PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

GENEALOGIA MATERNĂ: Sfânta Miriam, Sfânta Ana, Fecioara Maria și Mântuitorul Iisus


INSIDER: „Este prima icoană pe care o văd care înfățișează arborele/ transgeneraționalul pe 4 generații: Sfânta Miriam (mama Sfintei Ana), Sfânta Ana (mama Fecioarei Maria), Maica Domnului și Mântuitorul!” SURSA

N.R.: În România icoana celor 4 generații se află la Mănăstirea Nechit, mănăstire ortodoxă situată în satul Nechit la 35 km sud-vest de Piatra-Neamț, județul Neamț. La Mănăstirea Nechit se sărbătoresc patru hramuri: hramul Schimbarea la față in data de 6 august, hramul Sfinților Mucenici Zenovie, episcopul şi Zenovia, sora sa, în data de 30 octombrie, hramul Sfântului Nicolae 6 decembrie, hramul Sfântului lerarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, în data de 12 decembrie. DETALII

În Israel există o icoană a celor 4 generații la Mănăstirea Saydanaya, construită pe locul casei bunicii Maicii Domnului, Miriam / Maria, în bazarul din cetatea veche a Ierusalimului, aproape de sediul Patriarhiei Ierusalimului. Mănăstirea este cunoscută mai ales datorită icoanei Maicii Domnului Saydanaya, pictată de Sf Apostol și Evanghelist Luca în timpul vieții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, icoana mare facătoare de minuni mai ales pentru familiile care nu pot avea copii…

Bunica Maria a fost căsătorită cu marele Preot Matan, cu care a avut trei fete: Maria, Sovi și Ana. Maria a fost mama Salomeei (căsătorită apoi cu Zevedeu, mama Sfinților Apostoli Iacob și Ioan), Sovi a fost mama Elisabetei (care a născut pe Sf Ioan Botezatorul), iar Ana a fost mama Maicii Domnului. Rezultă ca Maica Domnului a fost verișoară cu Salomeea și Elisabeta, iar Iisus a fost var de gradul doi cu Sfinții Apostoli Iacov și Ioan și cu Sfântul Ioan Botezătorul…

În Manastirea Saydanaya din Ierusalim se păstrează și o a doua icoană, impresionantă (foto), care înfățișează patru generații, genealogia maternă a Fiului Lui Dumnezeu: bătrâna Miriam/ Maria, fiica sa Sfanta Ana, nepoata sa care ii poartă numele – Maria, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu – si stranepotul sau, Pruncul IIsus Fiul Lui Dumnezeu, în sfintele brațele ale maicii Sale. Icoana slăvește sfințenie vieții femeilor alese de Domnul pentru împlinirea, generație după generație, a planului său de mântuire a omenirii căzută în păcat…

În icoana, deasupra tronului pe care stă Sfânta Ana, se află un medalion care reprezintă Întâmpinarea Domnului (hramul mănăstirii), momentul în care, la 40 de zile dupa naștere, Iisus este dus la templu pentru botezul evreiesc. DETALII

COMENTEZI?