DANUBIA, ORȘOVA: Monument în memoria fugarilor ilegali care treceau Dunărea înot spre Occident. Mai multe victime decât la Zidul Berlinului!

INSIDER: „Danubia – statuia care spune o poveste pe care România a preferat să o uite. La intrarea în Orșova, pe malul Dunării, există o statuie pe lângă care mulți trec fără să știe ce reprezintă. Se numește Danubia și nu este doar o sculptură, ci un simbol al uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria recentă a României.

📍 Unde se află? Statuia Danubia este amplasată pe malul Dunării, la intrarea în Orșova, într-o zonă aparent obișnuită, lângă un loc de popas. Este ușor de observat datorită dimensiunii sale – aproximativ 6,5 metri înălțime, dar sensul ei rămâne, pentru mulți, necunoscut.

🎨 Cine a creat-o? Monumentul a fost realizat de sculptorul român Patriciu (Patrick) Mateescu, stabilit în Statele Unite. El a donat această lucrare României, din dorința de a păstra vie memoria celor care au murit încercând să fugă din țară în perioada comunistă. Statuia a fost instalată în anul 1996.

👩 Ce reprezintă Danubia? Danubia înfățișează o femeie în momentul în care este gata să se arunce în Dunăre. Nu este o scenă artistică abstractă. Este o realitate dureroasă. În timpul comunismului, Dunărea era pentru România ceea ce a fost Zidul Berlinului pentru Germania. Mii de oameni au încercat să o traverseze înot, sperând să ajungă în Iugoslavia și apoi în Occident. Unii au reușit. Mulți au murit: împușcați de grăniceri, înecați în apele fluviului, dispăruți fără urmă. Acești oameni erau numiți „frontieriști”.

⚔️ O istorie ascunsă. Regimul comunist a tratat tentativa de a părăsi țara ca pe o infracțiune gravă. Cei prinși erau condamnați la închisoare, iar familiile lor aveau de suferit ani întregi. Presa străină vorbea despre „cea mai sângeroasă graniță a Europei”. Se estimează că: sute de oameni au fost împușcați, alții au murit în Dunăre iar numărul total al victimelor ar putea ajunge la mii. Totuși, această realitate a fost mult timp ascunsă sau ignorată.

🌫️ Statuia nepăsării. Danubia este numită adesea „statuia nepăsării”. Nu pentru că ar fi lipsită de sens, ci pentru că: 👉 nu există o placă explicativă clară; 👉 puțini știu ce simbolizează; 👉 aproape nimeni nu vorbește despre ea. Este un monument important… dar uitat.

🕊️ Un omagiu pentru libertate. Prin această lucrare, Patriciu Mateescu a vrut să transmită un mesaj simplu și puternic: 👉 libertatea nu a fost niciodată garantată; 👉 pentru unii, a însemnat riscul suprem. Danubia nu este doar despre trecut. Este despre alegere, curaj și sacrificiu.

✨ Un simbol care așteaptă să fie înțeles. Astăzi, Danubia stă pe malul Dunării, privind tăcut spre apă. Nu impresionează prin opulență, ci prin povestea pe care o poartă. Este un monument care nu cere atenție… dar care spune enorm celor care aleg să-l înțeleagă.” SURSA

N.R.: „Femeia care se pregătește să se arunce in apele Dunării, Danubia, este un simbol, lucrat la Tămaveni si inaugurat in 1996. Monumentul, creație a lui Patriciu (Patrick) Mateescu, román stabilit in America onorează memoria celor care, din dorinţa de a trăi liberi, au cutezat să se arunce in apele Dunăril pentru a înota spre lugoslavia, de unde exista şansa să plece mai departe, spre Occident. Unii nu au reușit. Au murit, ucişi de graniceri sau înecați. Patriciu Mateescu a trăit în România până în 1979. Nu este „un frontierist”, dar, ca mulți români, a aflat despre trecerile ilegale de frontieră de pe vremea comuniştilor, iar inainte de a se decide să realizeze monumentul a auzit că în Germania fuseseră pedepsiti militarii care au dat ordin så se tragă în germanii care au încercat să treacă de Zidul Berlinului. L-a mirat că la noi n-a ridicat nimeni problema că numărul victimelor la granițe este cu mult mai mare decât al victimelor de la Zidul Berlinului, atât de mediatizate. Romania a dat lumii libere, in anii comunismului, sute de mii de refugiati.

Drobeta-Turnu Severin, oraş de frontierä cu fosta Republică Socialistä Federativă lugoslavia, a atras ca un magnet ani de-a rândul românii care voiau să scape de sărăcia din ţară. De aici au plecat spre toate statele lumii sportivi, artişti, medici, ingineri, dar şi oameni simpli, scârbiți de regimul comunist. Chiar pe malul Dunării, din cartierul severinean Schela Cladovei, puteai vedea barajul de la Porțile de Fier I iluminat doar pe jumătate, adică pe partea sârbească. Pe malul românesc era beznă, fiindcă se făcea economie la energia electrică. Pe acolo pe unde albia Dunării este mai îngustă, pe la Cazanele Mari şi pe la Cazanele Mici, era locul cel mai bun pentru ieşirea din ţară. In Drobeta-Turnu Severin se trecea Dunarea la sârbi în dreptul Șantierului Naval ori prin zona Abatorului, în apropierea Insulel Şimian ori în dreptul cartierelor mărginașe ale oraşului Schela Cladovei şi Gura Väii, acolo unde erau şi cele mai multe călăuze. Securiştii care erau infiltrați în zonă aveau printre alte sarcini să verifice la sânge fiecare nou angajat la cele câteva unități economice din localitățile de aici. Doar pescarii aveau voie să zābovească pe mal dar numai dacă aveau aviz din partea gränicerilor. Un alt punct de trecere era şi Dealul Balota, aflat la câțiva kilometri de Severin. Fugarii coborau dealul pe jos până la Dunăre în localitățile riverane, Hinova și Ostrovul Corbului, unde fluviul este mai îngust şi se putea trece relativ uşor, în special pe timpul verii. O altă metodă de a ajunge la sârbi, care a reuşit să dea bătăi de cap autorităților de la acea vreme, era aceea de a folosi motonava care efectua curse regulate de pasageri între Ostrovul Mare şi Moldova Veche. Când nava ajungea în apele teritoriale ale statului sârb, fugarii săreau pur şi simplu în apă şi înotau până la mal. Dacă reușeau să treacă Dunărea, persoanele cu studii superioare, cei bine pregătiți profesional, nu erau returnati, ci erau trimişi într-un lagär la Padinska Schela, aproape de Belgrad. Aici erau ţinuţi două-trei luni până când îşi întocmeau actele pentru a emigra în America, Australia, Canada, Germania, Franta, Austria.” DETALII