TOPORAȘI/ TĂMÂIOARE: Parfumul lor dispare & reapare magic, datorită beta-iononei, care amorțește temporar receptorii olfactivi din nasul uman

INSIDER: „Toporașii sunt florile care se joacă cu mintea ta, având un parfum care dispare și reapare magic. Acest fenomen se datorează unei substanțe chimice numite iononă, care amorțește temporar receptorii olfactivi din nasul uman. După ce le miroși o dată, creierul tău încetează să mai perceapă mirosul pentru câteva minute, dându-ți impresia că floarea și-a pierdut mirosul, doar pentru ca acesta să „revină” brusc după ce nasul tău s-a resetat.

Această substanță, beta-ionona, este un compus organic volatil extrem de instabil în prezența aerului. Ea are proprietatea unică de a se lega de receptorii olfactivi și de a-i desensibiliza rapid, provocând o oboseală olfactivă specifică. Practic, nasul „uită” cum să miroasă toporaşul pentru o scurtă perioadă, un mecanism chimic care a fascinat chimiștii și parfumierii de secole, fiind greu de replicat perfect prin alte mijloace.

Botanistii clasifică toporașul (Viola odorata) ca o plantă perenă care preferă zonele umbrite și solurile bogate în humus. Se răspândește eficient prin stoloni, tulpini târâtoare care se înrădăcinează la noduri, formând covoare dense la baza copacilor. Această strategie le permite să colonizeze rapid pământul pădurii înainte ca frunzișul dens al verii să blocheze lumina soarelui, asigurându-și teritoriul.

Reproducerea lor implică o colaborare ingenioasă cu furnicile, proces numit mirmecohorie. Semințele de toporaș sunt atașate de o mică excrescență cărnoasă, plină de lipide și proteine, numită elaiosom. Furnicile sunt atrase de această sursă de hrană, transportă semințele în mușuroi, consumă partea nutritivă și abandonează sămânța intactă într-un loc sigur și fertil, plantând-o practic pentru floare.

Un fapt mai puțin cunoscut este că toporașii produc două tipuri de flori. Cele parfumate și colorate, pe care le vedem primăvara, sunt destinate polenizării de către insecte. Totuși, planta produce mai târziu, în vară, flori ascunse sub frunze, care nu se deschid niciodată (cleistogame). Acestea se auto-polenizează în interiorul bobocului închis, asigurând producția de semințe chiar dacă polenizatorii externi lipsesc în acel sezon.

Extracția uleiului esențial natural de toporaşi este un proces extrem de costisitor și ineficient. Este nevoie de tone de flori proaspete pentru a obține doar câteva grame de absolut de toporaşi, ceea ce face ca esența pură să fie mai scumpă decât aurul. Din acest motiv, parfumierii din secolul al XIX-lea foloseau tehnica „enfleurage”, presând petalele pe straturi de grăsime pentru a le capta aroma delicată.

Din punct de vedere gastronomic, florile sunt complet comestibile și au fost folosite în bucătăriile europene de sute de ani. Ele pot fi cristalizate cu zahăr pentru decorarea deserturilor sau adăugate proaspete în salate pentru un plus de culoare și vitamina C. Orașul Toulouse din Franța este renumit mondial pentru cultura sa dedicată toporaşilor și pentru dulciurile tradiționale realizate din aceste petale delicate.

Simbolistica plantei este legată profund de modestie și discreție, datorită felului în care florile își pleacă „capul” sub frunzele în formă de inimă. În limbajul victorian al florilor, a oferi un buchet de toporași însemna o declarație de afecțiune sinceră, dar ascunsă, sau o promisiune de fidelitate care nu are nevoie de cuvinte mari pentru a fi exprimată, ci doar de gesturi simple.

Importanța lor ecologică depășește frumusețea vizuală, fiind plante gazdă vitale pentru larvele unor specii de fluturi, precum cei din genul Argynnis. Fără frunzele de toporaș cu care să se hrănească omizile, aceste specii rare de fluturi nu ar putea supraviețui și nu s-ar putea metamorfoza. Astfel, micuța floare de pădure susține un întreg lanț trofic, demonstrând interconectarea complexă a naturii.” SURSA

N.R.: „Viola odorata (toporașul, violeta de martie sau violeta mirositoare) este o plantă erbacee perenă din familia Violaceae, plantă mică, de 10-15 cm înălţime, cu frunze în formă de inimă și flori violete sau albe, intens parfumate. Originară din Europa și Asia, a fost introdusă și în America de Nord şi Australia. Preferă zonele de pădure (wood violet) și locurile umbroase.
Medicinal, folosită istoric pentru proprietăți expectorante.

Floarea violetă era o floare preferată în Grecia antică și a devenit simbolul Atenei. Parfumul sugera sexul, aşa că violeta era o floare emblematică a Afroditei și a fiului ei, Priapus, zeitatea grădinilor și a generației.

lamus a fost fiul lui Apollo și al nimfei Evadne. A fost abandonat de mama sa la naştere. Ea l-a lăsat întins în sălbăticia arcadiană pe un pat de violete, unde şerpi l-au hrănit cu miere. În cele din urmă, a fost descoperit de nişte păstori care treceau prin zonă și l-au numit lamus, după patul de violete (ion).

Zeița Persefona şi nimfele ei însoțitoare culegeau trandafiri, violete, iriși, crini într-o pajiște de primăvară când a fost răpită de zeul Hades.”