HIROSHIMA: Eucaliptul supraviețuitor. 740 m de epicentrul bombei atomice!

INSIDER 1: „Am văzut orașul Hiroshima acum câteva săptămâni. Am văzut filmul „Oppenheimer” acum câteva ore, despre inventatorul bombei atomice. Oppenheimer rulează acum in cinematografele din întreaga lume. Mai puțin în Japonia! Filmul despre viața celui care a inventat bomba care a ucis sute de mii de japonezi la Hiroshima și Nagasaki are premiera world-wide zilele astea. Mai puțin in Japonia Toho-Towa, cel mai mare distribuitor japonez de filme a declarat că nu a decis încă nimic despre lansarea filmului în Japonia in perioada asta. Peste câteva zile e 6 august, ziua bombardamentului atomic de la Hiroshima.
Dacă istoria e scrisă de învingători, am găsit în Hiroshima un învingător: la doar 700 de metri de epicentrul bombei e un copac care în mod miraculos a supraviețuit bombei atomice. Explozia a ucis tot in jur dar copacul a rămas in picioare! E și azi acolo, japonezii îl ocrotesc și îi aduc flori!

Pentru că Iorga avea dreptate : „sunt victorii care te coboară și înfrângeri care te ridică”” SURSA

N.R.: Eucalipt (Eucalyptus metedora). – Acest copac a supraviețuit bombardamentului atomic de la Hiroshima din august 1945, la aproximativ 740 de metri de centru.

INSIDER 2: „3 ani, 4000 de oameni, două miliarde de dolari…sunt doar câteva cifre care stau în spatele Proiectului american „Manhattan”, care a dus la fabricarea bombei atomice.

Dacă motivația fizicianului, cu origini evreiești, Robert Oppenheimer a fost, inițial, aceea de a nu-i lăsa pe naziștii lui Hilter să ajungă primii la posesia acestui „Sfânt Graal” al puterii, ulterior, savantul a înțeles că nu a făcut decât să devină părintele unui monstru ireversibil…care va distruge lumea.

Esența filmului stă într-o scenă despre care mă întreb și acum cum a trecut de cenzura „post-adevărului”.
Oppenheimer este primit de președintele Statelor Unite, Harry Truman, care se declară onorat să strângă mâna „celui mai important om din istorie.”
Când se evocă tragedia bombardării orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, în urma cărora au murit peste 200.000 de oameni (la momentul atacului și ulterior), Oppenheimer îi mărturisește interlocutorului său: Simt că am mânile pătate de sânge!
Cu un calm de călău rutinat în fața ghilotinei, Truman scoate batista pe care o purta în buzunarul de la piept și i-o întinde savantului bântuit de remușcări… să-și șteargă mânile!!! Rar am văzut ceva mai cinic pe ecrane și în viață!

Din aceeași întâlnire mai înțelegem ceva: că în timp ce Truman și Secretarul de Stat al Apărării se arătau convinși că Uniunea Sovietică nu va ajunge vreodată la performanța americană și nu va construi bombe atomice, Oppenheimer, om de știință, le atrăgea, timid, ce-i drept!, atenția că „rușii au savanți foarte valoroși”.
Astăzi, Rusia deține oficial (neoficial probabil cifrele sunt mult mai mari) cel mai important arsenal, cu 5.899 de arme nucleare, față de 5.244 câte deține SUA. (Date furnizate de ICAN, inițiativă pentru reducerea armelor nucleare, aflată sub egida Fundației Nobel).
Acesta va fi mereu avantajul rușilor: faptul că politicienii americani îi subestimează!

Filmul este tulburător nu atât prin faptul că detaliază descoperirea prin care lumea se va devora pe ea însăși, ci mai ales prin documentarea relației sistemului american cu oamenii valoroși… pe care îi curtează, îi cucerește, îi angajează, îi exploatează, îi premiază și apoi, când aceștia îndrăznesc să afirme că „politica externă nu poate dobândi victorii pe bază de constrângere”, le înscenează un proces în care „nu îi condamnă”, ci doar îi compromite.
Printr-o înșelătorie orchestrată, cu ajutorul unui acuzator ales anume… și a unor suspiciuni „rezonabile”(vă sună cunoscut???) Sistemul transmite lumii că „părintele bombei atomice”, eroul Americii și al coperților TIME, cel în fața căruia președinții se declarau onorați să îl cunoască, nu mai prezintă destulă încredere încât să aibă acces la informații clasificate ale statului. Aproape 20 de ani i-a luat Americii să recunoască înscenarea…

Ce nu veți afla din film este faptul că cei doi copii ai lui Oppenheimer au avut un destin la fel de tragic precum cel al tatălui lor.
Băiatul a promovat cu greu fiecare an de școală, fiind mediocru, și sfârșind prin a deveni tâmplar. În timp ce fetița, care a fost refuzată pentru un post de translator la ONU, s-a sinucis.

Nu am știut când au trecut trei ore, cât durează filmul… dar voi ține minte mereu batista și ultimele cuvinte ale lui Oppenheimer, din finalul filmului, în discuția cu Albert Einsten! Nu le veți uita nici voi!” SURSA