PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

PRAHOVA: Și Waze știe drumul până la „Stejarul de la Goruna” care ne veghează de jumătate de mileniu!


INSIDER: „Știai de acest stejar (gorun) în vârstă de jumătate de mileniu? A fost atestat documentar în anul 1490, pe vremea domnitorului Vlad Călugărul.

Este mai puțin cunoscut în istorie, dar cu rude celebre – a fost fiul lui Vlad Dracul și frate de tată cu Vlad Țepeș

Stejarul secular se află în Cocorăștii Mislii, la circa 30 de minute de Ploiești. Am mers din București pe A3, apoi am intrat pe DN1 și cam într-un kilometru am făcut dreapta.

Dacă pui pe Waze „Stejarul de la Goruna”, parchezi fix lângă el. Drumul este asfaltat, în condiții foarte bune.

Gorunul este situat într-o mică poieniță, cu câteva foișoare acoperite cu mese și băncuțe, numai bune pentru un picnic. În josul poienii curge un pârâu, iar păsărelele dau un adevărat concert, e o bucurie să le asculți!

Am mers apoi cu mașina până unde se termină asfaltul și am mai făcut o plimbare prin pădure, poienițe și pe drumul forestier. Am cules soc, căci era din plin. Nu mai zic de miros! Se împletea cu aroma florilor de salcâm și nu te mai săturai să inspiri adânc! Acum socata așteaptă cuminte pe balcon, în borcan, la soare.” SURSA

COMENTEZI?