STARGATE DE ROMÂNIA: Porțile gigantice din Maramureș, sculptate în lemn, barieră magică între lumea de afară și intimitatea familiei. Unele, mai înalte de 15 metri!

INSIDER: „Stargate de România. Trecerea prin ele însemna transformare si purificare, pentru a intra pur, într-un univers aparte. Sunt porțile gigantice din Maramureș, monumente de lemn, unele mai înalte de 15 metri. Meșterii ciopleau timp de luni întregi în lemnul de stejar sau de brad, sculptând simboluri complexe care aveau rolul să „protejeze” familia de duhuri rele, boli sau ghinioane. Soarele, Luna, vița de vie, crucea, rozeta, fiecare element avea o semnificație precisă. Poarta devenea astfel un fel de talisman uriaș, o barieră magică între lumea de afară și intimitatea familiei. Iar dacă te întrebi de ce atât de înalte, răspunsul e simplu: cu cât mai sus, cu atât mai aproape de cer, mai aproape de protecția divină. Dincolo de simbolistică și superstiții, porțile erau și o vitrină financiară a familiei.

Maeștrii care le-au construit erau artiști adevărați, iar porțile lor sunt acum obiective turistice admirate în toată lumea. A devenit patrimoniu cultural mondial. Astăzi, când vezi aceste porți gigantice, te întrebi dacă bărbații de atunci nu aveau un pic dreptate. Într-o lume în care totul e temporar și de unică folosință, ei au construit ceva care să dureze secole. Au sculptat în lemn nu doar frumusețe, ci și un mesaj clar: „Aici trăiește o familie binecuvântată”. Străinii se opresc fascinați în fața porților maramureșene, admiră fără să priceapă motivele incizate pe stâlpi, fac fotografii, filmează,
dar câți dintre ei… cunosc adevărata poveste…un CODEX , din vremuri tare de demult …
Construite în general pe trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindreluit, porțile au fost com­parate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor, într-un Univers aparte. Maramureșul a fost, la un moment dat, o enclavă imperială unică, populată cu țărani de viță nobilă. Porțile cu stâlpi sculptați și șindrilă sunt relicva unei organizări sociale care a funcționat până in secolul al XX-lea, gratie tradițiilor împământenite și a conser­vatorismului funciar. Nicăieri în Europa scenariul nu s-a mai repetat.
„Atașamentul localnicilor față de aceste valoroase construcții, cu atât de profunde rădăcini în tradițiile de cultură și artă, cât și în istoria social-politică a Maramureșului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodarii după porți. Fiecare familie cu universul său. Până și azi, când întrebi de vreun sătean de-al lor, oamenii bătrâni îți indică «poarta» de la casa unde locuiește acela, formularea semnificând cinstirea si respectul, pe care i le acordă”.
Construcția, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul porții suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credințe profunde (cu conotații mi­ti­ce). Astfel, tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu lună plină – pentru a îndepărta din jurul gospodărie orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dul­ce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii si a casei, pe stâlpi se incizau figuri antro­pomorfe, protectoare. Motivele sculptate aveau substraturi magice, însă decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variațiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite ”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul s.a.m.d. Soarele este un alt simbol care se regăsește pe aceste porți și care reprezintă energia. Unul dintre cele mai bogate elemente regăsite pe porțile maramureșene este funia, fiind răsucită în două și despre care istoricii afirmă că este simbolul binelui și răului, dar și viața și moartea. Colacul reprezintă fața umană, omul. Pentru țăranul maramureșean, trecerea pe sub hăizașul porții devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul casnic al gospodăriei și familiei. În toate culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafață ori structurală, fizică sau virtuală). Porțile maramureșene, cu mesajele lor extraordinare, pline de sensuri încifrate în simboluri, puse chiar la intrare pe „moșie” in văzul tuturor, prieteni si neprieteni, coroborate cu simbolurile țesăturilor și portului popular, semnificațiile horelor, la care neapărat adăugate poveștile, basmele si legendele orale, toate transmise din tata in fiu, mama – fiica, alcătuiesc CAPODOPERELE acestor locuri, acestui neam binecuvântat de zei! O uriașă, ancestrală bibliotecă veșnică, nepieritoare!” SURSA

ARHIVĂ: SIMBOLURI ROMÂNEȘTI: „Rădăcinile neamului sunt bine întipărite în matricea genetică a fiecăruia”