PARCUL KISELEFF: Cel mai mare tunel din vâsc din lume. Cântărește mai mult de o tonă, cu tot cu împletitura din sârmă?!

INSIDER: „Marele tunel din vâsc din Parcul Kiseleff mi s-a părut cam chel și cam trist weekendul ăsta. Ornamentele de Crăciun cam sărăcăcioase, refuz să cred că a fost bifat deja capitolul împodobire. Poate că seara dacă se aprind cele câteva luminițe din incintă să schimbe puțin atmosfera, dar nu cred că prea mult.”

PRIMĂRIE SECTOR 1: „Parcul Kiseleff este locaţia unde multe cupluri pot merge în noaptea dintre ani pentru a se săruta sub vâsc. Grădina amenajată în centrul oraşului are un tunel uriaş, căptuşit cu ramuri de vâsc. Parcul a fost denumit în această perioadă „Parcul Gândurilor Bune”. „Vâscul este recunoscut ca un simbol al libertăţii, armoniei și purității spirituale.”

Instalația de vâsc cântărește mai bine de o tonă. Creaţia depășește în dimensiuni cea mai mare decoraţiune de vâsc din lume de până acum, care fusese instalată în California. ” SURSA

N.R.: „În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curăţeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și „creanga de aur”, este recunoscut acum drept simbol al sărbătorilor de iarnă.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi de druizii celți cât şi de indienii nord-americani. Atârnat deasupra usii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Vâscul îşi menţine prospețimea verde şi în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric.

Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer. Potrivit unei tradiții mult räspândite (în special in tärile anglo-saxone), cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie s6i fericire. Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios väsc era cel crescut pe stejar Il numeau lacrima stejarului” şi însoțeau culegerea unui astfel de väsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoții celți înveşmântați în alb, tăiau văscul numai cu o secerá de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albá. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele.

O altă legendä spune că Balder, fiul zeiţei norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din väsc. Lacrimile albe ale zeiţei l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.

În alte legende medievale se spune că văscul era atât de mult venerat, încât dacă doi duşmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era väsc, ei încetau imediat duşmania şi se împăcau spre cinstirea väscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel.

În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească. Sărutul sub väsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei îşi avea originile in mai multe credințe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sarutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesārutată, avea ghinion în dragoste în anul următor şi nu se căsătorea. Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bärbat säruta o fată, trebuia să rupă şi una dintre bobitele albe ale vâscului. După ce toate bobitele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Chiar dacă semnificația strămoşilor a fost uitată, obiceiul särutului sub våsc este păstrat in multe țări. Dacă un cuplu îndragostit se sărută sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă şi fericită. În Franța, acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.”