RO-ALERT 04:19 AM: Sunet de Apocalipsă în miezul nopții, AI îți citește mesajul cu voce tare – ninge abundent, iarna!

Screenshot

INSIDER: „Iertați-mă, dar să dai RoAlert la 04:19 dimineața în București ca să le spui oamenilor treziți buimaci din somn de sunetul de Apocalipsă al alertei că NINGE abundent… trebuie să fii idiot! Efectiv idiot! Cine stă prost cu inima… ghinionul lui!” SURSA

INSIDER 2: „Ah, și ca să fie treaba treabă, de curând am și un al doilea telefon – Android de data asta – care după ce a sunat alarma s-a apucat să citească cu voce AI mesajul! La iPhone nu am pățit niciodată, dar se pare că Androidul îți și citește. Fix ce îți dorești la 04:19 am.”

INSIDER 3: „Bă, ăștia cu ro-alert! Ați căzut în cap? Ce pana mea dați, ba, alarme nocturne, ca să ne anunțați că e iarnă? Așa era zapada în copilărie, fraierilor, când mergeam singuri la școală! Șeful vostru e de la Nablus sau Damasc, n-are de unde să știe ce-i iarna, dar voi? Mai bine v-ați apuca să dați zăpada de pe carosabil, distinșilor, că și pe comuniști îi lua iarna prin surprindere, dar până la ora asta băgau plugul, nu se smiorcăiau pe ro-alert!” SURSA

INSIDER 4: „𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐥𝐞𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞. M-a trezit la 5 dimineața un sunet strident de RoAlert. Să îmi sară inima din piept. Mesaj de avertizare meteo…. afară – liniște. O palmă de zăpadă așezată cuminte peste noapte. La ora 7, încă unul un RoAlert.

Și m-am întrebat: când am început să ne speriem de iarnă? Acum 20–30 de ani, o ninsoare ca aceasta era pur și simplu … iarnă. Drumuri curățate mai greu, poate o întârziere, poate o zi în care lucrurile mergeau mai încet, dar nu era trăită ca un pericol iminent. Astăzi, înainte să vedem fulgii, auzim alarma. Din punct de vedere psihiatric, fiecare alertă stridentă activează în creier exact același sistem care se activează în fața unui pericol real. Amigdala nu face diferența între „pericol major” și „posibil inconvenient”. Corpul reacționează la sunet, nu la cantitatea de zăpadă. Crește ritmul cardiac, crește tensiunea arterială, se eliberează cortizol, somnul se fragmentează.

Pentru un om cu anxietate, pentru cineva cu atacuri de panică sau cu vulnerabilitate la stres, aceste declanșatoare repetate nu rămân neutre. Pot genera: • atacuri de panică nocturne; • hipervigilență pe parcursul zilei; • senzația de pericol difuz, fără obiect clar.

Nu zăpada provoacă atacul de panică, percepția pericolului iminent o face. Apoi apare fenomenul colectiv. Magazine golite preventiv. Oamenii cumpărând apă și conserve pentru două zile de ninsoare moderată. Mesaje alarmiste redistribuite în lanț. Nu pentru că realitatea ar impune asta, ci pentru că alerta ne-a activat frica. Frica este contagioasă, mai contagioasă decât gripa. Există și un efect despre care vorbim prea puțin: oboseala de alarmă. Când suntem expuși frecvent la mesaje de urgență pentru situații gestionabile, sistemul nostru psihic fie rămâne într-o tensiune constantă, fie începe să ignore alertele, iar într-o zi, când pericolul va fi cu adevărat major, reacția poate fi întârziată. Cred în prevenție, cred în necesitatea avertizării, însă cred și în proporționalitate și rațional.

O societate expusă constant la tonuri apocaliptice își scade pragul de toleranță la disconfort. Iarna înseamnă zăpadă, vara înseamnă căldură, toamna înseamnă ploaie. Nu orice inconvenient este o catastrofă, nu orice ninsoare este un dezastru. Poate că nu trăim vremuri mai periculoase, poate că trăim vremuri în care sunetul alarmei a devenit mai puternic decât evenimentul în sine. Și poate că sănătatea mintală colectivă are nevoie, uneori, nu de o alertă în plus… ci de puțină liniște.” SURSA