OMAGIU: „Poeţii României Socialiste au caligrafiat această carte…” Cine oferă peste 29.000 de euro?
INSIDER: „Dacă doriţi să răsfoiţi această comoară o puteţi face până sâmbătă, 21 septembrie, la Athenee Palace Hilton, când o puteţi şi cumpăra la licitaţie. Veţi primi mănuşi albe pentru a nu adăuga propriile amprente peste celelalte 262 ale poeţilor semnatari, plus un omagiat”.
„Floarea darurilor” este un volum omagial unicat de poezii manuscrise dedicate lui Nicolae Ceauşescu de 262 de poeţi, care include şi un portret semnat de Corneliu Baba. Editat în exemplar unic de Uniunea Scriitorilor din România sub îndrumarea lui Zaharia Stancu, acest volum a fost oferit cadou lui Ceauşescu pe 23 august în 1974, cu prilejul alegerii în funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România. Lucrarea va fi scoasă la licitaţie, cu preţul de pornire de 29.000 de euro, pe 21 septembrie, la Bucureşti, de casa Artmark.
Potrivit Artmark, la chemarea Uniunii au răspuns 262 de poeţi, români, maghiari, germani, evrei, interesant de observat fiind faptul că în cuprinsul volumului apar atât scriitori de curte, cunoscuţi pentru dăruirea cu care cultivau cultul personalităţii dictatorului, cât şi oameni de litere mai puţin angrenaţi în acest sistem.


Documentul reprezintă o „mărturie a istoriei compromisului”, mai spune Artmark, precizând că „special şi interesant în acest volum este şi elementul plastic de excepţie” – portretul lui Nicolae Ceauşescu pe prima pagină, desenat într-o tehnică mixtă (ceracolor, cărbune şi sepia) şi semnat de pictorul Corneliu Baba, cunoscut pentru dizidenţele sale artistice ulterioare. DETALII











Pingback: TÂRGOVIȘTE: Muzeul Comunismului sau “Metamorfozele unui loc al memoriei”. | infoINSiDER.ro
Pingback: PALATUL PRIMĂVERII: „Sper ca peste încă 27 de ani să nu existe vizite şi la momântul Sf. Nicolae şi Elena!” | infoINSiDER.ro