Ultimele
MENEŞMENT: Şefii de la Transelectrica, bonusuri de 1.000 de euro pe zi. Contabilul lui Vântu, mogul la stat!
X-PRESS (B1 TV): „Primele uriașe au fost acordate în urma unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor din 23 martie 2015. Bonusurile anuale atingeau sume cuprinse între 26.000 și 180.000 de euro. Directorul Ion-Toni Teau are un salariu de 5.500 de euro pe lună și bonus de 180.000 de euro. Așadar, acesta a avut o mie de euro pe zi în 2014. (…) În contractul de mandat a celor de la Transelectrica se prevede o indemnizație fixă. În cadrul emisiunii ”X-Press” a fost dezvăluită și metoda prin care conducerea companiei a reușit să aibă parte de bonusurile uriașe: nu și-au realizat investițiile. Tăind investițiile, a crescut
profitul operațional, automat a crescut valoarea acțiunilor și astfel, cei care au bonusuri din conducerea Transelectrica, au avut dreptul legal pentru că și l-au creat să-și de aceste bonusuri. (…) Teau a fost adus în funcția de director executiv în cadrul Transelectrica de către Daniel Chițoiu. Acesta a deținut funcția de manager financiar 5 ani în cadrul Realitatea Media S.A. ”Contabilul lui Vântu a ajuns să câștige de la stat, de la Transelectrica niște venituri incredibile pentru orice om care înțelege cum funcționează sistemul în România”, a mai spus Sabin Orcan.” CONTINUARE
ARHIVĂ: TRANSELECTRICA: “Cum să-ţi ascunzi propriul rahat, arătând cu degetul murdar spre fundul altuia?!”
ROMÂNII AU TALENT: Un olimpic a trecut prin Izvor. Mărgelatu sigur nu a fost, nici Spărgătorul de nuci!
INSIDER: „Nu ştiu dacă spartul seminţelor intră în categoria sport sau artă, dar cred că un procent covârşitor din naţia română ar putea urca pe podium într-o competiţie internaţională de acest gen. După unica sticlă de Pepsi „uitată” la locul faptei, se pare că un posibil olimpic a trecut ieri prin Parcul Izvor. Mărgelatu sigur nu a fost pentru că ar fi rămas şi urmele copitelor prietenului cabalin Ciprian. Nici Spărgătorul de nuci!”
ARHIVĂ: AGRICOLE: „Curăţaţi mizeria sau plătiţi amendă!” *** GHERŢOIUL DE BLOC: Ai mâncat, ai băut, ţi-ai pus palma în fund şi-ai plecat! Ce-ai uitat? *** CULMEA AGRICULTURII: România a ajuns să importe şi seminţe de dovleac. DIN CHINA! Preţ Bio: 7,5 lei
ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”!
Piaţa Sfântul Gheorghe din Bucureşti, la intersecţia străzii Băniei cu strada Şelimbăr.
INSIDER: „Pictura, o interpretare modernă a scenei în care, potrivit legendelor medievale, Sfântul Gheorghe ar fi omorât un balaur a fost realizată cu acordul proprietarului clădirii și în scopul înfrumusețării zonei, altfel, plină de gunoaie și clădiri în ruină. Nefiind pe gustul locuitorilor foarte religioși din zona respectivă, credincioșii au cerut îndepărtarea ei pe motiv că înfățisează personajele răului, iar sub presiunile făcute de Consiliul Parohial al Bisericii Sfântul Gheorghe s-a hotărât modificarea picturii murale pe 11 mai. Mai aveți la dispoziție doar 4 zile pentru poze. Deși a învins balaurul, se pare că Sf. Gheorghe va fi răpus de mentalitatea riveranilor care îl iubesc prea tare…” DETALII
UPDATE (HOTNEWS): „Pictura murala de mari dimensiuni care care il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe in lupta cu dragonul, realizata in Piata Sfantul Gheorghe din Capitala, pe peretele unei cladiri, a fost acoperita sambata, dupa ce Biserica Ortodoxa Romana a facut presiuni in acest sens. In semn de protest fata de acest gest de cenzura, mai multi artisti au realizat desene care ilustreaza ce ar putea fi desenat pe peretele lasat gol, imaginile fiind publicate pe pagina de Facebook a cunoscutului artist plastic Dan Perjovschi.
„Live crime scene. Just like ISIS but in the EU”, scriau, sambata dimineata, cei de la Intersting Times Bureau drept descriere la imaginile care infatiseaza disparitia treptata a picturii. Intersting Times Bureau este grupul care a initiat si sprijinit financiar realizarea proiectului. In locul picturii acoperite va fi realizata o alta lucrare de catre aceiasi trei artisti. Pictura, semnata de cativa artisti contemporani (Obie Platon, Irlo and Kero), se intitula „Sf. Gheorghe si Dragonul Jucaus” si era o reinterpretare moderna a scenei in care, potrivit legendelor medievale, Sfantul Gheorghe ar fi omorat un balaur. Graffiti-ul a fost realizat in cadrul unui proiect de arta urbana, cu acordul proprietarului cladirii.” CONTINUARE
ARHIVĂ: ALLAN DALLA: Foamea, în coduri geometrice. Viziunea optimistă: „Tot ce zboară se manâncă!” *** ARTĂ URBANĂ: „Am crezut că totul a fost făcut noaptea, pe furiş, fără acordul autorităţilor” *** LUNATICI FĂRĂ FRONTIERE: Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
CIUBUCURI: Bon fiscal pe 50 de bani BACŞIŞ! 8 bani merg la buget! Cum arată un bacşiş de 1 ban fiscalizat?
INSIDER: “Am trăit s-o văd şi pe asta: ANAF-ul a terminat cu toţi marii mafioţi, i-a băgat în sperieţi pe marii evazionişti, a zdrăngănit cătuşele peste frăţia oamenilor politici – băieţi deştepţi cu asfaltări, a terminat cu importul evazionist de legume-fructe patronat de arabi, a lichidat ingineriile financiare (ale adevărate, nu controlul preţurilor cum vrea “nord-coreanul” Ponta) din super-marketuri şi… a ajuns şi la ospătarul căruia i-am lăsat eu ciubuc… 50 de bani. Da! Am primit primul bon fiscal din viaţa mea, pe care, prin grija Măreţului ANAF scrie, cu majuscule, BACŞIŞ!
Am plătit cafeaua de 4,50 cu o bancnota de 5 lei şi am zis “Mulţumesc, lasă aşa!”. Şi după bonul cu cafeaua, văd că ospătarul îmi mai aduce la masă un bon. Nu apuc să mă întreb dacă are casă de marcat cu copy-paste, mă uit pe bon şi mă apucă leşinul: BACŞIŞ, 0,50 lei. Băi ANAF, tu eşti nebun?! La sfârşitul zilei de muncă, ospătarul (Adi, e trecut pe bon) adună bacşişurile contorizate şi dă 16 la sută statului. Adică, din bonul meu de bacşiş, vor merge spre Sănătate, Educaţie, Administraţie, Poliţie, Armată, Guvern, Parlament etc. fix 8 BANI! 8 bani!!!
Da, ştiu, spic cu spic se face snop, dar nu pot să văd că ANAF-ul Guvernului Ponta seceră doar spicele mici şi se face că nu vede snopurile… Că mă întreb dacă telefonul ăla de fiţe făcut cadou de Gheorghe Nichita (primarul Iaşului şi vicepreşedinte PSD) drăguţei iubite din subordine cu tot cu aplicaţia spy din el o fi fost plătit din leafa de primar sau din ceva ciubucuri? Iar dacă omul plătea din bacşişuri astfel de mici atenţii şi cheltuieli, de unde le-o fi primit? Or fi fost declarate la fisc şi impozitate?
Dar nu-i treaba barmanului Adi ce bacşişuri sau alte parandărături primesc primarii sau parlamentarii. Obligaţia barmanului este să se conformeze impozitării bacşişului şi, dacă în curând o să vrea Guvernul, va plăti impozit şi pe aerul pe care îl respiră. ANAF, bravo! Dă fuga la şeful Guvernului şi-i raportează că din 50 de bani lăsaţi bacşiş unui barman ai reuşit să duci la buget 8 bani. Eşti tare, ANAF, meriţi premiat…” SURSA
UPDATE: „Bacşiş de 1 ban fiscalizat! Conform legii am emis bon fiscal pentru 1 ban, bacşiş lăsat de un client! Clientul a refuzat bonul şi a plecat „mulţumind” Guvernului României pentru minunata lege şi ANAF pentru sprijinul acordat firmelor!” SURSA
BEST-SELLER: „Un sanctuar cu miros de usturoi?!”
INSIDER: „La origine, în librării se vindeau doar cărţi, fără ace, brice sau carice. Săptămâna trecută, specialitatea zilei la Libraria Cărtureşti Carusel era „Pistoul de leurdă”, nu vreo carte sau vreun autor. Asta seamănă a banc sec: „Am stat azi în librărie vreo două ore şi am răsfoit un… pistou de leurdă şi cartofi cu rozmarin”. Un sanctuar al cărţilor cu miros de usturoi?!”
ARHIVĂ: CĂRTUREŞTI MALL: „Era înghesuială ca la supermarket în zilele cu promoţie la tigăi!” *** APROZAR: Mesaje subversive sau psihologie inversă? Librăria Cărtureşti ne invită la citit – “Fugiţi, cad cărţi” *** MĂCELĂRIE: Cărţi hăcuite la Librăria Cărtureşti!
BON APPETIT: După 25 de ani de la Revoluţie, avem o fântână de popcorn. Nu s-a murit chiar degeaba!
INSIDER: „Mai ţine cineva minte pentru ce a ieşit poporul român în stradă în 1989?! Liberté, égalité, fraternité şi …mâncare. Nu neapărat în această ordine! Să curgă Coca-Cola pe străzi şi să mâncăm popcorn cu găleata. Uite că ni se îndeplini dorinţa şi, după 25 de ani de la Revoluţie, în Piaţa 21 decembrie 1989, avem o fântână de popcorn. Deci, pare că nu s-a murit chiar degeaba. Nu sunt comestibile, dar par delicioase. Bon Appétit!”
ARHIVĂ: SACRILEGIU: O „baie de sânge” în Piaţa Universităţii. Nu e Revoluţie, nici Mineriadă. HBO îşi face reclamă! *** RECRUTARE: Viitorii corporatişti, chemaţi „să treacă pe albastru”. Cândva primeau numere matricole! *** TAXE: Ce urmează după taxa pe viciu, pe bere şi pe fast-food? Taxa pe râgâială! *** ERATĂ: Admiratorul lui Caramitru a luat BAC-ul! *** VREAU PREŞEDINTE: „Poţi propune şi pe meseriaşu’ blocului, cinstit şi gospodar – mare om, mare caracter!”
ÎNAPOI ÎN VIITOR: Calculatorul, prietenul omului?! 30 de ani în 30 de minuni tehnologice demistificate!
INSIDER: „Este puţin şocant să priveşti retrospectiv cum obiecte de care mai întâi te-ai minunat să auzi, vezi şi să atingi, pe care ţi le-ai dorit ca pe Sfântul Graal şi ai făcut mari sacrificii să le ai, iar apoi le-ai „aruncat” undeva prin debara pentru că altele mai performante deveneau deja obiecte de muzeu în SUA şi în ţările din Vest. Şi totul s-a întâmplat în ultimii 30 de ani – 30 de ani în 30 de minuni tehnologice demistificate!”
Expoziţia “Personal Computer: O istorie fascinantă” prezintă evoluţia calculatoa- relor, de la primele maşini de calcul la computerele moderne de astăzi. Majoritatea pieselor datează din anii `70-`80 ai secolului trecut. Alături de mărcile străine consacrate se află şi cele romaneşti fabricate de companii precum: ICE Felix, Electronica, Centrul de Cercetări Automatica Bucureşti (CCAB). Printre modelele expuse se numară şi calculatoare reprezentative pentru industria IT din anii ‘80: Apple IIc, Apple Lisa 2, Commodore 64, IBM PC 5150, Apple Macintosh Plus, HP 150, terminalul Lear-Siegler ADM-3A, Osborne I şi multe altele. Una dintre cele mai vechi piese prezente în expoziţie este un calculator mecanic din 1943-1944, fabricat în Suedia de compania Original-Odhner, acesta fiind şi cel mai longeviv model fabricat vreodată.
Expoziţia este deschisă în perioada 24 aprilie – 21 iunie 2015, putând fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00 – 17.15 (ultima intrare!). Bilet de intrare – 7 lei. Organizatori: Muzeul Naţional de Istorie în parteneriat cu Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii (filială a Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I), Muzeul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi Ing. Dr. Alexandru Floca – colecţionar. DETALII
TORTUL LUI BUCUR: De la cioban la cofetar de mall. Diabetul la oaie sau cum fac oile diabet!


INSIDER: „Fântâna lui Bucur este astăzi plină de calorii dulci. Dacă ciobanul Bucur s-ar reîncarna după 555 de ani ar fi cu siguranţă cofetar la mall.”
ARHIVĂ: BUTAFORIE: Fontana di Trevi, adusă la Bucureşti *** AGONIE ŞI EXTAZ: Între zeci de claxoane şi mii de turaţii pe minut, o „Carmina Burana” îţi poate fi fatală!

















