SARAH MULLLY: Prima femeie care conduce Biserica Anglicană, întronizată de Buna Vestire – 100 de milioane de enoriaşi din 165 de ţări!

INSIDER 1: „Moment istoric pentru Biserica Anglicană. Sarah Mullly a devenit primul arhiepiscop de Canterbury. Ea este prima femeie care a condus Biserica Anglicană formată din peste 95 de milioane de enoriaşi din 165 de ţări.” SURSA
INSIDER 2: „Decadența ca trădare a propriei identități. Decadența Vestului nu e un accident, ci o alegere
Dacă privim istoria, Biserica Angliei s-a născut nu dintr-o revelație divină sau dintr-o nevoie de reformă spirituală profundă, ci din orgoliul unui rege, Henric al VIII-lea, care a vrut să-și impună voința peste legea divină și peste autoritatea papală. A fost o schismă făcută pentru un moștenitor masculin și pentru o despărțire convenabilă. De la început, această biserică a purtat în ADN-ul ei compromisul cu puterea pământească și cu spiritul vremii.
Acum, când aceeași Biserică aduce o femeie în fruntea spirituală a Canterbury-ului, nu face decât să ducă la capăt această logică a compromisului. Nu este un moment istoric în sensul de înălțare spirituală, ci un moment istoric în sensul consumării finale a identității. Dacă odinioară s-a rupt de Roma pentru că un rege a vrut să-și înlocuiască soția, acum se rupe de orice urmă de tradiție apostolică pentru a se alinia perfect agendei progresiste secularizate.
A numi o femeie arhiepiscop nu este un act de curaj profetic într-o epocă în care întreaga societate occidentală forțează o înlocuire a simbolurilor patriarhale. Este, de fapt, un act de lașitate instituțională. Este modul în care o biserică de stat, deja goală pe dinăuntru, își arată supunerea față de puterea culturală a momentului, nu față de Evanghelie sau de tradiția bimilenară a creștinismului.
În loc să fie un far care sfidează logica lumii, Biserica Angliei validează fiecare schimbare de direcție a lumii. Și-a bătut joc de sacramente prin hirotonirea femeilor (ceea ce pentru ortodocși, catolici și mulți anglicani tradiționaliști este o imposibilitate teologică), iar acum ridică această deviație la rang de culme. Vestul nu decade pentru că s-ar fi ”modernizat”. Decade pentru că și-a pierdut capacitatea de a mai spune ”nu”, de a mai păstra o formă, un sens, o ierarhie care să nu fie negociabilă. Bisericile naționale, precum cea Anglicană, sunt termometrul perfect al acestei decadențe: ele nu mai modelează cultura, ci sunt modelate de cultură.
Ceea ce vedem la Canterbury nu este o ”reformă”, ci un act final de supunere. După ce au abandonat doctrina despre preoție, după ce au abandonat morala sexuală creștină, după ce au binecuvântat ceea ce Scriptura numește păcat, acum ”fac istorie” numind o femeie arhiepiscop. Este istoria unui naufragiu, nu a unei renașteri. Dacă Biserica Anglicană ar fi avut curajul consecvenței, ar fi rămas la romano-catolicism sau ar fi găsit o cale de reformă autentică. În schimb, ea a ales să fie oglinda fiecărei schimbări de paradigmă seculară. Iar numirea Sarabei Mullally nu este decât ultimul semn că această biserică a încetat să mai fie un loc de întâlnire cu transcendentul și a devenit o agenție de servicii sociale cu titulaturi religioase. Vestul decade pentru că și-a ucis rădăcinile, iar Biserica Anglicană tocmai și-a turnat ultimul pământ pe sicriul propriei credibilități apostolice.” SURSA
N.R.: „Sarah Mullally intră în istorie ca prima femeie care conduce Biserica Anglicană, fiind întronizată la Catedrala din Canterbury. Fosta asistentă medicală în oncologie a fost numită arhiepiscop în octombrie 2025, iar evenimentul marchează începutul slujirii sale publice. Fostă asistentă medicală specializată în oncologie, Mullally a devenit preot la 40 de ani.
Numirea sa ca Arhiepiscop a fost anunţată în octombrie anul trecut, iar pe 28 ianuarie a fost confirmată la Catedrala St. Paul din Londra. Acest eveniment marchează începutul slujirii sale publice ca şef al Bisericii Anglicane şi lider spiritual al Comunității Anglicane mondiale, care include peste 100 de milioane de membri.
Mullally a declarat anterior: „Intenţionez să fiu un păstor care să permită înflorirea slujirii şi a vocaţiei fiecăruia, indiferent de tradiția noastră.” La ceremonie au participat personalități importante, precum prințul William, prinţesa Catherine şi prim-ministrul britanic Keir Starmer. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Vaticanului și ai Bisericii Ortodoxe, precum şi delegaţi al celor 42 de biserici membre ale comunităţii.
Slujba de întronizare a avut loc de sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie, o zi cu semnificaţie simbolică pentru Biserică. Aceasta afirmă sărbătorirea uneia dintre marile femei ale Bibliei” şi reflectarea asupra chemării divine. Cu toate acestea, numirea lui Mullally ar putea accentua diferențele din cadrul Comunității Anglicane, unde există diviziuni profunde în privința rolului femeilor şi a tratamentului persoanelor LGBTQ+.” DETALII













COMENTEZI?