AVICENNA: Descoperirile lui, acceptate de medicina modernă după 1000 de ani – Bustul său degradat, cu spatele la bulevard, inexistent bucureșteanului grăbit!

INSIDER: „Statuia lui Ibn Sina (Avicenna) – În Parcul Eroii Sanitari lângă curtea Facultății de Medicină Carol Davila. Statuia este așezată cu spatele la bulevard. Se află într-o stare jalnică. Bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8.” SURSA

N.R.: Pe numele său adevărat, Abu’Ali al-Husayn Ibn Abd Allah Ibn Sina, „Sheikh al-Rais” („Prinț al savanților”), Avicenna (numele latinizat sub care a rămas cunoscut) a fost un medic și filosof persan (980- 1037), preocupat, de asemenea, de astronomie, chimie, psihologie. Arabii îl numeau „al treilea Aristotel”. Avicenna este autorul a sute de lucrări care au stat la baza studiilor medicale și a studiilor experimentale din diverse domenii timp de peste cinci secole, deopotrivă în Orient și în Occident. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Cartea vindecării” și „Enciclopedia medicală Qanun”. Se spune despre Avicenna că avea o memorie excepţională, că, la vârsta de numai 14 ani, I-a citit dintr-o „suflare”, zi și noapte, pe Hipocrate, considerat, astăzi, „părintele medicinei”. Avea doar 17 ani când a început să practice medicina, după ce l-a vindecat pe emirul Nuh II, de otrăvire cu plumb. De-a lungul întregii sale vieți, savantul persan a fost convins că orice boală se poate vindeca dacă îi sunt cunoscute cauzele şi factorii care-i influenţează apariţia. Avicenna a fost primul care a stabilit reguli despre modalităţile de testare a unui medicament nou, înainte ca acesta să fie administrat pacienţilor, iar într-una dintre cărţile sale sunt înregistrate nu mai puţin de 760 de medicamente, cu informaţii despre utilizarea şi eficacitatea acestora. Savantul persan este și unul dintre primii medici care au observat relaţia dintre emoţii, starea fizică a pacienţilor și efectele benefice ale muzicii asupra corpului şi spiritului, ceea ce medicina modernă va accepta abia după mai multe secole. Începând cu 2003, UNESCO a instituit Premiul Avicenna, care se acordă la fiecare doi ani, pentru realizări deosebite în domeniul eticii în ştiinţă, scopul fiind de a atrage atenţia asupra problemelor ridicate de progresele ştiinţifice și tehnologice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba binelui pentru oameni.

Experimentul lui Avicenna a avut ca scop să arate felul în care frica, dacă nu este gestionată corect, poate să paralizeze fiinţa. Chiar dacă, pentru experiment, s-a folosit de două animale, savantul persan a explicat faptul că mecanismele care se declanşează în organism, in condiţii de frică, sunt valabile și la om. În două cuști separate, securizate şi aşezate la mică distanţă una de alta, Avicenna a pus un lup și un miel, astfel încât cele două animale să se poată vedea permanent, dar fără să existe vreun risc ca lupul să evadeze din cușcă sau să atace mielul. Și lupul şi mielul au primit hrană și apă din belşug. În timp ce lupul a mâncat toată hrana din cușcă și, sătul fiind, a urlat tot timpul, încercând să rupă gratiile și să ajungă la miel, acesta din urmă a refuzat hrana şi, paralizat de spaimă, nu a rezistat mai mult de o săptămână.

Mutatis mutandis, spune experimentul lui Avicenna, „mielul” poate fi oricare dintre oameni, într-un anumit context, iar „lupul” orice fel de pericol real sau imaginar, care anulează gândirea logică. La om, ca la majoritatea mamiferelor, frica provoacă o activitate hormonală intensă, care poate determina pielea să elibereze un miros puternic, generează, în acelaşi timp, o excitare a văzului şi a auzului. Omul înspăimântat încremenește ca o statuie, rămâne nemişcat și fără să respire sau se ghemuiește instinctiv, pentru a scăpa de privirea celorlalți. Inima bate violent și palpită, se modifică ritmul cardiac, respiraţia este accelerată, glandele salivare acționează imperfect, gura devine uscată, mușchii tremură etc. Experimentul lui Avicenna despre frică a evidenţiat, în urmă cu aproximativ o mie de ani, ceea ce oamenii de ştiinţă de astăzi au descoperit despre unul dintre cele mai vechi şi mai puternice sentimente care ne influenţează starea de spirit, comportamentul, deciziile, felul de a fi, de cele mai multe ori fără să conştientizăm mecanismele subtile ale minţii noastre sau fără să recunoaştem că suntem vulnerabili dintr-o astfel de perspectivă. Există tot felul de frici – de la cele individuale, la cele colective, de la simple temeri, frici „liniştite”, banale sau bizare (frică de întuneric, de praf, de oglinzi, de valuri, de insecte etc.), la fobii generatoare de panică și anxietate, care au ca resort percepţii si reacţii individuale, subiective, și numai într-o anumită măsură o realitate obiectivă. Creierul este responsabil de blocarea comportamentului firesc, provocând un fel de „paralizie” mentală, printr-un exces de analiză, cauzele unor astfel de reacţii rămânând, în mare parte, necunoscute.

„AVICENNA (IBN SINA) 980, BUKHARA (PERSIA) -1037, HAMEDAN/ GÂNDITOR, FILOZOF, MEDIC ȘI MATEMATICIAN PERSAN UNUL DINTRE CEL MAI CUNOSCUȚI SAVANȚI DIN IRAN ŞI DIN LUME/ AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN-2003″