca catre: Sofia, Bulgaria – 16 / 25 Mai 2014, Praga, Cehia – 7 / 15 Iunie 2014, Liubliana, Slovenia – 6 / 14 Septembrie 2014. DETALII
FILIAŞI: „Indiferent de cât s-ar scumpi carburantul, la Filiaşi nu putem merge pe jos!”

INSIDER: „În 2012, înainte de campania electorală ne minţeau cu pancartele „mincinoase” amplasate prin toate intersecţiile că se vor asfalta toate străzile… Acum ce ne mai mint? Indiferent de cât s-ar scumpi carburantul, la Filiaşi nu putem merge pe jos!” DETALII
CRAIOVA: Ce pregătesc oltenii ca să iasă mai mulţi la viitorul recensământ?
INSIDER: „În centrul Craiovei, au apărut noi olteni din plastic, dar cică vor fi turnaţi în bronz pentru eternitate! Momentan sunt apăraţi de gărduleţe metalice, dar în viitor, olteniilor prea grăbiţi o să le crească cucuie din cauza vitezei. Parcă-i viu, dar nu este, doar seamănă cu mimii din marile oraşe ale lumii. Cică este vorba de un nou proiect pe care Craiova îl iniţiază în cursa pentru capitală culturală europeană.” DETALII
NOSTALGIE: Coadă de trei ore pentru cozonaci turceşti. Noi vindem umbrele şi facem taxi!
INSIDER: „Astăzi, pe Calea Vitan, deşi ploua cu găleata, bucureştenii din sectorul 3 nu s-au dat înlături să stea 3 ore la coadă ca să cumpere cozonaci calzi de la turci. Pe scurt, merita efortul – miroseau româneşte, conţineau rahat şi stafide, iar preţul era de 8 lei bucata. În acest timp, în zonă au mai apărut două afaceri româneşti – un domn care vindea umbrele şi un altul care oferea transport cu maşina proprie!”
PROIECT 1990: O intervenţie artistico-termică, ultima reuşită a capitalismului după demolarea lui Lenin!
În ton cu Bucureștiul care reabilitează cu spor, roz, mov sau verde crud, blocurile capitalei, Nicolae Comănescu (n. 1968) realizează o intervenție artistico-termică în jurul soclului din Piața Presei Libere. Reabilitare este cea de-a 20 a lucrare, și ultima, din cadrul Proiect 1990.
În cadrul Proiect 1990 au fost expuse: Ciocan vs. Ulyanov de Ioana Ciocan 26-27 ianuarie 2010, Replacing Lenin de Andrei Ciubotaru 27 mai 2010, Fresca eroului muncitor capitalist de Emanuel Borcescu 23-29 septembrie 2010, Rechinii roșii de Mihai Balko 12-30 octombrie 2010, Visul Românesc de Matei Arnăutu, Andrei Ciubotaru, Florin Brătescu și Iosif Oprescu 1 decembrie 2010-25 februarie 2011, Scînteiaaaaa de Aurel Tar 24 martie 2011, Unde suntem? de Ionuț Theodor Barbu 19 aprilie-10 mai 2011, Monumentul beton de Florin B. Tomescu 29 iulie-25 august 2011, Somnul lui Lenin de Mihai Zgondoiu 1-15 septembrie 2011, HandGun de Bogdan Rața 17 noiembrie 2011-24 mai 2012, Melting de Judit Balko 24 mai-1 iulie 2012, Hidra de Costin Ioniță 2 iulie-5 noiembrie 2012, A4 de Cristian Răduță 5 noiembrie 2012-6 aprilie 2013, Steaua are nume de Valentin Soare 19 aprilie -24 mai 2013, Oestridae Dominant de Ștefan Radu Crețu 24 mai – 26 iulie 2013, Country Lovers de Alexandru Potecă 26 iulie-18 septembrie 2013, The Gaze/Una mirada de José Antonio Vega Macotela&Chantal Peñalosa Navarro 19 septembrie-3 octombrie 2013, Ninel de Virgil Scripcariu 15 octombrie 2013-22 ianuarie 2014, RM de Ileana Oancea 22 ianuarie -14 aprilie 2014, Reabilitare de Nicolae Comănescu 14 aprilie -25 mai 2014.
ARHIVĂ: PROIECT 1990: “Capul plecat sabia nu-l taie / Dar cu umilinţă lanţul îl încovoaie”
FAPTE BUNE: „Dacă Obama salvează un curcan, DGASMB salvează un miel de la tăiere!”
DIRECTOR D.G.A.S.M.B: „Dacă Obama salvează câte un curcan de Ziua Recunoştinţei, DGASMB salvează câte un miel de la tăiere! Mielu’, căci acesta e numele lui, doarme azi la birou şi de mâine îşi începe turneul prin creşe! Într-un final, va ajunge la căsuţa lui, la Centrul Curcubeul Magic! Orice sfat despre creşterea şi îngrijirea mieilor e binevenit, iar orice reţetă de a-l găti e nulă şi neavenită!” SURSA


































