RUŞINICĂ: La crosul “We Run Bucharest”, Nike şi ProSport au umblat cu cioara vopsită!
INSIDER: „După cum s-a tot anunţat cu surle şi trâmbiţe, azi în Bucuresti la Piaţa Charles de Gaulle, la ora 9.00 (mai exact după ora 9.10), s-a dat startul la „We Run Bucharest” – eveniment organizat de Pro Sport şi Nike! Alergătorii au fost minunaţi ca de fiecare dată, organizarea fiind kakao! Deşi era anunţat că ultimele înscrieri se fac în dimineaţa crosulului până la ora 8.45, am venit la ora 8.00 şi după o coadă de 40 minute, când am ajuns în sfârşit în faţă la 8.40 s-au sistat înscrierile. Toată lumea a început să strige şi să se foiască, mulţi fiind deja înscrişi pe site, unii dintre ei chiar şi plătiseră taxa de 50 lei.
Coada era imensă şi pe 7 rânduri, deşi erau doar două organizatoare dotate cu laptop şi care probabil atunci învăţau să folosească tastatura… Una se ocupa de cursa de 3.4 km, iar cealaltă pentru 10 km, fără să scrie nicăieri acest lucru, încât marea majoritate după ce „terminau” o coadă erau poftiţi să reia coada la “ghişeul nr.2” pentru a-şi depune formularul de înscriere. La ora 8.45 un domn a anunţat la microfon că din acest moment nu se mai fac înscrieri (!) deşi de 5 minute era un mare tărăboi şi nimeni nu mai înscria pe nimeni… După această ora chiar şi cei înscrişi pe site şi care platisera on-line cursa nu au mai primit cip, alergând în afara concursului. JENIBIL!
Culoarea aleasă de organizatori la „tricoul tehnic de alergare” a fost dupa mine total neinspirată: negru. O fi culoare antijeg, dar imaginea alergatorilor spre Arcul de Triumf arăta cam trist, asemenea unei echipe de bocitoare! Desi crosul de 3.4 km a fost anunţat că va avea startul la 10 minute în urma celui de 10 km, pentru a avea timp ca mulţimea să se disperseze în funcţie de „sângele din instalaţie”, şi aici au zbârcit-o scurtând perioada. În zona primei curbe a traseului s-a creat încă o buluceală asemănătoare cu cea de la start, iar un organizator dotat cu bicicletă şi voce de bariton striga din toţi bojogii – „Alergaţi pe partea stângă că vin ceilalţi!”, care erau setaţi pe altă viteză faţă de primii puşi pe „modul rezistenţă”…
Am văzut-o şi pe Gabi Szabo la un moment dat, sportivii de ocazie fiind tare fericiţi să se imortalizeze cu una dintre legendele în materie de alergare, dar a disparut rapid în multimea “ciori îndoliate”. Cea mai penibilă fază organizatorică (de departe!) este faptul că după cursă sau chiar în timpul acesteia, PRO SPORT şi NIKE nu au stat cu mâinile în sân, ci au „lucrat” la imagine, dorind cu tot dinadinsul să iasă „curaţi ca lacrima” şi au modificat site-ul competiţiei werunbucharest.prosport.ro, unde scria clar alb pe negru faptul că înscrierile se faceau până la 8.45… R-U-Ş-I-N-I-C-Ă!”
sunteti penibili!!!! 1. Mie imi place tricoul si nu as fi vrut alta culoare, 2. Si eu mi-am luat „pachetul” in dimineata concursului, dar la 7, 36 eram in fata „ghiseului” si nu trandaveam pe undeva prin pat considerandu-ma jmecher. 3. Ati avut o saptamana la dispozitie sa va inscrieti si puteati sa va luati „pachetul” de la reprezentanta nike, fara alte neplaceri. 4. Cred ca mesajul a fost clar, alergati pentru voi, pentru miscare si nu pentru o medalie, mai bine va inscriati la cursa de 3 km si ati fi luat o diploma cu care sa va faliti. Oricum daca m-am uitat bine pe site-ul lor cred ca scrie undeva ca cei care nu au intrat in posesia vreunui „obiect” care i se cuvine sa scrie un e-mail. 5. Sunteti penibili si atat!
ApreciazăApreciază
17 septembrie 2012 la 17:45
sigur ca alegam pentru noi, alergam si la crosuri si alte competitii etc , la toate alergam de placere, fiecare pentru motivele lui. Nu e vorba de medalie ca obiect si nu e vorba de fala, e vorba de principiu, de ce se spune si ce se face. Noi romanii ne-am invatat sa ne aliniem ca ghioceii si sa nu spunem nimic sa gasim scuze pentru orice. E valabil in orice domeniu. Tricoul e foarte frumos si bine ales dupa parerea mea, dar n-are nicio legatura cu restul.
ApreciazăApreciază
20 septembrie 2012 la 10:01
subscriu… execrabila organizare, cum e posibil sa nu mai existe apa la finalul cursei (am terminat sub 1 ora!) si nu au avut medalii decat pentru trei sferturi din participantii de la 10 Km…
Traseul pe alocuri prost marcat, daca nu aveam alti alergatori in negru in fata nu stiam pe unde sa o iau
ApreciazăApreciază
17 septembrie 2012 la 15:29
am alergat la cursa de 10km si n-am primit medalie… tocmai se terminasera! se pare ca au fost mai putine decat alergatorii inscrisi pe liste
ApreciazăApreciază
17 septembrie 2012 la 15:05
Si eu am fost acolo si situatia a fost exact cum e descrisa in articol. Si eu am alergat in afara concursului. Si sunt de acord si cu comentariul la tricoul de alergare!
ApreciazăApreciază
17 septembrie 2012 la 11:04