K.H. ZAMBACCIAN: A inventat conceptul de consignație de artă “Romarta”
INSIDER: „Colecţionar și critic de artă, Krikor H. Zambaccian (1889-1962), de origine armeană, a alcătuit una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România. Pentru a o pune în valoare, în anii 1940 Zambaccian a construit special casa în care sunt astăzi expuse picturi, sculpturi, grafică şi mobilier achiziționate pe parcursul unei jumătăți de secol. Atât colecția cât și casa au fost donate statutului român în 1947, prilej cu care Zambaccian a fost primit în rândurile membrilor Academiei Române.
Lucrările de artă românească oferă o imagine condensată a dezvoltării sale istorice, de la Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ioan Andreescu trecând prin opera lui Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu, până la Corneliu Baba, Alexandru Phoebus sau Horia Damian. Sculpturi de Brâncuși, Milița Petrașcu, Oscar Han, Cornel Medrea completează această importantă panoramă a artei românești.
Lor li se adaugă o serie de picturi de Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, unice în România. Adresa: str. Muzeul Zambaccian nr. 21 A. Program: miercuri-duminica între orele 10-18. Bilet intrare: 10 lei. DETALII
Pingback: NOAPTEA COMORILOR: Topazul de Ural, mândria lui Emil Constantinescu, expus la Muzeul de Geologie | infoINSiDER.ro
Pingback: MUZEUL STORCK: Cine doarme în macheta Mănăstirii Curtea de Argeş? | infoINSiDER.ro
Pingback: COLECȚIA DE ARTĂ MACOVEI: Ai senzația că ai venit în vizită, iar gazda te va servi cu șerbet de trandafiri | infoINSiDER.ro