
INSIDER: „De vreo câteva zile în Piaţa Unirii, spre Hanul lui Manuc, la ieşirea de metrou, Nivea a montat un duş public, iar câteva fete în halate de baie împart pliante trecatorilor. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată mă loveşte un sentiment pudic şi întorc instinctiv capul în sens opus, de parcă tocmai am intrat peste un necunoscut în baie. Pardon, Nivea!”
Ultimele
INTIMITATE STRADALĂ: Cum arată o reclamă la Durex, dacă fetele de la Nivea ies în halat de baie?
STAŢIA „COBOR”: Orice clipă de relaxare nu rămâne nepedepsită!
INSIDER: „Se pare că staţia de metrou Obor a fost redenumită temporar staţia COBOR. Cobor în staţia Cobor ca să mă relaxez pe băncile comode de la Ciucaş, dar ca să mă întorc la suprafaţă trebuie să iau în spate copilul şi căruciorul de 30 kg pe scările nesfârşite pentru că nu există niciun lift salvator. Mulţumim Ciucaş & Metrorex!”
ZABUL-CRAIOVA: „Scorpionii Negri” au venit acasă!
După aproape jumătate de an petrecut în Afganistan, militarii batalionului 20 din Craiova,
s-au întors acasă. Mii de craioveni i-au întâmpinat cu aplauze pe militari. „Scorpionii Negri” din Craiova şi-au încheiat misiunea din provincia Zabul, Afganistan, în luna iunie. De atunci și până la jumătatea lunii iulie, cei aproximativ 500 de militari ai Batalionului 20 Infanterie au fost repatriaţi cu aeronave C-130 Hercules, iar seara trecută, în centrul municipiului Craiova a fost organizată o ceremonie militară şi religioasă. DETALII
GIGA TUNING: Trenule, maşină mică, nici cu tirul nu mi-e frică. Prototip Audi, omologat la Techirghiol?
EFORIE NORD: Asfaltarea Falezei, în plin sezon. Primarul, luat prin surprindere de venirea turiştilor!
INSIDER: „În plin sezon estival Primăria Eforie asfaltează faleza Promenada. Ori primarul fost luat prin surprindere de venirea turiştilor, ori viteza de asfaltare este atât de mică încât lucrările de reabilitare sunt organizate până în vara lui 2020!? Ce să facem cu scuzele, domnule primar?”
ARHIVĂ: EFORIE NORD: Popasul turistic “Şincai” a devenit “Zona Zoster” de pe malul Lacului Techirghiol
CRAIOVA: Inima Olteniei renaşte din propria cenuşă! Capitală Culturală Europeană din 2021?

Asociația ”Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”. Organizația a fost fondată prin asocierea tuturor instituțiilor de educație și cultură din Craiova, a Primăriei Municipiului Craiova și a Consiliului Județean Dolj. Acestora li s-au adăugat ulterior consiliile județene Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, garantând astfel o coeziune istorică la nivelul Olteniei în jurul construirii viitorului cultural al regiunii. DETALII
ARHIVĂ: CRAIOVA: Primăriţa Olguţa pune panseluţa pe ţambal. Petunii pentru pian şi violoncel în Do Major!
PIESE DE SCHIMB: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe. Manual de supravieţuire!
„În prezent se face peste tot o reclamă tot mai insistentă pentru donarea de organe, căci disponibilitatea populaţiei de a dona a început să lase de dorit în ultima vreme, mai ales datorită scandalurilor cu transplantari frauduloase. În Germania chiar zilele astea se judecă procesul unui celebru chirurg din Göttingen, care este acuzat că a manipulat la greu listele de transplantare, a falsificat 50% din actele pacienţilor, a transplantat diverse organe unor pacienţi care nu corespundeau criteriilor legale/medicale etc., contribuind chiar la decesul prematur al unor pacienţi. Ca şi cum problemele ar exista doar pe partea recipienţilor de organe…
Asigurările de sănătate ne trimit scrisorele în care suntem întrebaţi în formulări mieroase dacă dorim card de donatori. Până şi în şcoli şi licee a început să se discute subiectul! Revistele lucioase gen Spiegel sau Stern au pagini întregi de reclamă de pe care îţi rânjeşte câte o vedetă infatuată care ţine în mână cardul de donator de organe: moderatorul Markus Lanz cu textul „Asta e la modă acum”, halterofilul Matthias Steiner cu textul „Cântăreşte puţin, dar are greutate”, actorul Klaus Behrendt (în imagine) cu textul „Pentru mine este clar: asta se poartă acum, cardul de donator de organe”.
(…) În lumina tuturor acestor informaţii, eu şi soţul meu declarăm în mod definitiv şi irevocabil că NU suntem de acord să donam organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru. De asemenea, declarăm că NU suntem de acord ca datele noastre de pacienţi să fie transmise la DSO sau Eurotransplant. Declarăm şi că ne opunem oricărei forme şi oricărui test de constatare a morţii cerebrale. În acelaşi mod declarăm că NU suntem nici primitori de organe şi refuzăm orice transplant de organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru.” SURSA
FILMUL „COMA” (1978) – O tânără doctoriţă – Dr. Susan Wheeler (Genevieve Bujold), descoperă ceva straniu în spitalul din Boston unde lucrează. Unora dintre pacienţi, relativ sănătoşi, le apar complicaţii inexplicabile în timpul unor operaţii simple care se sfârşesc cu stări de comă. După care ei sunt transportaţi către un institut… necunoscut, pentru a li se purta de grijă. DETALII
PRINTRE NIMFE: „Merită văzut albastrul infinit al „Fluturilor Împărat”, greu de surprins în fotografii!”
INSIDER: „Până pe 31 iulie, cei interesaţi sunt invitaţi să viziteze expoziţia temporară „Fluturi tropicali vii” pentru a de a vedea peste 30 de specii de fluturi exotici, zburând liber, în sera special amenajată în grădina Muzeului „Antipa”.
De asemenea, pot avea şi ocazia de a fi martori la „naşterea” unui fluture care-şi părăseşte învelişul de nimfă. În expoziţie, insectele vii sunt prezentate şi prin texte de informare cu privire la denumirea speciei, ţările de origine, preferinţele biologice şi ecologice etc.
Cel mai spectaculos este „Fluturele cap de şarpe”, fiind cel mai mare fluture
din lume în privinţa suprafeţei aripilor (400 cmp). În Taiwan coconii acestor fluturi sunt folosiţi ca portmonee. Adulţii nu au aparat bucal şi de aceea trăiesc doar 1-2 săptămâni doar pentru a se reproduce.
Deşi spaţiul expoziţiei este foarte mic, iar laitmotivul „Nu călcaţi iarba” este oarecum agasant, merită văzut albastrul infinit al „Fluturilor Împărat”, greu de surprins în fotografii! Neapărat să aduceţi cu voi ceva dulce (bomboane, zahar, suc) poate aveţi noroc şi vi se aşează în palmă. Preţurile biletelor sunt de 10 lei redus şi 12 lei întreg.” DETALII








































