MĂNĂSTIREA DERVENT: „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Crucile ce cresc singure din Pamant și Izvorul Tămăduirii.”

INSIDER; „Vă invit la Mănăstirea Dervent, loc de închinăciune și de vindecare trupească și sufletească. Este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Galița, comuna Ostrov, județul Constanța. În apropierea mănăstirii se află cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (secolul al X-lea), considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate Vicina.

Sunt 3 lucruri ce definesc faima acestei mănăstiri: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Crucile ce cresc singure din Pământ și Izvorul Tămăduirii. Hramul Bisericii este Sfânta Cuvioasă Parascheva, Izvorul Tămăduirii, prăznuit pe 14 octombrie. Mănăstirea Dervent oferă călătorilor prin Dobrogea masă și găzduire pentru o noapte în arhondaric, fără taxă, cu condiția respectării unor reguli de bunăcuviință într-un lăcaș sfânt, prilej de rugăciune și de vindecare pentru sufletele în căutare de liniște, tihnă și sănătate.

Mănăstirea Dervent este locul în care crucile cresc din pământ singure iar oamenii bolnavi își găsesc aici tămăduirea. În perioada împăratului Dioclețian, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii Dervent au fost martirizați patru creștini. De atunci au fost păstrate patru cruci care au puteri tămăduitoare. În pronaosul bisericii se află Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în partea stângă, pe un iconostas din lemn, pe sub care putem trece, cerând ajutor și mijlocire către Isus Hristos. Multe minuni se spune că s-ar fi înfăptuit aici. Elementul miraculos care atrage însă credincioșii în zonă sunt, cum spuneam, cele patru cruci ce au puteri tămăduitoare și Izvorul Tămăduirii, izvor aflat la circa 200 m de biserică. Acest izvor ar fi țâșnit atunci când Sfântul Andrei, care propovăduia Evanghelia în aceste locuri, a lovit cu toiagul de pământ pentru a găsi apa. Se spune că a și botezat primii creștini de prin Dervent aici.

Povestea Crucilor: Pe la sfârșitul secolului I după Hristos, Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat la apostolie, în misiunea sa creștină ajunge să-l propovăduiască pe Hristos în Scythia Minor, adică în Dobrogea noastră de astăzi, care în acea vreme făcea parte din Imperiul Roman. Credința creștină era interzisă în acele vremuri.

Sfântul Apostol Andrei ajunge să propovăduiască Evanghelia lui Hristos și în Scythia Minor, găsindu-și un adăpost într-o peșteră aflata la 37 km de mănăstirea Dervent, pe raza comunei Ion Corvin, unde astăzi este închinată o mănăstire în cinstea si in amintirea Sfântului Apostol Andrei, încreștinatorul României. Mai târziu opera misionară a Sfântului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai Sfântului, un preot si trei fecioare care vor veni în marea cetate Dervent la Dunăre să-l mărturisească pe Hristos. Ajunși aici cei patru sunt prinși și condamnați la moarte, după ce fuseseră sfătuiți să se lepede de Hristos. În momentul martirajului, tradiția acestui Sfânt Lăcaș ne spune că ei erau așezați astfel: Preotul se afla pe locul în care se află acum Crucea Sfânta din absida stânga a bisericii, crucea făcătoare de minuni și tămăduitoare iar cele trei fecioare se aflau în fața bisericii, mai precis în fața Sfântului Altar. Văzând că nu pot fi determinați să-și renege credința lor adevărată, Sfinții Martiri au fost chinuiți groaznic. În final preotul a fost jupuit de viu și spânzurat pe o cruce de lemn cu capul în jos, iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la mâini și de la picioare iar după aceste groaznice chinuri trupurile acestor Sfinte Mucenițe au fost tăiate în bucăți. Trupurile acestor Sfinți au fost aruncate în Dunăre, după ce au fost arse pe rug ca să nu le venereze creștinii aflați în cetate, să nu venereze rămășițele, Sfintele Moaște care au mai rămas. Pe locul unde au fost ei martirizați tradiția ne spune că au crescut din pamant patru pietre în formă de cruce cu însușiri tămăduitoare și făcătoare de minuni care, de-a lungul veacurilor, s-au dovedit a fi vindecatoare de diferite boli sufletești și trupești.”

“Foarte mulți bolnavi aflați în suferințe, în primejdii și necazuri, cu diferite boli și fără nici o speranță au găsit alinarea în suferințe și tămăduirea, numeroși ologi, șchiopi, surzi, mulți care au venit aici cu credință s-au tămăduit, unii dintre ei și-au lăsat chiar bastoanele și cârjele în acest loc spre mărturie și spre încredințarea altor persoane că aceste Sfinte Cruci sunt purtătoare de har dumnezeiesc și tămăduitoare, purtătoare de leac, așa se mai numesc în popor. SURSA