DRUMUL LUI MIHAI VITEAZUL: Drum forestier vechi de 2000 de ani, între Oltenia și Transilvania. Altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan!

INSIDER: „Drumul lui Mihai Viteazul, unul dintre cele mai spectaculoase din România. Transvâlcan (DJ 664), cunoscut și sub denumirea de „Drumul lui Mihai Viteazul”, este un drum forestier ce face legătura între Oltenia și Transilvania.
Drumul traversează Munții Vâlcan pe direcția S-N între localitățile: Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 28 de km și este de-a dreptul spectaculos. Drumul lui Mihai Viteazul urcă până la altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan. Conform istoricilor drumul, mai puțin celebru decât Transalpina, are o vechime de 2.000 de ani, de pe vremea războaielor daco-romane. Drumul forestier nu poate fi parcurs decât cu mașini 4X4 cu garda înaltă la sol, întrucât a fost asfaltat de autoritățile hunedorene doar pe porțiunea din județul Hunedoara. Acesta este cunoscut ca fiind Drumul lui Mihai Viteazul pentru că pe aici ar fi trecut domnitorul în fruntea oştirii sale, în toamna anului 1600. Domnitorul a trecut pe aici pentru a ajunge la Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Conform legendei, înainte să ajungă în Pasul Vâlcan, calul său ar fi murit din cauza efortului, în locul numit acum Poiana lui Mihai. Se pare că domnitorul ar fi înnoptat acolo, după care ar fi plecat mai departe pe jos. Peisajul este fantastic și le taie răsuflarea celor care îl parcurg. Drumul șerpuiește paralel cu Valea Jiului și cei care l-au parcurs se declară încântați de priveliște.” SURSĂ
N.R.: Statuia ecvestră din imagine îl reprezintă pe Mihai Viteazul și este amplasată în Pasul Vâlcan, în Munții Vâlcan, la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri. Pasul Vâlcan este accesibil pe drumul național DN66A, care leagă Valea Jiului de Oltenia. DETALII












COMENTEZI?