MUZEUL PARFUMULUI: De la “Mon Budoir” al Reginei Maria până la parfumurile comuniste
INSIDER: „Muzeul Parfumului” – varianta rezumat, așteaptă până pe 20 Septembrie sâ fie remarcat de cumpărătorii din Sun Plaza, parter, la ieșirea din Cora. Deși masca anti-COVID nu ne ajută „să ne orientăm după miros”, totuși putem visa la vremuri parfumate. Sunt expuse piese de rezistență ale colecției.
Cea mai veche sticlă de parfum expusă are aproape 200 de ani: Lubin – eau de toilette, din 1825. Originală. Parfumul a rămas intact în sticla lui mare de farmacie pentru că proprietarul inițial nu a putut să o deschidă. Nici măcar Gilles Lubin, actualul șef al mărcii franceze nu văzuse acest parfum până la vizita sa în România. Asta poate pentru că acum o sută de ani, România era a doua piață producătoare din Europa, după, bineînțeles, Franța. Era perioada strălucitoare interbelică în care Bucureștiul era Micul Paris, iar mărcile de parfumuri aveau fabrici aici; Coty, Guerlain, Lubin.
Însăși Regina Maria a României a fost promoter al brandului Houbigant. De altfel, parfumul preferat al reginei, „Mon Budoir”, a fost retras de producător în 1938, la moartea acesteia, în semn de respect îndoliat față de „cea mai frumoasă regină a Europei”. Anul trecut „Mon Budoir” a fost reprodus la 100 de ani de la lansarea sa oficială.
Casa Rancé, dinastie ajunsă astăzi la a opta generație de parfumieri se mândrește cu „Le Vainqueur”, parfumul pe care îl purta Napoleon Bonaparte.
Rețeta „Învingătorului” este produsă și astăzi, fără abateri.
Există și un spațiu dedicat produselor românești, pentru cei care își amintesc, de acum zeci de ani branduri ca Bob, Eva, Adam, Miraj. Recipiente și sticluțe nelipsite din băile românilor din anii ’70, ’80.
În_Muzeul Parfumului din București, Val Iacob a expus câteva sute de sticluțe, dar acasă are peste 20.000 de obiecte legate de trecutul și prezentul parfumului.
„Am pornit de la ideea că nimeni nu scapă de întâlnirea cu mirosurile din jur” – spune proprietarul parfumeriei de lux care găzduiește muzeul. Muzeul Parfumului se găsește în incinta magazinului Beautik, Calea Dorobanți 172. Intrarea liberă. Program: luni-sâmbătă 10-21, duminică 10-14.
ARHIVĂ:OSLO: „Småflaskemuseet”? Adică, Muzeul celor 53.000 de sticluţe în miniatură!
“Ce ramane dintr-o femeie, chiar si din cea mai frumoasa din lume, cand e in intuneric, daca e posibil, dezbracata, fara bijuterii si make-up? Ramane doar parfumul si farmecul vocii ei.” Jean Paul Guerlain
ApreciazăApreciază
14 septembrie 2020 la 00:07