PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

DUȘ RECE, SECTOR 5: Incediu la C.E.T București Vest – centrală pusă în funcţiune în anul 1972!


INSIDER: „București, C.E.T. VEST 🔥 21 aprilie – Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs în incinta C.E.T. Vest, din Capitală.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la două transformatoare electrice. Până în momentul de față nu sunt victime. Intervenim cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu azot, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare si două echipaje SMURD.

ISU – BIF: A fost oprită alimentarea cu energie electrică la nivelul obiectivului. Pentru a asigura o cantitate suficientă de apă, a fost suplimentat dispozitivul cu 8 autospeciale de stingere de mare capacitate (cisterne). Intervenim în continuare pentru localizarea incendiului.” SURSA

INSIDER 2: „Este vorba de un transformator de la CET Vest care s-a supraincins și deflagrat, după aceea incendiul s-a extins la încă 2 transformatoare. Sunt rezident la 100 m de cet Vest, momentan situația este sub control, mai arde uleiul că este normal dar este sub control fiind izolat de fff multe autocisterne cu apă și spumă.caderea de tensiunea în întreg Bucureștiul este normala, centrala fiind una dintre cele mai puternice pentru București, sănătate multa la toată lumea!

Transformatorele electrice intr-o centrala electrică sunt amplasate in boxe, spatii special destinate amplasarii unui tranformator si care impiedica propagarea incendiului in exteriorul boxei asa ca localizarea incendiului este oricum realizată.”

N.R.: C.E.T București Vest a fost pusă în funcţiune în anul 1972 și este a patra centrală care intră în componenţa Electrocentrale Bucureşti. CTE București Vest a fost modernizată în 2009, când a fost pus în funcțiune Ciclul Combinat. Este cea mai nouă centrală din portofoliul ELCEN, conform site-ului instituției.

Atât puterea termică cât şi cea electrică sunt asigurate de o turbină cu gaze (aferentă Ciclului Combinat – 135,6 MW), o turbină cu abur (aferentă Ciclului Combinat – 60 MW), un cazan de abur (aferent Ciclului Combinat – 170 t/h).

Energia termică este produsă în regim de vârf cu ajutorul a două instalaţii de vârf, modernizate (100 Gcal/h fiecare). Instalaţiile de bază şi de vârf funcţionează pe gaze naturale. Energia termică este livrată consumatorilor prin intermediul a două magistrale (exploatate de TERMOENERGETICA). Sursa de apă brută este râul Argeş, staţia Roşu, iar legătura cu Sistemul Energetic Naţional se face prin şapte linii electrice racordate la staţia electrică de 110 kV.” SURSA

COMENTEZI?