PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

MUZEUL STORCK: Cine doarme în macheta Mănăstirii Curtea de Argeş?


INSIDER: „Unul dintre cele mai spectaculoase exponate ale Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, Macheta Bisericii Mănăstirea Curtea de Argeș, realizată de Karl Storck pentru Expoziția Universală de la Paris din 1867, are o poveste amuzantă – când o pisică a intrat pe geamul muzeului și a găsit înăuntru un adăpost confortabil, iar în toiul nopții când aceasta a ieșit la plimbare și s-a declanșat alarma, a alertat conducerea muzeului și mai multe echipaje de poliție.”

Patrimoniul Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck constituie donația făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuțescu-Storck și de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck-Botez, către Sfatul Popular al Capitalei. Casa, monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 și 1913, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici. În prezent, muzeul funcţionează în baza unui contract de comodat cu fraţii Alvaro şi Alexandru Botez, care au oferit imobilul din Strada Vasile Alecsandri, nr. 16, pentru expunerea şi conservarea colecţiei.

Karl Storck (1826-1887) – sculptor, a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează și astăzi – Spătarul Mihail Cantacuzino. Carol Storck (1854-1926) – sculptor, fiul lui Karl Storck, este autorul a trei dintre alegoriile care decorează Palatul de Justiţie din Bucureşti şi a monumentului “Gen. Dr. Carol Davila”, aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Frederic Storck (1872-1942) – sculptor, fiul lui Karl Storck, a fost profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.

Cecilia Cuțescu Storck (1879-1969) – pictor, soția sculptorului Frederic Storck, a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice și icoane. DETALII

Program: marți – duminică 10-18. Intrare: 5 lei (adulți), 2 lei (pensionari, militari, elevi, studenți), gratuit (copiii sub 7 ani), 6 lei (taxă ghidaj), 15 lei (taxă foto).

ARHIVĂ: COLECȚIA DE ARTĂ MACOVEI: Ai senzația că ai venit în vizită, iar gazda te va servi cu șerbet de trandafiri *** K.H. ZAMBACCIAN: A inventat conceptul de consignație de artă “Romarta” *** MUZEUL VÂRSTELOR: De la copilărie la senectute și prăpastia dintre generații în ultimii 300 de ani

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s