INSIDER: „26 septembrie 2006 – A fost dezvelită oficial statuia generalului Charles de Gaulle din București. Statuia lui Charles de Gaulle din București, amplasată la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Piața Charles de Gaulle, a fost realizată de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru, conform unui proiect demarat în anul 2004, pe vremea când ministru al Culturii era Răzvan Theodorescu. Statuia, realizată din bronz, cu o greutate de aproximativ șapte tone, care îl reprezintă pe generalul Charles de Gaulle coborând niște trepte, spre piața care-i poartă numele, a fost dezvelită oficial, în 26 septembrie 2006, în prezența președintelui Traian Băsescu, și a ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, cu ocazia celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei (Reuniunea la nivel înalt a Francofoniei). La dezvelire a participat și delegația primarilor din orașele francofone, aflați în vizită la București, pentru a lua parte la acest eveniment.

Dimensiunile statuii sunt 4,60 m × 1,60 m × 1,80 m iar ale soclului cu trepte: 8 m × 6 m × 1,40 m. Statuia a costat aproximativ 11,3 miliarde de lei vechi, iar soclul pe care este așezată a costat 6 miliarde lei vechi, banii fiind dați de Ministerul Culturii și Primăria Capitalei. Prin Hotărârea Nr. 1610 din 4 decembrie 2008, emisă de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 15 decembrie 2008, Statuia „Charles de Gaulles” a fost înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor. Pe amplasamentul actual al statuii s-a aflat, între 1951 și 1962, Statuia lui Stalin din București.

În anul 2010, ziarul Adevărul a publicat „Topul celor mai urâte statui din București” în care statuia lui Charles de Gaulle s-a plasat pe locul 3. Datorită piesei textile nedefinite care atârnă pe brațul său drept, statuia este „alintată” „Ospătarul”, ca o ironie la adresa artistului Mircea Spătaru, care l-a reprezentat pe generalul De Gaulle coborând de pe soclu, cu un aer care nu îl reprezintă.” SURSA

N.R. 1: „Mircea Corneliu Spătaru (n. 27 iulie 1937, Epureni, județul Vaslui, d. 31 august – 1 septembrie 2011, Cluj-Napoca), a fost un sculptor, pictor, caricaturist și ceramist român, profesor universitar, personalitate marcantă a artei românești. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoţia 1962; Cadru didactic la Institutul de Arte Plastice << Ion Andreescu >> din Cluj-Napoca, 1964-1987; Profesor universitar, Rector al Universității Naționale de Arte din Bucureşti, perioada 1990-2004.

OPERE: 1969 – „Grup statuar ambiental”, Ciment, Casa Radio, Cluj; 1998- Ansamblul monumental „luliu Maniu”, bronz, Piaţa Revoluției, Bucureşti; 1999 – Sculptura ambientală, oţel, Galaţi; 2000 – „Ion Mihalache”, bronz, Topoloveni; 2005 – Monumentul (cenotaf) „Moise Nicoară”, bronz, Biserica Mavrogheni, București; 2006 – Statuia lui Charles de Gaulle din București, bronz, Piața Charles de Gaulle, Bucureşti; 2007 – Monumentul „Nicolae Bălcescu”, bronz, Parcul Izvorul Rece, Bucureşti; 2007 – Monumentul „Carol I”, bronz, Craiova.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75?

N.R.2: „Pe amplasamentul actual al statuii s-a aflat, între 1951 și 1962, Statuia lui Stalin. În 1948 s-a anunțat un concurs de proiecte pentru o statuie monumentală a lui losif Vissarionovici Stalin, concurs la care au prezentat machete în jur de 20 de sculptori. Juriul pentru alegerea câștigătorului era prezidat de Ana Pauker. Anunțul pentru concurs, publicat în ziarul partidului, suna astfel: „Expresia dragostei poporului român față de personalitatea ilustrului conducător al socialismului victorios, mareşalul losif Visarionovici Stalin, genialul comandant al armatei paşnice a tuturor muncitorilor de pe glob, cere prezența unui mare monument ridicat în onoarea sa în centrul Capitalei. Dornice să împlinească această urgentă necesitate culturală, Comitetul pentru Artă şi Comitetul de Partid al Capitalei au hotărât să instituie un concurs. Artiștii au datoria patriotică de a se înscrie. Numai arta și talentul unui artist într-adevăr creator vor putea desemna câştigătorul!”

Favorit din cei zece sculptori rămași în concurs după o preselecție era considerat sculptorul Constantin Baraschi, despre care se știa că încă cu câteva luni înainte de Lovitura de stat de la 23 august 1944 ar fi început să modeleze Monumentul ostașului sovietic eliberator, care apoi a fost dezvelit în Piaţa Victoriei în anul 1946, în prezența regelui Mihai al României. Pentru a fi sigură că monumentul dedicat lui Stalin se încadrează în criteriile impuse de acesta, Ana Pauker i-a cerut opinia lui Nikolai Tomski, un sculptor rus care executase mai multe statui ale generalisimului, amplasate în diferite orașe din Uniunea Sovietică, și cea mai bună lucrare a sa, la Dresda, în Republica Democrată Germană. Juriul a fost surprins când, în 23 martie 1950, nu macheta lui Baraschi a fost aleasă, ci cea a sculptorului Dimitrie Demu, care a și fost trimisă la Kremlin, spre a fi aprobată de însuşi Stalin. Este interesant de remarcat faptul că Stalin este reprezentat ținând în mâna stângă o carte între filele căreia este introdus degetul arătător, spre a ţine minte unde s-a oprit pentru scurt timp din lectură, gest asemănător cu cel imaginat de Oscar Han în 1939 pentru Statuia lui Constantin Brâncoveanu din Bucureşti. Statuia lui Stalin din Bucureşti a fost turnată la Uzinele Malaxa şi montată în 1951 pe soclul de la intrarea în „Parcul de cultură și odihnă «I.V. Stalin>>” din raionul I. V. Stalin, (fostul Parc National Regele Carol al II-lea și actualul parc Herăstrău), cu vedere spre Piaţa Generalissim I. V. Stalin (fostă „Adolf Hitler”), în prezent Piaţa Charles de Gaulle (în mai puțin de 100 de ani!). Pentru amplasarea statuii, a fost necesară distrugerea ansamblului sculptural Fântâna Modura, realizat în 1939 de sculptorul Constantin Baraschi. Dimitrie Demu a cerut pentru lucrare o sumă imensă, 50 de milioane de lei, sperând să primească măcar o treime din ei. A fost uimit că i s-a acceptat cererea, primind toți banii solicitați. S-a lămurit în februarie 1952, când a avut loc „Stabilizarea”, în urma căreia valoarea celor 50 de milioane devenise echivalentul costului unui costum de haine sau a două-trei mese la restaurant.

Pe 9 martie 1953, lângă statuia lui Stalin a fost organizat un miting de doliu, prilejuit de moartea lui Stalin, la care au fost prezenți mii de oameni, aduși de activiștii partidului comunist. Cu această ocazie s-au rostit cuvântări și s-au tras 24 de salve de tun. La trei ani după moartea lui Stalin, petrecută în 5 martie 1953, la Congresul al XXI-lea al PCUS, în 23 februarie 1956, liderul sovietic Nikita Sergheevici Hrusciov a susținut celebrul raport în care denunța cultul personalității și crimele lui Stalin și ale colaboratorilor săi. În martie anului 1962 statuia a fost demolată într-o noapte, în urma hotărârilor Plenarei lărgite a partidului din zilele de 30 noiembrie – 5 decembrie 1961. În acest scop, Demu a fost chemat să arate unde sunt sudurile statuii, pentru ca patru tancuri și douăsprezece buldozere trebuiau să elibereze locul în câteva ceasuri. Cu această ocazie, Piaţa Generalissim I. V. Stalin a fost rebotezată Piaţa Aviatorilor, nume pe care îl purtase anterior.

Se pare că în anii 70, s-a folosit material din statuia lui Stalin de la București din care s-a făcut în Piaţa Unirii din Focşani obeliscul Monumentul Unirii. Granitul roşu demontat de pe soclul statuii lui Stalin a fost folosit în 1976 de fostul primar al Buzăului, Gheorghe Milu, pe platoul de marmură din centrul oraşului, unde este reprodus, din plăci de granit, modelul de pe iile populare din zona Buzăului. Sculptorul Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceauşescu, i-a prezentat acestuia intenţia de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceauşescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piaţa Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Şi astfel, Stalin modelat de Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu.

În anii ’60 Dimitrie Demu (n. 7 octombrie 1920 – d. 1997, din familie de macedo-români) s-a refugiat în America latină, unde a scris o carte, „Le sourire de Staline” (Surâsul lui Stalin), tipărită la Editions Universitaires, Paris, în 1977, sub numele de Dimitrios Demou. Cartea, în care relata avatarurile realizării acestui proiect, a fost lansată la Festivalul Cărții de la Nisa, din 1977. Titlul cărții vine de la „indicaţiile” pe care le-a primit Dimitrie Demu de la losif Chișinevschi privind „surâsul lui Stalin”, care trebuia să fie prezent pe statuie. În 1964, pentru a scăpa de sculptor, autoritățile l-au pus să facă cerere de emigrare în Grecia. Înainte de a pleca la 3 aprilie 1964, „autoritățile” i-au retras decoraţiile, și în primul rând, cea ce-i fusese decernată pentru statuia lui Stalin. În final, Dumitru Demu nu s-a stabilit în Grecia ci în Venezuela, unde multe piețe ale oraşelor sunt decorate cu creaţiile sale monumentale și are și un muzeu, Muzeul Dimitrie Demu.” DETALII

INSIDER: „Un poștaș francez a adunat pietre timp de 33 de ani, în fiecare zi după muncă, și a ridicat un castel visat în mintea lui. Fără niciun ajutor, doar cu roaba și răbdarea sa, a creat Palais Idéal, una dintre cele mai uimitoare construcții de amatori din lume. Se spune că unele visuri nu au nevoie de planuri mari sau bani — ci doar de un om care refuză să renunțe. Așa a fost Ferdinand Cheval, un poștaș dintr-un mic sat francez numit Hauterives, care a transformat 33 de ani de singurătate într-unul dintre cele mai uimitoare monumente create vreodată de o singură persoană: Palais Idéal.

Totul a început într-o dimineață din 1879. Ferdinand, în vârstă de 43 de ani, făcea zilnic același drum de 30 de kilometri pe jos, ducând scrisori prin satele din valea Drôme. Într-o zi, s-a împiedicat de o piatră cu o formă ciudat de frumoasă. A ridicat-o, a privit-o îndelung, și a simțit ceva inexplicabil: un fel de chemare. „Dacă natura poate sculpta așa ceva, eu pot ridica un palat din pietrele ei,” și-a spus.

În fiecare zi, după ce termina munca de poștaș, Ferdinand se întorcea pe același drum cu o roabă ruginită, încărcată de pietre. Le aduna din câmp, din râuri, de pe marginea drumului. Noapte după noapte, le spăla, le aranja, le lipea cu var și ciment. Nu avea arhitecți, nici planuri, nici ajutoare. Doar o viziune: un castel care să cuprindă toate stilurile și toate culturile lumii — egiptean, indian, gotic și renascentist, toate unite într-o singură creație. Vecinii râdeau de el. Îl numeau „nebunul cu pietrele”. Dar Ferdinand nu se oprea. Timpul trecea, anii se adunau, și castelul începea să prindă formă: turnuri sculptate manual, coloane răsucite, scări în spirală, arcade și animale fantastice. „Nu sunt arhitect, dar am sufletul unui artist,” scria el în jurnalul său.

Când și-a terminat munca, în 1912, avea 76 de ani. Castelul său, Palais Idéal, părea desprins dintr-un vis — o combinație de templu, palat și peșteră. Într-o lume grăbită și sceptică, un simplu poștaș demonstrase că arta nu are nevoie de școală, ci de perseverență și iubire. „Am vrut să arăt că omul simplu, dacă are voință, poate muta munții,” spunea Ferdinand la bătrânețe. Palatul său este vizitat de sute de mii de oameni în fiecare an și este considerat monument istoric de statul francez. Un castel construit din vis și piatră, de un om care n-a renunțat niciodată la copilul din el. Pentru că adevărata artă nu se naște din talent, ci din răbdare.” SURSA

N.R.: Clădirea a fost declarată monument istoric în 1969, considerat un exemplu de artă naivă și arhitectură naivă. „Lucrarea unui singur om”, stă scris pe construcția sa. În inima unei grădini înfloritoare, Cheval a imaginat și a clădit un palat nelocuit, dar „populat” de caracatițe, caimani, elefanți, pelicani, păsări și urşi, dar și de giganți, zâne şi personaje mitologice de pe toate continentele.

Palatul a fost restaurat în 1983. Un an mai târziu, Alice, una dintre nepoatele lui Cheval, decide să predea „Palatul Ideal” municipalității, ea neavând urmaşi. În 2013, peste 150.000 de turişti au vizitat monumentul.

Ferdinand Cheval s-a născut în satul Charmes, în 1836, într-o familie săracă. El a murit pe 19 august, 1924 – înmormântat într-un mausoleu pe care l-a construit tot el, numit „Tomba tăcerii și a odihnei infinite”, în cimitirul din Hauterives.

Locație: Se află în comuna Hauterives, în departamentul Drôme, Franța.” DETALII

ARHIVĂ: CHARTRE, FRANȚA: Casa Picassiette decorată cu lingura, din cioburi de farfurii găsite la gropile de gunoi OXXO TENDERDEN, ANGLIA: După ce „a mâzgălit” doi ani Doodle House, Sam Cox va juca „hide and seek” restul vieții! OXXO LE HAVRE, FRANŢA: Pentru a vizita „Casa Îngustă” a lui Erwin Wurm trebuie „să îți sugi burta”. Are lățimea de 1.30 m și e complet mobilată!

FUNDAȚIA AMZEI: „Nu întâmplător, imaginea identitară a fundației este desenul sculpturii lui Virgil Scripcariu “Triumful binelui”.
Suntem bucuroși că în primul nostru proiect de spațiu public, Scuarul Amzei, vom prelua sculptura expusă în premieră în 2024-2025, în fața portalului principal al bisericii Mănăstirii Batalha/Portugalia. Faptul că sculptura a fost în atenția a peste 200.000 de vizitatori ai sitului, veniți din toată lumea, ne onorează și ne încurajează să fondăm ceva recuperator pentru București. Pe 4-5 octombrie, sculptura va fi găzduită în Scuarul Bisericii Amzei. O apariție temporară, înainte de amplasarea sa definitivă în scuar.” SURSA

N.R.: Virgil Scripcariu este licenţiat în arte plastice, în anul 2003, la clasa maestrului Vasile Gorduz. A continuat studiile, aprofundând tema portretului în sculptură. Din 2004, participă la expoziții de grup în România şi în străinătate, realizează expoziţii personale şi amplasează lucrări în spaţiul public. Practică sculptura figurativă, dar creează şi instalaţii de obiect cu mesaj ecologic, social, spiritual. Face parte din comunitatea România Tradiţiilor Creative. În 2006, s-a stabilit cu familia la Piscu, fost sat de olari în apropierea Bucureştiului. Împreună cu soția lui, Adriana, istoric de artă, a pornit un proiect de cercetare şi punere în valoare a patrimoniului cultural din localitate. În 2021, a inaugurat Muzeul-atelier Şcoala de la Piscu, un hub cultural dedicat ceramicii ţărăneşti şi tehnicilor tradiţionale şi artei contemporane. Locul este recunoscut la nivel european, primind Premiul Europa Nostra 2022, la secţiunea Educaţie, Formare, Meşteşug.

Fundației Amzei, aflat pe str. Biserica Amzei 16-18, București sector 1.

ARHIVĂ: SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București OXXO ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii