PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

VILA SACHA ROMAN: Porți deschise la Sediul Corului Madrigal, 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Marin Constantin


INSIDER: „În anul 2025, Corul Madrigal sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său, Marin Constantin (1925-2011), printr-o serie amplă de proiecte și evenimente culturale înscrise în programul „Marin Constantin 100”, care se va desfășura pe tot parcursul anului.

Sâmbătă, 5 iulie, de la ora 10:00, Casa Madrigal şi-a deschis porțile într-o zi specială, în care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează 62 de ani de la primul său concert pe scenă. Sub titlul „Madrigal Open House – Trei lumi. O singură casă”, evenimentul se desfășoară sub auspiciile Galeriei Madrigal și propune publicului o experiență extinsă pe trei paliere, în universul uneia dintre cele mai iubite instituţii culturale din România.

Casa Madrigal, deja un reper în peisajul artistic bucureştean, va fi deschisă iubitorilor de frumos până la ora 21:00, pentru a (re)descoperi cele mai importante spații ale spectaculoasei vile construite în anul 1924, pe Dealul Mitropoliei. Pe lângă celebra sală de repetiții Madrigal reimaginată pentru această ocazie, vizitatorii vor avea acces și la alte încăperi amenajate cu exponate și povești puţin cunoscute din culisele Madrigalului.

Galeria Madrigal va expune în premieră picturile artistului Adrian Socaciu, precum și o expoziție de arhivă din istoria corului: lucrări de artă, costume originale, afişe şi obiecte reprezentative din trecutul ansamblului, care spun o poveste de peste șase decenii.

Instalația inspirată din faimosul Madrigal la Răsărit va transforma biblioteca într-un spațiu senzorial unic, cu proiecții ce vor replica spectacolul de la malul mării.” SURSA

Adrian Socaciu – pictor (n. 27 noiembrie 1951, Sibiu), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, sectia Desen, promotia 1973. Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sectia Grafica,” DETALII

Adresa: Dealul Mitropoliei nr.11, București sector 4. Intrarea liberă.

ARHIVĂ: COSTUMUL MADRIGAL: Cel mai mic muzeu din România care poate fi transportat cu bicicleta OXXO AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop!

COMENTEZI?