KENDAMA DEJA VU: Jucărie tradițională japoneză inventată în 1919, intră în 2000 în Europa. În 2017, cea mai mare comunitate europeană de kendame apare & dispare subit în Romania. După 7 ani, iarăși, toți românii au kendama!

INSIDER: „La câțiva ani din lipsa noilor invenții/ creații în materie de jucării campaniile de marketing „resuscitează” unele vechi, deși mi-ar place mai degrabă să cred într-o (re)descoperire a fiecărei generații. După 7 ani se pare că iar a început nebunia cu kendama. Pe lângă telefon, acum toți copii vor o kendama ceea ce teoretic ar fi o veste bună. Din păcate, părinții le cumpără și apoi le cară peste tot, timpul de joacă al copilului fiind insignifiant – după ce își dă de 2 ori cu bila în cap și apoi încă de vreo două, într-o sforțare de ambiție, se întoarce la joaca „safe” de te pe telefon. Din păcate, scumpă în funcție de portofelul părintesc și nefolositoare, la nivel de masă. Prețurile cresc de la vreo 35-50 lei pentru kenadamele no name la taraba din piață ori second hand pe OLX, la zeci de euro pe emag și librării până la peste 1000 de euro cele de branduri de lux precum Luis Vuitton. Dacă întrebi AI-ul despre cea mai scumpă kendama din lume îți spune despre kendama de aur a lui CRBL (Eduard Mihail Andreianu) de 5000 euro (fără vreo poză!). Confecționată din 43 g de aur de 18 K de către niște prieteni de ai săi din Spania, a fost scoasă la un moment dat la vânzare. CRBL a strâns o colecție de peste 600 de kendame și a creat un muzeu în Dubai pentru a le expune. Pentru a promova și a permite accesul la colecția sa într-un mod inovator, CRBL a digitalizat kendamele și le-a transformat în NFT-uri (Non-Fungible Tokens). Muzeul a fost dezvoltat în paralel cu proiectul Kendama Coin, o iniţiativă a artistului de a explora domeniul crypto prin intermediul pasiunii sale pentru kendama.

În anul 2017, în România era cea mai mare comunitate de kendama din Europa, iar un singur brand vindea lunar câte 50.000 de exemplare. În nici 2 ani nu prea le mai folosea nimeni…

N.R.: „Kendama (jap. けん玉、 „sabie [și] minge”) este o jucărie tradițională japoneză. Aceasta este formată din mâner (ken), o pereche de cupe (sarado) și o minge (tama) care sunt toate legate între ele printr-o sfoară. Scopul este ca fiecare persoană să arunce bila și să o prindă în interiorul unei cupe sau în spațiul dintre acestea. Kendama este de obicei realizată din lemn și cuprinde următoarele: 1. Sabie; 2. Vârf de sabie; 3. Platou; 4. Farfurie medie; 5. Farfurie mică; 6. Minge; 7. Gaură; 8. Fir; 9. Corpul plăcii; 10. Marginea farfurii mici; 11. Marginea platoului; 12. Ţăruş; 13. Capătul din spate; 14. Orificiu de fixare a firului.

Originile jocului sunt disputate. Unii cred că este o variantă a jocului francez cu mingea și cupa, bilboquet (bil „minge”, boquet „copac mic”), o jucărie care datează din secolul al XVI-lea și a fost populară în Europa în secolul al XVII-lea. În aceeaşi perioadă, se crede că kendama a ajuns în Japonia prin Drumul Mătăsii din China, în perioada Edo (1600-1868), unii cercetători specificând că a ajuns între 1420 și 1500. Oraşul Hatsukaichi din prefectura Hiroshima este considerat locul de naştere al kendamei japoneze moderne, deoarece oraşul a devenit primul loc pentru fabricarea kendamei. Hamagatsu Ekusa a creat forma kendamei, care este recunoscută pe scară largă astăzi, în 1919 în oraşul Kure. La începutul secolului al XX-lea, jucăria avea două cupe laterale și era numită minge jitsugetsu (日月ボール), traducându-se literalmente prin „minge cu soare și lună”, datorită reprezentării soarelui de pe minge și asemănării cu cupele cu semiluna. CONTINUARE