GLYKON, MINAC: Șarpele Fantastic, unic în lume – Zeu protector al căminului, familiei & fertilității. Are bot de miel, păr uman, coadă de leu și 5 metri lungime!

INSIDER: „Glykon este o creatură ciudată cu bot de miel, păr uman, coadă de leu și corp de șarpe. Dacă statuia ar putea fi desfăcută, specialiștii susțin că ar avea peste 5 metri lungime. Este una dintre cele 24 de piese ale Tezaurului de Sculptură descoperite întâmplător, pe 1 aprilie 1962, în timp ce se îndepărtau șinele vechii gări din Constanța.
Piesa este unică în lume prin dimensiunile și realizările sale artistice. Este realizată din marmură albă și a fost cu siguranță sculptată într-unul dintre atelierele unui oraș mai mare al epocii și adusă la Tomis abia mai târziu. Șarpele Glykon a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale Dobrogei și Tomisului. În prezent, poate fi văzut și admirat în Sala Tezaurului a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
Glykon este numit și Șarpele Fantastic, datând din secolul al II-lea d.Hr. Era o zeitate protectoare a căminului și familiei și un zeu al fertilității. Cultul său a fost extrem de popular timp de aproape o jumătate de secol în multe dintre provinciile Imperiului Roman, în special în bazinul Pontului Euxin și în Asia Mică. Cu aproximativ 1.800 de ani înapoi în timp, pe țărmurile Mării Negre, în orașul Abonoteichus, Inebolu din Turcia modernă, un autoproclamat profet pe nume Alexandru își cheamă concetățenii la Agora orașului într-o după-amiază pentru a fi martori la o minune. Le arată un ou imens de șarpe, îl sparge și îl scoate pe „zeul” Glykon, o creatură ciudată, cu corp de reptilă, dar cu trăsături umane. Într-o săptămână, „zeul” ajunge la dimensiunea unui om obișnuit și are părul lung, blond și bogat, ochii de un albastru pătrunzător, dar același corp de șarpe. Face minuni și rostește profeții, „vorbește” și „dă sfaturi”, evident prin intermediul „tatălui” său Alexandru, care, prin urmare, se proclamă reîncarnarea lui Esculap, zeul roman antic al medicinei. Alexandru din Abonothicos a devenit marele preot al cultului lui Glykon, zeul șarpe. Un contemporan, Lucian din Samosata, l-a atacat dur pe Alexandru într-un pamflet, numindu-l șarlatan și escroc, cineva care căuta să facă avere înșelând oamenii în orice mod posibil. Celebrul scriitor a susținut, de asemenea, că Glykon era o păpușă mânuită de stăpânul său. Interesant este că cultul lui Glykon a devenit extrem de popular în Imperiul Roman: au fost emise monede cu înfățișarea sa, s-au realizat statuete, el era adesea menționat în inscripții și, cel mai probabil, avea templele și oracolele sale, precum și mai multe orașe de coastă. Cu toate acestea, gloria sa a durat doar câteva decenii. Cultul a început să scadă în jurul anului 175, după moartea lui Alexandru, iar în secolul al III-lea a dispărut complet.
Statuia lui Glykon descoperită la Constanța este singura statuie de cult a acestei zeități cunoscută până în prezent pe fostul teritoriu al Imperiului Roman. Cel mai probabil, groapa în care au fost descoperite piesele a fost săpată în secolul al IV-lea d.Hr., când cineva a încercat să ascundă obiecte de cult păgâne pentru a le proteja de persecuția creștinismului, care devenise religia dominantă în Imperiul Roman.” SURSA

INSIDER 2: „Eu l-am văzut în Constanţa, în 1980, la muzeu, chiar l- am atins, am simțit un fior, era splendid și ar fi impresionat pe orice admirator al artei antice,am beneficiat de un ghid care ia făcut o prezentare amplă.”

INSIDER 3: „În 2014 era la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanta. Cel original, cu mici ciobituri, zgârieturi, pus pe un disc ce se putea roti. Așa că am putut să-i fac o grămadă de fotografii din toate unghiurile. Era expus la parter, sala din stânga. Este piesa mea favorită din acest muzeu. O capodoperă!”

N.R.: „Despre momentul și locul descoperirii informaţii prețioase ne sunt oferite chiar de Vasile Canarache, care în 1962, alături de arheologii Andrei Aricescu, Vasile Barbu și Adrian Rădulescu, au cercetat și documentat acest depozit de piese sculpturale. Descoperirea a fost făcută la 1 aprilie 1962, cu ocazia unor săpături ce se realizau pentru construirea unui bloc de locuințe pe terenul fostei gări, prilej cu care, după demontarea terasamentului pe care fuseseră așezate liniile ferate în anul 1860, a apărut într-o groapă capul unei statui de marmură reprezentând o divinitate feminină. Așa cum se proceda în epocă, muncitorii şi responsabilii de la faţa locului au chemat telefonic specialiştii muzeului, raportând descoperirea făcută. Dar senzaţionala ştire părea puţin credibilă, cu atât mai mult cu cât era 1 Aprilie! La insistenţele celor de pe şantier și, se pare, în urma telefonului primit din partea lui Vasile Vâlcu, prim secretar al Comitetului Regional al P.M.R Dobrogea, colectivul muzeului s-a deplasat la faţa locului, unde imaginea acestei descoperiri trebuie să le fi stârnit o mare emoţie, așa cum transmit și astăzi fotografiile realizate la faţa locului: capul zeiţei Fortuna se ridica semeţ din groapa săpată de muncitori, iar aşezate lângă ea zăceau bustul lui Isis, miticul şarpe Glykon, mai multe reliefuri, precum și o frumoasă aedicula ce o reprezenta pe Nemesis! Și cum să nu te gândeşti acum, ca și atunci, că o simplă lovitură de excavator ar fi distrus toată această comoară! Fortuna a fost însă, și de data aceasta, cu tomitanii, căci tezaurul a fost recuperat integral, chiar dacă unele piese prezentau deteriorări. (…)

Fiind anunţaţi, arheologii de la muzeul din Constanţa au început imediat săpătura sistematică de salvare. Săpătura ne-a condus la constatarea că nu ne aflăm în faţa unei singure statui, căci pe măsura adâncirii au început să apară alte sculpturi de marmură, toate aşezate în aşa fel încât să se sprijine unele pe altele, pentru ca grupul să reziste presiunii pământului și să nu se disloce. În total au fost descoperite 24 de sculpturi, care, evident fuseseră adunate și îngropate în mod organizat. Era greu de înţeles cine și de ce a făcut acest lucru.

După ce a fost complet degajată, s-a văzut că statuia zeității feminine se sprijinea pe un soclu organic, tăiat în acelaşi bloc de marmură. Un corn al abundenţei, neavariat, se desprinsese din mâna zeiţei prin ruptură. La picioarele ei se vedea un acolit bărbos, ieşind din apă și rezemat cu mâna stângă pe o proră de corabie. În cursul cercetării au putut fi recuperate numeroase bucăţele şi aşchii de marmură care, adunate şi lipite la locul lor, au dus la reconstituirea coroanei murale purtată pe cap de acest acolit. Lângă zeiţă se afla aşezată, deasupra celorlalte monumente, statuia întreagă a unui șarpe cu cap fantastic, cu trupul încolăcit, prins de un soclu rotund, lucrat din aceeași marmură. Mai departe au apărut: trei statuete ale Hecatei, situate una lângă alta și susținând alte piese deasupra lor. O aediculă spartă în două, cu inscripţie, care îndeplinea aceeași funcţie de sprijin pentru alte sculpturi mai mici. Din aediculă făcea parte și imaginea în dublă reprezentare a zeiţei Nemesis, cele două capete fiind rupte de trupuri și împrăştiate la câțiva metri. O statuetă a lui Esculap, de asemenea cu capul rupt și depărtat de trup. Statueta fragmentară a unui Dioscur cu capul rupt și aruncat între alte fragmente. Un bust întreg, mare, care fusese așezat cu faţa în jos și care abia mai târziu a fost identificat cu zeiţa Isis. De asemenea, au fost găsit mai multe plăci cu basoreliefuri, toate în poziție verticală, intercalate strâns printre celelalte sculpturi.”

După aplicarea, la faţa locului, a primelor tratamente de curățare și după marcare, piesele au fost ambalate și transportate la laboratorul muzeului, unde colectivul de specialiști format din Constantin Carpuz, Margareta Havrileț și Eugenia Boca au reconstituit artefactele, lipind cu mare grijă fragmentele recuperate. (…)

Pe 7 aprilie 1962 ziarul local „Dobrogea nouă” îşi informa cititorii printr-un articol intitulat „Ca surâsul frumoasei Demeter”: „Treptat, marmura a răsărit din pământ în chip de zeiţă. O zeiţă de rece, dar gingașă frumuseţe, cu ochi scânteietori, cu părul în valuri, cu şalul înfoiat. Lipseau numai brațele în care zeiţa Demeter ţinuse cu o demnitate care îi sta bine, cornul abundenței și poate sceptrul ocrotitor. La picioarele ei, Poseydon, veşnic preocupat să-şi stăpânească împărăţia frământată a apelor, apoi un splendid şarpe de marmură, căruia închipuirea artistului necunoscut i-a dăruit urechi și plete de fată și bot de miel…

Au apărut apoi, rând pe rând, smulse din nepăsarea celor 17 sau 19 secole care au trecut peste ele, fără să le ştirbească urmele măiestriei făuririlor, cele două statui ale Hecatei, basoreliefuri reprezentând aceeași zeiţă, un splendid altar votiv cu fronton și cu coloane, cu două zeități încremenite într-un ritual solemn și cu inscripţie, câteva reprezentări în basorelief ale lui Dionisos, Cavalerul Trac, Mitras, cele trei Graţii, Cibela, zeități de ambele sexe, surprinse într-un dans graţios şi portretul unei femei, de o calmă și reţinută frumuseţe…”. SURSA

Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanţa – Înființat, 1911; Locația, Piața Ovidiu 12, Constanţa, România.