TRASEU CICLOTURISTIC: Valea Cormaia – Raiul cascadelor din Munții Rodnei, în 14 km!
INSIDER: „În curând, cu bicla pe traseul cicloturistic ”Valea Cormaia – Raiul cascadelor din Munții Rodnei”. Administrația de la Romsilva – Parcul National Muntii Rodnei împreună cu Asociația ECO RODNA au marcat traseul cicloturistic pe Valea Cormaia, cu simbolul ”omulețului portocaliu pe bicicletă”, iar traseul pornește de la confluența Văii Cormaia cu Someșul Mare și ajunge în interiorul Parcului Național Munții Rodnei, respectiv ”La Urdeie”. Panourile informative instalate vin în ajutorul turiștilor.
Pe cei 14 km ai săi, traseul oferă turiștilor un ansamblu peisagistic divers:
🔺numeroase cascade spectaculoase (Cheilor, Cucului etc.)
🔺ansamblu monahal Cormaia, cheile Cormăii, Farmecul Pădurii
🔺 diversitate floristică și faunistică ridicată
🔺 habitate ripariene remarcabile
🔺 păstrăvării cu posibilitatea de servire a mesei
🔺 pensiuni montane
Traseul cicluturistic este realizat în cadrul proiectului intitulat ”Aniversarea a 90 ani de existență a rezervației Pietrosu Mare prin implicarea micilor artizani ai naturii” finanțat de
Fundația pentru Parteneriat și MOL România, având ca parteneri: Primăria Sângeorz-Băi, Școala Gimnazialӑ ”Artemiu Publiu Alexi” Sângeorz-Bӑi, Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” Sângeorz-Bӑi, Asociația Rădăcinilor Străbune din Maramureș și Școala Gimnazială ”Iustin Ilieșiu” Anieș.” SURSA
COMENTEZI?