ACRITURI: Chelnerii amabili de la „The Harbour” sunt plecaţi pe mare. Au rămas doar murăturile!
INSIDER: „Deşi am trecut de zeci de ori prin faţă, ieri am şi intrat pentru prima dată în restaurantul Harbour din Piaţa Amzei, iar interiorul mi s-a părut destul de draguţ, chiar peste aşteptări. Vegetarian fiind, am deschis curios meniul să văd cam ce mi-ar putea oferi restaurantul. După ceva deliberări m-am hotărât să încerc salata Harbour, cu rugămintea ca din reţetă să fie scoasă pasta de brânză cu smântână şi mărar.
Chelneriţa acră mi-a zis că dacă vreau numai verzituri de ce nu încerc nu-ştiu-ce sală B…, şi când am întrebat-o conţinutul, printre ingrediente mi-a recitat candidă şi „piep de pui la grătar”… Şi-a dat seama după ce a scos porumbelul şi a continuat „sau salată grecească”… “cu brânză feta” am răspuns eu zâmbind. Ea nimic, încremenită! Vecinii de masă, vechi clienţi ai localului după cum s-au recomandat, 
deranjaţi fiind şi ei de lipsa amabilităţii ce plutea în aer au întrebat pe unul dintre chelneri ce s-a întâmplat cu vechiul personal, nemaiintâlnind nici o faţă cunoscută, iar răspunsul a fost tare sugestiv – „unii au plecat că nu le-au mai convenit condiţiile, iar restul au fost daţi afară”. Eu cred că dacă lucrezi în servicii şi mai ai şi pretenţii la bacşiş, trebuie să îl şi meriţi!”
MERCURIAL: Concurs de etichete în Piaţa Obor
INSIDER: „În Piaţa Obor din Bucureşti, ţăranii şi vânzătorii intermediari se întrec în etichetarea produselor de pe tarabă ca fiind cele mai româneşti, mai adevărate, mai direct din pom şi mai foarte-foarte dulci fructe şi legume. Dacă mai sunt şi corect scrise, mai rămâne doar să ne ferească Dumnezeu de vreun diabet cu atâtea dulcegării în jur.”
RECORD: Voluntariat cu de-a sila pentru „Cea mai mare salată din lume”!
INSIDER: „În ultmii ani România sparge toate recordurile şi intră în forţă în Cartea Recordurilor. De data asta în comuna Pantelimon la 10 km de Bucureşti. Cea mai mare salată din lume! Au fost cooptate vedete tv şi o mulţime de voluntari care de fapt au făcut toata treaba. O fată se plâgea că „voluntariat pe naiba, că pe noi ne-a obligat doamna directoare”.”
PENIBILI: La concertul lui Leonard Cohen, organizare de cacao cu miros de cârnaţi, stinsă cu multă bere!
INSIDER: “Leonard Cohen a fost cu mult peste aşteptări, dar organizarea a fost de toată jena. În primul rând, concertul a început la ora 20.00, deşi pe biletul meu scria 20.30! Aşa că am pierdut exact melodia pentru care venisem în mod special. La 20.05 mă apropiam de Piaţa Constituţiei şi auzeam ecoul de la „Dance me to the end of love”, de începuse să-mi gâlgâie sângele… Cea care mi-a scanat biletul a spus că nu e treaba ei ce scrie pe bilet şi că spectacolul a început cu 30 de minute mai devreme. La faţa locului am aflat că au fost emise şi altfel de bilete pe care scria că show-ul începe la ora 20.00.
Mai mult, una dintre boxele din sectorul B stânga s-a defectat, iar eforturile de a o repara au fost inutile. Cât despre public, circa jumătate dintre cei prezenţi veniseră mai mult să bea bere şi să mănânce hot-dog cu floricele, decât să asculte o legendă încă în viaţă. Cei de la „East European Events” şi organizatorii din Primăria Capitalei şi ArCuB au stat gratuit în primele rânduri, separaţi printr-un gard, din fericire, încă neelectrificat! Femeia de afaceri Monica Tatoiu a stat în rând cu muritorii, dar a plecat la pauză… Pe scurt, organizatorii şi o parte din public şi-au bătut joc de un concert care trebuia să ne încânte inimile şi nu să ne umple de spume! …Everybody knows – The poor stay poor, the rich get rich!”
MÂNCARE: Studiu gastronomic la Teatrul ACT. Dabija: „Cei ce rămân, mănâncă pentru că trăiesc!”
INSIDER: “Daca aveţi de gând să vizionaţi la Teatrul ACT (Calea Victoriei 126, Etaj II, București) spectacolulul – „Capra cu trei iezi” după Ion Creangă (Un studiu gastronomic! Regia: Alexandru Dabija) e musai să mergeţi imediat după ce aţi mâncat bine! Pe scurt, spectacolul reprezintă parastasul celor doi iezi omorâţi de lupul cel rău. Decorul e simplist iar mâncarea nu este butaforie, astfel încât Andi Vasluianu (Lupul) alias Nănăşul mânca aproape tot timpul. Singur! Restu’ lumii înghite în sec. O oală cu sarmale sfârâie pe un aragaz, înnebunind gurmanzii din sală şi cei veniţi direct de la serviciu – răcituri, ciorbă…
Coliva a fost împărţită în pahare de plastic şi printre spectatori, iar la sfârşit după aplauzele de final aceştia au fost poftiţi să „devoreze” restul bucatelor. Când am ieşit din sală, scena părea o fotografie de la cantina… Concluzia la care ajunge regizorul: “Studiul pe care îl propunem este în primul rând unul gastronomic, pentru că moartea este, invariabil, însoțită de haleală. Cei ce rămân, mănâncă pentru că trăiesc”. Alexandru Dabija. DETALII
ŞOAPTE: Ce se vorbeşte pe la colţurile din Transelectrica?
INSIDER: „Jaful din Transelectrica, Teletrans şi Smart se desfăşoară de multă vreme, iar autorităţile statului s-au sesizat, însă sunt “blocate” de cineva deocamdată. Nu este foarte clar unde este celebrul audit de o lună al ministrului Chiţoiu? Sindicatul este cel puţin la fel de corupt ca administraţia. Tesaro are tot clanul angajat în companie numai în posturi călduţe şi bine remunerate. Tesaro a semnat documentele cu Meteescu contrar prevederilor CCM şi fără să fie mandatat de membrii de sindicat.”
ORGANIGRAMA TRANSELECTRICA
INSIDER: „Salariul mediu lunar pe companie este aproximativ 4.300 lei / salariat. Mare păcat că acest articol nu apare mai mult, în toate ziarele mari online şi în ştirile din mass-media. Nu mă mira conţinutul, deşi cu siguranţă eu una cred că Transelectrica este doar o bucăţică din “rahatul” acesta politic pe care îl plătim cu toţii. Tot de pe site-ul Transelectrica, DNA se poate sesiza şi verifica online fără mare efort, cât şi cum au crescut salariile celor “mari” şi aroganţi în plină criză care, pe lângă angajările “piţipoancelor” din Olteni 2-4, atârnă tot mai greu în balanţa fondului de salarii.”
ARHIVĂ: CHETĂ: Angajările politice din Transelectrica, plătite prin tăieri abuzive de salarii!
JAPCĂ: Cum taxează Raiffeisen o plată pentru eBay?
INSIDER: „Mi-am luat ceva de pe eBay şi am făcut transfer în contul omului. Astea sunt taxele şi comisioanele la Raiffeisen (săgeata roşie semnifică bani ieşiţi din contul meu).”
RUŞINICĂ: La crosul “We Run Bucharest”, Nike şi ProSport au umblat cu cioara vopsită!
INSIDER: „După cum s-a tot anunţat cu surle şi trâmbiţe, azi în Bucuresti la Piaţa Charles de Gaulle, la ora 9.00 (mai exact după ora 9.10), s-a dat startul la „We Run Bucharest” – eveniment organizat de Pro Sport şi Nike! Alergătorii au fost minunaţi ca de fiecare dată, organizarea fiind kakao! Deşi era anunţat că ultimele înscrieri se fac în dimineaţa crosulului până la ora 8.45, am venit la ora 8.00 şi după o coadă de 40 minute, când am ajuns în sfârşit în faţă la 8.40 s-au sistat înscrierile. Toată lumea a început să strige şi să se foiască, mulţi fiind deja înscrişi pe site, unii dintre ei chiar şi plătiseră taxa de 50 lei.
Coada era imensă şi pe 7 rânduri, deşi erau doar două organizatoare dotate cu laptop şi care probabil atunci învăţau să folosească tastatura… Una se ocupa de cursa de 3.4 km, iar cealaltă pentru 10 km, fără să scrie nicăieri acest lucru, încât marea majoritate după ce „terminau” o coadă erau poftiţi să reia coada la “ghişeul nr.2” pentru a-şi depune formularul de înscriere. La ora 8.45 un domn a anunţat la microfon că din acest moment nu se mai fac înscrieri (!) deşi de 5 minute era un mare tărăboi şi nimeni nu mai înscria pe nimeni… După această ora chiar şi cei înscrişi pe site şi care platisera on-line cursa nu au mai primit cip, alergând în afara concursului. JENIBIL!
Culoarea aleasă de organizatori la „tricoul tehnic de alergare” a fost dupa mine total neinspirată: negru. O fi culoare antijeg, dar imaginea alergatorilor spre Arcul de Triumf arăta cam trist, asemenea unei echipe de bocitoare! Desi crosul de 3.4 km a fost anunţat că va avea startul la 10 minute în urma celui de 10 km, pentru a avea timp ca mulţimea să se disperseze în funcţie de „sângele din instalaţie”, şi aici au zbârcit-o scurtând perioada. În zona primei curbe a traseului s-a creat încă o buluceală asemănătoare cu cea de la start, iar un organizator dotat cu bicicletă şi voce de bariton striga din toţi bojogii – „Alergaţi pe partea stângă că vin ceilalţi!”, care erau setaţi pe altă viteză faţă de primii puşi pe „modul rezistenţă”…
Am văzut-o şi pe Gabi Szabo la un moment dat, sportivii de ocazie fiind tare fericiţi să se imortalizeze cu una dintre legendele în materie de alergare, dar a disparut rapid în multimea “ciori îndoliate”. Cea mai penibilă fază organizatorică (de departe!) este faptul că după cursă sau chiar în timpul acesteia, PRO SPORT şi NIKE nu au stat cu mâinile în sân, ci au „lucrat” la imagine, dorind cu tot dinadinsul să iasă „curaţi ca lacrima” şi au modificat site-ul competiţiei werunbucharest.prosport.ro, unde scria clar alb pe negru faptul că înscrierile se faceau până la 8.45… R-U-Ş-I-N-I-C-Ă!”
CHETĂ: Angajările politice din Transelectrica, plătite prin tăieri abuzive de salarii!
INSIDER: “Dezvăluirile mass-media din ultimele luni referitoare la “mecanismele politice” din interiorul Transelectrica nu au deranjat cu nimic pe cei implicaţi în jaful acestei companii. Dacă până acum tunurile presei au fost puse pe partidele politice, prezentul demonstrează că divizia “Securitatea Statului” condusă de preşedintele Băsescu îşi face treaba în continuare pentru umplerea propriilor buzunare şi satisfacerea intereselor de partid.
Chiar dacă au intervenit schimbări în conducerea companiei, acestea s-au dovedit a fi doar o “altă pălărie” pentru aceiaşi indivizi dubioşi (vedeţi scandalul din jurul fostului director general, Horia Hăhăianu). Ce s-a întâmplat de fapt? Hăhăianu a fost înlocuit de un fost adjunct al său, Marius Mateescu, care încă semnează cu bară pe actele oficiale, realizându-se astfel continuitatea afacerilor puse la punct de predecesorul său. Pentru a înlesni aceste afaceri păguboase pentru companie şi stat, Mateescu a strâns în jurul său o serie de personaje controversate…” 
OTOPENI: Cum arată Salonul Business al Tarom? La Smoking Lounge, scrumierele sunt pline ochi!
INSIDER: „Pentru 35 de euro, ai acces la Smoking Louge, unde scrumi- erele sunt pline ochi cu chiştoace! …Dar te poţi bucura de free wifi, toilets, Ballantines, vinuri, ape, sucuri, iaurturi, cafea, covrigei, chips-uri. Enjoy Your Flight!”
DANGA-LANGA: De ce ne înjură Fulga? …Vacă e ea!
INSIDER: „Concurs în supermarket – „Câștigă o vacă mai mare ca tine!””
TURISM: Comuna Buzescu, a opta minune a lumii. Întrebarea „Cu ce bani?” este indecentă!
WIKIPEDIA: „La recensământul din 2002, 77% s-au declarat români şi 22,9% romi. 94,9% erau români ortodocşi şi 4,7% adventişti.”
PARAGINĂ: A ce miroase în Turnul Paraşutiştilor?
INSIDER: “Turnul de paraşutism a fost construit în anul 1951, însă a fost dat în folosinţă în anul 1953, odată cu inaugurarea celui mai mare complex sportiv şi cultural din România, „23 August”, actualul “Lia Manoliu”. Turnul are formă cilindrică, cu înălţimea de 80 m (cât Casa Poporului!), cu diametrul exterior constant şi egal cu 4,70 m. Pereţii turnului au la bază o grosime de 35 cm, iar pe ultimii 30 cm, pereţii au o grosime de doar 15 cm. În vârful turnului există un pod metalic de pe care se face lansarea paraşutiştilor şi care are o lungime totală de 25 m şi o greutate de 10 tone. Acesta se poate roti, orientându-se după vânt, astfel încât vântul să-l îndepărteze de turn pe paraşutistul în cădere.
După Revoluția din 1989, turnul a trecut sub patronajul Ministerului Transporturilor, fiind administrat de către Aeroclubul României alături de alte cinci turnuri de paraşutism (Iaşi, Baia Mare, Suceava, Cluj şi Ploieşti). De-a lungul anilor s-au făcut aproximativ 200.000 de lansări, însă turnul nu mai este folosit de doi ani. Pentru a ajunge sus, trebuie urcat pe o scară utilitară, continuă, cu 4 opriri pentru repaus (un fel de scăunele metalice sudate de scară și prinse de zid, la fiecare 20 de metri). Pe vremuri, parașutiștii făceau concurs de viteză pe această scară (media era de 3 min, recordul de 2:20).
„Activitatea a fost oprită temporar pentru că trebuie să-i facem o revitalizare a imaginii. Exteriorul nu arată foarte bine. Nu s-a mai făcut de mult o reparaţie capitală la el. S-a făcut o expertiză a stabilităţii şi a rezistenţei şi nu există probleme. Sperăm să fie gata până în toamnă. Este o instituţie publică, durează licitaţia pentru reparaţie, alocarea fondurilor, durează câteva luni”, explica pe 23 ianuarie 2012 , pentru RTV.NET, George Rotaru, directorul general al Aeroclubului. …A venit toamna şi la turn nu pare că s-ar fi clintit ceva. Aceeaşi pictură a grafferului anonim şi un afis al unui hair-stylist pentru patrupede par a fi singurele acţiuni realizate de mâna omului în ultimii 60 de ani… În rest, miroase a rahaţi!” ALTE DETALII
INSIDER 2: „Am sărit din acest turn ,in 1977 … eram in clasa a VII-a. Defapt nu săreai din el. Te ridica de jos cu parașuta deschisa, iar coborârea era tot cu parașuta prinsă de un cerc. Coborârea era controlată astfel.
Senzația maximă era în top când, cadeai în gol aproximativ 10 metri până se umfla parașuta. A fost o super experiență, pentru vârsta aceea.”
INSIDER 3: „Trebuie spus că Turnul aparținea/aparține de aeroclubul Aurel Vlaicu care opera/operează zboruri cu motor, planorism, deltaplanism și parașutism de pe aerodomul din comuna Clinceni, Ilfov. Turnul avea/are 86 de metrii la steag… la coada brațului metalic unde de obicei era montat un steag… are un sistem de ridicare cu troliu, tambur de frânare și cablu, asemănător unei macarale! Era operat de un mecanic care comanda ridicarea cu cablul, a unui cerc metalic pe care se agața la început o parașută model AV 24… existau 2 feluri de lansare de pe acel cerc… pentru începători, parașuta era prinsă pe marginea cercului cu mai multe curelușe din piele… parasutistul începător era prins în hamul parașutei și ridicat la 80 de metri. Apoi mecanicul debloca frâna troliului iar parașuta venea împreună cu parașutistul și cercul metalic cu o viteza controlată spre sol. La câțiva metri de sol mecanicul operator frâna tot mai mult mecanismul astfel ca parașutistul să atingă foarte ușor solul… astfel de salt se numea „salt dirijat”! Pe cap, parasutistul purta un prototip de cască inventat de antrenorul anilor 1980 de la turn, nea’ Sebe S Vasile! Maestru emerit al sportului. Prototipul combina o cască cauciucată de tanchist în care exista și galenele pentru comunicații, care era introdusă într-o cască dură de motociclist ce era decupată în dreptul urechilor ca să poată ieși în exterior carcasele galenelor de ascultare din casca de tanchist… acele galene erau conectate la o stație radio metalică, imensă, de tipul celor deținute de miliție și securitate în acele vremuri, stație ce era prinsă în spatele parașutistului, pe panoul capotei parașutei.. antrenorul avea o stație similară doar că parașutistul putea doar asculta din aer indicațiile antrenorului de la sol! În aceea perioadă mecanicul operator a macaralei turnului de parasutism se numea Ciupitu Cristian… macaraua nu numai că putea ridica o sarcină până la înălțimea maximă, dar avea și posibilitatea rotirii brațului de jur împrejurul axei turnului… în funcție de cum bătea vântul la înălțimea steagului… Al doilea fel de salt era cel liber destinat parașutiștilor avansați. Parașuta (cu parașutistul) era ridicată la 80 de metri, doar că nu mai era asigurată cu curelușe de-a lungul cercului, ci era agățată de suspantele din centrul ei cu un cârlig de genul unei carabine. Un braț al carabinei cârlig, era mobil putând fi deschis prin tragerea de o suspantă… când centrul parașutei era eliberat parașuta se desprindea de cercul metalic și de acolo parașutistul cu ajutorul suspantei de comandă putea comanda decuplarea parașutei de pe cercul metalic, după care putea plana și pilota parașuta liber, în zona din jurul turnului… practic, zborul de la turn imita identic și la fel ultimii 80 de metri de zbor asa cum parașuta zbura și la saltul din aeronava… puteau exista si incidente periculoase în cazul în care curentul de aer putea lipi parașuta de turn moment în care parașutistul cădea liber, fără nici o sustinere de la înălțimea de unde parașuta se lipea de turn… era un incident care se mai întâmpla dar eram învățați cum să ne dezlipim de turn până să ajungem jos ca să ne lipim de pământ… din cauza curentului de aer se întâmpla să ajungi cu parașuta agatat în pomii din jurul turnului ori călare pe gardul care delimita zona turnului de celelate zone… lângă turn exista și o mică sală în care se afla biroul antrenorului, un grup sanitar, o magazie pt parașute, o masă lungă, de pliaj, băncuțe și o tablă de scris, ca la școală, pe care antrenorul desena diverse scheme si diagrame legate de zborul cu parașuta… iarna în aceea sală se învața multă teorie a zborului, meteorologie, se învăța aplicarea formulelor de calculare a abaterii și corecției legate de saltul din avion, ce incidente puteau apărea în zbor și care era modul lor de rezolvare, apoi aveam programate ore de înot la piscina olimpică a complexului sportiv 23 August… plecau mai întâi fetele la înot timp în care băieții făceau focul în soba micii săli de pliaj… astfel încât ele sa găsească cald în sală… apoi plecau băieții la inot timp în care fetele pregăteau masa, ca la întoarcerea băieților să mănânce cu toții… nea’ Sebe ne crescuse ca pe o familie compusă din mulți frați și surori… eram o familie frumoasă, veselă și cuminte… erau câțiva care cântau cu chitară… uneori vara, făceam salturi nocturne punând ca balize luminoase instalații de beculețe cu steluțe de brad de Crăciun, intinse pe iarbă… se făceau antrenamente și concursuri de aterizare la punct fix, folositoare în concursurile de aterizare la punct fix atunci când se făceau salturi pe aerodrom, din avion… a fost o perioadă extraordinar de frumoasă din viața unor tineri din vremea aia… legat de saltul de pe platforma, singurul astfel de salt se facea de la turnul de parasutism din Suceava… cu specificația că acel turn era mult mai mic ca înălțime decât cel din București și că saltul de pe platformă, de la înălțime mică este foarte periculos… pentru că plecai de acolo (de pe platformă) cu un balans foarte mare și aveai foarte putin timp până la aterizare ca să poți să-ți anulezi destul de mult, balansul, astfel încât atunci când loveai pământul să nu-ți rupi picioarele…”
MADRID: Spectacolul străzii bate filmul. Care este ţinuta obligatorie la premierele cinematografice?
INSIDER: „Tinerii madrileni sărbătoresc premierele cinematografice la cinema Capitol. Spectacolul strazii este extraordinar – cinefili din toate colţurile Madridului, veniţi cu metroul, cu autobuzul sau pe jos, inunda inima oraşului unde e cea mai mare aglomeraţie de teatre şi 
cinematografe pe metru pătrat.
În urmă cu câteva luni, la premiera filmelor „Strippers vs. Werewolves” şi „The Avengers” (Los Vengadores) de la Cinema Capitol, cred ca amploarea spectacolului 
cinefililor a întrecut pe cea a filmului în sine.
Înfiinţat în anii ‘40, Cinema Capitol poate asigura audienţe de până la 1800 persoane, într-un decor elegant, cu trei proiecţii pe zi după ora 16.00. O continuare a filmului “The Avengers” va fi lansată pe marile ecrane pe 1 mai 2015.”
DISPERARE: Aduceţi capacele! Maşină urmărită prin satelitul natural al Pământului?
INSIDER: „Pe strada Baba Novac, lângă Parcul Titan, o rudă sau un fan al fostului premier Emil Boc protestează disperat pentru furtul capacelor de la roţi. Omul este atât de supărat încât a uitat cum se scrie corect „aduceţi”, iar hoţii ar putea invoca neînţelegerea mesajului… Sau poate face reclamă la un nou sistem antifurt, cu urmărire prin satelit… satelitul natural al Pământului?!”
LITORAL: Epava din Costineşti, rudă cu Titanicul. „Fiica abandonată” a lui Onassis se topeşte în mare!
Epava din Costineşti a eşuat în data de 15 octombrie 1968, oficial din cauza furtunii. Nava a fost lansată la apă în 1942 ca navă de război de guvernul britanic, sub numele de „Empire Strength“. După ce a trecut în proprietatea miliardarului grec Aristotel Onassis, nava a purtat numele uneia dintre fiicele sale – “Evanghelia“, fiind folosită ca navă comercială până în 1968. Foarte puţini ştiu că „Evanghelia“ a fost construită pe şantierele navale Harland&Wolff din Belfast (Irlanda de Nord), unde a fost construit şi celebrul vas „Titanic“. Oamenii spun că Aristotel Onassis ar fi avut o înţelegere cu căpitanul vasului să eşueze sau să scufunde vasul, pentru a putea obţine despăgubiri din asigurări. Legenda este cu atât mai plauzibilă cu cât „Evanghelia“ mai avea doar doi ani până să fie trimisă la casat, pentru că era o navă veche. Dimensiuni: 131 de metri lungime, 17 metri lăţime şi 10 metri înălţime.
