MARGARET KEANE: Misterul din spatele ,,Ochilor Mari” – când arta devine o chestiune de perspectivă legală!

INSIDER: „Una dintre cele mai mari escrocherii din arta secolului al XX-lea. Apărut la sfârșitul anilor ’50 și creditat cu inventarea noului curent al pop-artului, pictorul Walter Keane a devenit, pentru un întreg deceniu, „regele artei contemporane”, cel mai celebru artist plastic la scară mondială. Nimic nu părea să poată zdruncina imperiul clădit de acesta. Însă, deodată, au ieșit la iveală fapte tulburătoare, iar lumea întreagă a rămas suspendată în așteptarea răspunsului la întrebarea: cine era, de fapt, autorul tablourilor cu chipuri de copii și femei sentimentale, cu ochii lor exagerat de mari și melancolici?

Margaret și Walter Keane s-au cunoscut la o expoziție, în 1955, și s-au căsătorit aproape imediat. La acea vreme, Margaret era divorțată, avea o fiică mică și încerca să își croiască drum ca artistă. Walter, un întreprinzător cu fler extraordinar, și-a dat seama repede de avantajele acestui mariaj. O lăuda cu entuziasm pentru lucrările sale și o încuraja să creeze necontenit. Curând, cu acordul ei, a început să vândă tablouri lângă intrarea unuia dintre cluburile din San Francisco. Afacerea aducea venituri considerabile. Încă neștiutoare, Margaret nu bănuia planul perfid pe care soțul său îl țesea. Când adevărul a ieșit la lumină, artista a rămas consternată: Walter își atribuia public autoratul lucrărilor sale. Margaret a încercat să își revendice dreptul la paternitatea artistică, dar soțul a susținut că era prea târziu, că întreaga minciună devenise o construcție prea fragilă pentru a fi expusă, iar dezvăluirea ar atrage după sine procese interminabile. A convins-o să tacă, argumentând că lumea artei nu va accepta niciodată o femeie drept creatoare autentică. Forțată de împrejurări, Margaret a cedat presiunilor și a consimțit la tăcere.

În prima jumătate a anilor ’60, lucrările semnate de soțul impostor, dar create de mâna ei, au atins apogeul popularității. Reproducerile se vindeau în milioane de exemplare, iar chipurile copiilor cu ochi mari apăreau pretutindeni: pe calendare, felicitări și chiar pe șorțuri de bucătărie. Originalele se epuizau în timp record, la prețuri uriașe. Walter a pariat pe arta promovării agresive și nu a greșit. În tot acest timp, artista muncea până la 16 ore pe zi, în timp ce soțul ei, îmbătat de glorie și adulație, întreținea aventuri amoroase și ducea o viață de huzur.

În 1964, Walter i-a cerut Margaretei să creeze o operă cu adevărat excepțională, care să îi consacre pentru totdeauna numele în istoria artei. Artista nu a avut încotro și a realizat o pânză monumentală: „Mâine pentru totdeauna”. Lucrarea cutremura prin dramatismul ei: o coloană de copii de rase diferite, cu chipuri triste și ochi uriași, înaintând parcă spre un destin implacabil. Opera a fost primită cu ostilitate de către criticii de artă. Walter a fost cuprins de furie.

După un deceniu de viață conjugală, epuizată de rolul de prizonieră, Margaret a divorțat de Walter, promițându-i solemn că va continua să picteze pentru el. Curând după aceea, s-a mutat în Hawaii, unde a devenit una dintre Martorele lui Iehova. Noua viață i-a oferit prilejul de a se regăsi și de a-și reevalua opera.

În 1970, s-a căsătorit pentru a treia oară, cu scriitorul Dan McGuire. Tot atunci a făcut un pas neașteptat: a mărturisit presei întreaga poveste a „ochilor mari”. Walter Keane, cuprins de furie și disperare, a răspuns cu insulte și amenințări la adresa fostei soții.

Procesul care a urmat a ținut lumea întreagă cu sufletul la gură. Judecătorul a ales cea mai simplă cale de a face dreptate: le-a cerut ambilor foști soți să deseneze chipul unui copil cu ochii caracteristici. Margaret a reușit cu măiestrie, realizând în doar 53 de minute portretul unui micuț cu privirea sa inconfundabilă. Walter, în schimb, a refuzat, invocând o durere de umăr.

Sentința a fost limpede: Walter trebuia să îi plătească despăgubiri în valoare de patru milioane de dolari. Cu toate acestea, timp de încă două decenii, a continuat să depună plângeri împotriva fostei soții, acuzând-o de calomnie. În 1990, Curtea Federală de Apel a anulat decizia privind compensația financiară.

Margaret nu a contestat hotărârea. „Nu am nevoie de bani, — a spus ea. — Mi-am dorit doar ca lumea să știe că picturile îmi aparțineau.” Și a adăugat: „Am fost părtașă la această înșelătorie vreme de 12 ani, lucru pe care îl voi regreta mereu. Dar am învățat ce înseamnă prețul adevărului.”

De atunci, chipurile din tablourile ei nu mai purtau doar tristețe. În privirea copiilor și a femeilor apărea, pentru prima dată, o umbră de zâmbet. Cu trecerea anilor, interesul publicului pentru picturile Margaretei a început să scadă. Lumea, sătulă de „ochii mari”, își căuta alți idoli artistici. Totuși, cele mai bune lucrări ale ei și-au găsit locul în muzee de artă contemporană din Statele Unite și din marile capitale ale lumii. Margaret Keane s-a stins din viață în vara anului 2022, la vârsta de 94 de ani.” SURSA

N.R.: Astăzi, numele Margaret Keane este recunoscut în întreaga lume ca autor al celebrelor picturi cu „ochii mari”, iar povestea ei a inspirat filmul „Big Eyes” regizat de Tim Burton. Ne aminteşte că adevărul poate fi ascuns o vreme, dar nu pentru totdeauna. lar talentul autentic nu are nevoie de minciuni pentru a rămâne în istorie.

Margaret DH Keane (născută Margaret Doris Hawkins; 15 septembrie 1927 – 26 iunie 2022) a fost o artistă americană cunoscută pentru picturile sale cu subiecte cu ochi mari. A pictat în principal femei, copii sau animale în ulei sau în tehnică mixtă. Lucrarea a obținut succes comercial prin reproduceri ieftine pe printuri, farfurii şi ceşti. Opera de artă a fost atribuită inițial soțului de atunci al lui Keane, Walter Keane. La scurt timp după divorţul lor din anii 1960, Margaret a revendicat meritul, care a fost stabilit după o „încercare de pictură” în instanţă din Hawaii, la care Walter a refuzat să participe.

O renaştere a interesului pentru opera lui Margaret Keane a urmat lansării filmului biografic Big Eyes, regizat de Tim Burton în 2014. Ea a deţinut o galerie în San Francisco care se mândreşte cu „cea mai mare colecţie de artă a lui Margaret Keane din întreaga lume”. Având în vedere marea prăpastie dintre popularitatea operei sale şi satirizarea ei de către critici, ea a fost uneori numită, Wayne Newton al lumii artei”.

Margaret Doris Hawkins s-a născut ca cea mai mare dintre cei doi copii ai lui David Hawkins și Jessie (McBurnett) Hawkins, pe 15 septembrie 1927, în Nashville, Tennessee. Când avea doi ani, un timpan a fost deteriorat permanent în timpul unei operații de mastoidă. Nemaiputând auzi corect, a învățat să se uite la ochii persoanei care îi vorbea pentru a-i înțelege. Ea şi fratele ei, David, au studiat în şcoli publice. Keane a început să deseneze în copilărie şi, la vârsta de 10 ani, a urmat cursuri la Institutul Watkins din Nashville. Când avea 10 ani, Keane a pictat primul ei portret în ulei cu două fetițe, una plângând şi cealaltă râzând, şi i-a dat tabloul bunicii sale.

La vârsta de 18 ani, a urmat timp de un an Şcoala de Design Traphagen din New York. A început să picteze haine şi pătuțuri pentru bebeluşi în anii 1950, până când a început în sfârșit o carieră pictând portrete. La o vârstă fragedă, Margaret a început să experimenteze în kitsch. A lucrat atât cu vopsele A lucrat atât cu vopsele acrilice, cât şi cu vopsele pe bază de ulei, subiectele operelor sale artistice limitându-se la femei, copii şi animale familiare (pisici, câini, cai).

Picturile lui Keane sunt uşor de recunoscut datorită ochilor supradimensionaţi, asemănători celor de căprioară, ai subiecților săi. Keane a spus că a fost întotdeauna interesată de ochi şi obişnuia să-i deseneze în manualele școlare. A început să-şi picteze semnătura „ochi Keane” când a început să picteze portrete de copii. ,Copiii au ochi mari. Când fac un portret, ochii sunt cea mai expresivă parte a feței. Şi au devenit din ce în ce mai mari şi mai mari”, a spus Keane. Keane s-a concentrat pe ochi, deoarece aceştia arată mai mult persoana interioară. Keane a atribuit opera lui Amedeo Modigliani ca o influență majoră asupra modului în care a pictat femeile din 1959 încoace. Alţi artişti care au influenţat-o în ceea ce priveşte culoarea, dimensiunea şi compoziția includ Vincent van Gogh, Gustav Klimt şi Pablo Picasso. În ciuda pretențiilor sale de artă plastică, nu a avut niciodată un succes critic; În schimb, ea a rămas „cunoscută pentru picturile sale dulci- lipicioase cu vagabonzi cu ochi de căprioară, care au devenit la modă în rândul tinerilor de vârstă medie la sfârşitul anilor 1950 şi 1960, apoi, decenii mai târziu, obiecte de colecție kitsch în stil ironic.”

Portretizări în mass-media: Seria de desene animate din 1998, Fetițele Powerpuff, creată de animatorul Craig McCracken, prezintă personaje principale cu ochi anormal de mari, inspirați de arta lui Keane. Serialul prezintă și o învățătoare de şcoală primară pe nume „Ms. Keane”. În 1999, albumul lui Matthew Sweet, In Reverse, a prezentat pe copertă una dintre picturile în ulei ale lui Keane. Pictura ei cu un copil ținând pudeli poate fi văzută în episodul din 2004 al emisiunii Regele Reginelor, intitulat , Foe: Pa”.

Filmul biografic din 2014, Big Eyes, se concentrează pe Margaret Keane şi fostul ei soț, Walter. Margaret a fost interpretată de Amy Adams, în timp ce Walter a fost interpretat de Christoph Waltz. Filmul a fost regizat de Tim Burton. Margaret Keane apare în film, în rolul unei doamne în vârstă care stă pe o bancă în parc, în scena în care personajele lui Adams şi Waltz se află în faţa Palatului de Arte Frumoase. Margaret Keane a refuzat diverse oferte pentru drepturile filmului. După întâlniri cu scenariştii Scott Alexander şi Larry Karaszewski, ea a fost de acord cu drepturile filmului şi a aprobat scenariile scrise de Alexander şi Karaszewski. Filmul a durat 11 ani de la dezvoltare până la finalizare.