CEHOV MĂCELĂRIT: „Actorii de la TNB, condamnați într-o regie care este o pedeapsă”

INSIDER: „PESCARUSUL. R.I.P. TNB. Am așteptat să văd, ieri seară, ,,Pescărușul” de Cehov, de la Teatrul Național. S-a dovedit ca ceea ce ei numesc ,,spectacol” nu a fost nici ,,de Cehov” și nici ,,de TNB”. Poate un mix demn de Club Bamboo sau un ready-made pentru deschiderea jocurilor olimpice de la Paris.

Nu cred să fi plecat de la vreun spectacol. Ieri seară am făcut-o după o oră, din simplul fapt că nu înțelegeam nimic și nu era vreo șansă de a simți vreun sentiment transmis de gest sau cuvânt. Și nu pentru laitmotivul progresist pe care domnul regizor îl traduce doar în termeni gay! Arta e liberă să exprime orice mesaj, doar că în piesa Cehov pusă la TNB nu există niciun mesaj, e doar încercare de show! În opinia mea, regizorul acestui ,,Cehov măcelărit” s-a visat Andrei Șerban, doar că îi lipsesc instrumentele creative și creatoare ale unui Andrei Șerban!

Din respect pentru niște actori foarte buni, nu doresc să exprim mai multe. Doar că ,,geniul” regizorului sper că a pus în planul spectacolului și ca sala să rămână odată și odată goală de spectatori până la final, căci am observat că au tot plecat cupluri din respect pentru logică, sentiment și fir narativ.

Îmi place foarte mult István Téglás, pentru el am mers la acest spectacol. Este un artist excepțional. De-asemenea pentru doamna Irina Movilă! Dar regizorul a preferat ca luminile, decorul și microfoanele de speaker de conferință puse pe gurile actorilor, să fie mai importante decât talentul neexplorat al simplului cuvânt rostit de un om cu talent.

Mă rog, un sentiment neplăcut să plecăm de la un spectacol așa-zis ,,Cehov”, iar singurul beneficiu să fie că am făcut economie la parcare, pentru că am plecat cu 2 ore mai devreme și că am văzut scena de la loja 4 din rangul 1. Adică de foarte sus pe foarte centru!

Să asiști la o piesa de teatru fără sentimente e ca o asfixiere. M-am simțit încă o dată liber, întrebându-mă cum pot actorii, unii atât de buni, să joace o asemenea pedeapsă.

Îmi permit un detaliu. Prima piesă de teatru când am venit acum 26 de ani în București, student, a fost ,,Pescărușul”, la Teatrul Mic, pus în scenă de Cătălina Buzoianu. Și acum simt atmosfera unei iubiri neîmplinite, simt în nări fumul de țigară cu toată melancolia lui Gheorghe Visu. Starea și sentimentul sunt tot ce rămâne de la o piesa de teatru. Iar ele rămân, dacă sunt amprentele unor stări și sentimente eterne ale vieții ființei umane în conflict (armonie) interior(ă) cu sinele sau cu celălalt, nu cu reflectorul, nu cu scena îngropată, nu cu ecranul multimedia. Show-ul nu rămâne, showul este sterp.

O completare. La patul din dormitor, am făcut o copie ieftină pe canvas a unei capodopere, pictate de Pyotr Konchalovsky. Tablou se numește ,,Fereastra Poetului” (окно поэта) Am bătut în cuie tabloul, special, la nivelul ochilor, să îl privesc când mă așez în fund pe pat sau când mă ridic din pat să fie ,,fereastra mea”. Rămân adesea cu bărbia în palme privindu-l! Este o plăcere interioară pe care nu o pot descrie. Este atât de simplu. Limpede. Este o întreagă lume ce i se adaugă, atunci când îl privesc. Imaginația sufletului continuă să adauge tot ce pictorul nu a așezat mai departe de margini. Dacă tu ești și vezi până la marginea unui tablou, ești un om limitat la un cadru închis. Cât mergi în adâncimea tabloului și cât mergi să te înconjori tu de toată atmosfera acestei ferestre simple, așa cum a pictat-o Konchalovsky, este calea apropie. Am privit mult acest tablou, iar într-una din seri, am observat ceva nou. Pe masa rotundă desenată în fața ferestrei, lângă cele două cărți, lângă lumânare și lângă bricheta, nu este nicio foaie de hârtie și niciun stilou! Și totuși tabloul se numește ,,Fereastra Poetului!”

Atunci am realizat că e posibil ca niciun poet să nu trăiască în camera a carei fereastră este pictată de Konchalovsky. Poetul ești tu! Tocmai pentru că există cele două cărți de pe masă, mai mult ca sigur cărți de poezie. Ești fix tu poetul, cel care privești peisajul de afara, căci tu devii camera de unde privești. Tocmai de aceea pe măsuță rămân una peste alta două cărți, mai mult ca sigur, cărți de poezie. Poate ca tu nu ai darul de a fi ,,poet”, adică de a vedea viața și lumea în culorile sentimentelor eterne. De aceea, ai ghidul, adică cele două cărți. De aceea, eu mă simt mult mai împlinit să admir un tablou atât de ,,simplu”, decât să particip 2 ore 40 minute la o exorcizare de care nu am nevoie. Întrebarea mea ar fi, cine este azi ,,ghidul”! Și spre ce!

Toată admirația mea către actorii piesei ,,Pescărușul” de la TNB, condamnați într-o regie care este o pedeapsă, ca să fiu politicos, nu o creație.” SURSA