Ultimele
PIESE DE SCHIMB: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe. Manual de supravieţuire!
„În prezent se face peste tot o reclamă tot mai insistentă pentru donarea de organe, căci disponibilitatea populaţiei de a dona a început să lase de dorit în ultima vreme, mai ales datorită scandalurilor cu transplantari frauduloase. În Germania chiar zilele astea se judecă procesul unui celebru chirurg din Göttingen, care este acuzat că a manipulat la greu listele de transplantare, a falsificat 50% din actele pacienţilor, a transplantat diverse organe unor pacienţi care nu corespundeau criteriilor legale/medicale etc., contribuind chiar la decesul prematur al unor pacienţi. Ca şi cum problemele ar exista doar pe partea recipienţilor de organe…
Asigurările de sănătate ne trimit scrisorele în care suntem întrebaţi în formulări mieroase dacă dorim card de donatori. Până şi în şcoli şi licee a început să se discute subiectul! Revistele lucioase gen Spiegel sau Stern au pagini întregi de reclamă de pe care îţi rânjeşte câte o vedetă infatuată care ţine în mână cardul de donator de organe: moderatorul Markus Lanz cu textul „Asta e la modă acum”, halterofilul Matthias Steiner cu textul „Cântăreşte puţin, dar are greutate”, actorul Klaus Behrendt (în imagine) cu textul „Pentru mine este clar: asta se poartă acum, cardul de donator de organe”.
(…) În lumina tuturor acestor informaţii, eu şi soţul meu declarăm în mod definitiv şi irevocabil că NU suntem de acord să donam organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru. De asemenea, declarăm că NU suntem de acord ca datele noastre de pacienţi să fie transmise la DSO sau Eurotransplant. Declarăm şi că ne opunem oricărei forme şi oricărui test de constatare a morţii cerebrale. În acelaşi mod declarăm că NU suntem nici primitori de organe şi refuzăm orice transplant de organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru.” SURSA
FILMUL „COMA” (1978) – O tânără doctoriţă – Dr. Susan Wheeler (Genevieve Bujold), descoperă ceva straniu în spitalul din Boston unde lucrează. Unora dintre pacienţi, relativ sănătoşi, le apar complicaţii inexplicabile în timpul unor operaţii simple care se sfârşesc cu stări de comă. După care ei sunt transportaţi către un institut… necunoscut, pentru a li se purta de grijă. DETALII
PRINTRE NIMFE: „Merită văzut albastrul infinit al „Fluturilor Împărat”, greu de surprins în fotografii!”
INSIDER: „Până pe 31 iulie, cei interesaţi sunt invitaţi să viziteze expoziţia temporară „Fluturi tropicali vii” pentru a de a vedea peste 30 de specii de fluturi exotici, zburând liber, în sera special amenajată în grădina Muzeului „Antipa”.
De asemenea, pot avea şi ocazia de a fi martori la „naşterea” unui fluture care-şi părăseşte învelişul de nimfă. În expoziţie, insectele vii sunt prezentate şi prin texte de informare cu privire la denumirea speciei, ţările de origine, preferinţele biologice şi ecologice etc.
Cel mai spectaculos este „Fluturele cap de şarpe”, fiind cel mai mare fluture 
din lume în privinţa suprafeţei aripilor (400 cmp). În Taiwan coconii acestor fluturi sunt folosiţi ca portmonee. Adulţii nu au aparat bucal şi de aceea trăiesc doar 1-2 săptămâni doar pentru a se reproduce.
Deşi spaţiul expoziţiei este foarte mic, iar laitmotivul „Nu călcaţi iarba” este oarecum agasant, merită văzut albastrul infinit al „Fluturilor Împărat”, greu de surprins în fotografii! Neapărat să aduceţi cu voi ceva dulce (bomboane, zahar, suc) poate aveţi noroc şi vi se aşează în palmă. Preţurile biletelor sunt de 10 lei redus şi 12 lei întreg.” DETALII
REDACŢIA URZICA: „Cineva încă mai iubeşte muşcatele roşii. Şi pe Geo Bogza. Şi tricolorul.”
INSIDER: „Pe bd. Ştirbei Vodă la nr.2, în blocul unde funcţiona cândva redacţia Revistei Urzica, cineva încă mai iubeşte muşcatele roşii. Şi pe Geo Bogza. Şi tricolorul.”
„Revista “Urzica” în variantă electronică Publicația-fanion a presei de umor din perioada comunistă revine pe piaţa românească în 2005, dar în format online, http://www.urzica.ro, propunându-şi să devină liderul revistelor de entertainment inteligent din România. Iniţiativa lansării urzica.ro aparţine redactorului şef, Kiki Vasilescu, prozator contemporan, autor al cărţii “Romanul românesc pervers”. Sub sloganul „Urzicăm împreună ca pe timpurile bune”, revista oferă săptămânal 11 rubrici de „mişto rafinat, mai curat şi mai uscat decât până acum”.” DETALII
PLIMBARE ŞI POSMAGI: „De leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca!”
INSIDER: „În parc la Mogoşoaia, maşinile stau mai bine pe alei, parcarea e goală!” SURSA
„Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora.
Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare!” CONTINUARE
BANNER CUM LAUDE: Ascunse printre copaci, valorile predau valoare. „Dorele, eşti copac!?”
INSIDER: „Oare cine este Dorel Pristanda care a decis locaţia bannerului aniversar pentru cei 150 ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti? Oare chiar se laudă cu profesorii lor sau este doar o glumă de intelectuali?
Unde să te aşezi ca să vezi ceva? Dedesubt nu, că e prea mare şi cazi pe spate, de vizavi nu, că are un mare pom în faţă, din avion nu, din cauza erorii de paralaxă… În acest caz, există două soluţii – ori bannerul trebuie mutat în locul reclamei la BCR, ori pomul acoperitor trebuie tuns şi frezat astfel încât să se vadă şi valorile! Cel mai norocos este dl. Emil Constantinescu, probabil plasat strategic lateral ca să se vadă bine până la toamnă când se vor vedea şi ceilalţi. …Apostrofarea „Dorele, eşti copac!?” vine oare din mediul universitar?” DETALII
PICĂ PARĂ: Biserica Densuş – construită de romani, distrusă de invadatori, restaurată de americani!
INSIDER: „Biserica Densuş este cea mai veche din România, atestată în secolul IV. Iniţial a fost templu roman de sacrificii aduse zeului Marte. După retragerea romanilor în 276, edificiul a fost transformat de localnici în biserică creştină.
Alături de coloane şi alte ornamente, leii poziţionaţi pe aripa dreaptă exterioară a bisericii au fost aduşi de la Sarmisege- tuza Ulpia Traiana, capitala Daciei romane, aşezaţi cândva la poarta arenei unde se luptau gladiatorii. Alte urme ale timpurilor zbuciumate sunt sfinţii pictaţi în interior care au ochii scrijeliţi de armatele invadatoare din secolele XV-XVI.
Ironia istoriei a făcut ca, în final, biserica să fie restaurată nu de Guvernul României, nici de Uniunea Europeană, ci de ambasadorul SUA, cu 2 milioane de dolari, inclusiv drumul de acces, şi tot el s-a luptat pentru introducerea în patrimoniul UNESCO.
Acum biserica poartă hramul Sf. Nicolae şi este în slujba comunităţii locale. …Pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă!”
