CASA-MUZEU PUȘKIN, CHIȘINĂU: Aici a locuit poetul rus timp de trei ani în timpul exilului său în Basarabia pentru a evita deportarea în Siberia după ce a publicat Odă Libertății

INSIDER: „Casa-muzeu „A. S. Pușkin” din Chișinău este interesantă nu numai pentru că poetul rus Aleksandr Sergheevici Pușkin a locuit acolo în timpul exilului său în Basarabia, ci și pentru că muzeul reconstituie o perioadă în care orașul era un spațiu traversat de idei politice și culturale venite din diferite părți ale Europei. Pușkin a sosit la Chișinău în septembrie 1820, la vârsta de 21 de ani, după ce autoritățile imperiale ruse l-au îndepărtat din capitală și l-au trimis în sudul imperiului. A rămas în Basarabia până în 1823, deși nu a locuit tot timpul în aceeași casă și nici exclusiv în Chișinău.

În timpul șederii în Basarabia, Pușkin a început să lucreze la poemul „Țiganii” (Цыганы), publicat în 1827. Poemul prezintă povestea lui Aleko, un om care părăsește societatea pentru a trăi alături de o comunitate de romi, dar care nu reușește să renunțe la propriile concepții despre iubire și libertate.

Clădirea a fost inițial o casă de raport a negustorului Ivan Naumov, însă înainte de acesta, proprietatea ar fi aparținut bunicului astronomului Nicolae Donici, de la care Naumov ar fi cumpărat-o.” SURSA

N.R.: „Aleksandr Sergheevici Puşkin (în rusă Александр Сергеевич Пушкин) n. 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus – d. 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila şi satira – asociate cu literatura rusă şi influențând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Puşkin provenea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovici Puşkin (1767-1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775-1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744-1807) şi a soţiei lui, Maria Alexeievna Puşkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puskin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înființată la Tarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817, când se stabileşte la Petersburg şi devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan şi Ludmila. Poetul devine incomod din pricina popularității şi scrierilor lui antidespotice – manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823.

După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o şi obţine. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalia Goncearova, ale cărei trăsături fizice distinctive reflectau standardele clasice de frumuseţe ale epocii. Avea un chip cu un profil fin, descris adesea ca o ,statuie antică”. Era brunetă, avea ochii verzi (sau gri-verzui în funcție de lumină) și o piele de o albeață impecabilă, de porţelan. Natalia avea o talie extrem de subțire (de tip „viespe”) şși umeri delicați. Portretele vremii o înfățişau adesea în rochii de bal elegante, cu umerii goi, scoțându-i în evidență silueta zveltă şi grațioasă. Era o femeie neobişnuit de înaltă pentru acea perioadă (în jur de 1,75 m). Acest lucru crea un contrast vizibil când se afla lângă Puşkin, care era considerabil mai scund decât ea (măsura aproximativ 1,66 m), motiv pentru care poetul evita uneori să stea direct lângă ea la baluri.

Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniţi, dar Puşkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiați.

Puşkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) şi Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Contesă de Merenberg.

Opere reprezentative: Ruslan şi Ludmila (1820), Boris Godunov (1825), Evgheni Oneghin (1832), Fata căpitanului (1836), Dama de pică (1834 proză), Călareţul de aramă (1833), etc.

Casa Puskin din Chișinău a devenit statut muzeu pe 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viaţa poetului din Chişinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum şi ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.

Se consideră că în lume s-au păstrat până momentul actual doar 2 case, în care a locuit Puşkin, una dintre ele fiind cea de la Chişinău, iar cealaltă în Sankt Petersburg, Rusia – The Pushkin Apartment Museum (Naberezhnaya Reki Moyki, nr. 12), apartamentul din fostul conac al prinţilor Volkonski unde a locuit între 1836 şi 1837 şi unde a încetat din viaţă în urma unui duel.

📍ADRESA: Strada Anton Pann 19, Chişinău, Republica Moldova. Program: marți – duminică 10-16